serviciul public Flashcards
Definiţii propuse în doctrina interbelică:
Paul Negulescu – „creaţiune a Statului, judeţului sau comunei, pusă la dispoziţiunea publicului în scop de a satisface, în mod regulat şi continuu, nevoi cu caracter general, cărora iniţiativa privată nu ar putea să le dea decât o satisfacţie incomplectă şi intermitentă” (P. Negulescu, op.cit., 1925, p.217-218);
Marin Văraru: - „orice activitate, creiată, pentru satisfacerea unor interese colective care se realizează după procedura specială a dreptului public, la nevoe cu concursul forţei publice” (Marin Văraru, op.cit., 1928, p.94);
Anibal Teodorescu – „serviciul înfiinţat şi organizat de către stat sau subîmpărţirile sale administrative, pentru îndeplinirea atribuţiilor lor executive” (Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol.I, op.cit., p.256);
Erast Diti Tarangul – „orice activitate a autorităţilor publice pentru satisfacerea unei nevoi de interes general, care este atât de importantă, încât trebuie să funcţioneze în mod regulat şi continuu” (Erast Diti Tarangul, Tratat de drept administrativ, Cernăuţi, 1944, p.15)
Caracteristici ale „serviciului public”, în viziunea clasică:
▪ conform teoriei clasice, serviciul public trasează „frontierele” dreptului administrativ, precum şi ale competenţei instanţelor de contencios administrativ;
▪ deşi există dificultăţi la nivel doctrinar cu privire la criteriile care pot duce la identificarea domeniilor de interes public, se apreciază că există trei servicii publice esenţiale în orice stat: justiţia; siguranţa, ordinea şi liniştea internă; apărarea naţională;
▪ numărul serviciilor publice este direct proporţional cu gradul de civilizaţie şi invers
proporţional cu iniţiativa particulară;
▪ statul poate organiza servicii publice cu titlu de monopol (poştă, poliţie, căi ferate etc.) şi servicii fără titlu de monopol (învăţământ, teatre etc.);
▪ serviciile publice pot fi recunoscute şi înfiinţate numai prin lege.
(A.Iorgovan).
Dispoziţii constituţionale relevante.
▪ dispoziţii care consacră principii generale, care stau la baza funcţionării oricărei autorităţi/instituţii publice: egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (art.16 alin.1); nimeni nu este mai presus de lege (art.16 alin. 2); egalitatea în drepturi, fără discriminare (art.4 alin.2); obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi a ocroti viaţa intimă, familială şi privată (art.26 alin.1) ş.a.;
▪ reglementarea principiilor de organizare şi funcţionare a administraţiei publice şi a serviciilor publice: „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice” (art.120 alin.1);
▪ consacrarea autorităţilor publice implicate în prestarea sau conducerea de servicii publice: „Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.” (art.122 alin.1); „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale” (art.122 alin. 1);
▪ consacrarea serviciilor publice implicate în satisfacerea şi exercitarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi îndatoririlor fundamentale, conform Titlului II din Constituţie: sistemul (serviciul) de învăţământ (art.32); serviciul public de asistenţă socială (art.34); serviciile publice de radio şi televiziune (art.31); sistemul sanitar (art.34); serviciile de asigurarea a liberei circulaţii (art.25) etc.
(V.Vedinaş; A.Iorgovan; D. Tofan).
(i.) Doctrina franceză:
În general, autorii francezi se opresc la următoarea definiţie a serviciului public: „activitate de interes general, efectuată fie de către o persoană publică, fie de către o persoană privată aflată sub controlul unei persoane publice, şi care este supusă unui regim juridic particular” (Jacqueline Morand Deviller, Cours de droit administratif, 8e edition, Montchrestien, 2003, p.467).
