INSTITUȚIA PERSOANELOR Flashcards
Instituția boieriei
Conținutul instituției
a) Conținutul instituției
În vârful ierarhiei sociale a statelor feudale se aflau boierii, al căror statut juridic se caracteriza prin
următoarele:
i. aveau capacitate juridică deplină;
ii. se bucurau de toate drepturile civile și politice;
iii. se bucurau de toate privilegiile feudale;
iv. erau singurii în măsură să exercite conducerea politică a țării;
v. erau titularii dreptului de proprietate asupra moșiilor feudale, învestite cu imunități, alături
de mănăstiri.
Instituția boieriei
Stratificarea boierimii
La origine, calitatea de boier era indisolubil legată de stăpânirea unei moșii, astfel încât ea se
transmitea pe cale ereditară, adică prin moștenire, din generație în generație, împreună cu moșia.
Pe măsură dezvoltării relațiilor de producție de tip feudal, asistăm la o stratificare a boierimii:
boierii de țară – instituția boieriei este anterioară întemeierii statelor feudale românești de sine
stătătoare, o dovadă a acestui fapt fiind chiar sintagma boieri de țară, ce îi desemna pe marii
boieri, stăpâni de domenii feudale, conducători de formațiuni prestatale de tip feudal, ce
păstrau vie amintirea că statele feudale românești se formaseră prin unirea feudelor lor;
boierii de slujbe – după întemeierea și centralizarea statului feudal, apar boierii de slujbe, adică
dregătorii recrutați de către domn chiar și din rândul unor categorii sociale inferioare;
calitatea de boier a acestora decurgea din exercitarea dregătoriei, iar nu ca efect al vreunei
moșii, chiar dacă, între timp, dregătorii au fost miluiți de domn cu moșii pentru dreaptă și
credincioasă slujbă și le-au fost concedate veniturile unor ținuturi.
Spre sfârșitul feudalismului, calitatea de boier revine indisolubil legată de exercitarea unei dregătorii
în aparatul de stat și nu mai este condiționată de stăpânirea vreunei moșii. Se elaborează totodată și un
statul scris al boierimii, prin care se reglementează acordarea titlului de noblețe în raport cu dregătoria
încredințată.
Clerul
O altă categorie aflată în vârful ierarhiei sociale feudale este clerul, al căror statut se caracteriza prin
următoarele:
i. se bucurau de toate drepturile civile și politice;
ii. aveau un statut privilegiat;
Pagină | 8
iii. participau la conducerea țării, în Sfatul Domnesc, precum și în Adunarea stărilor feudale;
iv. unele domenii mănăstirești erau învestite cu imunități feudale, ceea ce le conferea clericilor un
drept de jurisdicție laică asupra populației de pe domeniile lor;
v. avea și atribuții de drept canonic, conform ierarhiei bisericești și monahale.
Orășenii
Ierarhia orășenească
O altă categorie socială o reprezentau orășenii, însă aceștia nu erau o pătură socială omogenă, ci
erau organizați într-o structură ierarhică prestabilită, alcătuită, de la vârf la bază, din:
1° persoanele care stăpâneau case în târguri și moșii în ocoalele târgurilor – aceștia formau
patriciatul orășenesc sau aristocrația orașelor, fiind puțin numeroși; ei se bucurau, asemenea
boierilor și clericilor, de toate privilegiile, iar în Moldova participau chiar și la alegerea domnului;
din rândul lor, se alegeau organele de conducere ale orașelor;
2° orășenii propriu-ziși – din această categorie făceau parte negustorii, meșteșugarii și târgoveții;
stăpâneau case, prăvălii și ateliere în orașe, dar aveau și dreptul de a folosi în devălmășie moșia
orașului pentru agricultură și creșterea animalelor; spre deosebire de Transilvania, unde viața
urbană era mai dezvoltată și orașele erau autonome, în Țara Românească și în Moldova, orășenii
se supuneau unei autorități duble (dregătorii domnești și conducătorii orașelor);
3° plebea orășenească – era alcătuită din sărăcimea orașelor, formată din oamenii care se ocupau
exclusiv cu agricultura pe moșia orașului și care puteau fi liberi sau robi.
