PRAVILELE BISERICEȘTI Flashcards
Noțiune
Datorită organizării sale ierarhice și rolului său de principal factor ideologic al societății feudale,
Biserica Ortodoxă Română a fost în măsură să elaboreze norme de conduită aplicabile pe întreg teritoriul
locuit de români, prin extinderea autorității sale și cu sprijinul statului feudal. Sprijinul feudal se explică prin
faptul că domnii erau interesați de consolidarea și centralizarea statului feudal, ce se putea realiza doar prin
introducerea unor noi reglementări juridice, cu caracter uniform, spre deosebire de obiceiul juridic, care
prezenta semnificative particularități regionale
Caracter oficial
Pravilele bisericești au avut un caracter oficial, deoarece au fost întocmite din ordinul domnului sau
al mitropolitului și pe cheltuiala acestora.
Mai mult, întrucât Biserica Ortodoxă Română se afla sub autoritatea spirituală a Patriarhiei de la
Constantinopol, domnii și mitropoliții români au respectat regula de mult consacrată potrivit căreia pravilele
bisericii ortodoxe se întocmesc numai după izvoare canonice bizantine.
Caracter obligatoriu
Dispozițiile pravilelor erau obligatorii atât pentru clerici, cât și pentru laici, atât în domeniul religios
propriu-zis, cât și în domeniul juridic, deoarece, potrivit concepției autorilor de pravile, dispozițiile de drept
civil, penal și procesual țineau tot de domeniul religios.
Natură lingvistică
1° Limba latină
Deoarece procesul de creștinare a populației traco-romane a însoțit etnogeneza românească și a debutat
încă înainte de instaurarea dominației romane în Dacia, principalele cuvinte ale limbajului religios sunt de
sorginte latină: biserică (basilica), cruce (crux). Limba română este singură limbă romanică în care termenul
de biserică e de origine latină, în toate celelalte limbi romanice având sorginte greacă (eclesia).
2° Limba slavonă
Ulterior, pătrunderea masivă a slavilor la sudul Dunării a rupt romanitatea nord-dunăreană de contactul
nemijlocit cu Bizanțul. Din epoca feudalismului timpuriu, influența bizantină s-a exercitat pe filieră slavă. În
acest context, slavona a devenit limba oficială a cancelariei domnești, limba în care au fost redactate primele
pravile și limba cultului religios ortodox.
3° Limba română
Această situație nu a durat mult, până la jumătatea sec. al XVI-lea, deoarece populația nu cunoștea
limba slavonă, ce era doar o limbă de cancelarie, cunoscută doar de câțiva călugări și grămătici ai cancelariei
domnești. Din acest motiv, pravilele încep să fie redactate și în limba română.
Pagină | 3
La început, pravilele bisericești (în slavonă și în română) au fost multiplicate sub formă de manuscrise,
pentru ca apoi să fie multiplicate prin tipărire, după ce tiparul a ajuns și în țările române. Pravilele tipărite
apar la mijlocul sec. al XVII-lea
Cele mai importante pravile în limba slavonă
Cele mai importante pravile în limba slavonă sunt:
i. Pravila de la Târgoviște (1452) – a fost elaborată de grămăticul Dragomir, din porunca domnului
Vladislav al Țării Românești;
ii. Pravila de la Putna (1581) – este o pravilă bilingvă, redactată în limba slavonă, cu text interliniar
în limba română;
iii. Pravila de la mănăstirea Bistrița (1618, în Moldova);
iv. Pravila de la mănăstirea Bistrița (1636, în Oltenia).
Izvoarele acestor pravile au fost:
Sintagma alfabetică – o lucrare din 1335 de la Salonic, aparținând lui Matei Vlastares;
nomocanoanele părinților Bisericii;
legislația împăraților bizantini – spre exemplu, Bazilicalele lui Leon al II-lea Filosoful.