Trăsături ale serviciului public (doctrina franceză):
▪ serviciul public reprezintă noţiunea „cea mai complexă, schimbătoare, controversată şi esenţială a dreptului administrativ”;
▪ alături de „poliţie”, serviciul public reprezintă o formă de activitate a administraţiei publice, caracterizată prin sarcina de „prestare” în favoarea uzagerilor;
▪ satisfacerea interesului public reprezintă criteriul de bază care justifică înfiinţarea unui serviciu public, o asemenea decizie a unei autorităţi publice fiind chiar supusă controlului de legalitate exercitat de judecătorul administrativ;
▪ gestionarea (prestarea) serviciului public se poate partaja între o autoritate publică şi o persoană de drept privat, rămânând, însă, întotdeauna, un drept de control exercitat de reprezentanţii puterii publice;
▪ regimul juridic în care se prestează serviciul public este unul exorbitant, de drept public, indiferent de natura prestatorului, tocmai pentru a se asigura atingerea obiectivului final: satisfacerea interesului general.
(a se vedea Jacqueline Morand Deviller)
Doctrina română:
Definiţii propuse:
▪ „Serviciul public este forma acţiunii administrative prin care o persoană publică îşi asumă satisfacerea unei nevoi de interes general” (A.Iorgovan);
▪ în sens organic, serviciul public reprezintă „ansamblul de agenţi şi mijloace, pe care o persoană publică sau un agent privat autorizat de o persoană publică le afectează realizării unei nevoi de interes public”;
▪ în sens funcţional, reprezintă „activitatea de interes general, realizată de administraţie, care are ca misiune satisfacerea unui interes general” (V.Vedinaş).
Trăsăturile serviciului public (doctrina română):
▪ scopul serviciului public este satisfacerea interesului public;
▪ realizarea serviciului public se poate face de agenţi publici („stabilimentele publice”) sau de agenţi privaţi autorizaţi de puterea publică şi aflaţi sub controlul permanent al acesteia („stabilimentele de utilitate publică”);
▪ prestarea serviciului public trebuie să fie continuă (principiul continuităţii), pentru a nu se aduce grave tulburări în viaţa colectivităţii;
▪ egalitatea uzagerilor în faţa serviciului public, fără privilegii şi fără discriminări (denumit şi principiul echităţii);
▪ adaptabilitatea serviciului public, în raport de evoluţia societăţii şi de nevoile reale ale acesteia; ▪ serviciul public poate fi prestat într-un regim exclusiv de drept administrativ, atunci când este în sarcina unui subiect de drept public, respectiv într-un regim juridic mixt (drept administrativ, predominant, completat cu normele dreptului privat), dacă este gestionat de către o persoană de drept privat, autorizată de o autoritate publică;
▪ litigiile având ca obiect contractele administrative privind prestarea serviciilor public sunt de competenţa instanţei de contencios administrativ.
(A.Iorgovan; V.Vedinaş; D.Tofan).
precizare privind competenta asupra contractelor adminstrative
Precizare: În urma modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018, contractele administrative (inclusiv cele având ca obiect prestarea de servicii publice) sunt, după caz, în competenţa instanţei de contencios administrativ (pentru litigiile privind încheierea/anularea) sau a instanţei civile (pentru litigiile privind executarea lor). Nu au fost modificate, însă, în mod expres, toatele actele normative speciale care prevedeau competenţa instanţei de contencios administrativ în anumite materii.
(i.) Principii de bază (Titlul I Cod administrativ)
Codul administrativ prezintă (art. 580) principiile care stau la baza înfiinţării, organizării şi prestării serviciilor publice:
▪ Transparenţa - respectarea de către autorităţile administraţiei publice a obligaţiei de a informa cu privire la modul de stabilire a activităţilor componente şi a obiectivelor, la modul de reglementare, organizare, funcţionare, finanţare, prestare şi evaluare a serviciilor publice, precum şi la măsurile de protecţie a utilizatorilor şi la mecanismele de soluţionare a reclamaţiilor şi litigiilor;
▪ Egalitatea de tratament în prestarea serviciilor publice - eliminarea oricărei discriminări a beneficiarilor serviciilor publice bazate, după caz, pe criterii de origine etnică sau rasială, religie, vârstă, gen, orientare sexuală, dizabilitate, precum şi asigurarea aplicării unor reguli, cerinţe şi criterii identice pentru toate autorităţile şi organismele prestatoare de servicii publice, inclusiv în procesul de delegare a serviciului public;
▪ Continuitatea asigurării serviciului public – obligaţie ce revine autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, precum şi organismele prestatoare de servicii publice; ▪ Adaptabilitatea serviciului public – obligaţia administraţiei publice de a răspunde nevoilor societăţii, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale;
▪ Accesibilitatea - asigurarea accesului la serviciile publice pentru toţi beneficiarii, în special la acele servicii care răspund unor nevoi de bază ale acestora; accesibilitatea impune luarea în considerare, încă din faza de fundamentare a înfiinţării serviciului public, a aspectelor referitoare la cost, disponibilitate, adaptare, proximitate;
▪ Responsabilitatea asigurării serviciului public - existenţa unei autorităţi a administraţiei publice competente cu asigurarea serviciului public, independent de modalitatea de gestiune şi de furnizare/prestare a acestuia către beneficiar;
▪ Furnizarea serviciilor publice la standarde de calitate - stabilirea şi monitorizarea indicatorilor de calitate pentru fiecare serviciu public, pe toată durata de furnizare a acestora, cu obligaţia autorităţilor şi a organismelor prestatoare de servicii de a respecta standardele de calitate şi/sau de cost.
Codul defineşte şi conceptul de „obligaţii de serviciu public”
▪ reprezintă cerinţe şi îndatoriri specifice impuse organismelor prestatoare în fiecare sector al serviciilor publice de către legiuitor sau de către autorităţile administraţiei publice competente cu reglementarea, autorizarea sau gestiunea serviciului public respectiv;
▪ presupun, în principal, asigurarea serviciului universal, continuitatea şi suportabilitatea serviciului, precum şi măsuri de protecţie a beneficiarului.
Clasificarea serviciilor publice (Titlul I Cod administrativ)
În funcţie de conţinutul activităţii:
- sunt desfăşurate în vederea satisfacerii unei/unor nevoi de interes public, pe care piaţa nu le-ar asigura sau le-ar asigura în alte condiţii, în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa, accesibilitatea, tratamentul egal sau accesul universal, fără intervenţie publică;
- sunt furnizate direct de către o autoritate a administraţiei publice sau, după caz, de către organisme prestatoare de servicii publice sub monitorizarea şi controlul autorităţii administraţiei
publice competente.
▪ servicii noneconomice de interes general - sunt activităţi care nu au caracter economic, desfăşurate în vederea satisfacerii unei/unor nevoi de interes public direct de către o autoritate a administraţiei publice sau de către organismele prestatoare de servicii publice sub monitorizarea şi controlul acesteia sau mandatate de aceasta.
Clasificarea serviciilor publice (Titlul I Cod administrativ)
În funcţie de competenţa teritorială a prestatorului:
▪ servicii publice de interes naţional
- răspund nevoilor cu caracter general ale întregii populaţii;
- sunt în competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale.
▪ serviciile publice de interes local
- răspund în principal nevoilor colectivităţilor locale;
- sunt realizate în mod optim prin acţiunea autorităţilor administraţiei publice locale.
Clasificarea serviciilor publice (Titlul I Cod administrativ)
În funcţie de modalităţile de prestare:
▪ servicii publice prestate/furnizate în mod unitar fie de către o autoritate a administraţiei publice, fie de către un organism prestator de servicii publice;
▪ servicii publice prestate/furnizate în comun de către una sau mai multe autorităţi ale administraţiei publice sau de unul sau mai multe organisme prestatoare de servicii publice.
(iii.) Reglementarea serviciilor publice
▪ conform art. 586 şi art. 589 din Codul administrativ, caracterul de serviciu public al unei activităţi sau al unui ansamblu de activităţi şi înfiinţarea/organizarea structurilor prestatoare se face prin acte normative de rang central sau, după caz, judeţean/local. ▪ autorităţile de reglementare se stabilesc prin lege (art. 588).
▪ Gestiunea directă:
- o autoritate a administraţiei publice îşi asumă/exercită nemijlocit competenţa care îi revine cu privire la prestarea unui serviciu public potrivit legii sau actului de reglementare a serviciului public;
- se poate realiza de către o autoritate a administraţiei publice, de către structurile cu sau fără personalitate juridică ale acesteia, de către societăţile comerciale cu capital social integral al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice sau alte persoane juridice de drept privat, după caz, conform legii.
