Calup 3-Guvernul

Question 1

Noţiune

Answer 1

vvNoţiunea de Guvern poate avea mai multe accepţiuni:
.

 sens foarte larg = totalitatea organelor politice ale statului (inclusiv parlamentul).
 sens mai puţin larg = totalitatea organelor care formează puterea executivă (şeful statului împreună cu
consiliul de miniştri)
 sens restrâns = autoritate a puterii executive, formată din Primul-ministru şi ansamblul miniştrilor
(cu excluderea şeful) – aceasta este şi accepţiunea pe care o avem în vedere în cazul Guvernului României,
conform dispoziţiilor constituţionale.

În România, Guvernul României este reglementat în Titlul III al Constituţiei – Capitolul III, dar şi în Capitolul
IV (sub aspectul raporturilor cu Parlamentul).
La nivel infraconstituţional, cele mai relevante acte normative sunt Codul administrativ, Legea nr. 115/1999
privind responsabilitatea ministerială, Legea nr. 161/2003 (Titlul IV).
Conform art. 14 Cod administrativ, “Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează
în temeiul votului de încredere acordat de Parlament în baza programului de guvernare”.
Precizare: Gubvernul este mai mult decât o simplă autoritate din sfera Executivului, este chiar unul dintre
conducătorii acestuia, alături de Preşedintele României.

Question 2

Rolul şi funcţiile Guvernului României

vvAspecte generale

Answer 2

vvvConstituţia consacră, în mod expres, un dublu rol al Guvernului, politic şi administrativ:
“Art. 102 alin. 1 din Constituţie – „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament,
asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”.
Rolul politic poate fi considerat “fundamentul” rolului administrativ şi, invers, rolul administrativ poate fi
considerat un “instrument” prin care Guvernul îşi poate îndeplini obiective politice.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 115 (“Delegarea legislativă”), în doctrină se mai evocă şi existenţa unui “rol
legislativ” (chiar dacă nu “originar”, ci “derivat”, atribuit prin “delegare de competenţă” de la Parlament).
Plecând de la dispoziţiile sintetice din Constituţie, în Codul administrativ (art. 15) sunt indentificate şi 6
“funcţii” ale acestuia (fiecare “funcţie” poate fi privită ca o dimensiune a rolului constituţional şi este
compusă din mai multe atribuţii concrete, relevante într-un anume domeniu de activitate):
- funcţia de strategie;
- funcţia de implementare;
- funcţia de reglementare;
- funcţia de administrare a proprietăţii statului român;
- funcţia de reprezentare a statului;
- funcţia de autoritate de stat.
În ceea ce priveşte “atribuţiile principale” ale Guvernului, acestea pot fi găsite la art. 25 din Codul
administrativ (sunt prezentate atât atribuţiile de natură politică, cât şi cele de natură administrativă).

Question 3

Rolul politic

Answer 3

După cum preciza şi profesorul Antonie Iorgovan (a se vedea Tratatul de drept administrativ – vol. I), Guvernul
este parlamentar prin origine (Parlamentul are rolul decisiv în procedura de învestitură) şi guvernamental
prin funcţie (aceasta implică luarea unor decizii cu caracter politic în vederea realizării programului de
guvernare).
Programul de guvernare este un document exclusiv al Guvernului, dar realizarea acestuia este condiţionată
de acceptarea lui de către Parlament (prin acordarea votului de încredere).
Votul de încredere al Parlamentului dă legitimitate echipei guvernamentale, iar programul politic propus de
candidatul la funcţia de prim-ministru devine programul oficial de guvernare a ţării; în continuare, Guvernului
îi revine sarcina de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării potrivit obiectivelor cuprinse în
programul de guvernare.
Bineînţeles, în exercitarea acestui rol, Guvernul trebuie să colaboreze şi cu Preşedintele României, ba chiar să
urmeze “politica” acestuia în materie de politică externă, domeniu în care Preşedintele are un rol mai important
decât Guvernul (a se vedea Deciziile CCR nr. 683/2012 şi nr. 784/2012).
În orice caz, nu se poate susţine că Guvernul are doar un rol de “executant” al politicii (mai ales pe plan intern),
după cum ar rezulta din simpla lectură a art. 102 alin. 1. În realitate, prin multiplele atribuţii ce îi revin, Guvernul
României reprezintă un veritabil “izvor” al politicii, fiind relevant să amintim că foarte multe dintre legi au la
bază un proiect provenind chiar de la Guvern (ca să nu mai discutăm despre multitudinea de ordonanţe, inclusiv
“de urgenţă” pe care le poate adopta).
Pentru modul în care Guvernul îşi duce la îndeplinire Programul de guvernare, el rămâne răspunzător în faţa
Parlamentului, care îl poate demite prin intermediul moţiunii de cenzură. De asemenea, la aceeaşi consecinţă
se poate ajunge dacă Parlamentul consideră că programul politic al Guvernului nu mai corespunde
necesităţilor naţiunii.
Tocmai pentru că trebuie, în permanenţă,să aibă un rol politic activ, să reacţioneze la transformările societăţii
şi să îi adapteze, în permanenţă, strategiile, Guvernul are posibilitatea să îşi angajeze răspunderea în faţa
Parlamentului cu privire la un program, declaraţie de politică generală sau un proiect de lege.
De asemenea, în cazul remanierilor care duc la schimbarea compoziţiei politice sau a structurii Guvernului,
deci, în mod normal, şi la schimbarea programului de guvernare, este nevoie de o aprobare prealabilă din
partea Parlamentului (art. 85 alin. 3).

