calup 4-administratia publica de specialitate Flashcards
vNOŢIUNE ŞI CATEGORII
vPotrivit art. 51 din Codul administrativ: „Administraţia publică centrală de specialitate este formată din
ministere, alte structuri aflate în subordonarea sau în coordonarea Guvernului sau a ministerelor şi
autorităţi administrative autonome.”
Cu alte cuvinte, „administraţia publică centrală de specialitate” reprezintă autorităţile/instituţiile
administrative statale care au competenţă teritorială naţională şi competenţă materială specială.
Aceste autorităţi formează, după caz:
- administraţia „guvernamentală”
- administraţia centrală autonomă
Precizări:
- autorităţile centrale de specialitate pot avea în subordinea lor şi servicii publice deconcentrate, înfiinţate
la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale;
- actele emise de aceste autorităţi sunt acte administrative cu caracter normativ sau individual (actele cu
caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I)
ADMINISTRAŢIA „GUVERNAMENTALĂ”
Reprezintă ansamblul autorităţilor subordonate faţă de Guvern şi este clasificată în:
- administraţia ministerială = ministerele şi autorităţile/instituţiile din subordinea acestora;
- administraţia extraministerială = autorităţile/instituţiile aflate în subordinea Guvernului, fără a fi ministere.
vMinisterele
statut si rol
Statut şi rol (art. 52-54 Cod administrativ):
- sunt organe (autorităţi) de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- au personalitate juridică (de drept public)
- realizează politica guvernamentală în domeniile de interes stabilite de Guvern;
- au două seturi de atribuţii: cele comune (pentru orice minister) şi cele proprii (specifice domeniului în
care activează); - atribuţiile sunt grupate în mai multe „funcţii”: strategie; reglementare; control şi monitorizare; funcţii
specifice stabilite prin actele normative de organizare/funcţionare.
Ministerele
Înfiinţare şi organizare:
vministerele sunt înfiinţate (de la „zero” sau prin „reorganizarea” unuia/unora deja existent/e) ca urmare
a acordării votului de încredere de către Parlament (în cazul învestiturii unui nou Guvern) sau ca urmare
a aprobării restructurării de către Parlament (în ipoteza de la art. 85 alin. 3 din Constituţie);
- ele se pot organiza şi funcţiona numai în subordinea Guvernului (art. 116 alin. 1 din Constituţie, art. 62
Cod administrativ);
- ca regulă, aspectele privind organizarea/funcţionarea sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului
(e.g., HG nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării); excepţii: în
cazul ministerului cu atribuţii în materia ordinii publice (în prezent, Ministerul Afacerilor Interne) şi al celui
cu atribuţii în domeniul apărării naţionale (în prezent, Ministerul Apărării Naţionale) este necesară o lege
specială.
Precizare: „legea specială” poate fi şi o ordonanţă, pentru că aceasta are forţă de lege; a se vedea Legea
nr. 346/2006, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv
OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
reorganizat ulterior ca Ministerul Afacerilor Interne prin OUG nr. 221/2008 şi OUG nr. 96/2012).
Ministerele
Conducerea ministerelor
vrevine miniştrilor:
- aceştia reprezintă ministerul în raporturile cu alte subiecte de drept şi fac parte din Guvern;
- conduce aparatul de specialitate al ministerului, numeşte şi revocă din funcţie personalul acestuia
(personal contractual sau funcţionari publici);
- atribuţiile lor generale sunt prevăzute la art. 56 Cod administrativ (e.g., organizează, coordonează şi
controlează aplicarea legilor, ordonanţelor, hotărârilor Guvernului, ordinelor sau instrucţiunilor; sunt
ordonatori principali de credite; elaborează şi avizează proiecte de legi, ordonanţe, hotărâri ale
Guvernului etc.).
În activitatea de conducere a ministerului, ministrul este ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat
(dacă actul de înfiinţare sau de organizare prevede acest lucru, poate fi utilizată şi funcţia de subsecretar
de stat) - exercită atribuţiile stabilite prin actul normativ de înfiinţare/organizare sau alte atribuţii delegate
prin ordin al ministrului.
Miniştrii mai beneficiază şi de un „cabinet al ministrului” (format din personal angajat pe baza încrederii
acordate de către ministru).
