Calup I- actele presedintelui Flashcards
Aspecte introductive
vvClasificarea şi analiza actelor provenind de la Preşedintele României pleacă, în mod firesc, de la
diversitatea atribuţiilor pe care acesta le exercită.
Am explicat, anterior, că Preşedintele are atât atribuţii de natură politică, cât şi atribuţii de natură
administrativă. Ca atare, şi actele concrete prin care aceste atribuţii sunt duse la îndeplinire sunt fie de
natură politică, fie acte administrative (de executare/aplicare a legii). Regimul aplicabil fiecărei categorii
este diferit, în mod firesc, aspect pe care îl vom detalia în cele ce urmează.
În orice caz, nu toate atribuţiile prezidenţiale presupun emiterea unor decrete. Subliniem acest
lucru întrucât o asemenea concluzie înşelătoare ar putea rezulta din modul evaziv de formulare a art.
100 din Constituţie: acesta este intitulat „actele Preşedintelui”, iar alin. 1 prevede, cu titlu aparent
generic, că „În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete (…)”. S-ar putea deduce,
de aici, că toate atribuţiile prezidenţiale presupun emiterea de decrete, ceea ce, evident, este eronat.
În realitate, după cum s-a subliniat în doctrina de specialitate, art. 100 se referă doar la actele juridice
ale Preşedintelui – decrete (unele având şi o puternică dimensiune politică, din perspectiva obiectivului
urmărit, altele cu o funcţie administrativă, tehnică).
În esenţă, vom identifica, în activitatea Preşedintelui, două categorii de acte: 1. actele (pur)
politice; 2. actele juridice.
Actele „pur” politice
Atribuţiile esenţialmente politice ale Preşedintelui României se îndeplinesc prin realizarea de acte
politice sau, într-o altă formulare, prin acţiuni de „guvernare” şi conducere a naţiunii, în sensul prezentat
la primele prelegeri: decizii esenţiale pentru naţiune şi statul român, rezultat al aptitudinii Preşedintelui
de a aprecia liber (cu eventuale „limitări” prevăzute în Constituţie) asupra sferei şi conţinutului
„intereselor naţionale” pe plan intern şi extern, respectiv asupra strategiilor şi măsurilor care pot servi
la satisfacerea acestor interese.
efecte juridice-acte politicev
vFiind vorba despre acte politice, ca regulă nu vom putea identifica efecte juridice produse de
acestea (pentru că, altfel, ar deveni veritabile acte juridice), adică nu vor genera drepturi şi obligaţii
corelative pentru destinatarii lor.Tocmai din acest motiv am intitulat această categorie acte „pur”
politice, pentru a le separa faţă de actele care pot primi o dublă calificare – în speţă unele decrete care,
pe de o parte, sunt acte juridice (ca orice decret, întrunesc cerinţele de formă ale actului administrativ
şi generează o serie de drepturi şi/sau obligaţii de natură juridică – mai precis de drept constituţional),
dar din punct de vedere al modului de formare a „manifestării de voinţă”, al scopului urmărit şi a
autorităţilor cărora li se adresează, sunt şi acte politice (nu se rezumă la activităţile clasice, uzuale, de
„administraţie publică”).
Problema raspunderii actelor politice
De asemenea, pentru aceste acte (manifestări) de voinţă politică, se poate pune problema,
teoretic, angajării unei răspunderi exclusiv politice, nu juridice.
În acest sens, art. 84 alin. (2) din Constituţie prevede imunitatea Preşedintelui, fiind aplicabile,
în mod corespunzător, dispoziţiile art. 72 alin. (1) – „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere
juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”. Adaptând
această normă la situaţia şefului de stat, concluzia ar fi că Preşedintele României nu poate răspunde
juridic (în nicio formă) pentru actele sale politice (indiferent ce formă concretă ar îmbrăca).
Pe de altă parte, această „imunitate” pentru conduita de natură politică nu este chiar absolută,
întrucât, în mod excepţional, art. 95 din Constituţie instituie o formă de răspundere a Preşedintelui
calificată, în doctrină şi în practica CCR, ca fiind de natură „politică” .
exemple de acte politice
mesajele adresate Parlamentului în temeiul art. 88 din Constituţie (este relevant faptul că
acestea vizează „probleme politice” ale naţiunii);
- diverse declaraţii publice, comunicate oficiale, luări de poziţie exprimate public;
- consultările cu Guvernul (art. 86 din Constituţie);
- consultările din cadrul procedurii de învestitură a Guvernului (art. 103 alin. 1 din Constituţie)
- convocarea pentru „mediere” a unor autorităţi publice şi/sau a organismelor ce reprezintă
societatea civilă (în exercitarea rolului de „mediator” – art. 80 alin. 2 din Constituţie)
- participarea la diverse întruniri politice cu caracter internaţional (inclusiv la Consiliul
European);
- consultările cu alţi şefi de stat sau cu reprezentanţii unor organisme internaţionale etc.
trasaturi acte politice
ele reprezintă modalităţi de realizare a atribuţiilor politice ale Preşedintelui;
- nu îmbracă forma unui act juridic (din acest punct de vedere, excludem din această
categorie decretele, chiar dacă unele au atât o „cauză”, cât şi un „scop”/”obiectiv”
politic);
- nu generează direct, prin ele însele, efecte juridice (drepturi şi obligaţii);
- în realizarea lor, Preşedintele nu urmăreşte să pună în executare o anumită dispoziţie
legală, pentru a rezolva o chestiune administrativă punctuală, ci urmăreşte să
„guverneze”; sigur, se poate spune că ele reprezintă o „aplicare” a normelor
constituţionale, însă: (i.) dreptul constituţional este, la rândul său, un „drept politic”,
deoarece reglementează relaţiile sociale fundamentale; (ii.) nu se pot confunda cu actele
administrative („de drept administrativ”), întrucât ultimele au rolul de a pune în
executare legile subsecvente Constituţiei (nu se emit, principial, acte administrative
„pure” direct şi exclusiv în aplicarea Constituţiei).
- nu pot fi contestate pe cale judecătorească (puterea judecătorească, inclusiv instanţa de
contencios administrativ, nu are competenţa de a cenzura acte politice);
- nu pot angaja răspunderea juridică a Preşedintelui (penală, administrativă, civilă etc).
Precizare in cazul actelor politice-privind CCR
În unele cazuri, conduita politică a Preşedintelui a fost analizată în mod indirect de către Curtea
Constituţională, invocându-se atribuţia de la art. 146 lit. e) din Constituţie – soluţionarea conflictele
juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice – şi competenţa Curţii de a verifica, în acest
context, modul în care s-a respectat principiul cooperării loiale între autorităţi, derivat (cel puţin în
opinia Curţii) din art. 1 alin. 4 al Constituţiei.
Deşi, în mod logic, nu se pot invoca efecte juridice directe generate de actele pur politice (şi ca
formă, şi pe conţinut) ale Preşedintelui României, Curtea a apreciat că poate „cenzura” şi acte de acest
gen, în măsura în care duc la conflicte de drept constituţional (în special cu privire la exercitarea
„competenţelor” de natură constituţională ale autorităţilor publice, dar nu în mod exclusiv), deci la
încălcarea principiului sus-menţionat.
Exemplu: mergând pe o interpretare forţată, Curtea Constituţională a reţinut, în Decizia nr.
85/2020 (pct. 83), că diferendul dintre Președintele României și Parlament în legătură cu desemnarea
candidatului la funcția de prim-ministru este unul juridic, „întrucât se referă la întinderea și valorizarea
competenței Președintelui României în acest context.” Din punctul nostru de vedere, este o
exagerare…toate atribuţiile Preşedintelui sunt prevăzute, desigur, în Constituţie (ca act juridic – „legea
fundamentală”), însă acest lucru nu este de natură să schimbe natura lor sau natura „conflictelor” care pot apărea în exercitarea lor. Acestea rămân conflicte politice şi trebuie rezolvate prin
proceduri/instrumente de aceeaşi natură, nu prin proceduri jurisdicţionale, pentru că este nu doar
inoportun, ci chiar contrar principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, să tranşezi dispute politice prin
decizii juridice. Este de esenţa „politicului” să aibă o marjă foarte mare de manifestare şi exprimare, o
putere discreţionară (în limitele normelor şi principiilor constituţionale) de apreciere asupra modului de
conducere a destinelor naţiunii.
acte juridice
După cum am precizat, actele juridice ale Preşedintelui sunt reglementate la art. 100 al
Constituţiei: este vorba despre decrete.
Fără excepţie, toate decretele produc efecte juridice (dau naştere, modifică sau sting raporturi
juridice), deci nu poate fi contestată calificarea lor ca „acte juridice”, indiferent de ramura de drept care
ar revendica, în principal, respectivele efecte (dreptul constituţional vs. dreptul administrativ).
Pe de altă parte, raporturile juridice care intră sub incidenţa decretelor pot fi de drept
administrativ (stricto sensu) sau de drept constituţional. Diferenţa este dată de natura preponderent
politică (constituţională) sau, după caz, preponderent tehnică (administrativă) a drepturilor/obligaţiilor
care formează conţinutul acestor raporturi.
categorii acte juridice
vPlecând de la premisa că toate decretele au o bază constituţională şi având în vedere criteriul
naturii obiectivelor la care servesc (mai precis, al obiectivelor principale), propunem o clasificare a
acestora în: 1. decrete cu conţinut politic; 2. decrete cu conţinut administrativ. Desigur, este o clasificare
de „compromis”, care nu are o consacrare formală şi care nu este la adăpost de unele critici (este foarte
greu, dacă nu imposibil, de separat unele atribuţii de natură politică ale Preşedintelui în raport cu cele
„administrative” – cum ar fi cazul numirii în funcţie a unui ministru; mai mult, în mod tradiţional, dreptul
administrativ a fost definit ca dreptul aplicabil puterii executive, în ambele dimensiuni ale activităţii
acesteia – guvernarea şi administrarea treburilor publice).
Precizare privind actele juridice
Este important de reţinut că, în ciuda formulării art. 100, în sfera actelor juridice ale Preşedintelui,
dincolo de semnificaţia politică sau administrativă a scopului urmărit prin emiterea/realizarea lor,
specialiştii mai includ şi alte forme de activitate ale acestuia (argumentul ar fi că şi acestea generează
anumite consecinţe juridice – drepturi şi obligaţii, de exemplu reprezintă acte oficiale de „învestire” a
instanţei constituţionale), precum:
- sesizările privind neconstituţionalitatea legilor, anterior promulgării (art. 77 alin. 3, art. 146 lit. a
din Constituţie);
- cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională (art. 146 lit. e din
Constituţie);
- cererile de reexaminare a legilor de către Parlament, anterior promulgării (art. 77 alin. 2 din
Constituţie);
- deciziile emise în calitate de conducător al Administraţiei Prezidenţiale (a se vedea Legea nr.
47/1994 şi art. 19 alin. 1 lit. b din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei
prezidenţiale, disponibil la adresa https://www.presidency.ro/files/documente/2017.11.01_-
_ROF_AP.pdf);
- demisia din funcţia de Preşedinte al României.
concluzie acte juridice
vÎn concluzie, decretele constituie principale acte juridice ale Preşedintelui, cele prin care acesta îşi
exercită marea majoritate a atribuţiilor de rang constituţional, ceea ce nu exclude şi existenţa altor forme
de manifestare a voinţei sale, în sens juridic.
Regimul juridic al decretelor prezidenţiale
vNatura juridică
vAvând în vedere criteriul emitentului – autoritate publică din sfera Executivului (adică, pe scurt,
autoritate executivă/administrativă), respectiv faptul că ele au forţă infralegală şi, de regulă, caracter
individual (excepţii ar fi, de exemplu, decretele emise în exercitarea atribuţiilor de la art. 93 alin. 1, prin
care se pot institui, cu titlu provizoriu, unele măsuri cu caracter normativ, derogatorii de la legile în
vigoare – a se vedea, de exemplu, Decretul nr. 195/2020), decretele Preşedintelui sunt prezentate, în
general, drept „acte administrative”.
Dacă din perspectiva criteriului formal-organic o asemenea calificare este corectă, din perspectiva
conţinutului decretului (criteriul material-funcţional) lucrurile trebuie nuanţate, pentru că nu toate
decretele „conţin” un raport clasic de drept administrativ. După cum am precizat mai-sus, unele decrete
sunt emise în cadrul raporturilor de natură politică ce îl implică pe Preşedinte, adică în exercitarea
atribuţiilor constituţionale în relaţia cu Parlamentul (for politic prin definiţie) şi cu Guvernul/primul-
ministru (care au, la rândul lor, atribuţii în materia politicii interne şi externe).
Asemenea decrete nu reprezintă acte administrative propriu-zise, întrucât ele nu se limitează
doar la a pune în executare o normă legală (conform definiţiei clasice a activităţii de „administraţie
publică”), ci urmăresc obiective superioare, de rang constituţional, cu privire la relaţii sociale
fundamentale referitoare la instituirea, organizarea şi exercitarea puterii statale.
tipuri de decrete juridice
decrete prin care se rezolvă chestiuni punctuale, „tehnice” (administrative), în baza unor
atribuţii prevăzute în Constituţie şi reglementate mai detaliat, sub aspect procedural cel puţin, în diverse
legi subsecvente (de exemplu, decretele privind: numirea în funcţii administrative din cadrul unor
autorităţi/instituţii precum SRI, Consiliul Concurenţei, Consiliul Naţional al Audiovizualului; acordarea
gradului de general/mareşal/amiral; numirea judecătorilor şi procurorilor definitivi; acordarea sau
retragerea unui titlu de onoare etc.);
- decrete care au o relevanţă dublă – politico-juridică (de exemplu: decretele privind promulgarea
legilor, desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, numirea unui ministru, dizolvarea
Parlamentului etc.).
Ultimele sunt, în primul rând, acte de drept constituţional (având în vedere raporturile sociale
reglementate), dar mai pot fi prezentate, dintr-o altă perspectivă (cea care ne interesează în materia
contenciosului administrativ), ca acte administrative cu semnificaţie politică, exceptate de la controlul
instanţei de contencios administrativ („fine de neprimire”, conform art. 126 alin. 6 din Constituţie).
precizare privind natura individuala sau generala
este în legătură cu natura exclusiv individuală sau nu a decretelor.
În doctrină au fost exprimare opinii diferite (de exemplu, profesorul A. Iorgovan considera că
decretele vor fi, întotdeauna, acte cu caracter individual), însă în actualul cadru normativ este cert că
putem regăsi situaţii în care ele pot avea şi caracter normativ, impunând o conduită generală (în acest
sens: prof. Tudor Drăganu, Ion Deleanu, Verginia Vedinaş).
Este vorba despre decretele emise pentru exercitarea atribuţiilor de la art. 92 şi 93 (măsuri privind
respingerea agresiunii armate, instituirea stării de asediu sau de urgenţă) care cuprind, în mod necesar,
şi dispoziţii de natură normativă, cu efecte şi opozabilitate erga omnes.
Exemplu: Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă conţine multiple
măsuri cu caracter general (Anexa 1 – „Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă”), nu individual,
în domenii precum: ordinea publică, economie, muncă şi protecţie socială, justiţie, afaceri externe ş.a.
(mai mult, acest decret derogă chiar de la dispoziţiile unor legi – a se vedea, de exemplu, art. 41 din
Anexa 1).
vCondiţia contrasemnării
O parte dintre decrete trebuie contrasemnate de către primul-ministru – condiţie ad validitatem
impusă de art. 100 alin. 2: „Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale
prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi
articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru”.
În absenţa contrasemnăturii, decretul nu este valabil, ca act juridic, şi nu poate produce efecte
juridic (de altfel, fără contrasemnătură nici nu poate fi publicat în Monitorul Oficial).