Cele mai importante pravile în limba română
Cele mai importante pravile în limba română sunt:
I. Pravila Sfinților Apostoli – a fost scrisă de diaconul Coresi, în perioada 1560-1562, la Brașov;
mai este denumită și Pravila de la Ieud, după numele localității din Maramureș, unde a fost
descoperit singurul exemplar al acestei pravile;
II. Pravila Aleasă – a fost scrisă de logofătul Eustratie, în anul 1632, în Moldova, prin preluarea
unor izvoare bizantine conținute într-o lucrare intitulată Nomocanonul lui Mihail Malaxos;
III. Pravila de la Govora – mai este denumită și Pravila cea Mică și a fost tipărită în Țara
Românească, în 1640, din porunca domnului Matei Basarab, în două ediții identice (o ediție pentru
Transilvania, cu prefață scrisă de mitropolitul Ghenadie, și una pentru Țara Românească, cu prefață
scrisă de mitropolitul Theofil).
Caracter similar și variat
În toate cele trei țări române, pravilele bisericești au un conținut similar, mergând până la identitate,
ceea ce arată unitatea de concepție a dreptului nostru feudal scris, ca o continuare firească a unității de
reglementare a dreptului nostru feudal nescris (Legea Țării).
Conținutul pravilelor bisericești este extrem de variat, fiind alcătuit din:
texte cu caracter juridic – nu sunt sistematizate pe ramuri și instituții de drept, astfel încât normele
de drept laic alternează cu cele de drept canonic, iar dispozițiile de drept civil alternează cu cele de
drept penal și procesual; ca o particularitate, pe planul dreptului penal, infracțiunile erau socotite
Pagină | 4
păcate, iar pedepsele, clasificate în pedepse fizice și pedepse duhovnicești, erau socotite forme
de ispășire a păcatelor;
texte din diverse alte domenii – extrase din lucrări religioase, date istorice despre sinoadele
bisericești, despre părinții bisericii și despre autorii de pravile, cronici, tabele de calculare a
timpului, diferite formule pentru întocmirea de acte etc.
Receptarea influenței romane
rin conținutul lor mistic și prin discriminările sociale fățișe pe care le consacrau, pravilele au
contribuit la consolidarea relațiilor de producție de tip feudal. Pe de altă parte, având în vedere izvoarele
utilizate la elaborarea lor, pravilele marchează cea de-a două etapă a evoluției dreptului românesc sub influența
dreptului roman, anume etapa receptării ideilor și instituțiilor juridice romane pe cale mediată, așa cum
au fost ele adaptate la realitățile feudale ale Bizanțului. Cu alte cuvinte, vorbim din acest moment despre
receptarea influenței romane pe filieră bizantină.
) Hotărârile judecătorești care nu s-au păstrat
Pravilele bisericești nu au fost doar simple construcții teoretice, ci au fost destinate să aibă și o finalitate
practică, adică să se aplice efectiv în practica instanțelor judecătorești.
Totuși, există puține documente care să ateste faptul că hotărârile judecătorești pronunțate de instanțe
chiar erau date în baza pravilelor. Acest fenomen se explică prin faptul că hotărârile judecătorești în materie
penală și în materia dreptului familiei se dădeau în formă orală, iar cele care se dădeau în formă scrisă fie
nu s-au păstrat întrucât părțile litigante nu aveau interesul să le păstreze, fie nu indicau capul de pravilă, adică
textul din pravilă pe baza căruia s-a pronunțat sentința respectivă.
Hotărâri judecătorești păstrate
În litigiile referitoare la dreptul de proprietate, hotărârile erau întotdeauna date în scris și erau
motivate cu texte din pravile. Asemenea hotărâri s-au păstrat până în zilele noastre, pentru că părțile litigante
aveau tot interesul să păstreze documente ce dovedeau titlul lor de proprietate.
Una dintre cele mai celebre hotărâri care s-a păstrat, conținută într-un hrisov dat în vremea domnului
Alexandru Iliaș, este hotărârea dată în procesul între Florica, fata legitimă a lui Mihai Viteazul, și Maria, fata
naturală a acestuia. Procesul a fost soluționat în baza pravilei, în sensul că hotărârea indică textul din pravilă
pe care aceasta se întemeiază, iar sentința a fost pronunțată în favoarea fiicei legitime, Florica.