Question 4

vRolul administrativ:

Answer 4

Potrivit art. 111 alin. 1 din Constituţie şi art. 14 din Codul administrativ, Guvernul este un organ central al
administraţiei publice, având o competenţă teritorială şi materială generală.
În fapt, Guvernul nu generează şi implementează doar decizii politice, ci exercită însăşi conducerea generală
a administraţiei publice, fiind unul dintre şefii Executivului. Mai mult, Guvernul face, efectiv, administraţie
publică el însuşi (este relevant să avem în vedere funcţiile enunţate la art. 15 din Codul administrativ, precum
şi atribuţiile principale indicate la art. 25), având la dispoziţie poate cea mai importantă categorie de acte
administrative din sistemul românesc – hotărârile Guvernului.
Teza “conducerii generale” a administraţiei publice nu trebuie să inducă ideea eronată că toate celelalte
organe din sistemul administrativ sunt în subordinea Guvernului.
Astfel, între Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice se vor putea stabili, după caz:
1) raporturi de supraordonare (cu ministere, alte organe centrale de specialitate etc.);
2) raporturi de colaborare (cu Preşedintele României, cu autorităţi administrative centrale autonome);
3) raporturi de colaborare, de tutelă administrativă şi, uneori, de subordonare funcţională (cu autorităţile
administraţiei publice locale, în special prin intermediul prefecţilor).

Question 5

vExistă un “rol legislativ”?

Answer 5

Spre deosebire de sistemul constituţional francez, unde există un domeniu de reglementare primară
“rezervat” Guvernului, Constituţia României a prevăzut că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a
ţării (art. 61 alin. 1).
Totuşi, în doctrină se mai vorbeşte şi despre un rol legislativ al Guvernului României, plecându-se de la
instituţia delegării legislative, consacrată la art. 115 din Constituţie, care presupune posibilitatea Guvernului
de a adopta acte cu forţă de lege – ordonanţe (simple sau de urgenţă).
Evident, nu avem în vedere posibilitatea generică a Guvernului de a “reglementa” la nivel infralegal, pentru
că acest lucru este, în mod evident, posibil (prin adoptarea de hotărâri cu caracter normativ).
Adoptarea unor asemenea acte normative (care mai este evocată, uneori, cu titulatura de “rol normativ”) nu
reprezintă, însă, decât o dimensiune a rolului administrativ (intră în sfera activităţilor de “organizare a
executării legii”).
În ceea ce ne priveşte, faţă de dispoziţiile art. 61 din Constituţie şi de semnificaţia generală a conceptului de
“delegare” de atribuţii (care evocă exercitarea, în mod provizoriu şi excepţional, a unor atribuţii care nu sunt
proprii delegatului) apreciem că este dificil de fundamentat existenţa acestui rol, fie el şi subsidiar, pentru că
adoptarea de acte cu forţă de lege (ordonanţe) nu reprezintă o atribuţie “intrinsecă” sau “definitorie” pentru
Guvern, deoarece acesta o poate exercita doar pe bază unei “delegări” a competenţei de legiferare (de
reglementare a raporturilor sociale de natură primară) care, în mod firesc şi exclusiv, revine Parlamentului.
De altfel, unii specialişti, deşi admit că ordonanţele au forţa juridică egală cu a legii, le califică, având în vedere
provenienţa lor, tot ca “acte administrative” (a se vedea opinia prof. Dana Tofan).
Cu alte cuvinte, aşa-numitul “rol legislativ” al Guvernului nu îi este atribuit în mod direct, pentru că nu se
bezează pe o “competenţă” proprie, ci el poate fi exercitat doar cu “îngăduinţa” Parlamentului (lege de
abilitare) sau, în cazul ordonanţelor de urgenţă, cu “îngăduinţa” Adunării Constituante (cu condiţia aprobării
ulterioare de către Parlament).
Sigur, până la urmă contează mai puţin dacă acceptăm, formal, un asemenea “rol legislativ”, fiind mai
important de observat că, la modul practic, Guvernul poate să influenţeze şi să modifice în mod direct şi
substanţial sistemul normativ din România, prin intermediul ordonanţelor sale.

Question 6

Componenţa Guvernului României

Answer 6

Conform art. 102 alin. 3 din Constituţie – „Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri
stabiliţi prin lege organică”.
În prezent, legea organică la care face trimitere norma sus-citată este Codul administrativ, care prevede (art.
18): “Guvernul este alcătuit din prim-ministru şi miniştri. Din Guvern pot face parte: viceprim-miniştri, miniştri
de stat, miniştri delegaţi, miniştri cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, numiţi de Preşedintele
României pe baza votului de încredere acordat de Parlament.”

Question 7

vicepriministrii

Answer 7

Funcţia de viceprim-ministru a fost creată, în trecut, prin O.U.G. nr. 221/2008, în ciuda controverselor legate
de instituirea acestei funcţii care nu apare expres în Constituţie şi prin care se generează o “ierarhizare”
nepermisă între membrii Guvernului (în sens critic, a se vedea opinia prof. Verginia Vedinaş). Jurisprudenţa

Curtea Constituţională a “validat” legitimitatea instituirii unor astfel de funcţii prin lege organică, aducându-
se ca argument faptul că legiuitorul constituant a permis crearea unui Guvern cu o compenenţă suplă şi

adaptată la necesităţile programului de guvernare (a se vedea Deciziile CCR nr. 88-89/2004, în care s-a
abordat situaţia “miniştrilor de stat”).