Orășenii
Statutul juridic
Orășenii aveau dreptul de a participa la conducerea și administrarea orașului, puteau dispune în
mod liber de moșiile lor și își puteau rezolva divergențele în fața unor organe jurisdicționale locale, alese
din rândul aristocrației orășenești. Sfera drepturilor și privilegiilor era mai largă sau mai restrânsă, fiind
precizată în uricul târgului, precum și în actele de privilegii date de domni de-a lungul timpului.
Țărănimea
Țăranii liberi
Țăranii liberi erau împărțiți în trei categorii:
1° țăranii liberi cu pământ, organizați în obști – răzeși în Moldova și moșneni în Țara
Românească;
2° țăranii liberi cu pământ, aflați în afara obștilor – cneji sau judeci;
3° țăranii liberi fără pământ – săraci sau siromahi.
Țăranii liberi aveau un statut juridic asemănător târgoveților, în ceea ce privește dreptul de
administrare și de dispoziție asupra bunurilor ce le aparțineau, precum și în ceea ce privește conducerea satelor.
Țăranii dependenți
Statut juridic
Din punctul de vedere al statutului juridic, țăranii dependenți se aflau în stare de rumânie (în Țara
Românească), de iobăgie (în Transilvania) ori de vecinie (în Moldova). Statutul lor juridic era determinat
de dreptul de proprietate incompletă pe care stăpânul feudal îl avea asupra lor, în sensul că puteau fi
vânduți împreună cu moșia pe care erau aserviți.
Cu toate acestea, țăranii dependenți beneficiau de o serie de drepturi:
i. dreptul de a dispune de partea de produse și venituri care le rămânea după obligația de plată a
rentei feudale;
ii. dreptul de proprietate asupra gospodăriilor lor și asupra uneltelor de muncă;
iii. dreptul de folosință asupra delniței din terenul de cultură ce le fusese acordat din domeniul
feudal;
iv. dreptul de a dobândi în proprietate loturi de pământ sau chiar alți țărani aserviți, cu acordul
stăpânului feudal;
v. dreptul de strămutare de pe o moșie pe alta, după satisfacerea obligației de plată a rentei feudale
– fuga țăranilor aserviți de pe moșie fără respectarea condițiilor de strămutare atrăgea, pe de-o
parte, dreptul stăpânilor feudali de a-i urmări oriunde s-ar afla, iar, pe de altă parte, obligația
celorlalți stăpâni feudali de a-i reține și preda stăpânilor lor; acest drept a fost suprimat începând
cu sec. al XVI-lea, când țăranii dependenți au fost legați de glie.
Țăranii aserviți erau excluși de la exercițiul drepturilor politice, în sensul că nu puteau participa la
conducerea statului.
Țăranii dependenți
Forme de cădere în rumânie
Legea Țării consacra mai multe titluri juridice de cădere în rumânie, emise de Cancelaria
domnească și întărite de domn și Sfatul domnesc:
1° contractul de donație prin care țăranul liber se închina cu sufletul și averea sa stăpânului feudal;
2° contractul de vânzare prin care țăranul liber își vindea liberatea și uneori și averea stăpânului
feudal;
3° contractul de împrumut garantat cu însăși libertatea personală a datornicului;
4° hotărârea judecătorească dată în favoarea stăpânilor feudali, în procesele în care aceștia
Pagină | 10
solicitau să se constate căderea în rumânie a țăranilor liberi.
Existau, firește, și căi nejuridice de cădere în rumânie:
i. falsificarea de acte de către boieri;
ii. cotropirea sau sila, adică aducerea cu forță a țăranilor liberi în stare de dependență.
Important de reținut este că starea de rumânie se transmitea cu titlu ereditar, pe linie masculină, și
era imprescriptibilă. Regulile rumâniei nu se aplicau femeilor.
Țăranii dependenți
Forme de ieșire din rumânie
Legea Țării consacra, însă, și forme de ieșire din rumânie, drept excepții de la caracterul
imprescriptibil al instituției:
1° iertarea de rumânie, adică un act cu titlu gratuit făcut de stăpân, fie inter vivos, fie mortis
causa;
2° răscumpărarea din rumânie, cea mai frecventă formă de ieșire din rumânie, datorită avantajelor
patrimoniale pe care le aducea stăpânilor feudali;
3° hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea țăranilor în procesele acestora cu boierii,
având ca obiect constatarea faptului că țăranii fuseseră aserviți cu sila.
