contractil admnistrativ Flashcards
definitia traditionala
Contractul administrativ = contractul încheiat de administraţie pentru a asigura funcţionarea unui serviciu public şi care este supus unor reguli speciale, altele decât cele care guvernează raporturile dintre particulari (definiţie „tradiţională”).
definitia traditionala
trasaturi
▪ face parte din categoria actelor juridice contractuale ale administraţiei publice; ▪ este încheiat, în principal, sub un regim de drept administrativ, completat cu unele reguli specifice dreptului privat;
▪ originile sale se regăsesc în dreptul francez, în jurisprudenţa creată de Consiliului de Stat (pentru a se degreva, Consiliul de Stat a fost nevoit să facă o distincţie între contractele civile ale administraţiei, guvernate de regulile dreptului privat, şi contractele care se află sub imperiul unor norme şi principii de drept public).
criterii de identificare conform consiliului de stat
este încheiat de administraţie pentru a asigura funcţionarea unui serviciu public, ceea ce implică un regim de putere publică;
▪ presupune angajamentul cocontractantului de a participa activ şi personal la funcţionarea serviciului public;
▪ este guvernat de reguli speciale privind forma (existenţa unui caiet de sarcini, de exemplu), puterile administraţiei, facilităţile conferite cocontractanţilor particulari (inclusiv aplicaţia „teoriei impreviziunii”);
▪ competenţa instanţelor administrative, acceptată ca atare de părţi (inclusiv prin inserarea unei clauze exprese).
(a se vedea şi A.S. Ciobanu, Regimul contractelor de concesiune, Universul Juridic, 2015).
În România, opiniile specialiştilor interbelici au fost, în multe situaţii, rezervate faţă de acceptarea acestei categorii de contracte:
▪ Paul Negulescu: aprecia că „cel puţin pentru ţara noastră, ideia contractului administrativ nu prezintă nici un interes, căci la noi aceste contracte sunt cârmuite de legea civilă”. ▪ Constantin Rarincescu: aprecia că teoria contractelor administrative nu prezenta aceeaşi valoare în dreptul român, faţă de cel francez, pentru că, în aplicarea dispoziţiilor art. 107 din Constituţia de la 1923 şi a Legii contenciosului administrativ din 1925, chiar şi contractele care ar putea fi calificate în acest mod, plecând de la criteriile sus-citate, sunt „acte de gestiune” şi sunt supuse competenţei instanţei de drept comun, nefiind „acte de autoritate”, ci „patrimoniale”.
▪ Anibal Teodorescu: aprecia că, indiferent dacă prin actul contractual administraţia urmăreşte un interes privat al său ori un interes public, actele în discuţie „vor fi asemenea ca formă actelor pe cari un particular le-ar putea încheia”, fiind tot acte de gestiune încheiate de Stat în calitate de persoană juridică, nu de „autoritate”.
(a se vedea Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol.I – Principii generale, ed. a IV-a, Institutul de Arte Grafice E. Marvan, 1934; Constantin G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Ediţiunea a doua, Ed. „Universala” Alcalay &Co, 1936 (reeditată în 2019 la Editura Universul Juridic); Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, ed. a III-a, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, Bucureşti, 1929)
În sensul acceptării „contractului administrativ”:
de catre interbelici
▪ Jean Vermeulen: în studiul „Contractul de concesiune de serviciu public” (Scrisul Românesc, Craiova, 1930) după ce inventariază şi analizează opiniile relevante din epocă, precum şi jurisprudenţa română şi franceză, el defineşte această operaţiune juridică drept un „contract administrativ”;
▪ Erast Diti Tarangul: dedică un capitol distinct, în Tratatul său din anul 1944, „contractelor de drept public”, considerând că ele, spre deosebire de alte contracte (civile) ale administraţiei, „sunt încheiate în vederea funcţionării unui interes general sau pentru buna şi regulata funcţionare a serviciilor publice, din care cauză sunt supuse regimului administrativ”, menţionând, totodată, că sunt supuse, din punct de vedere material, şi unor reguli ale dreptului privat (a se vedea Erast Diti Tarangul, Tratat de drept administrativ, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1944).
▪ Jurisprudenţa Curţii de Casaţie: s-a orientat în sensul admiterii existenţei contractelor administrative; dificultăţile cauzate de inexistenţa unor dispoziţii legale în materie; erau depăşite prin apelarea la analogii cu diverse dispoziţii din dreptul privat, fără a se ignora interesele publice aflate în joc, condiţiile speciale de încheiere şi derulare a contractelor, necesităţile serviciilor publice deservite etc.
Reglementări privind „contractul administrativ” :
În legislaţia română de după 1989, noţiunea de „contract administrativ” a fost introdusă prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, deşi doctrina de drept public o promovase constant. Anterior Legii nr. 554/2004, diverse legi referitoare la concesiuni (Legea nr. 15/1990, Legea nr. 219/1998), regimul domeniului public (Legea nr. 213/1998), achiziţii publice (O.U.G. nr. 60/2001), parteneriatul public-privat (O.G. nr. 16/2002), au promovat o viziune preponderent „privatistă” asupra acestor contract, inclusiv din perspectiva instanţelor competente să tranşeze litigiile (cu rare excepţii, de genul achiziţiilor publice, astfel de contracte erau considerate comerciale, iar litigiile erau de competenţa instanţelor de drept privat sau a instanţelor de arbitraj, române sau internaţionale).
Conform art. 2 alin. (1) lit. c1) din Legea nr. 554/2004:
▪ „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice”. ▪ „prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.”
