LEGIUIRILE ADOPTATE ÎN A DOUA FAZĂ A REGIMULUI TURCO-FANARIOT Flashcards
vvTrăsături definitorii
Legiuirile adoptate în a doua fază a regimului turco-fanariot sunt și ele, în esență, feudale, însă
prezintă anumite particularități, atât sub aspectul conținutului, cât și pe planul formei:
i. izvoarele bizantine pierd ponderea avută odinioară, în favoarea principiilor de drept și a
instituțiilor extrase din codurile burgheze europene;
ii. asistăm la o codificare a Legii Țării și la sistematizarea acesteia pe instituții juridice;
iii. se remarcă importante progrese pe planul sistematizării și pe cel al tehnicii de reglementare
juridică, în sensul că sistematizarea pravilelor adoptate în această perioadă se apropie foarte multe
de cea pe care o regăsim în codurile burgheze europene;
iv. aceste pravile sunt, regulă, bilingve, fiind redactate în limbile română și neogreacă;
v. pravilele acordă o atenție deosebită aspectelor de drept procesual, în special Pravilniceasca
Condică, fapt explicabil prin aceea că, după Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, țările
române, fiind atrase în circuitul economic european, asistăm la multiplicarea raporturile juridice
de natură civilă și, mai ales, comercială între resortisanții țărilor române și cei din țările europene;
în acest context, dispozițiile de natură procedurală erau imperios necesare, pentru a evita imunitatea
de jurisdicție aplicabilă resortisanților țărilor europene în Imperiul Otoman, cu motivația că
instanțele otomane erau islamice și nu laice, iar procedura era învechită; prin aceste dispoziții
procedurale, se dorea sublinierea ideii că țările române sunt țări creștine, iar nu islamice, că ele nu
fac parte integrantă din Imperiul Otoman, iar normele de natură procedurală sunt suficient de
evoluate pentru a putea fi aplicate în cadrul unor eventuale litigii dintre resortisanții autohtoni și
cei străini.
Nomocanoane și legiuiri laice bizantine
n această categorie, sunt incluse:
Nomocanonul lui Antim Ivireanul, intitulat Capetele de porunci, apărut în două ediții (1714 și
1785);
traducerea realizată de către paharnicul Toma Carra a unei lucrări bizantine denumite Hexabilul,
aparținând lui Constantin Harmenopoulos.
vLegiuiri laice românești
Legiuirile laice românești sunt noile legiuiri adoptate în această perioadă și se divid, la rândul lor, în
două categorii:
i. legiuiri care au rămas la stadiul de proiect, nefiind promulgate de către domn:
Pandectele lui Toma Carra;
Pagină | 2
Manualul juridic al lui Andronache Donici;
ii. legiuiri oficiale, promulgate de către domnii fanarioți – la rândul lor, se împart în două categorii:
lucrări cu caracter de cod:
Pravilniceasca Condică;
Codul Calimah;
Legiuirea Caragea.
legiuiri speciale
Pandectele lui Toma Carra
vPandectele lui Toma Carra au fost întocmite de acest mare poet și pravilist în 1806, la ordinul domnului
fanariot Alexandru Moruzi. Pandectele se doreau a fi o lucrare cu o structură tripartită, prima parte
referindu-se la persoane, a doua parte referindu-se la lucruri, iar a treia parte referindu-se la acțiuni (structură
inspirată de Institutele lui Gaius). Cu toate acestea, paharnicul Toma Carra nu a putut realiza decât o parte
Manualul juridic al lui Andronache Donici
vManualul juridic al lui Andronache Donici a fost elaborat de acest mare pravilist în 1814, fiind primul
Cod civil românesc. Această lucrare de o valoare științifică remarcabilă nu a fost promulgată niciodată oficial,
întrucât Andronache Donici era simpatizant al mișcării cărvunarilor din Moldova, dezavuată de domnul
Scarlat Calimah. Totodată, un alt motiv este rivalitatea dintre Andronache Donici și ceilalți doi praviliști ai
domnului – Cristian Flechtenmacher și Anania Cuzanos (protejații lui Scarlat Calimachi).
) Pravilniceasca Condică
Prezentare generală. Pravilniceasca Condică este o culegere de legi întocmită în 1775, la ordinul
domnului Alexandru Ipsilanti, și intrată în vigoare în Țara Românească abia în 1780, din cauza împotrivirii
Imperiului Otoman. Denumirea de Pravilniceasca Condică este una convențională, întrucât ea purta
denumirea de Sintagmation nomicon (în limba neogreacă) sau de Mica rânduială juridică (în limba
română).
Autor. Autorul prezumtiv al acestei pravile este Ienăchiță Văcărescu, singurul erudit al acelei epoci
care cunoștea izvoarele pravilei, precum și limba neogreacă.