Question 8

Ministrii de stat

Answer 8

vCategoria miniştrilor de stat a existat atât în prima Lege postrevoluţionară privind organizarea şi funcţionarea
Guvernului României (Legea nr. 37/1990), cât şi în Legea nr. 90/2001 (abrogată de Codul administrativ).
Anterior Codului administrativ, art. 37 alin.2 din Legea nr.90/2001 prevedea că „Primul-ministru poate
solicita Parlamentului ca unii dintre miniştri să aibă şi calitatea de ministru de stat pentru coordonarea
activităţii unor ministere”, rol reiterat şi de art. 54 alin. 4 din aceeaşi lege: „coordonează, sub conducerea
nemijlocită a primului-ministru, realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu
de activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul
ministerelor pe care le conduc”.

Question 9

Vicepriministrii in lumina noului cod administrativ

Answer 9

Prin Codul administrativ, rolul de potenţiali “coordonatori” ai unor ministere a trecut la viceprim-miniştri:
- “Viceprim-miniştrii coordonează, sub conducerea nemijlocită a prim-ministrului, realizarea programului de
guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care
răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc” (art. 56 alin. 5).
- “Prim-ministrul poate solicita Parlamentului ca unii dintre viceprim-miniştri să aibă şi calitatea de
coordonator al activităţii unor ministere. Ministerele care se află în coordonarea fiecărui viceprim-ministru se
stabilesc de prim-ministru” (art. 62 alin. 6).

Question 10

membrii facultativi

Answer 10

vÎn privinţa atribuţiilor ce revin celorlalţi potenţiali membri “facultativi” ai Guvernului (miniştri de stat, miniştri
delegaţi, miniştri cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru), Codul administrativ nu vine cu detalii, dar se
poate înţelege că aceste atribuţii vor fi stabilite, în mod concret, de viitorul Prim-ministru, cu ocazia pregătirii
structurii Guvernului în vederea învestiturii iniţiale sau de către Primul-ministru în funcţiune, în contextul
restructurării prevăzute la art. 85 alin. 3 din Constituţie.

Question 11

Structura Guvernului

Answer 11

Discuţiile legate de structura Guvernului pot viza atât existenţa “portofoliilor” (ministerelor) şi funcţiilor
concrete care intră în componenţa Guvernului, cât şi o eventuală ierarhizare a membrilor Guvernului,
indiferent de “titlul” pe care îl deţin şi de domeniul pe care îl gestionează.
În ceea ce priveşte chestiunea numărului şi a domeniilor de activitate în care se înfiinţează ministerele,
respectiv tipul, numărul şi consistenţa funcţiilor “facultative”, dintre cele de la art. 18 Cod administrativ,
decizia aparţine, după caz, fie candidatului la funcţia de prim-ministru, în cadrul procedurii de învestitură, fie
primului-ministru în funcţiune, atunci când intenţionează să restructureze “Cabinetul” său.
În literatura de specialitate s-a arătat că legiuitorul constituant a urmărit să consacre un guvern fără scară
ierarhică interioară (opinia prof. A. Iorgovan), din punct de vedere al raporturilor de natură juridică (de drept
administrativ) dintre ei, condus de un prim-ministru care este “primus inter pares”.
Cu alte cuvinte:
- toţi membrii Guvernului se află pe o poziţie de (relativă) egalitate din punct de vedere juridic;
- între aceştia se stabilesc, în principal, raporturi de colaborare;
- acolo unde sunt prevăzute raporturi de “coordonare” (de exemplu, între Prim-ministru şi ceilalţi membri
ai Guvernului, respectiv, conform Codului administrativ, între unii viceprim-miniştri şi miniştrii dintr-un
anume domeniu de activitate), nu avem de-a face o subordonare “organică” a celor “coordonaţi, ci mai mult
cu o activitate de îndrumare, sprijinire, dirijare, bazată tot pe regula “egalităţii” juridice a celor în cauză.

Question 12

pozitia prim-ministrului-perspectiva juridica

Answer 12

Perspectiva juridică (de drept administrativ): Primul-ministru nu este un “superior ierarhic clasic” în
raporturile cu ceilalţi membri ai Guvernului.
- el întocmeşte lista cu membrii Guvernului, dar aceasta este validată de către Parlament;
- ministerele se afă în subordinea Guvernului, ca organ colegial, nu în subordinea Primului-ministru (art. 116
alin. 1 din Constituţie);
- nu îi eliberează/numeşte în funcţii în cadrul remanierii (doar propune acest lucru Preşedintelui); nu îi poate
suspenda din funcţie;
- nu poate anula actele administrative emise de ceilalţi membri ai Guvernului;
- nu poate aplica sancţiuni politice membrilor Guvernului (membrii Guvernului răspund politic, solidar, în faţa
Parlamentului);
- este singurul care poate angaja răspunderea Guvernului în faţa Parlamentului;
- nu le poate aplica sancţiuni disciplinare etc.

Question 13

pozitia prim-ministrului-perspectiva politica

Answer 13

Perspectiva politică: Primul-ministru ocupă funcţia cea mai proeminentă şi mai importantă în cadrul
Guvernului; din punct de vedere politic, este superior în raport cu oricare alt membru al Guvernului.
- este conducătorul şi reprezentantul Guvernului în raporturile cu alte autorităţi;
- Primul-ministru reprezintă, în mod distinct de Guvern, o autoritate publică cu capacitate juridică proprie
(de exemplu, emite acte administrative numite “decizii”);
- chiar dacă nu numeşte echipa guvernamentală, el este cel care o formează şi o promovează în faţa
Parlamentului (cu ocazia învestiturii sau a restructurării/schimbării compoziţiei politice) sau a Preşedintelui
(cu ocazia remanierii);
- propune miniştrii interimari;
- chiar dacă nu poate emite actul de revocare a unui ministru, propunerea sa nu poate fi refuzată de către
Preşedintele României;
- încetarea mandatului de prim-ministru (indiferent de modalitate) atrage, automat, încetarea mandatului
întregului Guvern (vom avea un Guvern “demisionar”);
- el poate decide, chiar fără a avea o majoritate în acest sens în rândul celorlalţi membri ai Guvernului,
adoptarea unei hotărâri sau ordonanţe a Guvernului;
- el este cel care prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica
Guvernului;
- contrasemnează unele decrete ale Preşedintelui României şi îl invită pe acesta la unele şedinţe ale
Guvernului.

