DREPTUL SCRIS ÎN TRANSILVANIA ÎN EPOCA PRINCIPATULUI DEPENDENT DE TURCIA Flashcards
Context istoric
După căderea Ungariei la Mohaci, Dieta Transilvaniei, întrunită la Sighișoara în 1540, a hotărât că, pe
viitor, Transilvania se va conduce după legi proprii, iar legile din Ungaria vor înceta să se mai aplice în
Transilvania. Totodată, Dieta de la Sighișoara consacra în continuare Unio Trium Nationum, ca fundament
al dreptului public discriminatoriu al Transilvaniei.
Colecții de legi
Întrucât, în epoca principatului dependent de Turcia, Dieta Transilvaniei a adoptat un număr
impresionant de legi pentru a acoperi vidul de reglementare, s-a simțit nevoia sistematizării lor, în ordine
cronologică, sub forma încorporării în colecții de legi:
i. prima colecție – cuprinde legile adoptate de Dieta Transilvaniei între 1540 și 1653, fiind elaborată
în timpul domniei principilor Gheorghe Racokzi I și al II-lea; este denumită Aprobatae
Constitutiones Regni Transilvaniae et Partium Hungariae eidem Anexarum;
ii. a doua colecție – cuprinde legile adoptate de Dieta Transilvaniei între 1654 și sfârșitul epocii
principatului dependent de Turcia, fiind elaborată în timpul domniei principelui Mihai Apafi I;
este denumită Compilatiae Constitutiones Regni Transilvaniae et Partium Hungariae eidem
Anexarum.
Ulterior, cele două culegeri au fost reunite într-una singură, intitulată Approbatae et Compilatae
Constitutiones Regni Transilvaniae et Partium Hungariae eidem Anexarum, în cadrul căreia legile sunt
grupate cronologic, pe domenii – drept canonic, organizarea de stat, privilegiile feudalilor, procedura de
judecată și diferitele probleme administrative.
Statutul juridic al românilor
Dreptul scris al Transilvaniei în epoca principatului dependent de Turcia este pătruns de tendința de
promovare a intereselor celor trei națiuni privilegiate și ale celor patru religii recepte, sens în care sunt
reglementate foarte amănunțit obligațiile țăranilor iobagi față de nobili, față de biserică și față de stat.
Legislația aceasta a înrăutățit și mai mult situația juridică a țăranilor români, care erau considerați
tolerați și suportați pro tempore. S-a înrăutățit și situația preoților ortodocși, ce erau asimilați țăranilor
aserviți și aveau obligații ca aceștia. Toate acestea vin în susținerea intereselor nobilimii, fiind semnificativă
utilizarea termenului de regnum în cadrul acestor colecții de legi, întrucât, în epoca respectivă, cuvântul
regnum desemna un stat suveran. Prin urmare, legislația se dorea a fi expresia intereselor nobilimii locale,
organizată în cadrul unei entități statale de sine stătătoare.
Dreptul unităților administrativ-teritoriale
În afara acestor codificări, au mai fost codificate normele de drept scris și cutumiar ale orașelor
săsești în statutele municipale săsești, adoptate în adunările sașilor între 1570 și 1580 și aprobate de principele
Transilvaniei în 1583. Această lucrare cuprinde numeroase dispoziții în materia obligațiilor, pentru că sașii
erau cei mai legați de activitatea comercială, de schimbul de mărfuri. Sunt cuprinse și dispoziții de drept
Pagină | 8
penal și de drept procesual, toate redactate într-o formă sistematizată.
Au mai fost elaborate și alte culegeri de drept ale unor autorități administrativ-teritoriale, cum ar
fi statutele Odorheiului și statutele Zarandului, în virtutea autonomiei locale de care se bucurau aceste
unități administrativ-teritoriale.