DOMNUL Flashcards
Prezentare generală
Relațiile feudale de vasalitate
Domnul este organul suprem al puterii de stat în statul feudal și vârful ierarhiei feudale în cadrul
sistemul relațiilor de vasalitate. Instituția domniei este o instituție autentic românească, care a apărut în
strânsă legătură cu formarea statelor feudale românești de sine stătătoare, ca o treaptă superioară de evoluție
a cnezatelor, voievodatelor și țărilor din epoca feudalismului timpuriu.
Relațiile feudale de vasalitate sunt raporturile care se stabilesc între suzeran și vasal, în conținutul
lor intrând obligații reciproce ale părților participante la aceste raporturi juridice. Vasalul are față de suzeran
obligațiile de auxilium (de a-l ajuta pe suzeran atunci când acesta solicită sprijin), concilium (de a-l sfătui
pe suzeran) și de a asculta și îndeplini poruncile suzeranului. La rândul său, suzeranul are față de vasal
obligația de defensio (de a apăra bunurile și familia vasalului) și de a-l răsplăti pe vasal pentru justă și
credincioasă slujbă.
Prezentare generală
Precizări terminologice
Instituția domniei nu are un corespondent în niciunul dintre statele vecine, iar termenul prin care este
desemnată (dominus = stăpân) provine din limba latină, fiind preluat de la romani pe filieră bizantină.
Latinescul dominus et deus devine la români dominus dei gratio (domn prin voia lui Dumnezeu). Potrivit
concepției feudale românești, titlul de domn înseamnă conducătorul unui stat independent, care nu recunoaște
o autoritate superioară.
Prezentare generală
Trăsături definitorii
Instituția domniei a ajuns la deplina sa cristalizare prin preluarea unor tradiții formale din cadrul
cnezatelor, voievodatelor și țărilor, alături de asimilarea unor trăsături ale monarhiei bizantine, ce păstra
amintirea organizării politice romane, dar, în plus, avea ca fundament ideologic creștinismul ortodox și
conținea toate premisele necesare pentru centralizarea puterii în stat și apărarea independenței naționale.
Domnii purtau în continuare titulatura de mare voievod și exercitau prerogativele de conducător
suprem al armatei și judecător suprem. În plus, termenul de domn trimite la calitatea de stăpân al țării, în
sens teritorial.
Atribuțiuni
În calitatea sa de șef al statului, domnul exercita o serie de atribuțiuni de ordin politico-administrativ,
legislativ, militar și judecătoresc, dar și în materia reprezentării statului și în domeniul dreptului privat.
Aceste atribuțiuni erau îngrădite, pe de-o parte, de dispozițiile Legii Țării, iar, pe de altă parte, de rolul jucat
de marii boieri în conducerea statului feudal, cel puțin în primele decenii de după întemeierea acestuia.
Atribuțiuni
Atribuțiuni politico-administrative
plan politico-administrativ, domnul exercita următoarele atribuțiuni:
1° stabilirea împărțirii politico-administrative a țării;
2° baterea monedei;
3° stabilirea modului de încasare a dărilor și de efectuare a celorlalte prestații către domnie;
4° numirea și revocarea dregătorilor;
5° exercitarea tutelei administrative asupra Bisericii, inclusiv prin deținerea dreptului de a-i
confirma în funcție pe mitropolitul țării, pe episcopi și pe egumeni
Atribuțiuni
) Atribuțiuni legislative
Pe plan legislativ, voința domnului era considerată lege, iar activitatea de legiferare îmbrăca forma
hrisoavelor legislative, ce cuprindeau norme juridice cu caracter prescriptiv general, spre deosebire de
hrisoavele individuale, formate din norme de aplicare a Legii Țării la cazurile individuale și apărute foarte
târziu, spre sfârșitul sec. al XVI-lea
Atribuțiuni
Atribuțiuni militare
Pe plan militar, domnul conducea armata în calitate de comandant suprem, calitate ce a cunoscut însă
o evoluție de-a lungul timpului. La început, rolul său se limita la coordonarea în luptă a steagurilor marilor
boieri. Ulterior, domnul devine comandantul oștii celei mici, o armată proprie compusă din slujbași ai curții
domnești, dregători și vasali direcți. Apoi, domnul devine comandantul oștii celei mari, compusă din toți
bărbații capabili să poarte arme, inclusiv din țăranii dependenți de pe domeniile boierești, domnești și
mănăstirești, în cazul în care primejdia era foarte mar
Atribuțiuni
Atribuțiuni judecătorești
Pe plan judiciar, domnul era judecătorul suprem al tuturor supușilor, putând pronunța pedeapsa cu
moartea și confiscarea averii și fiind asistat în exercitarea atribuțiunilor judecătorești de Sfatul domnesc.