Question 14

Învestitura Guvernului

vvNoţiune şi etape

Answer 14

Potrivit prof. A. Iorgovan, învestitura Guvernului reprezintă “complexul de acte şi fapte juridice, precum şi
procedurile corespunzătoare, cerute de constituţie, pentru a fi în prezenţa unei echipe guvernamentale legale
şi legitime”.
Etapele acestei procedurii de învestitură sunt următoarele:
 Desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru
 Întocmirea şi depunerea la Parlament a listei cu membrii viitorului Guvern şi a “Programului de
guvernare”;
 Audierea viitorilor membri ai Guvernului în comisiile parlamentare de specialitate;
 Acordarea votului de încredere;
 Numirea Guvernului în funcţie;
 Depunerea jurământului de credinţă.

Question 15

Desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru

Answer 15

Această prerogativă aparţine Preşedintelui României, conform:
 art. 85 alin. 1 din Constituţie - “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de
prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.”
 art. 103 alin. 1 din Constituţie - “Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de
prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o
asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”

Question 16

Decizia 85/2020 privind desemnarea candidatului de catre presedinte

Answer 16

Cu privire la modul de exercitare a acestei atribuţii de către Preşedinte, prin Decizia nr. 85/2020 (în care a
reiterat argumente din decizii anterioare – Decizia nr. 80/2014, Decizia nr. 875/2018), Curtea Constituţională
a reţinut că:
- etapa iniţierii procedurii de învestitură a Guvernului, respectiv exercitarea competenţei Preşedintelui în
privinţa desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, în discuţie în prezenta cauză, vizează, ca
finalitate, obţinerea votului de încredere;
- candidatul desemnat de Preşedinte la funcţia de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a
Preşedintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări şi/sau negocieri dintre acesta şi partidul politic care are
majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate;
- chiar dacă, aşa cum s-a observat şi din punctele de vedere exprimate în prezenta cauză, procedura
reglementată de art. 103 alin. (1) din Constituţie este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreţionară a
competenţei Preşedintelui României,
- nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii,
respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorităţi parlamentare în
vederea obţinerii votului de încredere.

Question 17

Ce se intampla prin desemnarea prim-ministrului?

Answer 17

Prin desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru, Preşedintele îl împuterniceşte pe acesta să
alcătuiască lista cu membrii viitorului Guvern, să elaboeze programul de guvernare şi să ceară Parlamentului
acordarea votului de încredere.

Question 18

vCine poate fi candidatul la funcţia de Prim-ministru?

Answer 18

În principiu, e poate fi un om politic (membru al unui partid/al unei formaţiuni politice) sau o persoană
neînregimentată politic. Esenţial este să aibă sprijinul majorităţii parlamentare, atât pentru a obţine votul de
încredere, cât şi pentru activitatea ulterioară a Guvernului.
După cum rezultă din textele constituţionale, Preşedintele este este obligat să consulte, anterior desemnării
candidatului:
- partidul care are majoritatea absolută în Parlament (dacă există);
- toate partidelor parlamentare (dacă nu există un partid care să deţină majoritatea absolută).
Importanţa consultării este subliniată de Curtea Constituţională: “(…) consultarea partidelor politice de către
Preşedintele României, în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, nu este un act formal,
ci trebuie să fie realizată în mod sincer şi responsabil, astfel încât faţă de persoana desemnată de Preşedinte
în urma consultării să se formeze convingerea că va reuşi să obţină susţinerea majorităţii parlamentarilor,
aşadar, votul de încredere pentru noul Guvern” (parag. 113 – Decizia nr. 85/2020).
Fără a nega importanţa consultărilor impuse de constituţie, credem că, sub aspect strict juridic, Preşedintele
nu este obligat să ţină seama de punctul de vedere sau de propunerea partidului/partidelor parlamentare cu
care se consultă. În practică, bineînţeles, trebuie să aibă în vedere voinţa majorităţii parlamentare care va
susţine Guvernul, în caz contrar candidatul propus neavând şanse de reuşită. Vorbim, însă, despre un demers
“politic” al Preşedintelui, pe care acesta şi-l asumă ca atare, cu toate riscurile (tot politice) de rigoare…

Question 19

Interpretarea curtii asupra consultarii cu partidele si parerea lui ciobi

Answer 19

vvvvîn cazul existenţei unei majorităţi deja formate (există un partid politic/o alianţă politică ce deţine
majoritatea absolută a mandatelor parlamentare), Preşedintele are doar competenţa de a desemna în
calitate de candidat la funcţia de prim-ministru persoana propusă de partidul/alianţa respectiv/respectivă
(parag. 109 – Decizia nr. 85/2020);
- dacă nu există o asemenea majoritate, după ce se consultă cu toate partidele reprezentate în Parlament,
Preşedintele are doar competenţa a desemna drept candidat (…) pe reprezentantul propus de alianţa politică
sau partidul politic care poate asigura susţinerea parlamentară necesară obţinerii votului de încredere al
Parlamentului (parag. 110 – Decizia nr. 85/2020).
Interpretarea Curţii este forţată şi eronată, din punctul nostru de vedere, deoarece transformă într-o

obligaţie “juridică” un demers pur politic. Sigur că atribuţia desemnării candidatului la funcţia de Prim-
ministru apare într-o normă constituţională, deci are o origine “juridică”, dar nu se poate susţine, după cum

dă de înţeles Curtea Constituţională, că ea nu intră în sfera atribuţiilor de natură politică (adică cele care
implică, în exercitarea lor, deplina libertate de apreciere din partea Preşedintelui) şi care nu pot fi exercitate
“cu forţa”, prin mecanisme de constrângere jurisdicţională.

