INSTITUȚIILE PRAVILELOR ADOPTATE ÎN A DOUA FAZĂ A REGIMULUI TURCO-FANARIOT Flashcards
vvConcepția asupra atributelor dreptului de proprietate
va) Concepția asupra atributelor dreptului de proprietate
Dreptul de proprietate evoluează în direcția degajării proprietății feudale de străvechiul drept de
folosință al țăranilor, proces care a debutat cu reforma lui Constantin Mavrocordat. Marcând trecerea de la
concepția feudală a proprietății divizate la concepția burgheză asupra proprietății absolute, aceste legiuiri
prevăd că atributele proprietății pot fi împărțite între două persoane, dintre care una are dritul ființei
lucrului, iar cealaltă are dritul folosului lucrului. În situația în care cele două drituri se reunesc asupra
aceleiași persoane, se considera că dreptul de proprietate este desăvârșit sau absolut.
Aceeași tendință se degaja și din textele care prevedeau că raporturile juridice dintre boieri și țăranii
clăcași izvorăsc dintr-un contract de emfiteoză, prin urmare se confirma împrejurarea că aceste raporturi nu
mai au bază legală, ci bază contractuală
Recunoașterea dreptului absolut de proprietate al boierilor
vS-a ajuns, așadar, la o recunoaștere indirectă a dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra
moșiilor lor. Transmiterea folosinței unei părți din moșie către țăranii clăcași, în baza unor contracte încheiate
între aceștia și boieri, nu aduce atingere cu nimic dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra moșiilor
lor.
Mai mult, acest drept absolut de proprietate al boierilor se extinde și asupra altor categorii de terenuri,
altele decât cele arabile, în baza unui așezământ pentru păduri și dumbrăvi, dat de domnul Alexandru
Moruzi. Astfel, utilizarea pădurilor de către țăranii clăcași pentru satisfacerea necesităților personale este
condiționată de plata unei taxe, denumită zeciuială, ceea ce echivalează cu recunoașterea indirectă a dreptului
absolut de proprietate al boierilor asupra pădurilor
vInterpretarea tendențioasă a instituțiilor juridice
vAsistăm, totodată, la tendința unor domni fanarioți ca, prin interpretarea tendențioasă a unor instituții
juridice, să ajungă la desființarea dreptului străvechi de proprietate, atât al țăranilor, cât și al boierilor. Aceste
măsuri au în vedere asigurarea resurselor necesare căpătuirii clientelei lor politice.
De pildă, cu ocazia elaborării Codului Calimah, domnul Scarlat Calimah pretindea că, la origine, toate
pământurile au aparținut domnului și, ca atare, nu poate exista proprietate privată asupra pământului fără
hrisov de danie domnească. Astfel, toate terenurile stăpânite fără hrisov urmau să treacă în proprietatea
domnului, în calitatea sa de titular al lui dominium eminens.
Însă, Sfatul de obște al Moldovei a respins această interpretare dată de domnul Scarlat Calimah,
arătând că, potrivit Legii Țării, doar terenurile pustii și pustiite sunt terenuri domnești și, chiar dacă am
admite că, la origine, toate terenurile au fost domnești și că au intrat în stăpânirea boierilor și țăranilor fără
hrisov de danie, ele oricum au devenit proprietatea acestora prin efectul uzucapiunii celei mai lungi
(praescriptio longissimi temporis), cu termenul de 40 de ani, care, potrivit Bazilicalelor, se aplica și
imobilelor domnești.
Clasificarea persoanelor
Clasificarea persoanelor se face după noroc și cuprinde următoarele categorii:
i. slobozi;
ii. sloboziți (țăranii care munceau pe moșiile boierești, denumiți și țărani clăcași);
iii. robi.
Obligațiile față de boieri
b) Obligațiile față de boieri
Legislația adoptată în această perioadă este o expresie a interesului boierilor de a spoi numărul zilelor
de clacă, ca măsură extensivă de creștere a producției agricole, pe fondul antrenării țărilor române în circuitul
economic european. Astfel, Pravilniceasca Condică stabilea un minimum de 6 zile de clacă și un maximum
de 12 zile de clacă, în timp ce Legiuirea Caragea stabilea un minimum de 12 zile de clacă pe an, fără
maximum și cu un nart sporit.
De asemenea, asistăm la o creștere impresionantă a numărului scutelnicilor și poslușnicilor, care nu
aveau obligații fiscale față de stat, ci doar față de boieri, motiv pentru care, în 1814, în Țara Românească, s-a
stabilit că în niciun județ numărul scutelnicilor și poslușnicilor nu poate fi mai mare decât numărul birnicilor.
) Robii
În ceea ce privește robii, aceștia erau asimilați lucrurilor, însă li se recunoștea o capacitate juridică
limitată, ca și în cazul sclavilor, în măsura în care aceasta era necesară realizării unor interese ale proprietarilor
lor. Spre exemplu, robii puteau să apară ca reprezentanți al stăpânului în raporturile acestuia cu alte persoane.
v) Persoanele juridice
Ca un element de noutate, legiuirile fanariote conțin și o reglementare a persoanelor în cadrul unui
capitol distinct, fapt explicabil prin apariția primelor societăți comerciale, ca urmare a dezvoltării relațiilor
de producție de tip capitalist. Acestea erau denumite tovărășii (în Pravilniceasca Condică și în Legiuirea
Caragea), respectiv persoane moralicești (în Codul Calimah).
În plus, erau reglementate următoarele aspecte referitoare la tovărășiile negustorești, anume:
1° formarea capitalului social al societății comerciale;
2° administrarea societății;
3° răspunderea asociațiilor;
4° participarea acestora la câștiguri și pierderi;
5° stingerea sau încetarea societății comerciale.
