JURĂMÂNTUL CU BRAZDA ÎN CAP

Question 1

Utilizare și simbolistică

Utilizare

Answer 1

Denumirea de jurământ cu brazda în cap este dată de rolul pe care pământul îl joacă în desfășurarea
acestui mijloc probator. În Moldova, cei care jurau puneau brazda de pământ direct pe cap și se numeau
brăzdași. În Țara Românească, cu precădere în Oltenia, brazda de pământ era ținută într-o traistă atârnată
de gât, iar cei ce jurau erau denumiți trăistași.
Jurământul cu brazda în cap era utilizat cu precădere în procesele referitoare la grănițuire, cu privire
la hotarele proprietăților. Cei care jurau se angajau să arate adevăratele hotare ale proprietăților și țineau brazda
de pământ pe cap sau în traistă pe tot timpul parcurgerii acestor hotare.

Question 2

Utilizare și simbolistică

) Simbolistică

Answer 2

Cel care jura cu brazda în cap invoca pedeapsa pământului privit ca o divinitate (Zamolxe), în cazul
în care nu va respecta ceea ce va jura. Proba este, așadar, de sorginte geto-dacă, unde pământul era divinitate
supremă. Geto-dacii considerau că pământul este o divinitate care purifică atât pe plan material, cât și pe plan
spiritual, capabil să îi ajute pe cei care spun adevărul și să îi sancționeze pe sperjuri. De aici, decurg o serie de
expresii existente azi în limba română: să-i fie țărâna ușoară, nu l-ar mai răbda pământul.
Așadar, suntem în prezența unui dublu simbolism judiciar:
 brazda simbolizează zeitatea pământului;
 capul simbolizează ființa umană, fiind considerat cea mai importantă parte a trupului.

Question 3

Evoluție

Caracter spiritual

Answer 3

Sub influență creștină, această probă de sorginte păgână s-a spiritualizat, în sensul că locul brazdelor
de pământ este luat de Evanghelie

Question 4

Evoluție

Caracterul de clasă

Answer 4

După apariția statului feudal, proba a dobândit un caracter de clasă, în sensul că era rezervată doar
membrilor categoriilor sociale inferioare, în special țăranilor dependenți.
Pe măsură ce proprietățile feudale se extind, boierii sunt tot mai interesați de utilizarea acestei probe
pentru hotărnicirea moșiilor lor. Totuși, acești nu se mai mulțumesc cu martori întâmplători cu privire la
cunoașterea hotarelor, ci recurg la preconstituirea lor. Copiii de țărani erau puși să parcurgă hotarele moșiei,
iar, în tot acest timp, erau dați de chică (erau bătuți), pentru a ține minte hotarele și pentru ca, în eventualitatea
unui litigiu privind grănițuirea moșiei, să poată depune mărturie în cunoștință de cauză