contencios Flashcards
Stricto-sensu notiune
totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin acte administrative nelegale, tipice sau asimilate, litigii care sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi sunt soluţionate în baza unor reglementări şi proecduri specifice, guvernate de legea-cadru în materie (actualmente este vorba despre Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).
Lato–sensu notiune
totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice şi cei vătămaţi prin acte administrative nelegale ale acestora, indiferent de instanţa competentă sau de procedura de soluţionare.
Pe cale de excepţie, intră în competenţa instanţei civile:
▪ litigii având ca obiect anularea anumitor acte administrative (procesele-verbale contravenţionale emise conform procedurii din O.G. nr. 2/2001, titlurile de proprietate emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, actele de stare civilă ş.a.) conform legilor speciale;
▪ litigiile privind executarea contractelor administrative (conform art. 8 alin. 2 teza finală din Legea nr. 554/2004), dacă nu se derogă prin lege specială.
▪ contenciosul subiectiv
când reclamantul solicită instanţei de judecată să soluţioneze o problemă referitoare la un drept subiectiv sau interes legitim personal;
contenciosul obiectiv
când reclamantul urmăreşte să apere „dreptul obiectiv” sau un interes public, în sensul de a se verifica dacă a fost adusă vreo atingere unor drepturi care reprezintă conţinutul unei situaţii juridice cu caracter general şi impersonal şi dacă s-a adus atingere unei stări de legalitate generală.
▪ Obiectul acţiunii î
în contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004, îl poate reprezenta: - actul administrativ unilateral tipic
- actul administrativ unilateral asimilat (tăcerea/tardivitatea administraţiei, refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri)
- actul administrativ bilateral asimilat (contractul administrativ – litigiile privind atribuirea, încheierea, nulitatea);
Calitatea procesuală :
- Calitate procesuală activă au persoanele de drept privat vătămate prin acte administrative nelegale ale autorităţilor publice sau, după caz, diverse autorităţi publice (e.g., Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prefectul, alte subiecte de drept public);
- Calitate procesuală pasivă au autorităţile/instituţiile publice sau structurile private ce exercită, potrivit legii, unele prerogative de putere publică („autorităţi publice asimilate”); după caz, poate avea calitatea procesuală pasivă şi persoana fizică („funcţionarul”) implicată în emiterea actului administrativ, dar şi beneficiarul actului (e.g., în ipoteza de la art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 şi, în general, în situaţiile în care actul administrativ este generator de beneficii pentru o persoană);
un contencios de plină jurisdicţie
Este reglementat un contencios de plină jurisdicţie – în sensul că puterile acordate judecătorului sunt mai largi şi nu se limitează la simpla anulare a actului administrativ nelegal (se pot acorda şi despăgubiri, se pot impune obligaţii de „a face” etc.);
procedura administrativă prealabilă este obligatorie, ca regulă,
În contenciosul subiectiv, procedura administrativă prealabilă este obligatorie, ca regulă, înainte de introducerea acţiunii în contencios administrativ – constă în cerinţa ca persoana vătămată să se adreseze în primă fază emitentului actului administrativ ( „recurs graţios” ) şi/sau superiorului ierarhic al acestuia ( „recurs ierarhic”), solicitând revocarea sau modificarea actului în cauză;
▪ Dublul grad de jurisdicţie
sunt reglementate două etape procesuale – fondul (prima-instanţă) şi recursul, calea de atac a apelului fiind considerată de către ÎCCJ ca fiind incompatibilă cu specificul acestor litigii;
▪ Posibilitatea atacării în instanţă a actelor administrativ-jurisdicţionale (art. 6 din lege stabileşte o reglementare generală, de la care se poate deroga prin legi speciale precum Legea nr. 101/2016); ▪ Consacrarea unor garanţii procesuale pentru judecarea cererilor în contencios administrativ şi pentru punerea în executare a deciziilor pronunţate (aplicarea de amenzi judiciare, celeritatea procedurii de judecată, consacrarea unei proceduri speciale de executare a hotărârilor definitive prin care s-au stabilit obligaţii de „a face” etc.);
▪ Posibilitatea formulării cererii de despăgubire pentru prejudiciile cauzate şi împotriva „funcţionarului” (persoanei fizice) care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovat de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim ş.a.
Obiectul acţiunii trebuie să îl reprezinte un act administrativ tipic sau asimilat
Actele administrative „tipice” pot fi atacate indiferent de caracterul lor normativ sau individual.