Question 20

Întocmirea listei cu membrii viitorului Guvern şi a programului de guvernare

Answer 20

Conform art. 103 alin. 2 din Constituţie, această sarcină revine candidatului desemnat de către şeful statului.
Termenul pus la dispoziţie, în acest sens, este de 10 zile de la desemnare (adică de la data publicării decretului
prezidenţial în Monitorul Oficial al României).

Question 21

Ce se intampla daca se depaseste termenul de depasirea a intocmirii listei guvernului?

Answer 21

vAparent, dată fiind formularea din Constituţie, ar fi un termen “imperativ”. Totuşi, având în vedere că suntem
în prezenţa unei proceduri eminamente politice, o astfel de calificare ar fi excesivă, dacă am încerca să
identificăm şi efecte juridice “dirimante” în cazul depăşirii sale.
Este posibil ca negocierile politice dintre candidat şi majoritatea parlamentară (în vederea susţinerii), sau
dintre acesta şi viitorii membri ai echipei sale, să se întindă pe o perioadă mai mare, fără a fi, însă, în prezenţa
unei “misiuni imposibile”. În acest caz, simpla depăşire (rezonabilă) a celor 10 zile nu ar justifica, nici măcar
din punct de vedere politic, o eventuală “decădere” a candidatului din “dreptul” de a mai cere votul de
încredere.
O interpretare interesantă şi pertinentă este dată de prof. A. Iorgovan: depăşirea termenului de 10 zile nu ar
duce, automat, la o asemenea “decădere” pentru candidat, însă i-ar da dreptul Preşedintelui de a reveni
asupra nominalizării iniţiale şi de a-i retrage acestuia “calitatea” de candidat la funcţia de Prim-ministru. Ar
rezulta per a contrario, că înainte de expirarea acestui termen, Preşedintele nu se poate “răzgândi”, soluţie
care poate fi “criticabilă”, într-un anume context, din punct de vedere politic (de exemplu, dacă devine clar
că respectivul candidat nu poate să-şi atragă sprijinul majorităţii parlamentare).

Question 22

Care sunt obligatiile prim-ministrului in timpul procedurii de investire? limitele acestuia si procedura prin care aceasta se inainteaza parlamentului

Answer 22

Practic, candidatul trebuie să:
 stabilească structura efectivă a viitorului Guvern (care şi câte funcţii va utiliza concret, inclusiv dintre
cele “facultative”, câte ministere vor fi înfiinţare şi cu ce competenţă materială etc.);
 să identifice persoanele care vor prelua funcţiile din Guvern (cu sau fără “portofoliu”);
 să redacteze, împreună cu viitoarea sa echipă (“cabinetul”) programul de guvernare.
În jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a reţinut că: “Persoana desemnată are la dispoziţie 10 zile
în care trebuie să elaboreze programul de guvernare şi să formeze Guvernul, adică să întocmească echipa
guvernamentală, respectiv membrii viitorului Guvern, alături de care îşi propune să ducă la îndeplinire
respectivul program de guvernare. Curtea reţine că aceste dispoziţii conferă candidatului desemnat la funcţia
de prim-ministru dreptul exclusiv de a-şi alege şi repartiza prezumtivii membri ai Guvernului pe orice criterii
consideră oportun şi relevant, în considerarea atribuţiilor specifice fiecărei funcţii în parte şi a rolului
Guvernului” (Decizia nr. 875/2018 – parag. 66).
Dincolo de “libertatea” la care face referire CCR, este logic că toate aceste “alegeri” se vor face numai după
consultări politice foarte serioase cu majoritatea (existentă sau în curs de “formare”) care ar putea sprijini
numirea Guvernului.
Dincolo de nominalizările pentru posturile ministeriale, “programul de guvernare” reprezintă un element
esenţial în aceste negocieri politice, pentru că el va constitui baza conducerii naţiunii pe întregul mandat
guvernamental.
Lista membrilor Guvernului şi programul de guvernare se depun la ambele Camere, urmând ca birourile
permanente ale acestora să le transmită tuturor parlamentarilor, stabilindu-se şi data şedinţei comune
pentru acordarea votului de încredere (cel mult 15 zile de la primirea acestor documente – art. 87 alin. 1 din
Regulamentul activităţilor comune).
5.4. Audierea membrilor Guvernului
Audierea, detaliată ca procedură în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,
nu îl vizează pe viitorul Prim-ministru, ci numai pe ceilalţi membri ai Guvernului, şi se realizează de către
comisiile de specialitate ale celor 2 Camere (se va organiza o şedinţă comună a acestor comisii).
În urma audierii se va emite un “aviz comun” şi cu rol “consultativ” al comisiilor, care se depune la birourile
permanente şi se comunică candidatului la funcţia de Prim-ministru.
Dacă avizul este “negativ”, candidatul la funcţia de Prim-ministru are posibilitatea să nominalizeze o altă
persoană pentru funcţia respectivă, urmând ca şi aceasta să fie audiată (este posibil, din acest motiv, să se
proroge data şedinţei comune a celor două Camere).