Regimul atribuirii şi derulării contractelor administrative intră sub incidenţa legilor speciale: ▪ contractele de achiziţie publică – Legea nr. 98/2016 şi Legea nr. 99/2016;
contractele de concesiune de lucrări publice şi servicii – Legea nr. 100/2016; ▪ contractele de concesiune de bunuri proprietate publică – Codul administrativ ş.a. ▪ contractele de parteneriat public-privat (PPP) – OUG nr. 39/2018;
▪ contractele de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice – Legea nr. 51/2006 etc.
▪ închirierea bunurilor proprietate publică – Codul administrativ (completat cu dispoziţiile Codului civil în materie de locaţiune).
Soluţionarea litigiilor având ca obiect contracte administrative este împărţită, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018
între instanţa de contencios administrativ şi instanţa civilă.
Potrivit Legii nr. 554/2004 (art. 8 alin. 2):
▪ instanţa de contencios administrativ - va soluţiona litigiile care apar în faza premergătoare încheierii contractelor administrative, precum şi litigiile privind încheierea şi anularea acestora;
▪ instanţa civilă – va soluţiona litigiile privind executarea contractelor administrative.
Potrivit Legii nr. 101/2016 (art. 53 alin.1-2, art. 57):
▪ instanţa de contencios administrativ - va soluţiona litigiile privind acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate în procedura de atribuire, precum şi pe cele privind anularea sau nulitatea contractelor care cad sub incidenţa ei (actualmente – achiziţiile publice, concesiunile de lucrări/servicii, contractele de parteneriat public privat).
▪ instanţa civilă - va soluţiona litigiile privind executarea contractelor menţionate; ▪ pe calea arbitrajului – se vor putea soluţiona litigii în legătură cu interpretarea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor.
Trăsăturile contractului administrativ
La nivel doctrinar, putem identifica unele trăsături „tradiţionale”, prezentate în Tratatul de drept administrativ al profesorului Antonie Iorgovan:
(i. ) Reprezintă un acord de voinţă între o autoritate administrativă (sau alt subiect de drept autorizat de o astfel de autoritate) şi un particular;
(ii. ) Forma scrisă;
(iii. ) Are ca obiectiv, după caz, îndeplinirea misiunii de interes public ce revenea autorităţii contractante: prestarea de servicii publice, realizarea unor lucrări, punerea în valoare a unui bun proprietate publică ş.a.;
(iv. ) Presupune realizarea unor lucrări sau prestarea de servicii publice de către particularul cocontractant, în schimbul unei remuneraţii;
(v. ) Părţile trebuie să accepte clauzele reglementare stabilite prin lege sau, în baza legii, prin hotărâre a Guvernului;
(vi. ) Autoritatea administrativă nu poate ceda drepturile/interesele/obligaţiile sale decât către o altă autoritate administrativă, iar particularul le poate ceda oricărei alte persoane, dar numai cu acordul administraţiei;
(vii. ) Dacă interesul public o cere sau în cazul neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor de către particular, autoritatea poate modifica sau rezilia unilateral contractul, fără a mai recurge la justiţie.
(viii. ) Prin clauze prevăzute expres sau prin simpla acceptare a clauzelor prestabilite, părţile au înţeles să se supună regimului de drept public, inclusiv în materia litigiilor; (ix.) Aplicabilitatea teoriei impreviziunii;
(x. ) Dacă legea nu dispune altfel, litigiile sunt soluţionate de către instanţele de contencios
Clasificări
După natura părţilor implicate:
▪ contracte încheiate între două autorităţi (organe) publice propriu-zise; ▪ contracte încheiate între o persoană de drept privat asimilată autorităţii publice şi o altă persoană de drept privat;
▪ contracte încheiate între o autoritate publică şi o persoană de drept privat.
Clasificări
i.) După natura persoanei cocontractantului particular:
▪ contracte încheiate cu persoane juridice;
▪ contracte încheiate cu persoane fizice.
Clasificări
După obiectul contractului:
▪ contracte privind delegarea gestiunii unor servicii publice sau de altă natură (concesiunea de servicii;
▪ gestiunea delegată a serviciilor de utilităţi publice comunale); contracte de achiziţie publică (de bunuri, lucrări sau servicii);
▪ contracte pentru punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (concesiunea sau închirierea bunurilor proprietate publică);
▪ contracte privind realizarea unor proiecte de interes public, în regim de parteneriat public-privat.
Clasificări
După modul de repartiţie a riscurilor şi specificul raporturilor financiare dintre părţi: ▪
contracte în care riscurile sunt asumate, total sau cel puţin majoritar, de cocontractant (cele de concesiune a bunurilor, serviciilor şi lucrărilor publice); ▪ contracte în care riscurile sunt asumate de autoritatea contractantă, similar vânzării-cumpărării (achiziţiile publice de bunuri, servicii sau lucrări publice); ▪ contracte în care riscurile sunt împărţite (contractele de parteneriat public privat).
Clasificări
După natura drepturilor conferite partenerului privat:
contracte constitutive de drepturi reale administrative (concesiunile); ▪ contracte constitutive de drepturi personale (închirierea bunurilor proprietate publică).
Clasificări
După actul normativ în care sunt menţionate sub titulatura de „contracte administrative” (sau ca acte „asimilate” celor administrative):
▪ contracte menţionate în Legea contenciosului administrativ (cele individualizate la art. 2 alin.1 lit. c);
▪ contracte menţionate în legi speciale (de exemplu, cele din Legile nr. 98, 99 şi 100 din 2016 sau din Codul administrativ ).
Clasificări
După modul de soluţionare a litigiilor privind executarea lor:
După modul de soluţionare a litigiilor privind executarea lor:
▪ contracte care intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti - de contencios administrativ/civile (concesiunile de bunuri proprietate publică); ▪ contracte care pot fi deduse şi arbitrajului (achiziţiile publice; concesiunile de lucrări publice/servicii).