Condiţiile acţiunii directe (contencios subiectiv) în baza Legii nr. 554/2004
▪ Obiectul acţiunii trebuie să îl reprezinte un act administrativ tipic sau asimilat; ▪ Actul trebuie să provină de la o autoritate publică;
▪ Actul să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim;
▪ Parcurgerea procedurii administrative prealabile;
▪ Respectarea termenelor de introducere a acţiunii în contencios administrativ.
Obiectul acţiunii trebuie să îl reprezinte un act administrativ tipic sau asimilat situatii speciale
Nu poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ distincte anularea operaţiunilor administrative deja efectuate (avize, rapoarte, propuneri etc), aceastea putând fi analizate numai în cadrul acţiunii vizând anularea actului administrativ pe care îl fundamentează (a se vedea Decizia - RIL - nr. 25/2017 a ÎCCJ); în schimb, poate fi analizat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, refuzul autorităţii publice de efectuare a unei asemenea operaţiuni, instanţa având posibilitatea să oblige autoritatea la realizarea sa.
Astfel, conform art. 18 alin. (2) din lege - „Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.”.
Prin legi speciale se poate deroga de la această regulă: e.g., potrivit art. 2-3 din Legea nr. 101/2016, pot fi contestate nu doar actele administrative, ci şi operaţiunile administrative realizate în procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice/concesiuni de lucrări/servicii.
Actul trebuie să emane de la o „autoritate publică”
Această cerinţă rezultă chiar din cuprinsul art. 52 din Constituţie, intitulat „Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”. Nu este obligatoriu ca actul administrativ să provină de la o autoritate administrativă, după cum cerea, în formula iniţială, vechea Lege a contenciosului administrativ nr. 29/1990, ci emitentul poate fi orice autoritate publică, inclusiv „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze servicii publice în regim de putere publică” (conform art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004).
Aceste persoane de drept privat emit aşa-numitele acte administrative „prin delegaţie”, adică în baza „împuternicirii” primite din partea puterii publice (în perioada interbelică, erau denumite „stabilimente de utilitate publică”).
Autorităţile administrative avute în vedere de lege pot fi autorităţi ale administraţiei de stat (centrale sau locale), autorităţi autonome locale, precum şi instituţiile publice/regiile autonome din subordinea acestora.
interesul legitim privat
„posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;” (art. 2 alin. 1 lit.p)
▪ interesul legitim public
„interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice”
la ce poate duce interesul public?
Interesul public poate legitima formularea unor acţiuni în contencios administrativ de către o serie de subiecte „speciale” de sesizare, cum ar fi Ministerul Public, Avocatul Poporului, prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, dar şi „organismele sociale” avute în vedere de art. 2 alin. (1) lit. s) şi art. 1 alin. (2) lit.a) din lege („structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative”).
Precizare: precizare privind interesul public
În condiţiile în care art. 1 alin. 8 se referă la calitatea de reclamant a altor „subiecte de drept public”, rezultă că şi alte organe publice decât cele expres indicate în art. 1 din lege pot promova acţiuni în contencios administrativ, dacă suferă „vătămări” prin diverse acte administrative (e.g., li se afectează competenţa, li se diminuează patrimoniul etc.), putând invoca „interesul legitim public”.
recursul gratios si cel ierarhic
Plângerea prealabilă poate fi adresată organului emitent sau organului ierarhic superior, în primul caz fiind vorba de un „recurs graţios”, iar în al doilea caz de un „recurs ierarhic”, cu aceeaşi semnificaţie procedurală.
cand se raspunde la plangerea preabila?
La plângerea prealabilă trebuie formulat răspunsul oficial în termen de 30 de zile de la înregistrare sau într-un alt termen stabilit prin lege specială (a se vedea, de exemplu, dispoziţiile Codului de procedură fiscală).
plangerea prealabila pentru acte individuale
▪ Regula: conform art.7 din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătamată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
▪ Excepţia: pentru motive temeinice, plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative individuale, poate fi introdusă de către persoana vătămată (destinatarul actului, sau
după caz, terţii vătămaţi) şi peste acest termen, dar fără a se depăşi 6 luni de la data emiterii (pentru destinatar) sau luării la cunoştinţă (cazul „terţului”).
Exceptări de la regimul obligatoriu al procedurii prealabile:
pentru acte individuale
▪ situaţiile de la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4;
▪ excepţii stabilite prin lege specială (e.g., actele prin care se aplică sancţiuni disciplinare aleşilor locali, conform art. 239 alin. 5 din Codul administrativ).