Question 23

Acordarea votului de încredere

Answer 23

În cadrul şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, candidatul la funcţia de Prim-ministru va
prezenta programul de guvernare şi lista cu membrii Guvernului, după care urmează dezbateri pe tema
acestora.
După dezbateri, se va vota cererea de acordare a votului de încredere, votul fiind secret cu bile.
Pentru acordarea votului de încredere este nevoie de majoritatea parlamentarilor (majoritate absolută), fiind
adoptată o hotărâre care va consemna rezultatul şi care va avea semnificaţia încheierii unui veritabil
“contract de guvernare” între cele două autorităţi (sancţiunea, în cazul nerespectării acestui “contract” de
către Guvern fiind demiterea sa de către Parlament – răspundere politică).
Votul de încredere se acordă “în bloc”, adică pentru întreaga listă a Guvernului, nu selectiv.
Hotărârea Parlamentului va fi comunicată Preşedintelui României care va proceda după cum urmează:
 dacă s-a acordat votul de încredere: va emite decretul de numire în funcţie a Guvernului (pentru toţi
membrii acestuia)
 dacă nu s-a acordat votul de încredere: va relua procedura de învestitură, cu desemnarea unui alt
candidat pentru funcţia de Prim-ministru (a se vedea, pentru o asemenea ipoteză, şi considerentele Decizia
nr. 85/2020 – e.g., parag. 116-118).
Hotărârea Parlamentului se publică în Monitorul Oficial al României – Partea I (dacă s-a acordat prin ea votul
de încredere se va publica împreună cu decretul prezidenţial de numire a Guvernului).

Question 24

Numirea Guvernului

Answer 24

Formal, numirea Guvernului se face prin decret emis de Preşedintele României.
Este vorba despre o competenţă “legată” a Preşedintului – nu are “drept de apreciere”, ci este obligat să
“pună în executare” hotărârea Parlamentului prin care s-a acordat votul de încredere.

Question 25

Depunerea jurământului de credinţă

Answer 25

vExercitarea mandatului pentru Guvern, per ansamblu, şi pentru fiecare dintre membrii săi începe din
momentul depunerii jurământului de credinţă (prevăzut la art. 82 din Constituţie).
Jurământul se depune în mod individual, în faţa Preşedintelui României.
În practică, emiterea decretului de numire şi depunerea jurământului au loc în cel mai scurt timp posibil de
la acordarea votului de încredere (chiar în aceeaşi zi).

Question 26

Mandatul Guvernului României – durată, exercitare, limitări

Answer 26

Ca regulă, durata mandatului Guvernului este identică cu durata mandatului Parlamentului, de sprijinul
căruia depinde – 4 ani.
Tot ca regulă, exercitarea mandatului Guvernului începe din momentul depunerii jurământului de către toţi
membrii săi (art. 104 alin. 2 din Constituţie) şi se încheie la data validării alegerilor parlamentare generale
(art. 110 alin. 1).
În mod excepţional, mandatul Guvernului poate înceta, înainte de termen, fiind considerat “demis”:
 la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură
(art. 113-114 din Constituţie) – ceea ce echivalează cu angajarea răspunderii politice a Guvernului;
 dacă Primul-ministru îşi pierde calitatea de membru al Guvernului (art. 110 alin. 2), întrucât un Guvern
nu poate să “supravieţuiască” fără conducătorul său.
Indiferent de situaţie, încetarea mandatului va duce la un Guvern “demisionar” care va funcţiona “pe avarii”
până la învestirea noului Guvern.
Un Guvern “demisionar” va avea o competenţă limitată, întrucât nu va mai funcţiona în baza “mandatului”
acordat iniţial de către Parlament, pierzându-şi, practic, atribuţiile ce ţineau de “rolul politic”:
- art. 110 alin. 4 din Constituţie: “Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte
numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii
noului Guvern.”
- art. 37 alin. 3 Cod administrativ: “În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie,
până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai actele
cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici
noi. În această perioadă, Guvernul nu poate să emită ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă şi nu poate iniţia
proiecte de lege.”
După cum observă, Guvernul “demisionar” îşi poate exercita atribuţiile administrative, dar nu poate să mai
promoveze “politici”, fiindu-i interzis, în acest sens, să mai adopte acte cu forţă de lege (ordonanţe) sau să
înainteze Parlamentului proiecte de legi.

Question 27

vCondiţiile generale de ocupare a unei funcţii în Guvern

Answer 27

Aceste condiţii pot fi extrase din:
 art. 16 alin. 3 din Constituţie: “Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară”
 art. 106 din Constituţie: “Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a
pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute
de lege.”
 art. 17 Cod administrativ: “Pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ,
următoarele condiţii:
a)au cetăţenia română şi domiciliul în ţară;
b)se bucură de exerciţiul drepturilor electorale;
c)nu au suferit condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.”
Condiţiile „pregătirii profesionale” sau „bunei reputaţii” nu sunt impuse de lege, însă, din raţiuni de
eficicienţă şi prestigiu, ele sunt (sau ar trebui să fie) cerute în practică (amintim, în acest sens, că Preşedintele
României poate să refuze o dată propunerea Primului-ministru de numire a unui membru al Guvernului,
pentru motivul „necorespunderii profesionale”).

Question 28

Incompatibilităţile membrilor guvernului

Answer 28

cele stabilite la art. 105 din Constituţie – funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea
altei funcţii publice de autoritate (cu excepţia celei de deputat sau de senator), precum şi cu exercitarea unei
funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
- cele stabilite prin lege organică – a se vedea Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei (Cartea I, Titlul IV).

