DISPOZIȚIILE LEGII ȚĂRII CU PRIVIRE LA DREPTUL PROCESUAL

Question 1

Instituțiile sistemului judiciar

Instanțele de drept comun

Answer 1

Pe plan procesual, Legea Țării se remarca printr-un caracter unitar al normelor de procedură pentru
toate țările române. Astfel, instanțele de judecată aveau o competență generală în materie civilă și penală
și erau următoarele:
 la nivelul obștilor sătești sau teritoriale:
 judele;
 Sfatul oamenilor buni și bătrâni;
 la nivelul orașelor:
 județul (în Țara Românească);
 șoltuzul, împreună cu cei 12 pârgari – membri ai consiliului orășenesc (în Moldova).
 la nivelul ținuturilor și al județelor:
 vornicii și pârcălabii (conducători ai instituțiilor administrativ-teritoriale ale zonei);
 vornicul – în stânga Oltului – și Marele Ban – în dreapta Oltului (în Țara Românească);
 vornicul Țării de Jos și vornicul Țării de Sus (în Moldova).

Question 2

Instituțiile sistemului judiciar

Instanțele specializate

Answer 2

La acestea, se adăugau și ceilalți dregători, care aveau o competență specializată, precum și boierii
și mănăstirile învestite cu imunități, care aveau o competență specializată și drept de judecată asupra unor
cazuri determinate, specificate în hrisovul de acordare a imunității feudale.
Procesele mai grele erau judecate de domn și de Sfatul domnesc, la fel ca procesele mai importante
și plângerile celor nemulțumiți de judecata dregătorilor, plângeri care nu aveau caracterul unor căi de atac, ci
mai degrabă al unor reclamații împotriva celor care judecaseră în fond.
Domnul avea competență deplină, putând judeca orice proces în primă și ultimă instanță și rejudeca
toate celelalte procese, soluționate de celelalte instanțe. În plus, putea judeca împreună sau fără Sfatul
domnesc. Judecata domnească se putea realiza în capitală sau în orice altă localitate, întrucât justiția feudală
are un caracter itinerant.

Question 3

Principii de organizare a sistemului judiciare

Autoritatea de lucru judecat

Answer 3

În procesul feudal, nu existau grade de jurisdicție, astfel încât hotărârea unei instanțe putea fi atacată
la aceeași instanță sau la o instanță superioară. De asemenea, nu funcționa principiul autorității de lucru
judecat, ceea ce crea o stare de nesiguranță în relațiile judiciare.
Ca atare, pentru a pune capăt prelungirii la nesfârșit a proceselor și pentru a îngrădi posibilitatea
redeschiderii lor, Legea Țării a consacrat anumite reguli și instituții juridice în acest scop:
 zavesca – nu împiedica redeschiderea procesului direct, dar obliga partea care voia să redeschidă
procesul să depună în vistieria statului o sumă de bani a priori; unele hotărâri erau pronunțate de
domn chiar cu aceasta mențiune;
Pagină | 7
 ferâia – partea care a câștigat procesul depunea o sumă de bani în vistieria statului și, în schimb,
domnul îi garanta prin hrisov că nu va aproba redeschiderea procesului;
 amenzile judiciare – se introduc din sec. al XVIII-lea și sancționează culpa procesuală a părții
care solicită redeschiderea procesului; erau denumite gloabă (în Țara Românească și Moldova),
birșag (în Transilvania) sau dușegubină (în Țara Românească).

Question 4

Principii de organizare a sistemului judiciare

Alte caracteristici

Answer 4

Organizarea judiciară din țările române mai prezenta o serie de caracteristici:
i. instanțele judecătorești puteau avea nu numai atribuțiuni jurisdicționale, ci și administrative,
potrivit confuziunii de atribuții specifică instituțiilor feudale; cu alte cuvinte, nu se aplica
principiul separației puterilor în stat;
ii. se aplica principiul judecătorului unic, care funcționa chiar și în situația în care domnul judeca
împreună cu Sfatul domnesc, deoarece hotărârea era luată de domn, iar Sfatul domnesc avea doar
un rol consultativ; singura excepție vizează Sfatul oamenilor buni și bătrâni;
iii. exceptând instanțele de la nivelul obștilor sătești sau teritoriale, toate celelalte instanțe reprezintă
monopolul feudalilor;
iv. concepția care stătea la baza justiției feudale este aceea că judecata trebuie să se realizeze după
lege și dreptate sau după obiceiul tarii și dreptate; cuvântul lege desemnează Legea Țării, iar
cuvântul dreptate desemnează conștiința juridică a epocii, cu misiunea de a veghea la respectarea
moravurilor, adică morala epocii.