Existau, firește, și căi nejuridice de ieșire din rumânie:
i. arderea titlurilor boierilor de către țărani;
ii. cnezirea / judecirea cu silă, adică situația în care țăranii dependenți se comportă în fapt ca niște
țărani liberi;
iii. fuga de pe moșie;
iv. răscoala, adică forma supremă de luptă a țăranilor dependenți împotriva exploatării de tip feudal.
OBS! -drept rumanesc
În legătură cu statutul juridic al țăranilor aserviți, profesorul Constantin Giurescu afirmă
existența unui așa-numit drept rumânesc (zakon vlaski, în limba slavă), plecând de la ideea că vlahii
constituiau o categorie socială inferioară, anume robii eliberați care deveneau țărani aserviți. Astfel, profesorul
Giurescu face distincția între Legea Țării (aplicabilă tuturor românilor, termenul de rumân având conotație
etnică) și zakon vlaski (aplicabilă tuturor țăranilor dependenți, termenul de rumân având conotație
socială).
Această opinie nu poate fi primită, deoarece izvoarele istorice utilizau termenul de rumân atât într-o
accepțiune etnică, cât și într-o accepțiune socială, sensul urmând a se deduce din context. Există, așadar, un
singur sistem de drept, Legea Țării, ce reglementează statutul juridic al tuturor persoanelor, al tuturor
claselor și categoriilor sociale.
Robii
Prezentare generală
O altă categorie socială o reprezentau robii, al căror statut juridic era reglementat de un așa-numit
drept al robilor sau drept țigănesc. Majoritatea robilor proveneau din rândul populațiilor necreștine (tătari
și țigani), deși robia apăruse în spațiul românesc înainte de venirea celor două etnii, datând din vremea
cumanilor și a pecenegilor. După apartenență, robii erau domnești, boierești sau mănăstirești.
Starea de robie era imprescriptibilă, însă stăpânul îi putea elibera, iar cei care fuseseră luați robi întro țară străină, la întoarcerea în țara de origine, redeveneau oameni liberi.
Robii
Statut juridic
Din punct de vedere juridic, robii, asemenea sclavilor din Antichitate, erau considerați a fi bunuri,
deci obiecte ale dreptului de proprietate, iar nu subiecte de drept. Robii puteau forma obiectul contractelor
translative de proprietate, însă stăpânii nu aveau asupra robilor, așa cum aveau asupra sclavilor în dreptul
roman, drept de viață și de moarte.
Mai mult decât atât, robilor li se recunoștea și o oarecare capacitate juridică, în sensul că se puteau
Pagină | 11
căsători, puteau stăpâni sălașele și uneltele confecționate din muncă proprie.
Străinii
Drepturi
Străinii aveau un regim juridic bine precizat în Legea Țării, anume relativ tolerant dacă erau de religie
creștină, însă restrictiv, dacă erau de religie musulmană. Astfel, străinii aveau următoarele drepturi,
recunoscute în actele de privilegii acordate de către domn:
1° se puteau stabili în orașe și târguri;
2° se puteau organiza în comunități proprii;
3° puteau face comerț;
4° puteau exercita meșteșuguri;
5° puteau avea lăcașe de cult proprii.
Mai mult, străinii se puteau naturaliza (împământeni) fie prin căsătoria cu o pământeancă, fie prin
încredințarea de către domn a unor dregătorii. Străinii naturalizați se bucurau de un statut juridic identic
cu cel al românilor.
Străinii
Interdicții
În schimb, străinii aveau următoarele interdicții:
i. nu puteau dobândi pământ în proprietate;
ii. erau supuși unui regim fiscal distinct;
iii. străinii de origine musulmană erau exceptați în mod expres de la dreptul de a se așeza în
țările române și de a-și întemeia lăcașe de cult, conform capitulațiilor încheiate între Imperiul
Otoman și țările române