Question 29

precizari privind statutul membrilor guvernului

Answer 29

prin „funcţie publică de autoritate” vom înţelege orice funcţie sau demnitate ce implică exercitarea unor
prerogative de putere publică;
- în cazul în care un membru al Guvernului se află într-o situaţie de incompatibilitate la data depunerii
jurământului, el are obligaţia de a renunţa la calitatea/funcţia anterioară în termen de 15 zile (art. 41 Cod
administrativ);
- în legătură cu cerinţa „lipsei condamnării penale”, soluţia din Codul administrativ reprezintă o
„implementare” a Deciziei CCR nr. 304/2017 (Curtea a apreciat, în esenţă, că interdicţiile trebuie
reglementate într-un mod rezonabil şi proporţional în raport cu situaţia care le-a determinat, evitându-se
stabilirea în dreptul pozitiva unor interdicţii absolute şi perpetue, motiv pentru care nu mai operează în cazul
în care intervine reabilitarea, potrivit legii penale).

Question 30

Rol prim ministru

Answer 30

Potrivit art. 107 alin. 1 din Constituţie şi art. 28 Cod administrativ, Primul-ministru:
- este conducătorul Guvernului;
- coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin – “primus inter pares” (a se
vedea comentariile anterioare);
- reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi
şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum
şi în relaţiile internaţionale ce intră în aria de responsabilitate a Guvernului.
Precizare: Primul-ministru reprezintă, în sine, o autoritate publică, având capacitate juridică distinctă de cea
a Guvernului. Astfel, el emite acte administrative proprii – decizii.

Question 31

Atribuţii prim minstru

Answer 31

vDacă avem în vedere (nu în mod exhaustiv) prevederile Constituţiei şi ale Codului administrativ, putem
indentifica:
(i.) atribuţii în raporturile cu Guvernul:
- este conducătorul şi reprezentantul acestuia (art. 107 din Constituţie);
- semnează actele Guvernului (art. 108 alin. 4 din Constituţie);
- iniţiază procedura de remaniere (art. 85 din Constituţie).
(ii.) atribuţii în raporturile cu Parlamentul:
- prezintă rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului (art. 107 alin. 2 din Constituţie);
- cere aprobarea restructurării/schimbării compoziţiei politice a Guvernului (art. 85 alin. 3 din Constituţie);
- angajează răspunderea Guvernului (art. 114 din Constituţie)
(iii.) atribuţii în raporturile cu Preşedintele României:
- contrasemnează unele decrete prezidenţiale (art. 100 alin. 2 din Constituţie);
- îi înaintează propunerile de remaniere a miniştrilor (art. 85 din Constituţie);
- îi înaintează propunerile de vacantare a funcţiei de membru al Guvernului (art. 43 Cod administrativ);
- îl poate invita să participe la şedinţele Guvernului (art. 87 alin. 2 din Constituţie);
(iv.) atribuţii în raporturile cu alte autorităţi din sfera Executivului:
- numeşte şi eliberează din diverse funcţii/demnităţi publice (art. 31 Cod administrativ)
- poate constitui consilii, comitete şi comisii interministeriale (art. 34 Cod administrativ)

Question 32

Încetarea mandatului de Prim-ministru:

Answer 32

Ca regulă: mandatul Primului-ministru se exercită până la încetarea mandatului întregului Guvern (a se vedea
explicaţiile de mai-sus).
Pe cale de excepţie, mandatul Primului-ministru poate înceta:
- în cazurile de la art. 106 din Constituţie: demisie, a revocare, pierderea drepturilor electorale,
incompatibilitate, deces;
- imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile;
- demiterea Guvernului, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură;
Precizare: Primul-ministru nu poate fi revocat din funcţie de către Preşedintele României (art. 107 alin. 2 din
Constituţie).

Question 33

Interimatul funcţiei de Prim-ministru

Answer 33

vvIntervine în cazul vacantării funcţiei de Prim-ministru:
- fie în ipotezele de la art. 106,
- fie în cazul imposibilităţii exercitării funcţiei (art. 107 alin. 3 din Constituţie, art. 46 Cod administrativ).
Interimatul va înceta:
- la încetarea situaţiei care îl împiedica să-şi exercite funcţia – condiţia este ca reluarea atribuţiilor să opereze
în cel mult 45 de zile, altfel nu mai este permisă;
la numirea noului Guvern – în celelalte cazuri de vacantare defintivă a funcţiei de Prim-ministru.

Question 34

Durata mandatului a membrilor

Answer 34

După cum precizează art. 18 Cod administrativ, în afară de Primul-ministru, din Guvern mai fac/pot face
parte:
- miniştri (funcţii obligatorii);
- viceprim-miniştri, miniştri de stat, miniştri delegaţi, miniştri cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru
(funcţii facultative).
Durata mandatului de membru al Guvernului: ca regulă, funcţia se exercită timp de 4 ani, adică de la
depunerea jurământului până la data validării alegerilor parlamentare generale (până la depunerea
jurământului de către membrii noului Guvern, cei al căror mandat a încetat vor fi „miniştri demisionari”).

Question 35

vCazuri de încetare, înainte de termen, a funcţiei de membru al Guvernului:

Answer 35

vvdemisie, revocare, pierderea drepturilor electorale, stare de incompatibilitate, condamnare penală
definitivă, imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 45 de zile, deces (art. 106, art. 110 din Constituţie
şi art. 42 Cod administrativ);
În aceste situaţii, Preşedintele României trebuie să ia act de încetarea funcţiei, procedura fiind prevăzută la
art. 43 Cod administrativ:
- Primul-ministru înaintează o propunere Preşedintelui (în termen de 5 zile de la apariţia situaţiei);
- Preşedintele emite decretul prin care ia act de încetarea funcţiei şi declară vacantă funcţia (termenul este,
ca regulă, de 15 zile de la primirea propunerii; excepţia: termenul este de 30 de zile, pe durata stărilor
prevăzute la art. 92 alin. 2-3 şi art. 93 alin. 1 din Constituţie).
Precizare: impunerea, prin lege, a unui termen de „reacţie” a Preşedintelui a fost impusă de necesitatea
implementării Deciziei CCR nr. 875/2018.