Izvoare juridice. Izvoarele acestei culegeri de legi sunt următoarele:
1° Legea Țării (Obiceiul pământului);
2° Bazilicalele;
3° jurisprudența (povețele);
4° doctrina juridică modernă (lucrările lui Montesquieu și Beccaria).
Aplicare în timp. Dispozițiile Pravilniceștii Condici s-au aplicat de facto până în 1818, la intrarea în
Pagină | 3
vigoare a Legiuirii Caragea, și de iure până în 1865, la intrarea în vigoare a Codului civil Alexandru Ioan
Cuza.
) Codul Calimah
Prezentare generală. Codul Calimah (denumit și Condica țivilă a Moldovei) este o culegere de legi,
elaborată la inițiativa domnului Scarlat Calimah, în Moldova, și publicată în două versiuni – o versiune în
limba neogreacă (intrată în vigoare în 1817), iar alta, în limba română (intrată în vigoare în 1833).
Autori. Domnul Scarlat Calimah a alcătuit două comisii pentru redactarea codului:
i. o comisie pentru versiunea în limba neogreacă – alcătuită din Christian Flechtenmacher
(pravilistul oficial al domnului Scarlat Calimah), Anania Cuzanos și Andronache Donici;
ii. o comisie pentru versiunea în limba română – alcătuită din Christian Flechtenmacher, Petrache
Asachi și Damaschin Bojinca.
Izvoare juridice. Izvoarele acestei culegeri de legi sunt următoarele:
1° Legea Țării (Obiceiul pământului);
2° dreptul bizantin;
3° Codul civil francez din 1804;
4° Codul civil austriac din 1811 (elaborat, la rândul său, pe modelul Codului civil francez).
Structură. Codul Calimah conține 2032 de articole, structurate în:
preambul – alcătuit din 24 de articole, în care se precizează în mod expres că Legea Țării este
drept comun în toate materiile reglementate de cod;
prima parte – este intitulată Despre dritul persoanelor;
a doua parte – este intitulată Despre dritul lucrurilor;
a treia parte – este intitulată Despre înmărginirile care privesc dritul persoanelor împreună cu
al lucrurilor;
două anexe – cuprind regulile referitoare la concursul creditorilor și la vânzarea la mezat.
Legiuirea Caragea
vPrezentare generală. Legiuirea Caragea este o culegere de legi, elaborată din porunca domnului
Ioan Gheorghe Caragea și intrată în vigoare în 1819, în Țara Românească.
Autori. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Cristopol și logofătul Nestor (mare logofăt al dreptății,
un fel de ministru al justiției, și, de asemenea, primul român profesor de drept la școala domnească). Proiectul
Legiuirii Caragea, așa cum a fost elaborat de cei doi, a fost revizuit de stolnicii Constantin și Ioniță
Bălăceanu.
Structură. Legiuirea Caragea, spre deosebire de Codul Calimah, este eterogenă, deoarece reunește
laolaltă dispoziții de drept civil, drept penal și drept procesual, fiind structurată în 6 părți:
1° Despre obraze (capitol referitor la persoane);
2° Despre lucruri (capitol referitor la bunuri);
Pagină | 4
3° Despre tocmeli (capitol referitor la contracte);
4° Despre daruri și moșteniri (capitol referitor la liberalități);
Aceste patru prime capitole alcătuiesc un Cod civil;
5° Despre vini (Cod penal);
6° Despre ale judecăților (Cod de procedură).
Sobornicescul hrisov
Una dintre cele mai importante legiuiri speciale este Sobornicescul hrisov, dat în 1785 de domnul
Alexandru Mavrocordat și care reglementa relațiile dintre boieri și țăranii clăcași, cu referire la numărul
zilelor de clacă și la nart (cantitatea de muncă pe care țăranul clăcaș trebuia să o presteze într-o zi de clacă).
Sobornicescul hrisov a îmbrăcat forma fizionomică a două anaforale date de Sfatul de obște al țării:
o anafora dată în 14 august, prin care se interzicea întocmirea de către boieri a unor acte
meșteșugite de danie, vânzare sau schimb, având ca obiect acapararea pământului țării, însă
aceste dispoziții se aplicau numai pentru viitor, ea nefăcând nicio mențiune referitoare la actele
meșteșugite deja întocmite;
o anafora dată în 12 septembrie, prin care se interzicea vânzarea separată a robilor țigani, în
vederea asigurării unității familiilor acestora.
Pontul Boierescului
vb) Pontul Boierescului
O altă categorie de legiuiri speciale o reprezentau ponturile sau urbariile, între care cel mai important
a fost Pontul boierescului, promulgat în 1805 de către domnul fanariot Alexandru Moruzi, prin care se
reglementa raporturile dintre boieri și țăranii clăcași.
