ORGANELE CENTRALE DE CONDUCERE ALE PROVINCIEI ROMANE DACIA Flashcards
Organizarea funcției în provincia romană Dacia , Legatus Augusti pro praetore
Dacia era o provincie imperială, considerată nepacificată, fiind condusă direct de către împărat, prin
intermediul unui guvernator, care se numea Legatus Augusti pro praetore. Acesta era recrutat dintre membrii
Ordinului Senatorial şi avea rang consular, în sensul că el fusese consul la Roma.
Reședința legatului şi capitala provinciei Dacia erau la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica
Sarmizegetusa. Acest legat imperial avea imperium proconsulare, adică puterea de comandă a consulului de
la Roma. El putea comanda mai multe legiuni şi avea atribuții supreme de conducere pe plan administrativ,
militar şi judiciar
Organizarea funcției după primele două reorganizări administrativ-teritoriale ,legatus augusti pro praetore
După prima și a doua reorganizare a provinciei Dacia, înfăptuite de împăratul Hadrian, organizarea
politică era următoarea:
Dacia Superior era condusă tot de un legat imperial, cu singura deosebire că era recrutat dintre
membrii Ordinului Senatorial, având rang pretorian, inferior – legatul imperial era fost pretor
la Roma, în sensul că el nu avea dreptul de a comanda decât o singură legiune, spre deosebire de
cel care avea imperium proconsulare, respectiv Legiunea a XIII-a Gemina, care îşi avea sediul
în castrul de la Appulum, unde se afla şi reședința guvernatorului Daciei Superioare; capitala
provinciei Dacia Superioară rămâne însă la Colonia Ulpia Traiana;
Dacia Inferior era o provincie procuratoriană, condusă de un procurator Augusti, denumit şi
procurator presidial sau praeses, recrutat dintre membrii Ordinului Ecvestru, adică dintre
cavaleri; el se bucura de ius gladii, care îi conferea depline puteri civile, militare şi judiciare
(dreptul sabiei); capitala acestei provincii, precum şi reşedinţa guvernatorului ei, se aflau la
Drobeta;
o poziţie asemănătoare o avea şi Dacia Porolissensis, sediul guvernatorului şi capitala acestei
provincii fiind la Napoca
Organizarea funcției după a treia reorganizare administrativ-teritorială ,laegatus augusti pro praetore
După a treia reorganizare a provinciei Dacia, înfăptuită de împăratul Marcus Aurelius, organizarea
Pagină | 6
politică era următoarea:
o poziţie identică cu cea a Daciei Porolissensis o avea și Dacia Malvensis, capitala acestei
provincii şi reşedinţa guvernatorului său fiind la Malva;
în Dacia Porolissensis, după transferarea Legiunii a V-a Macedonica din Dobrogea în castrul de
la Porolissum, atribuțiile de guvernator al provinciei au fost preluate de generalul comandant al
acesteia;
guvernatorul Daciei Apulensis redobândeşte rangul consular de la început şi asigură conducerea
şi coordonarea tuturor celor trei Dacii, purtând titulatura de legatus Augusti pro praetore
Daciarum trium
Prezentare generală
concilium provinciae
organ central de conducere a provinciei romane Dacia era Concilium provinciae, denumit și
Concilium Daciarum trium, în esență o adunare provincială alcătuită din reprezentanți ai orașelor, care se
întruneau o dată pe an la Colonia Ulpia Traiana, în Palatul Augustalilor. Membrii acesteia aparțineau
Ordinului Ecvestru și Ordinului Decurionilor și alegeau dintre ei un președinte al adunării, care cumula și
funcția de sacerdos arae Augusti (preot al cultului imperial în provincia romană Dacia).
atributiuni,concilium provinciae
Concilium provinciae era un organ cu caracter consultativ, având atribuțiuni restrânse, limitate la
discutarea unor chestiuni de interes general ale orașelor și provinciilor și susținerea acestor interese generale
în fața administrației imperiale. În acest sens, membrii adunării puteau adresa plângeri împăratului, față de
abuzurile magistraților provinciali.
În realitate, principala sarcină a acestui Concilium provinciae era întreținerea cultului imperial în
Dacia, în scopul întăririi unității provinciilor și al creșterii loialității și devotamentului provincialilor față
de stăpânirea romană.
Procurator financiar
Administrarea financiară a provinciei era încredințată unui procurator financiar, subordonat
legatului imperial și recrutat dintre membrii Ordinului Ecvestru, având sediul la Colonia Ulpia Traiana, unde
se centralizau datele privind veniturile și impozitele pentru toate cele trei provincii Dacia. Procuratorul
financiar avea în subordine un întreg aparat fiscal, format din funcționari mărunți.
Situația s-a menținut și în urma reorganizărilor teritorial-administrative succesive ale provinciei Dacia,
în Dacia Superior și în Dacia Apulensis, cu mențiunea că, atunci când locul guvernatorului imperial al Daciei
Apulensis era vacant, interimatul era asigurat de procuratorul financiar, care acționa ca un viceguvernator.
În Dacia Inferior, Dacia Porolisensis și Dacia Malvensis, atribuțiunile financiare erau exercitate de
către procuratori prezidiali, cu precizarea că, în Dacia Porolisensis, după ce conducerea provinciei a fost
încredințată generalului comandat al Legiunii a V-a Macedonica, atribuțiunile financiare au revenit unui
procurator special, care nu mai avea calitatea de praeses
Categorii de impozite
În vederea stabilirii impozitelor, în provincia romană Dacia, ca de altfel în întregul Imperiu Roman, se
organizau odată la cinci ani recensăminte ale bunurilor și persoanelor de către funcționari specializați,
denumiți duumviri quinquenales. Impozitele erau de două feluri:
1. impozite directe (tributa), care, la rândul lor, cuprindeau următoarele categorii:
1.1. impozitul funciar (tributum soli sau stipendium), plătit pe terenuri și pe clădiri;
1.2. impozitul personal (tributum capitis), plătit nu numai de cetățenii romani, ci și de latini și
peregrini;
2. impozite indirecte (vectigalia), care, la rândul lor, cuprindeau următoarele categorii:
2.1. impozitul de 5% pe moșteniri și eliberări de sclavi;
2.2. impozitul de 4% pe vânzări de sclavi;
2.3. impozitul de 1% pe vânzări de bunuri;
2.4. impozitul de 2,5% pe circulația bunurilor și a persoanelor (cel mai important)
Procurator vamal
Pentru încasarea celui din urmă (taxă vamală), au fost organizate, atât la granița, cât și în interiorul
provinciei romane Dacia, oficii vamale, denumite stationes, conduse de sclavi imperiali, apoi de arendași
(conductores), iar, după reforma administrativ-teritorială a lui Marc Aureliu, de procuratori vamali, recrutați
din rândul Ordinului Ecvestru