Question 36

vvDemisia membrilor

Answer 36

vse anunţă public;
- se prezintă în scris Primului-ministru;
- devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea acesteia şi se declară vacanţa funcţiei de
către Preşedintele României.
Precizări:
- până la emiterea decretului prezidenţial, demisionarul îşi va exercita atribuţiile.
- demisia nu mai poate fi retrasă după ce s-a declarat vacanţa funcţiei, chiar dacă nu a trecut 15 zile de la
depunere.

Question 37

vRevocarea din funcţia de membru al Guvernului

Answer 37

Intervine în caz de remaniere guvernamentală (schimbarea componenţei Guvernului pe durata exercitării
mandatului), conform art. 85 alin. 2-3, art. 44 Cod administrativ.
Mai precis, art. 85 alin. 2 din Constituţie explică, succint, că: „În caz de remaniere guvernamentală sau de
vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului.”
Precizare: Primul-ministru nu poate fi revocat din funcţie, deci nu poate forma obiectul „remanierii” (art. 107 alin 2 consti

Question 38

Remanierea si tipurile ei

Answer 38

Remanierea Guvernului reprezintă o modalitate de „împrospătare” a acestuia şi nu are, formal, semnificaţia
aplicării unei „sancţiuni” celor care sunt revocaţi. De altfel, membrii Guvernului răspund politic numai în faţa

Parlamentului şi în mod solidar, deci nu ar putea fi aplicate „sancţiuni” în ceea ce-i priveşte de către Primul-
ministru sau de către Preşedintele României.

Conform art. 85 din Constituţie, remanierea este de două tipuri:
(i.) remanierea clasică (art. 85 alin. 2) – presupune revocarea unei persoane din funcţia de membru al
Guvernului, urmată de numirea altei persoane;
(ii.) remanierea complexă (art. 85 alin. 3) – presupune schimbări importante, fiind afectată structura
Guvernului sau compoziţia sa politică.

Question 39

remaniere clasica

Answer 39

propunerea de revocare este înaintată Preşedintelui de către Primul-ministru, fără alte condiţionări;
- conform art. 43 Cod administrativ (şi în lumina Deciziei CCR nr. 875/2018), Preşedintele va lua act de
propunerea de revocare şi va emite decretul de vacantare a funcţiei în termen de 15 zile (sau 30 de zile, în
situaţii excepţionale – stare de mobilizare, de război, de asediu, de urgenţă).

Question 40

remaniere complexa

Answer 40

vPrimul-ministru trebuie să ceară aprobarea prealabilă a Parlamentului (atenţie, nu este vorba despre
acordarea unui nou „vot de încredere”, ci despre o procedură diferită);
- Parlamentul va adopta o hotărâre prin care aprobă propunerea de remaniere (restructurare/schimbare a
compoziţiei politice) – caz în care propunerea Primului-ministru poate fi înaintată Preşedintelui României,
sau respinge propunerea – caz în care Guvernul rămâne în formula anterioară, iar procedura de remaniere
încetează;
- Dacă propunerea este aprobată de Parlament, Preşedintele va emite decretul de revocare, în condiţiile art.
43 Cod administrativ.

Question 41

Starea de incompatibilitate

Answer 41

vConform art. 39-41 Cod administrativ:
- constatarea şi sancţionarea stării de incompatibilitate şi a conflictului de interese pentru persoanele care
ocupă funcţia de membru al Guvernului se face în condiţiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în
exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice: mai precis, ca urmare a unui raport de evaluare definitiv sau
unei hotărâri judecătoreşti definitive; (anterior, fosta Lege nr. 90/2001 prevedea că starea de
incompatibilitate se constata de către Preşedintele României, la propunerea Primului-ministru);
- sancţiunea încetării mandatului de membru al Guvernului va opera numai dacă cel în cauză n va renunţa ,
în termen de 15 zile de la data depunerii jurământului, la calitatea sau funcţia cu care este incompatibilă
funcţia de membru al Guvernului.

Question 42

vCondamnarea penală

Answer 42

vAceasta trebuie să fie aplicată prin hotărâre penală definitivă (nu este suficientă o condamnare în primă
instanţă).
Nu are relevanţă natura pedepsei aplicate: amendă penală, închisoare, detenţiune pe viaţă.

Question 43

interimatul

Answer 43

vConform art. 107 alin. 4 din Constituţie, prevederile art. 107 alin. 3 sunt aplicabile şi în cazul celorlalţi membri
ai Guvernului.
Interimatul funcţiei lor intervine:
- în cazul încetării funcţiei - ipotezele de la art. 106 din Constituţie;
- fie în cazul imposibilităţii funcţiei, o perioadă de maximum 45 de zile (art. 107 alin. 3 din Constituţie, art. 46
Cod administrativ).

Question 44

decizia CCR privind interimatul

Answer 44

Prin Decizia nr. 504/2019 (parag. 132), Curtea Constituţională a statuat că „în procedura desemnării unui
ministru interimar, Președintele nu mai are aceeași marjă de apreciere ca în cazul propunerii de numire a unui
nou membru al Guvernului, ca ministru titular, deci nu va putea refuza propunerea pe motivul necorespunderii
în funcție și nici al neîndeplinirii condițiilor legale”.
De asemenea, prin Decizia nr. 1560/2009, Curtea Constituţională a precizat că dispoziţiile art.85 alin.(3) din
Constituţie (privind necesitatea aprobării de către Parlament a propunerilor de remaniere care duc la
schimbarea compoziţiei politice sau a structurii Guvernului) nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor
interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului.