Calup I- TEMA 1 – SARCINILE, COMPETENŢA ŞI CAPACITATEA ORGANELOR ADMINISTRATIVE

Question 1

vAspecte generale

Answer 1

Pentru a realiza activitatea de executare a legii, organele administrative trebuie să dispună de:
 personal administrativ (factorul uman al administraţiei publice – acesta va fi studiat în partea
dedicată funcţiei publice şi personalului contractual din sectorul bugetar);
 resurse materiale şi financiare (studiate la disciplina „Drept administrativ II”, în ceea ce priveşte
proprietatea publică şi privată a statului/unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv la „Drept
financiar public”, în ceea ce priveşte modul de formare şi utilizare a bugetului public);
 mijloace juridice (atribuţii, competenţă şi capacitate).

Question 2

2. Sarcinile organelor administrative

Answer 2

Orice autoritate publică, în funcţie de poziţia pe care o ocupă în sistemul organelor statului, urmăreşte, în
cadrul activităţii pe care o desfăşoară, atingerea unor obiective, adică realizarea anumitor sarcini.
Sarcinile (misiunile) organelor administraţiei publice reprezintă obiectivele sau finalităţile activităţii
organelor administraţiei publice:
 au în vedere, întotodeauna, satisfacerea interesului public;
 conţinutul lor concret este stabilit de puterea politică (cea care „dirijează” întreaga activitate a
administraţiei publice – a se vedea art. 111 alin. 1 din Constituţie);
 există o corelaţie între „sarcini” şi „competenţă” („atribuţii”): atribuţiile unui organ al administraţiei
publice sunt „instrumentele” juridice prin care se realizează sarcinile.

Question 3

vExemple de „sarcini”:

Answer 3

Preşedintele României asigură reprezentarea statului român, pe plan intern/extern, trebuie să
garanteze independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a ţării, veghează la respectarea Constituţiei şi la
buna funcţionare a autorităţilor publice, mediază între puterile statului sau între stat şi societate (art. 80 din
Constituţie);
 Guvernul trebuie să asigure realizărea politicii interne şi externe a statului, precum şi exercitarea
conducerii generale a administraţiei publice (art. 102 alin. 1 din Constituţie); de asemenea, la art. 15 din
Codul administrativ sunt prezentate şi „funcţiile” Guvernului (strategie, implementare, reglementare,
administrare a proprietăţii statului, reprezentare, autoritate de stat);
 ministerele au ca sarcină realizarea politicii guvernamentale în domeniul lor de activitate (art. 52
alin. 1 din Codul administrativ);
 sarcinile autorităţilor administraţiei publice locale (consilii judeţene, consilii locale, primari) constau
în rezolvarea treburilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, în interesul colectivităţilor locale (art.
121-122 din Constituţie) etc.
3. Atribuţiile şi competenţa organelor

Question 4

vAtribuţiile şi competenţa organelor administraţiei publice

vv3.1. Noţiune şi trăsături

Answer 4

Atribuţiile organelor administrative = drepturile şi obligaţiile conferite acestora prin lege;
Competenţa unui organ administrativ = ansamblul atribuţiilor conferite, prin lege, respectivului organ
administrativ.
Trăsături:
 competenţa este un ansamblu de atribuţii;
 atribuţiile reprezintă drepturi şi obligaţii, în realizarea cărora organele administraţiei publice
desfăşoară o anumită activitate administrativă
 implică aptitudinea organelor administrative, în funcţie de sarcinile specifice, de a emite acte
administrative, de a efectua operaţiuni administrative, de a realiza diverse fapte materiale
(administrative), inclusiv activităţi de prestare a serviciilor publice;
 activitatea administrativă se realizează, în principiu, în nume propriu (a se vedea şi definiţia din
Codul administrativ);
 această activitate administrativă se realizează în regim de putere publică.

