ORGANIZAREA DE STAT ȘI DREPTUL SCRIS AL TRANSILVANIEI ÎN EPOCA PRICNIPATULUI DEPENDENT DE AUSTRIA Flashcards
vEvoluție istorică
Această etapă istorică din evoluția Transilvaniei debutează în 1683, odată cu înfrângerea armatei
otomane în asediul Vienei, și durează până la 1867, când se instaurează dualismul austro-ungar. O serie de
evenimente istorice marchează această perioadă:
în 1688, armatele austriece pătrund în Transilvania și aceasta devine un stat vasal Austriei, situație
acceptată de Dieta de la Făgăraș, care statuează că alegerea principelui Transilvaniei urma să se
facă potrivit vechilor reguli;
în 1691, prin Diploma Leopoldină, împăratul Leopold al Austriei recunoaște autonomia
Transilvaniei și se obliga să o respecte; noul statut juridic este recunoscut și pe plan internațional,
prin Tratatul de pace de la Karlowitz;
în 1699, ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi al II-lea, renunță la drepturile sale princiare
în favoarea împăratului Austriei, creându-se o uniune personală între Transilvania și Austria, în
sensul că împăratul Austriei este și principe al Transilvaniei; această situație este consacrată de
iure prin documentul imperial denumit Pragmatica sancțiune, potrivit căruia alegerea principelui
Transilvaniei se făcea potrivit acelorași reguli care guvernau succesiunea la tronul Austriei.
vOrganele centrale de conducere
vTransilvania era condusă de un guvernator, care coordona administrația civilă a principatului, și de
un general comandant al armatei austriece din Transilvania, care coordona administrația militară a
principatului. Uneori, cele două funcții erau cumulate de aceeași persoană, care purta titulatura de Președinte
al Guvernului.
Tot la nivel central, funcționa Guvernul provincial (Guberniul), cu activitatea controlată de
Cancelaria Aulică de la Viena, în cadrul căreia funcționa Camera Aulică Transilvană, creată în 1695.
Alte instituții care funcționau la nivel central erau:
Comisariatul țării – controla aprovizionarea armatei din Transilvania;
Tezauriatul – administra finanțele Transilvaniei.
Biserica Română Unită cu Roma
În epoca principatului dependent de Austria, se produce pe plan religios o mișcare care a avut
consecințe extrem de importante pentru lupta populației românești de afirmare națională, anume crearea
Bisericii Române Unite cu Roma. Astfel, Sinodul de la Alba Iulia, din 1697, convocat de episcopul Teofil,
a hotărât, în principiu, unirea Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Catolică. Această hotărâre a fost
luată ca urmare a promisiunilor împăratului Austriei, în sensul că preoții uniți vor fi scutiți de obligații
iobăgești, obligații care reveneau preoților ortodocși.
Unirea cu Roma a unei părți a Bisericii Ortodoxe din Transilvania a avut o mare importanță, în sensul
că a permis accesul fruntașilor Bisericii Unite la arhivele de la Roma, precum și la arhivele imperiale de la
Pagină | 10
Viena, aceștia realizând o intensă muncă de documentare, în sprijinul argumentării drepturilor națiunii române
din Transilvania. Activitatea depusă de ei a contribuit la formarea fundamentului ideologic al mișcării de
eliberare națională a românilor din Transilvania.
Statutul juridic al românilor
Același împărat, printr-o diplomă dată în 1701, extinde scutirile și asupra țăranilor uniți, însă această
Diplomă Leopoldină nu a fost acceptată de Dieta Transilvaniei și, ca atare, nu s-a aplicat aici.
În 1744, printr-un rescript imperial dat de împărăteasca Maria Tereza, națiunea română a fost
recunoscută ca a patra națiune a Transilvaniei, însă nici acest rescript nu s-a aplicat în Transilvania,
deoarece Dieta l-a interpretat în sensul că el se aplică doar nobililor și clericilor, iar aceștia nu formează a
patra națiune, ci sunt lipituri la cele trei națiuni privilegiate.
Hotărâri imperiale
Prin articolul 1 al Diplomei Leopoldine din 1691, s-a menținut aplicarea în Transilvania a vechilor
legiuiri feudale, anume Unio Trium Nationum, Tripartitul lui Ștefan Werboczy și Approbatae et Compilatae
Constitutiones Regni Transilvaniae et Partium Hungariae eidem Anexarum.
În 1693, printr-o rezoluție alvințiană, s-a organizat în cadrul Cancelariei Aulice de la Viena o Cameră
Aulică Transilvană, care cenzura activitatea Guvernului Transilvaniei. Un alt document elaborat în această
perioadă este Pragmatica sancțiune, prin care s-a consfințit de iure uniunea personală dintre Austria și
Transilvania.
Hotărârile Dietei
vvb) Hotărârile Dietei
Dieta Transilvaniei a adoptat și în această perioadă a principatului dependent de Austria o serie de
hotărâri care au înăsprit exploatarea socială de tip feudal:
în 1714, Dieta a fixat numărul zilelor de clacă la 4 zile pe săptămână pentru iobagi și la 3 zile
pentru jeleri (țărani liberi fără pământ); această hotărâre a fost amendată de împărăteasa Maria
Teresa, printr-un rescript imperial dat în 1747, prin care a diminuat numărul zilelor de clacă pe
săptămână la 4 zile pentru țăranii liberi care nu aveau vite și la 3 zile pentru țăranii care aveau vite;
cu toate acestea, hotărârea imperială a fost respinsă de Dietă;
printr-un alt rescript imperial, Punctele regulative (Certa puncta), dat în 1769, Maria Tereza îi
invită pe nobilii Transilvaniei aparținând celor trei națiuni privilegiate să înceteze abuzurile
împotriva țăranilor iobagi, majoritatea de origine română; nici această hotărâre nu s-a aplicat în
Transilvania, pentru că a fost respinsă de Dietă.