dreptul de administare Flashcards
Precizări generale
Conform art. 136 alin. (4) din Constituţie, dreptul de administrare se poate atribui: ▪ numai în favoarea anumitor subiecte de drept - regiile autonome şi instituţiile publice;
▪ numai cu titlu gratuit.
Această operaţiune juridică este calificată drept convenţie (contract administrativ), de către o parte a doctrinei (V.Vedinaş), pe când alţi autori, inclusiv de drept civil, o califică drept act administrativ unilateral (Valeriu Stoica, Drept civil – Drepturile reale principale I, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004).
De lege lata, dat fiind că procedura de acordare a acestui drept este una pur administrativă şi presupune numai emiterea unui act administrativ, rezultă că nu se încheie un contract administrativ, chiar dacă, în mod firesc, este nevoie şi de un acord al beneficiarului dreptului de administr
Prima reglementare detaliată a dreptului de administrare putea fi regăsită în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (art. 12).
Noul Cod Civil (art. 867-870) a preluat, în cea mai mare parte, dispoziţiile anterioare, menţinând şi soluţia criticabilă privind posibilitatea titularului de a „dispune” de bunul public, normă care poate fi interpretată într-un mod excesiv, care ar echivala cu încălcarea principiului inalienabilităţii.
Codul administrativ (art. 298-301) a detaliat aspecte privind conţinutul actului prin care se constituie dreptul de administrare, precum şi drepturile şi obligaţiile subiectelor de drept implicate în această operaţiune juridică (s-a reiterat inclusiv formularea referitoare la prerogativa dispoziţiei).
Constituirea şi caracteristicile dreptului de administrare
titulari
u calitatea de titulari ai dreptului de administrare: regiile autonome, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local (art. 868 Cod civil).
Constituirea şi caracteristicile dreptului de administrare
actele
Actul juridic prin care se dă în administrare un bun proprietate publică poate fi: ▪ Hotărârea Guvernului României – pentru bunurile din domeniul public naţional; ▪ Hotărârea consiliului judeţean, sau, după caz, a Consiliului General al mun. Bucureşti sau a consiliului
local al oraşelor şi comunelor – pentru bunurile din domeniul public al judeţelor, oraşelor sau comunelor.
Actul administrativ de constituire va conţine (art. 299 Cod administrativ) menţiuni privind: ▪ datele de identificare a bunului şi valoarea de inventar;
▪ destinaţia bunului;
▪ termenul de predare-primire a bunului.
Constituirea şi caracteristicile dreptului de administrare
prerogative
Prerogative
Dreptul de administrare conferă titularului său dreptul de a folosi şi dispune de bunurile în cauză, în condiţiile legii şi ale actului prin care i-a fost dat bunul în administrare (art. 868 alin. 2 Cod civil).
Codul administrativ detaliază conţinutul dreptului de administrare şi al obligaţiilor ce revin beneficiarului (art. 300):
„a)folosirea şi dispunerea de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de constituire;
b) asigurarea pazei, protecţiei şi conservarea bunurilor, ca un bun proprietar, şi suportarea tuturor cheltuielilor necesare unei bune funcţionări;
c) efectuarea formalităţilor necesare cu privire la închiriere, în limitele actului de dare în administrare şi cu respectarea legislaţiei aplicabile;
d) culegerea fructelor bunului;
e) efectuarea de lucrări de investiţii asupra bunului, în condiţiile actului de dare în administrare şi a legislaţiei în materia achiziţiilor publice;
f) suportarea tuturor cheltuielilor necesare pentru aducerea bunului la starea corespunzătoare de folosinţă, în cazul degradării acestuia, ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a neasigurării pazei;
g) acordarea dreptului de servitute, în condiţiile legii;
h) obţinerea avizelor pentru planul urbanistic zonal fără schimbarea uzului şi interesului public şi destinaţiei bunului;
i) obţinerea avizelor pentru lucrări de îmbunătăţire şi menţinere a caracteristicilor tehnice ale bunurilor;
j) reevaluarea bunurilor, în condiţiile legii;
k) semnarea procesului-verbal de vecinătate, fără schimbarea regimului juridic al bunului; l)semnarea acordului de avizare a documentaţiei de carte funciară pentru obţinerea certificatului de atestare a edificării construcţiilor.”
Observaţii critice privind „drepturile şi obligaţiile” prevăzute la art. 300 alin. 1 Cod administrativ:
▪ se reia sintagma referitoare la exercitarea prerogativei ”dispoziţiei” de către titularul dreptului de administrare (lit. a), fără a se explica în mod univoc la ce se referă;
▪ se prevede posibilitatea grevării cu „servituţi” a bunului proprietate publică (lit. g), ceea ce reprezintă o încălcare a principiului inalienabilităţii (cu rang constituţional) şi a regulii că dreptul de proprietate publică nu este susceptibil de dezmembrăminte;
▪ nu se stabilesc limite cu privire la efectuarea de „investiţii” (care pot fi interpretate ca lucrări de modificare materială a bunului), în scopul protejării bunului de modificări radicale ale „substanţei” sale care, ulterior, i-ar putea afecta chiar destinaţia de utilitate publică.
Doctrina de drept administrativ a adus critici textului legal ce conferă titularului dreptului de administrare „dreptul de a dispune” de bunul proprietate publică, din moment ce prerogativa dispoziţiei asupra unui bun din domeniul public nu poate fi transferată nimănui, prin raportare la principiul inalienabilităţii (V. Vedinaş).
Beneficiarii dreptului de administrare
Regiile autonome:
interbelicii
▪ regia directă (regia administrativă) = procedeul prin care administraţia publică organiza un serviciu public şi îl exploata în mod direct, luând asupra sa „riscurile şi beneficiile întreprinderii”; şi
▪ regia publică comercială = modalitatea de exploatare a unui serviciu public printr-o „întreprindere” care dobândea personalitate şi autonomie în conducere.
Beneficiarii dreptului de administrare
Regiile autonome: cadru legal
Prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, s-a stabilit că „Unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoara activitatea, se organizează şi funcţionează, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale.”
Potrivit legii, regiile autonome erau persoane juridice înfiintate prin hotărâre a Guvernului (pentru cele de interes naţional), sau prin hotărâre a organelor judeţene şi municipale ale administraţiei de stat, şi funcţionau pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară; ele se organizau şi funcţionau „în ramurile strategice ale economiei naţionale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare -, precum şi unele domenii aparţinând altor ramuri stabilite de Guvern.” (a se vedea art. 1, 2 şi 3 din lege).
Prin O.U.G. nr. 30/1997 s-a decis reorganizarea ca societăţi comerciale a regiilor autonome organizate în baza Legii nr. 15/1990, indiferent de autoritatea în coordonarea căreia îşi desfăşurau activitatea, urmând ca societăţile comerciale pe acţiuni rezultate în urma reorganizării regiilor autonome având ca obiect activităţi de interes public naţional să fie denumite companii naţionale sau societăţi naţionale, după caz, şi să fie supuse procesului de privatizare (art. 2).
Au fost exceptate de la reorganizare o serie de regii autonome implicate în prestarea unor activităţi publice şi/sau comerciale de interes deosebit: Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, Regia Autonomă “Loteria Naţională”, Regia Autonomă “Imprimeria Naţională”, Regia Autonomă “Monetăria Statului” şi Regia Autonomă “Multiproduct” (art. 12 din O.U.G. nr. 30/1997), la care s-au adăugat, prin Legea nr. 207/1997 de aprobare a O.U.G.nr.30/1997, şi Regia Naţională a Pădurilor, Regia Autonomă “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, Regia Autonomă “Administraţia Naţională a Drumurilor din România”, Regia Autonomă “Rasirom”, Regia Autonomă “Arsenalul Armatei”, Regia Autonomă “Rami - Dacia”, Regia Autonomă “Romtehnica”, precum şi alte regii care constituiau monopol natural de interes strategic, sau anumite servicii publice de interes naţional.
Precizare: Regii autonome există şi la nivelul administraţiei locale.
Beneficiarii dreptului de administrare
Instituţiile publice:
▪ Potrivit art. 868 din NCC, bunurile proprietate publică pot fi date în administrarea „(…) autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local”, formulare mai detaliată care îşi găseşte echivalent în conceptul sintetic de „instituţie publică” cu care operează art. 136 din Constituţie;
▪ În doctrină s-a precizat că noţiunea de „instituţie publică” vizează, prin eliminare, orice organ de stat sau al administraţiei locale autonome care nu este nici regie autonomă şi nici societate comercială.
▪ În această interpretare, s-a făcut şi precizarea că art. 136 din Constituţie are în vedere un sens restrâns al noţiunii de „instituţie publică”, în sensul că:
- nu ar putea intra în discuţie decât instituţiile publice finanţate exclusiv din bani publici şi care se află sub controlul Curţii de Conturi;
- nu se referă la „marile instituţii ale Republicii” – Parlamentul, Preşedintele României, Curtea Constituţională, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Conturi, Consiliul Superior al Magistraturii, Avocatul Poporului, Ministerul Public – şi nici la consiliul local/judeţean;
- interpretată în sens restrictiv, această noţiune vizează: ministerele şi alte organe centrale de specialitate din subordinea Guvernului, autorităţile centrale autonome, autorităţile subordonate ministerelor sau autorităţilor centrale autonome, instituţiile subordonate consiliului judeţean/local.
(a se vedea A.Iorgovan)
În concluzie, din reglementarea NCC rezultă că orice „organ public” poate primi, în principiu, în administrare un bun din domeniul public, nefiind indicate restricţii exprese. Nici în Codul administrativ nu există restricţionări exprese.
Beneficiarii dreptului de administrare
Instituţiile publice:
precizare
Precizare: Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2014 s-a reţinut că dreptul de administrare are la bază un raport de subordonare între autoritatea care îl constituie şi titularul său, astfel încât ar fi exclusă, având în vedere principiul autonomiei locale, posibilitatea ca bunuri din domeniul public al statului să fie date în administrare unor instituţii publice locale (şi viceversa).
Stingerea şi apărarea dreptului de administrare
Art. 869 Cod civil prezintă cauzele care duc la stingerea dreptului de administrare: ▪ revocare, din motive de interes public;
▪ încetarea dreptului de proprietate publică.
Apărarea dreptului de administrare, potrivit art. 870 Cod civil, revine titularului său, nefiind nevoie de introducerea în cauză a proprietarului decât atunci când se pune în discuţie nu acest drept real, ci chiar dreptul de proprietate.
