Calup I-PREŞEDINTELE ROMÂNIEI Flashcards
v1.Ce se înţelege prin sintagma „formă de guvernământ”?
vindicarea generică a celui/celor care exercită puterea suverană în stat.
Vom întâlni:
- monocraţie (puterea supremă în stat este concentrată în mâinile unei singure persoane);
- oligarhie (puterea de stat este deţinută de o categorie restrânsă de persoane);
- democraţia (suveranitatea aparţine poporului, în ansamblul său).
(ii.) realizarea unei diferenţieri între state sub aspectul modului de desemnare a şefului de stat.
Vom întâlni:
- monarhia – şeful de stat („suveranul”/”monarhul”) este desemnat pe baze ereditare şi pe viaţă.
- republica – şeful statului (denumit, de regulă, preşedinte) este desemnat pentru un mandat
limitat temporal, fie de către popor (prin vot/indirect), fie de către autoritatea legiuitoare (Parlament).
- Ce înţelegem prin „regim politic”
?
vNu există o definiţie unanim acceptată (este vorba despre o noţiune complexă şi care nu este pur
juridică, ci se studiază, cu precădere, la nivelul dreptului constituţional şi al ştiinţelor politice), dar
putem conveni că are în vedere modul de exercitare a puterii politice într-o societate, mai precis
ansamblul modalităţilor, procedeelor şi metodelor prin care se manifestă puterea statală (care, după
cum ştim, este unică, chiar dacă ea este „partajată” între diversele autorităţi legislative, executive,
jurisdicţionale).
Configuraţia regimului politic este determinată de specificul relaţiilor ce se stabilesc:
- între diferitele autorităţi ale statului (în special între şeful de stat şi autoritatea legiuitoare, dar şi
între şeful de stat şi Guvern, după caz);
- între autorităţile publice şi particulari.
Clasificări ale regimurilor politice:
Criteriul metodelor şi modalităţilor de înfăptuire a guvernării:
regimuri constituţionale (Constituţia stabileşte limitele în care acţionează autorităţile publice) şi
regimuri absolutiste (nu există limitări constituţionale ale exercitării puterii);
regimurile liberale (se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale) şi
regimurile autoritare (au prioritate interesele statale);
regimuri totalitare (populaţia nu are un cuvânt real de spus în luarea deciziilor de către autorităţi) şi regimuri democratice (deciziile pe care le iau autorităţile au în spate o legitimitate
populară);
regimuri unipartidice (este permis un singur partid, care dirijează întreaga activitate politică) şi
regimuri pluripartidice (pot exista mai multe partide politice) etc.
(ii.) Criteriul modului de realizare a separaţiei puterilor în statele republici (în special între Executiv
şi Legislativ):
regimuri prezidenţiale (preşedintele este ales de către electorat, în mod direct sau indirect;
Executivul este monist; Preşedintele nu răspunde politic în faţa Parlamentului – exemplu: Statele
Unite ale Americii);
regimuri parlamentare (preşedintele este ales de către Parlament; Executivul este bicefal;
Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului – exemplu: Italia);
regimuri semi-prezidenţiale (sistem hibrid: Preşedintele este ales de către Electorat;
Executivul este bicefal; Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului, dar şi Preşedintele are puteri
semnificative - exemplu: Franţa).
vForma de guvernământ şi regimul politic în România
vÎn ceea ce priveşte forma de guvernământ, nu se impune o analiză detaliată, fiind evident că România
este o republică democratică (art. 1 alin. 2-4 din Constituţie).
O întrebare ar fi dacă este legitimă, din punct de vedere constituţional, utilizarea sintagmei de „şef al
statului” în privinţa Preşedintelui României? Dincolo de tradiţia terminologică, relevantă este chiar
jurisprudenţa CCR, care nu a văzut în această formulare o „problemă” juridică (exemplu: Decizia nr.
147/2007, Decizia nr. 683/2012 ş.a.).
În general, se apreciază că regimul politic din România este de tip semi-prezidenţial, însă fără a întruni
elementele din modelul clasic de tip francez. Ca atare, pot fi identificate în doctrină şi calificări precum:
regim semi-parlamentar, semi-prezidenţial atenuat, semi-prezidenţial parlamentarizat ş.a.
Aceste calificări nuanţate se explică prin faptul că, deşi regăsim două cerinţe de bază ale sistemului
semi-prezidenţial (astfel cum acesta a fost imaginat în Franţa) – Preşedinte ales de către Electorat şi
Executiv bicefal, cu un Guvern ce răspunde politic în faţa Parlamentului – puterile concrete
recunoscute Preşedintelui, deşi există „formal”, nu au „greutatea” celor din Franţa.
Practic, deşi Constituţia prevede multiple atribuţii pentru Preşedintele, exercitarea acestora este, în
general, condiţionată sau circumstanţiată de manifestarea de voinţă a altor autorităţi (prin aprobări,
propuneri, contrasemnare ş.a.).
Exemple de limite ale atributiilor presedintelui
Preşedintele are dreptul de a dizolva Parlamentul, însă în condiţii extrem de restrictive şi greu
de îndeplinit în practică – relevantă este chiar situaţia actuală din România (art. 89 din Constituţie);
chiar dacă nu răspunde politic în faţa Parlamentului, Preşedintele poate fi suspendat din funcţie
de către acesta (art. 95 din Constituţie), până la organizarea referendumului pentru eventuala
demitere;
punerea sub acuzare a Preşedintelui pentru infracţiunea de „înaltă trădare” (art. 96 din
Constituţie, art. 398 Cod penal) se face de către Parlament;
deşi Preşedintele are atribuţii în cadrul procedurii de învestire a Guvernului, rolul decisiv
aparţine Parlamentului, care trebuie să acorde votul de încredere;
Guvernul nu răspunde politic în faţa Preşedintelui, ci în faţa Parlamentului (art. 109 alin. 1 din
Constituţie);
Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă;
iniţierea revizuirii Constituţiei poate fi realizată de către Preşedinte, dar numai la propunerea
Guvernului;
Preşedintele nu are un veritabil drept de veto în materie legislativă, întrucât poate cere o
singură dată reexaminarea unei legi, anterior promulgării;
cele mai importante decrete ale Preşedintelui trebuie să fie contrasemnate de către primul-
ministru.
Măsurile pe care Preşedintele le poate lua în domeniul apărării naţionale sau în situaţii
excepţionale trebuie să aibă acordul prealabil sau, după caz, posterior al Parlamentului.
Mai mult, în ultima perioadă, Curtea Constituţională a pronunţat decizii prin care a diminuat
semnificativ impactul atribuţiilor prezidenţiale (exemple: Decizia nr. 85/2020, Decizia nr. 358/2018
ş.a.).
vRolul Preşedintelui României
Norme constituţionale relevante:
În esenţă, art. 80 din Constituţie indică un triplu rol (statut) al Preşedintelui României:
1) reprezentant al statului (în doctrina de specialitate şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale se mai
utilizează şi sintagma tradiţională de „şef de stat”);
2) şef al Executivului;
3) mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
La acest rol conferit încă din 1991, se mai adaugă cel inserat prin Legea de revizuire din 2003, la art.
148 alin. 4 din Constituţie: cel de garant (alături de Parlament, Guvern şi autoritatea judecătorească)
a aducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul de aderare la Uniunea Europeană şi din
reglementările obligatorii de la nivelul acesteia.
Rolul Preşedintelui României
În calitate de „şef al statului”
Preşedintele României îndeplineşte funcţia de reprezentare a statului român atât pe plan intern, cât şi
pe plan extern, exercitând o serie de atribuţii specifice.
Astfel:
Pe plan extern, Preşedintele: încheie, în numele României, tratate internaţionale, negociate de Guvern,
şi le supune spre ratificare Parlamentului; acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai
României, la propunerea Guvernului; aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice, la propunerea Guvernului.
Pe plan intern, Preşedintele: conferă decoraţii şi titluri de onoare; acordă gradele militare de mareşal,
general şi amiral; numeşte în unele funcţii publice; acordă graţierea individuală.
Rolul Preşedintelui României
vÎn calitate de „şef al Executivului” (calitate pe care o împarte cu Guvernul)
Preşedintele exercită o serie de atribuţii în raport cu Guvernul (desemnarea candidatului la funcţia de prim-
ministru, numirea Guvernului, numirea şi revocarea unor membri ai Guvernului, participarea la şedinţele
Guvernului), precum şi în raport cu alte autorităţi ale administraţiei publice (propune numirea sau numeşte
în funcţii importante din sfera Executivului, inclusiv în cadrul unor autorităţi administratice centrale
autonome).
Preşedintelui îi revine sarcina de a garanta independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială
a ţării: este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării; exercită unele atribuţii importante în domeniul apărării: declararea mobilizării forţelor
armate; luarea măsurilor necesare pentru respingerea unei agresiuni armate îndreptată împotriva ţării; instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă.
Rolul Preşedintelui României
În calitate de „mediator”
vDupă cum se arată la art. 80 alin. (2) teza 1 din Constituţie, rolul de „mediere” al Preşedintelui este
circumstanţiat prin raportare la scopul acestei acţiuni: îndeplinirea obligaţiei de a veghea la
respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.
Prin raportare la acest rol, s-a enunţat în doctrina şi teza potrivit căreia Preşedintele trebuie să fie
imparţial, neutru din punct de vedere politic, plecându-se chiar de la dispoziţiile art. 84 alin. 1 din
Constituţie care interzic Preşedintelui României să facă parte dintr-un partid politic.
Interpretarea Curţii Constituţionale este diferită, în sensul în care nu doar că se acceptă o relaţie de
colaborare a Preşedintelui cu un partid politic, ci se validează şi teza că Preşedintele ar avea şi el de
îndeplinit, pe modelul Guvernului, un „program politic” (programul electoral, în baza căruia a fost ales
de popor) deci, mai departe, are nevoie de sprijin politic în acest sens (a se vedea Decizia nr. 339 din
17 septembrie 2004, Avizele consultative nr. 1/2007 şi nr. 1/2012).
Din punctul nostru de vedere, teoria unui „program oficial de conducere a naţiunii”, asumat de
Preşedinte, este oarecum forţată, pentru că atribuţiile concrete ce îi sunt conferite, cel puţin în plan
intern, nu îi permit să îşi asume un veritabil program de „guvernare”; de altfel, atribuţiile administrative
ale Preşedintelui, în afară de cele privind apărarea sau situaţiile excepţionale, sunt foarte limitate
(autoritatea care asigur conducerea generală a administraţiei publice este Guvernul, nu Preşedintele),
iar printre atribuţiile politice nu se numără şi eventula iniţiativă legislativă.
vRolul Preşedintelui României
În calitate de „mediator”
OBS
funcţia de mediere nu vizează conflicte juridice (pentru că nu se poate realiza cu încălcarea
atribuţiilor instanţele judecătoreşti sau ale altor jurisdicţii specializate), ci doar conflicte de natură
politică dintre autorităţile publice (disensiuni între Parlament vs. Guvern) sau politico-socială (Guvern
vs. organizaţii sindicale, ONG-uri etc).
funcţia de „mediator” nu se confundă cu cea de „arbitru” (modelul din Franţa), întrucât
Preşedintele nu poate impune o soluţie părţilor aflate în conflict, ci doar stimulează negocierea între
părţile implicate, le aduce la masa dialogului, poate propune soluţii, revenind părţilor să aleagă şi să
implementeze soluţia potrivită pentru a pune capăt conflictului.
vRolul Preşedintelui României
În calitate de „mediator”
exercitarea concreta
vfuncţiei de „mediere” se poate face în diverse modalităţi (nu există o procedură
„sacramentală” sau un „instrument” unic), prin utilizarea atribuţiilor prezidenţiale, inclusiv:
posibilitatea declanşării controlului prealabil de constituţionalitate asupra legilor;
dreptul de a solicita Curţii Constituţionale să soluţioneze conflictele juridice de natură
constituţională dintre autorităţile publice etc.;
cererea de reexaminare a unei legi, adresată Parlamentului;
purtarea de discuţii cu părţile în conflict;
participarea la şedinţele Guvernului;
cererea de organizare a unui referendum;
adresarea de mesaje etc.
Alegerea Preşedintelui României
vv1. Condiţii de eligibilitate:
vvvcetăţenia română (art. 16 alin. 3 din Constituţie)
domiciliul în România (art. 16 alin. 3 din Constituţie)
să aibă exerciţiul drepturilor electorale (art. art. 36 alin. 2, art. 37 alin. 1 din Constituţie – nu au
drept de vot debilii, alienaţii mintal, cei puşi sub interdicţie, persoanele condamnate prin hotărâre
penală definitivă la pierderea drepturilor electorale);
să nu fie deţină o calitate care îl face incompatibil cu asocierea într-un partid politic (ipotezele
de la art. 40 alin. 3 din Constituţie: judecător al Curţii Constituţionale, Avocat al Poporului, magistrat,
membru activ al armatei, poliţist, alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică);
vârsta minimă de 35 de ani (poate fi împlinită inclusiv în ziua alegerilor);
să nu fi exercitat, anterior, două mandate de Preşedinte al României (succesive sau nu) – a se
vedea Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3/2000.
Candidaturile:
pot fi propuse de partide/alianţe politice;
pot fi independente;
trebuie să fie susţinute de minimum 200.000 de alegători (un alegător poate susţine mai mulţi
candidaţi).
- Procedura de alegere
v(art. 81-82 alin. 1 din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 370/2004):
Preşedintele României este desemnat prin vot uninominal, universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat;
Sistemul de alegere este al scrutinului majoritar, cu două tururi posibile.
În primul tur de scrutin, este declarat ales candidatul care a întrunit majoritatea voturilor
alegătorilor înscrişi în listele electorale (majoritate absolută).
Dacă nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează un al doilea tur
de scrutin, între primii doi candidaţi, stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute
În turul 2, este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi (majoritate
relativă).
Rezultatul alegerilor pentru funcţia prezidenţială se supune validării de către Curtea
Constituţională.
Candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în
şedinţă comună, jurământul prevăzut la art. 82 alin. 2 din Constituţie.
Mandatul Preşedintelui României:caracteristici
vAre durata de 5 ani (înainte de revizuirea Constituţiei din 2003 era de 4 ani);
Exercitarea sa începe de la data depunerii jurământului de credinţă;
Ca regulă, durează până la depunerea jurământului de către noul Preşedinte ales;
Poate fi prelungit numai prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă;