Ministerele
Actele juridice
vvvemise la nivelul ministerelor = ordine sau instrucţiuni (acte administrative cu caracter
individual sau normativ, după caz).
Conform art. 57 Cod administrativ „în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi
instrucţiuni cu caracter normativ sau individual”, cu menţiunea că prin ordine se se pot aproba şi norme
metodologice, regulamente sau alte categorii de reglementări care sunt parte componentă a ordinului
respectiv.
Precizări:
- aceste acte, deşi sunt emise sub semnătura miniştrilor (sau a persoanelor delegate de aceştia), au ca
emitent însuşi ministerul (cu alte cuvinte, nu trebuie confundat „reprezentantul” autorităţii cu autoritatea
publică propriu-zisă);
- conform art. 57 alin. 3 Cod administrativ, aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii actelor
administrative ale miniştrilor aparţin exclusiv acestora (Problemă: ce consecinţe juridice poate să atragă
această dispoziţie?);
- în afară de actele administrative unilaterale (acte de autoritate), ministerele mai încheie şi contracte
civile sau administrative.
Organizarea „internă” a ministerelor:
(i.) Secretarul general al ministerului şi secretarii generali adjuncţi:
- sunt înalţi funcţionari publici şi sunt numiţi prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism;
- asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale
între structurile ministerului, precum şi cu celelalte autorităţi şi organe ale administraţiei publice
(atribuţiile principale ale secretarului general sunt prevăzute la art. 61 alin. 2 Cod administrativ, una dintre
cele mai importante fiind şi exercitarea calităţii de ordonator principal de credite, pe perioada vacanţei
funcţiei de ministru sau în situaţia în care acesta se află în imposibilitatea absolută a exercitării atribuţiilor;
atribuţiile secretarilor generali adjuncţi sunt stabilite de ministru);
(ii.) în structura ministerelor se organizează direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri, denumite generic
„compartimente”, cu atribuţii stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului,
aprobat prin ordin al ministrului;
(iii.) colegiul ministerului = organ consultativ care funcţionează pe lângă ministru;
(iv.) personalul din cadrul ministerului poate avea calitatea de funcţionar public, de funcţionar public cu
statut special, poate fi personal contractual sau, în mod specific fiecărui minister, un alt statut;
Organele centrale subordonate faţă de ministere
vvvAstfel de organe pot fi înfiinţate şi plasate chiar de către legiuitor (vezi cazul Poliţiei Române sau al
Jandarmeriei) în subordinea unui minister sau pot fi înfiinţate de Guvern sau de către ministere (dacă
legea permite acest lucru), însă numai cu avizul conform (adică obligatoriu) al Curţii de Conturi (art. 117
alin. 2 din Constituţie, art. 68 alin. 1 Cod administrativ).
În mod generic, Codul administrativ permite ministerelor (ca şi Guvernului) să îşi înfiinţeze organe de
specialitate în subordine, cu respectarea avizului menţionat.
Problemă: Înfiinţarea prin lege de organe centrale de specialitate în subordinea Guvernului a fost
apreciată ca fiind o practică neconstituţională, întrucât o astfel de decizie (inclusiv din punct de vedere al
oportunităţii, nu doar al competenţei constituţionle) revine exclusiv Guvernului, nu Parlamentului (a se
vedea Decizia CCR nr. 16/2007 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism în subordinea
Guvernului). În aceste condiţii, apreciem că nu este admisibilă adoptarea de legi nici pentru înfiinţarea
unor organe de specialitate în subordinea ministerelor.
Este important de remarcat că unele dintre aceste organe, prin raportare la competenţa specifică
atribuită, nu se află într-un raport tipic de subordonare („subordonare organică”) faţă de ministerul de
resort (cel puţin nu se foloseşte în actul de înfiinţare termenul de „subordonare”).
Astfel, potrivit actului de înfiinţare, unele dintre ele (în special care prestează servicii publice, deci au mai
puţin atribuţii de „autoritate”) se află „în coordonarea”, „în cadrul” sau „sub autoritatea” ministerului,
conţinutul concret al unui asemenea raport urmând a fi dedus din analiza prevederilor actului de
înfiinţare/organizare (în principiu, ar fi vorba despre un raport de „îndrumare şi control” sau despre o
„subordonare funcţională”, adică sub anumite aspecte).
Precizări:
- denumirea acestor organe este foarte diferită (Direcţie, Agenţie, Institut, Club, Autoritate, Centru etc.);
- indiferent de gradul de „subordonare” sau de faţă de ministerul de resort, ele se află într-o relaţie de
dependenţă (mai mult sau mai puţin accentuată) faţă de acesta:de exemplu, conducătorii acestor organe
sunt numiţi/eliberaţi din funcţie de către ministru, dacă prin actul de înfiinţare/organizare şi funcţionare nu se stabileste altfel
Exemple de organe centrale de specialitate:
vvLa nivelul Ministerului Afacerilor Interne: Poliţia Română, Direcţia Generală de Paşapoarte,
Jandarmeria Română, Agenţia Naţională Antidrog, Arhivele Naţionale, Institutul de Studii pentru Ordine
Publică (a se vedea https://www.mai.gov.ro/despre-noi/organizare/structuri-in-subordinea-in-cadrul-
mai/);
La nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării: Agenţia de Credite şi Burse de Studii; Institutul Limbii
Române; Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi
Inovării etc. (a se vedea https://www.edu.ro/structuri-subordonate);
La nivelul Ministerului Culturii: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Centrul Naţional al
Cinematografiei, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Naţional Peleş etc. (a se vedea lista disponibilă
la adresa http://www.cultura.ro/despre-minister) etc
Precizare: privind sgg
vUnele organe de specialitate se află chiar în subordinea Secretariatul General al Guvernului (SGG), deşi nu
este un minister propriu-zis (e.g., Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, Agenţia Naţională pentru
Achiziţii Publice), timp ce unele „întreprinderi publice” de interes naţional se află „sub autoritatea” sa
(Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” - S.A., Societatea Naţională de
Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş).
De asemenea, conform art. 20 alin. 7-8, SGG este „asimilat” unui „minister de resort” în raporturile cu
Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (chiar dacă nu îşi „subordonează”
efectiv această regie, este vorba tot despre o „autoritate” exercitată asupra ei, în condiţiile specifice
aplicabile întreprinderilor publice – a se vedea OG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă).
vADMINISTRAŢIA EXTRAMINISTERIALĂ
vOrganele din sfera administraţiei extraministeriale pot fi se înfiinţate de către Guvern, cu avizul conform
al Curţii de Conturi (a se vedea Decizia CCR nr. 16/2007).
Competenţa atribuită acestor organe nu se poate „suprapune” peste cea a Guvernului sau a ministerelor
(art. 67 alin. 2 Cod administrativ), iar numirea conducătorilor se face de către Primul-ministru (art. 31 lit.
1 Cod administrativ).
Şi în cazul lor se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind organizarea/funcţionarea ministerelor li
se aplică, în mod corespunzător (art. 67 alin. 3 Cod administrativ).
În general, aceste organe se află în coordonarea Primului-ministru, prin intermediul Cancelariei sale (a se
vedea art. 22 alin. 6 Cod administrativ şi Anexa 1 a HG nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi
atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului).
De asemenea, coordonarea efectivă acestor organe poate fi dată Secretariatului General al Guvernului
(art. 20 alin. 9 Cod administrativ; de exemplu,în prezent este cazul Oficiului Registrului Naţional al
Informaţiilor Secrete de Stat şi al Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti),
iar finanţarea lor totală sau parţială se poate face prin bugetul aceluiaşi Secretariat (pentru detalii, a se
vedea: Anexa 1 a HG nr. 137/2020; https://sgg.gov.ro/new/despre-institutie/organizare/institutii-in-
coordonarefinantare/).
exemple de administratie extraministeriala
Exemple de organe centrale înfiinţate în subordinea Guvernului: Institutul Naţional de Statistică; Agenţia
Naţională pentru Romi, Agenţia Naţională Anti-Doping, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale,
Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (a se
vedea HG nr. 137/2020).
vvvADMINISTRAŢIA CENTRALĂ AUTONOMĂ
Reprezintă ansamblul autorităţilor administraţiei de stat care nu sunt subordonate Guvernului sau altor autorităţi
publice, aflate sub controlul Parlamentului.
Reglementare de bază: art. 116-117 din Constituţie, Partea a II-a – Titlul III din Codul administrativ
Natură juridică: sunt autorităţi administrative cu o competenţă specifică, deci fac parte din puterea
executivă, însă se bucură de autonomie în raporturile cu Guvernul şi celelalte organe administratie. De
altfel, din punct de vedere juridic, ele nu sunt nici în subordinea Parlamentului, întrucât, în caz contrar, s-
ar încălca principiul separaţiei puterilor (Parlamentul nu poate avea în subordine organe ale Executivului).
În orice caz, ele nu trebuie confundate cu aşa-numitele „autorităţi publice sui generis” (care au un statut
constituţional, însă nu fac parte din Executiv şi nu sunt „administrative”), precum Avocatul Poporului sau
Curtea Constituţională.
Pe de altă parte, „autonomia” nu înseamnă „independenţă” absolută, ci este conferită în scopul
desfăşurării activităţii specifice în mod eficient şi imparţial, la adăpost de presiuni politice (care sunt
inerente atunci când un organ administrativ este în subordinea unor foruri cu atribuţii politice, precum
Guvernul).
limitele fata de parlament ale administratiei centrale autonome
este relevant chiar modul de înfiinţare: prin lege organică a Parlamentului (art. 117 alin. 3) din
Constituţie;
Precizări:
De fapt, putem identifica:
- autorităţi care sunt nominalizare expres chiar în Constituţie, urmând ca aspectele privind organizarea şi
funcţionarea lor să fie reglementată prin lege organică (de exemplu, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării);
- autorităţi care sunt înfiinţate direct prin lege organică (de exemplu, Serviciul Român de Informaţii,
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul
Concurenţei, Banca Naţională a României etc.).
numirea şi eliberarea din funcţie a conducerii se face de către Parlament, în condiţiile stabilite de
legea de înfiinţare – art. 71 Cod administrativ;
Precizări:
În prezent, legile deja adoptate nu prevăd, întotdeauna, o competenţă exclusivă a Parlamentului cu privire
la actul de numire în funcţie a conducerii.
Astfel, deşi există o asemenea competenţă decizională la unele autorităţi, propunerile (sau unele dintre
ele, la organele cu conducere colegială) trebuie formulate de alte autorităţi, de exemplu:
- numirea directorului SIE, conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/1998, sau a directorului SRI, conform art.
23 din Legea nr. 14/1992, se face la propunerea Preşedintelui României;
- Parlamentul numeşte pe cei 11 membri ai CNA, însă pentru 2 dintre ei propunerea vine de la Preşedinte,
iar pentru 3 membri de la Guvern - art. 11 din Legea nr. 504/2002;
- cei 11 membri ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) sunt
numiţi de către Parlament, însă 2 dintre propuneri vin de la Preşedintele României şi de la Primul-ministru
– art. 17 din OUG nr. 24/2008.
În alte situaţii, observăm chiar eliminarea Parlamentului din mecanismul decizional final: de exemplu,
conform art. 15 din Legea concurenţei nr. 21/19996, numirea celor 7 membri ai Plenului Consiliului
Concurenţei se face de către Preşedintele României, cu menţiunea că aceştia sunt audiaţi, în prealabil, în
comisiile de specialitate parlamentare).
activitatea lor este supusă controlului Parlamentar (atât prin comisiile de specialitate, cât şi prin
prezentarea unor rapoarte de activitate).
finanţarea activităţii se face de la bugetul de stat, care se aprobă prin lege.
limitele fata de guvern/presedinte ale administratiei centrale autonome
vnumirea conducerii, la unele autorităţi autonome, se face la propunerea Guvernului sau a şefului statului
(a se vedea exemplele de mai-sus);
- actele adoptate de Guvern au forţă juridică superioară faţă de cele emise de orice altă autoritate
administrativă (în afară de Preşedintele României), deci trebuie respectate şi chiar aplicate inclusiv de
către autorităţile autonome centrale (desigur, dacă unele dintre acestea afectează competenţa
autorităţilor autonome, pot fi contestate fie la Curtea Constituţională, dacă este vorba despre ordonanţe,
fie la instanţa de contencios administrativ, dacă este vorba despre hotărâri ale Guvernului);
- autorităţile administrative autonome fac parte din Executiv, mai precis din administraţia statală, ceea ce
înseamnă că rămân o componentă a sistemului administraţiei publice aflat, la rândul său, sub
„conducerea generală” a Guvenului.