Question 5

vvAtribuţiile şi competenţa organelor administraţiei publice

3.2. Caracterele competenţei

Answer 5

caracter legal = atribuţiile organelor administrative sunt stabilite de lege, în raport cu sarcinile
ce le revin; normele de conferire a competenţei sunt, în principiu, de strictă interpretare.
 caracter obligatoriu = atribuţiile nu pot fi asimilate unor „drepturi subiective” sau unor
„obligaţii” de tip „civil”; aşadar, competenţa nu este facultativă, în sensul în care organele
administraţiei publice au obligaţia de a o exercita, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
 caracter autonom = organul administrativ trebuie să aibă efectiv posibilitatea de a-şi exercita
atribuţiile conferite prin lege, concomitent cu obligaţia celorlalte autorităţi ale administraţiei publice
(îndeosebi organele ierarhic superioare) de a asigura autonomia necesară realizării competenţei.
Teoretic, această „autonomie” poate fi limitată în cadrul raporturilor de subordonare, prin două
prerogative ce pot fi conferite organului „superior”:
 puterea de instrucţiune (acceptată de legiuitor, în general) = posibilitatea organului ierarhic
superior de a da îndrumări obligatorii organului subordonat. Exemplu: art. 266 Cod administrativ
prevede „îndrumarea” prefectului de către ministerul de specialitate.
 puterea de injoncţiune (neacceptată, ca regulă, de legiuitor) = posibilitatea organului
supraordonat de a se substitui organului subordonat şi de a exercita atribuţiile acestuia din urmă.

Question 6

Competenţa materială

Answer 6

v(evocă ideea de activitate/materie) = sfera şi natura atribuţiilor organelor
administrative.
Poate fi:
 generală – organul are atribuţii în orice domeniu sau sector de activitate din sfera administraţiei
publice (ex. Preşedintele României, guvernul, consiliile locale, consiliile judeţene).
 specială - organul are atribuţii în anumite domenii sau sectoare de activitate (ex. ministerele,
autorităţile administrative centrale autonome; serviciile publice deconcentrate etc).

Question 7

Definiţia „competenţei” din Codul administrativ (art. 5 lit. r):

Answer 7

„ansamblul atribuţiilor stabilite de lege, care
conferă autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice drepturi şi obligaţii de a desfăşura, în regim
de putere publică şi sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă.”

Question 8

Competenţa teritorială

Answer 8

v= evocă limitele în spaţiu (teritoriu) ale acţiunii organelor administrative.
Poate fi:
 naţională (centrală) - organe administrative îşi exercită atribuţiile la nivelul întregii ţări (ex.
Preşedintele României, Guvernul, ministerele, autorităţile administrative centrale autonome etc.).
 locală (evocă, lato sensu, atât nivelul de bază – „localităţile”, cât şi nivelul intermediar –
„judeţele) - organele administrative îşi exercită atribuţiile numai în anumite zone, conform organizării
administrativ-teritoriale (ex. prefectul, serviciile deconcentrate ale organelor administraţiei statale
centrale, primarul, consiliile locale etc.).

Question 9

Competenţa temporală

Answer 9

vevocă limitele de timp în care un organ administrativ îşi poate exercita
atribuţiile.
Poate fi:
 nedeterminată/nelimitată (constituie regula);
 determinată/limitată (constituie excepţia – e.g., comisiile de fond funciar înfiinţate prin
Legea fondului funciar nr.18/1991, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – înfiinţată
în baza Legii nr. 10/2001);
Din perspectiva raporturilor dintre administraţia centrală şi administraţia autonomă locală (problema
descentralizării), Codul administrativ prevede următoarele tipuri de „competenţă” (art. 5 lit. s-t):

Question 10

vvcompetenţa delegată

Answer 10

atribuţiile stabilite prin lege şi transferate, împreună cu resursele
financiare corespunzătoare, autorităţilor administraţiei publice locale de către autorităţile
administraţiei publice centrale pentru a le exercita în numele şi în limitele stabilite de către acestea din
urmă;

Question 11

competenţa exclusivă

Answer 11

vatribuţiile stabilite prin lege în mod expres şi limitativ în sarcina
autorităţilor administraţiei publice locale, pentru realizarea cărora acestea au drept de decizie şi dispun
de resursele şi mijloacele necesare;

Question 12

competenţa partajată

Answer 12

atribuţiile exercitate potrivit legii de autorităţi ale administraţiei
publice locale, împreună cu alte autorităţi ale administraţiei publice, stabilite în mod expres şi limitativ,
cu stabilirea resurselor financiare şi a limitelor dreptului de decizie pentru fiecare autoritate publică în
parte.