Domnul putea delega competențele sale jurisdicționale dregătorilor sau putea să le acorde boierilor și
mănăstirilor, atunci când învestea domeniile acestora cu imunități feudale.
Hotărârile judecătorești pronunțate de domn se bucurau de forță juridică (autoritate de lucru
judecat) doar pe timpul vieții acestuia, în sensul că domnii următori puteau rejudeca procesele și modifica
hotărârile pronunțate de domnii anteriori
Atribuțiuni
Atribuțiuni în materia reprezentării statului
În ceea ce privește reprezentarea internațională a statului, domnul încheia tratate comerciale sau de
alianță și declara starea de război sau de pace în relațiile cu celelalte state
Atribuțiuni
Atribuțiuni în domeniul dreptului privat
În materie privată, domnul încuviința toate actele juridice având ca obiect transferul proprietății
asupra pământului și a robilor, ocazie cu care părțile contractante făceau ceea ce Legea Țării denumea darea
calului sau darea cupei, adică dădeau domnului un cal de rasă sau o cupă dintr-un metal prețios pentru a
încuviința respectivul transfer al proprietății.
Sistemul succesiunii la tron
) Precizări introductive
În ceea ce privește sistemul succesiunii la tron, Legea Țării consacră un sistem profund original, anume
sistemul mixt electivo-ereditar, cu o străveche tradiție la români.
Latura electivă a fost întotdeauna practicată la nivelul obștilor sătești sau teritoriale, unde se cunoaște
faptul că aleșii obștii erau desemnați de Adunarea generală a membrilor obștii. Această latură electivă a
continuat și în epoca feudalismului timpuriu, unde, la nivelul formațiunilor prestatale de tip feudal, voievodul
era ales de către Adunarea Cnejilor.
Latura ereditară s-a afirmat și ea încă de la nivelul obștilor sătești sau teritoriale, prin tendința
aleșilor obștii de a transmite propriile funcții cu titlu ereditar. Aceasta tendință s-a dezvoltat în timpul
feudalismului timpuriu la nivelul cnezatelor, instituție ce a dobândit un puternic caracter ereditar.
Sistemul succesiunii la tron
Caracterul legiuit al sistemului
Sistemul electivo-ereditar era considerat legiuit, pentru că el era consacrat de dreptul nostru feudal
nescris – Legea Țării. Ca atare, persoanele care accedeau la tron potrivit acestui sistem erau considerați domni
din mila lui Dumnezeu sau unșii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, persoanele care ajungeau la tron cu încălcarea
regulilor prevăzute de sistemul electivo-ereditar erau considerați uzurpatori, fiind denumiți în mod peiorativ
domnișori.
Sistemul succesiunii la tron
Procedura alegerii domnului
Potrivit sistemului mixt electivo-ereditar, putea fi ales domn orice persoană care îndeplinea cumulativ
următoarele condiții:
i. să fie din os domnesc (Grigore Ureche), adică să fie rudă legitimă sau nelegitimă pe linie directă
sau colaterală până la orice grad cu oricare dintre domnitorii anteriori;
ii. să fie român creștin-ortodox;
iii. să nu fie însemnat fizicește (dacă fusese sclav, să nu fi fost însemnat de proprietar și să nu aibă
un defect fizic vizibil).
Prin alegere, se stabilea care dintre cei cu vocație la tron devine domn. Procedura alegerii cuprindea
două etape – învestitura (alegerea făcută de țară, adică de boieri, înaltul cler și conducătorii militari, oamenii
de rând neavând niciun rol) și încoronarea (ceremonia oficială, însoțită de aclamații din partea poporului).
Sistemul succesiunii la tron
Mijloace de influențare a sistemului
În cadrul funcționării sistemului electivo-ereditar, s-au manifestat anumite mijloace de influențare,
fie a laturii elective, fie a celei ereditare, după cum urmează:
recomandarea adresată de domnul în funcție Adunării stărilor feudale spre sfârșitul vieții, prin
care îndemna ca persoana indicată de el să fie aleasă domn;
asocierea la tron a unuia dintre fii, pentru a restrânge cercul uneori prea larg al rudelor cu vocație
la domnie.
Sistemul succesiunii la tron
Instituția regenței
Legea Țării consacra și instituția regenței, care funcționa pe timpul minoratului domnului, regența
fiind asigurată de mama acestuia și de unul dintre marii boieri.