Rudenia
În aceste materii, pravilele se inspiră cu precădere din dreptul bizantin.
Rudenia cunoaște două forme:
rudenia de sânge – putea fi sub întreita linie (suitoare-dreaptă linie, coborâtoare-dreaptă linie
și lăturalnică linie, așa cum prevedea Codul Calimah) sau putea fi de sus, de jos sau de alături
Pagină | 7
(așa cum prevedea Legiuirea Caragea);
rudenia duhovnicească – este rudenia rezultată din botez și cununie.
) Căsătoria
În privința căsătoriei, erau interzise căsătoriile între creștini și necreștini, precum și între slobozi și
robi. Copiii rezultați din relația dintre un om liber și un rob erau, potrivit Codului Calimah, oameni liberi.
Mai mult, Legiuirea Caragea prevedea separația de corp a soților, adică despărțirea în fapt a soților.
vZestrea
În ceea ce privește zestrea (dota), era consacrată regula evaluării sau prețuirii bunurilor
mișcătoare (bunuri mobile) ce intrau în componența dotei, cu excepția bunurilor mobile prin natura lor
(spre pildă, robii și animalele, zice Codul Calimah), efectul fiind acela că, în cazul în care zestrea trebuia
înapoiată, soțul răspundea în limitele valorii fixate în momentul prețuirii. Referitor la robii de zestre, atât
Pravilniceasca Condică, cât și Codul Calimah prevedeau că aceștia trebuie restituției în același număr cu cei
conținuți în foaia de zestre.
În ceea ce privește obligația de înzestrare, Codul Calimah prevedea că ea revine părinților, sau, dacă
aceștia nu erau în viață, bunicilor, iar Pravilniceasca Condică și Legiuirea Caragea prevedeau că sarcina
înzestrării fetelor revine fraților acestora, prin aplicarea privilegiului masculinității.
) Adulter
Adulterul soției ducea la pierderea zestrei, care trecea în proprietatea bărbatului, iar soția adulterină
urma a fi închisă în mănăstire. Codul Calimah era mai sever și prevedea că, dacă din căsătorie nu au rezultat
copii, întreaga zestre revine soțului, iar, dacă timp de doi ani de zile acesta nu își ia înapoi soția de la mănăstire,
ea rămâne închisă acolo pentru tot restul vieții.
Legiuirea Caragea este mai puțin severă și restrânge dreptul de proprietate al soțului la jumătate din
zestrea soției adulterine, iar aceasta nu mai putea fi închisă în mănăstire, așa cum prevedea Codul Calimah.
Instituții noi
vvTotodată, pravilele introduc și instituții noi, după modelul codurilor burgheze europene, cum ar fi:
1° instituția tutelei (denumită epitropie);
2° instituția curatelei (denumită curatorie) pentru administrarea bunurilor copiilor minori și orfani;
3° instituția adopției (denumită înfiere);
4° domnul Scarlat Calimah a înființat chiar și judecătorii epitropicești, pe lângă judecătoriile de la
Roman și Huși, precum și o comisie epitropicească la nivelul întregii Moldove, pe lângă mitropolia
de la Iași;
5° sunt așezate baze moderne pentru răspunderea civilă și răspunderea penală, pe baza criteriului
răspunderii personale; astfel, Pravilniceasca Condică arăta că soția nu răspunde pentru datoriile
soțului și nici pentru faptele penale ale acestuia, săvârșite fără participarea ei, după cum nici părinții
nu răspund pentru faptele comerciale sau penale săvârșite de copiii lor care nu mai sunt nevârstnici
și, ca atare, nu se mai află în întreținerea lor
Moștenirea legală
Reguli de deferire
vvÎn materia moștenirii legale, aveau vocație succesorală cele trei categorii de rude de sânge, până la
gradul al VIII-lea, precum și soțul supraviețuitor.
Erau consacrate o serie de reguli privind deferirea moștenirii legale:
1° dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu copiii, el dobândește o parte virilă, egală cu a unui
copil, dar nu în proprietate, ci în uzufruct;
2° dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu celelalte rude sau cu copiii defunctului rezultați
din altă căsătorie, el dobândește o cotă indiviză în plină proprietate, cuprinsă între 1/6 și 1/3 din
masa succesorală;
3° în lipsa altor rude, soțul supraviețuitor dobândește întreaga moștenire;
4° în lipsa oricăror succesori, moștenirea se declară vacantă și este culeasă de către stat;
5° Codul Calimah prevedea și că succesiunea se va deschide în cazul declarării morții civile a
persoanei, pe care o denumește moarte politicească;
6° bunurile robului decedat fără moștenitori revin stăpânului acestuia.
Rezerva succesorală și trimiria
Toate legiuirile adoptate consacră rezerva succesorală (denumită parte legitimă, pe care o vor
moșteni succesorii rezervatari, chiar și împotriva voinței defunctului) și trimiria (moștenirea destinată
sufletului, adică treimea din moștenire destinată cheltuielilor de înmormântare și de pomenire a defunctului).
Situația fetelor înzestrare și a copiilor naturali
În plus, toate legiuirile prevăd că fetele înzestrate nu pot cere sinisfora (adăugarea bunurilor dotale
la masa succesorală, adică echivalentul lui collatio dotis) pentru a veni la moștenire, nici nu pot fi obligate
la aceasta. Potrivit Codului Calimah, copiii naturali aveau dreptul la moștenire, dar veneau în concurs cu copiii
legitimi, în timp ce Legiuirea Caragea consacra vocația succesorală a copiilor naturali doar la moștenirea
mamei