Question 13

Capacitatea administrativă („de drept administrativ”):

Answer 13

reprezintă o specie de „capacitate juridică”;
 constă în aptitudinea organelor administraţiei publice de a fi subiecte, în nume propriu, în cadrul
raporturilor de drept administrativ.

Question 14

Corelaţia competenţă – capacitate în cazul organelor administrative-Teoria 1- Bucuresti

Answer 14

= noţiunea de „capacitate” se identifică cu noţiunea
de „competenţă”.
Se pleacă de la premisa că normele de conferire a competenţei implică, în mod necesar, şi dobândirea
capacităţii de a fi subiect în toate raporturile juridice la care dă dreptul această competenţă; practic,

se apreciază că structurile interne/funcţionarii unui organ administrativ nu au o „competenţă” propriu-
zisă, întrucât aceasta aparţine exclusiv organului respectiv, indiferent prin cine şi-o exercită.

Concluzia: capacitatea apare ca un element determinant al competenţei, însăşi competenţa (cine are
„competenţă”, are şi „capacitate”).

Question 15

vCorelaţia competenţă – capacitate în cazul organelor administrative-Teoria 2- CLUj

Answer 15

= capacitatea nu se
identifică cu noţiunea de „competenţă”, chiar dacă între cele două noţiuni există o strânsă legătură.
În această opinie:
 capacitatea administrativă = posibilitatea de a participa ca subiect independent în raporturi de
drept administrativ;
 competenţa = ansamblul atribuţiilor unor organe administrative, compartimente sau persoane şi
limitele exercitării lor (atribuţia fiind învestirea legală cu anumite prerogative).
Pornindu-se de la aceste definiţii, profesorul Iovănaş identifică următoarele deosebiri între cele două
noţiuni:
1) capacitatea este specifică numai organelor administrative, în timp ce competenţă pot avea atât
organele administrative propriu-zise, cât şi structurile lor organizatorice şi funcţionale;
2) capacitatea presupune întotdeauna posibilitatea de a acţiona în nume propriu, în timp ce
competenţa nu presupune în mod necesar acest lucru (în general, atribuţiile autorităţii administrative
sunt repartizate compartimentelor şi persoanelor care o compun, dar acestea nu le exercită în nume
propriu, ci în numele organului respectiv);
3) în timp ce unele atribuţii ce alcătuiesc competenţa unei autorităţi administrative pot fi transmise (în
anumite condiţii) altor organe, capacitatea, în principiu, nu poate fi transmisă altui subiect de drept.
Concluzia: unele structuri administrative pot avea „competenţă” (atribuţii), chiar dacă nu o exercită
pentru a intra, proprio nomine, în raporturi juridice.

Question 16

Corelaţia competenţă – capacitate în cazul organelor administrative-Teoria lui ciobi

Answer 16

cea de-a doua interpretare este preferabilă, întrucât este mai
adaptată la situaţiile practice.
Astfel:
 În cazul organelor administraţiei publice, acestea au atât competenţă, cât şi capacitate (au o
serie de atribuţii pe care le exercită în nume propriu).
 Pe de altă parte, există structuri administrative care, deşi au o anumită competenţă (atribuţii),
nu au şi capacitate juridică – este vorba, în principiu, despre structurile organizatorice interne ale
organelor administrative (departamente, compartimente, direcţii, servicii etc.):
- aceste structuri, în condiţile legii, pot exercita o serie de atribuţii, în cadrul raporturilor interne
de serviciu, deci se poate spune că au o anumită competenţă.
- competenţa structurilor interne este însă improprie, atipică, întrucât aceste atribuţii nu sunt
exercitate în nume propriu (după cum reiese şi din definiţia „competenţei” din Codul administrativ –
„sub propria responsabilitate”), ci în numele organului administrativ din care fac parte; ca atare, în
cadrul raporturilor juridice care iau naştere în urma exercitării acestor atribuţii, va apărea ca subiect
însuşi organul administrativ, nu structura sau compartimentul intern al acestuia.
Exemplu: comisiile de specialitate ale consiliilor locale (a se vedea art. 124-125 Cod administrativ);
diversele departamente din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Question 17

Organele administrative sunt, obligatoriu, persoane juridice? Ce fel de persoane juridice sunt?

Answer 17

vLa prima întrebare, apreciem că nu este obligatoriu ca un organ administrativ să aibă personalitate
juridică…cel puţin, nu în sensul clasic, astfel cum este prezentată persoana juridică în dreptul civil.
Astfel, conform art. 187 Cod civil, elementele constitutive ale unei persoane juridice sunt:
 Organizarea de sine stătătoare
 Scop (obiect de activitate) licit şi moral
 Patrimoniu propriu
Aceste elemente sunt comune ambelor categorii de persoane juridice indicate la art. 189 Cod civil:
persoanele juridice de drept privat sau persoanele juridice de drept public.
În orice caz, un organ administrativ nu poate fi decât „persoană juridică de drept public”, dacă este să
ne raportăm chiar la clasificarea din Codul civil, întrucât ele sunt înfiinţate printr-un act de autoritate
(lege sau act administrativ). O astfel de încadrare nu înseamnă că aceste organe nu pot intra şi în
raporturi de drept privat, pentru că dotarea lor cu un patrimoniu le permite (în condiţiile stabilite prin
actul de înfiinţare, desigur) să se comporte şi ca persoane de drept privat (să se angajeze în raporturi
contractuale civile, de exemplu).
În cazul organelor administrative, indiferent de „specia” din care fac parte (autorităţi stricto sensu sau
instituţii publice), nu este obligatorie dotarea cu personalitate juridică, în acest sens fiind şi dispoziţiile
194 Cod civil („Modurile de înfiinţare”): „a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul
autorităţilor şi al instituţiilor publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor
economici care se constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate
cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia
publică este persoană juridică;”
Concluzia: pot exista autorităţi/instituţii publice (deci şi „organe administrative”) care nu sunt înfiinţate
ca persoane juridice (de drept public, se înţelege).
Ce le lipseşte pentru a avea personalitate juridică? Patrimoniul este elementul lipsă, cum ar fi în cazul:
Preşedintelui României, primarului, consiliilor locale/judeţene ş.a. Acestea sunt autorităţi (organe), dar nu sunt persoane juridice.
În doctrina de specialitate s-a formulat şi teza existenţei unei „pesonalităţi limitate de drept public”
(opinia profesorului Antonie Iorgovan), în sensul în care toate organele administrative pot fi
considerate „persoane (juridice) administrative” şi pot să participe în raporturi de drept administrativ
(nu şi în raporturi de drept privat), chiar dacă nu întrunesc toate elementele impuse de legea civilă
pentru o persoană juridică (din nou, „veriga” lipsă este considerat „patrimoniul”).
Calitatea de subiect în raporturile de drept administrativ a unor asemenea organe este dată de o
capacitate specială de drept administrativ, care nu este fundamentată şi/sau condiţionată de
înfiinţarea lor ca „persoane juridice” clasice, ci se bazează pe competenţa specifică atribuită de lege.

Question 18

Au capacitate juridică organele administrative care, eventual, nu sunt persoane juridice?

Answer 18

răspunsul pe care îl propunem este că organele administrative (nu şi
simplele structuri funcţionale din cadrul acestora) au întotdeauna capacitatea de a intra în raporturile
de drept public/de putere publică (de drept administrativ, constituţional, fiscal etc) necesare pentru
exercitarea propriilor atribuţii, pentru că aceste raporturi presupun, în principiu, emiterea unor acte
de auoritate (acte administrative) şi nu impun existenţa unui patrimoniu. Cu alte cuvinte, în raporturile
de drept administrativ, care presupun manifestarea în regim de putere publică a unui organ
administrativ, nu este necesară existenţa unui patrimoniu al acestuia, deci nici calitatea de persoană
juridică în sensul Codului civil.
Desigur, în măsura în care se pune problema angajării unui organ administrativ, proprio nomine, în
raporturi de natură patrimonială, civilă (în materie contractuală, de exemplu), este nevoie de un
patrimoniu, deci în acest caz este necesară personalitatea juridică.
Ex.: atunci când primarul, ca organ administrativ, emite o autorizaţie de construire sau numeşte într-o
funcţie publică, se generează un raport de drept administrativ între acesta şi beneficiar, chiar dacă
primarul nu este persoană juridică; aceeaşi abordare avem şi în situaţia în care Preşedintele României
emite un decret prin care acordă gradul de general.