Rudenia si Filiatia Flashcards
Art. 405: Noţiune
(1)Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul
că mai multe persoane au un ascendent comun.
(2)Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 406: Rudenia în linie dreaptă sau colaterală
(1)Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi
ascendentă sau descendentă.
(2)Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent
comun.
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
a)în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi
bunicii sunt rude de gradul al doilea;
b)în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi
coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau
mătuşa şi nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Art. 407: Afinitatea
(1)Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ.
(2)Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.
Art. 408: Modurile de stabilire a filiaţiei
(1)Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau prin
hotărâre judecătorească.
(2)Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.
(3)Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre
judecătorească, după caz.
Art. 409: Dovada filiaţiei-distinctie in functie de casatorie sau in afara casatoriei
(1)Filiaţia se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă, precum şi cu certificatul
de naştere eliberat pe baza acestuia.
(2)În cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de naştere şi prin actul de căsătorie al
părinţilor, trecute în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă
corespunzătoare.
Art. 410: Posesia de stat-ce este posesia de stat-ce indica-ce imprejurari sunt relavante-cum trebuie sa fie poseseia de stat
(1) Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre copil şi
familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele
împrejurări:
a)o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, iar
copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său;
b)copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către autorităţile publice, ca
fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
c)copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.
(2)Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.
Art. 411: Posesia de stat conformă cu actul de naştere-tine de mama-ce nu poate contesta nimeni-filiatia in cazuri speciale si dovada acesteia
(1)Nicio persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de
naştere şi posesia de stat conformă cu acesta.
(2)Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul
său de naştere.
(3)Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil
ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face
dovada adevăratei filiaţii cu orice mijloc de probă.
Art. 412: Timpul legal al concepţiunii
(1)Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este
timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi.
(2)Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă
din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
Art. 413: Domeniul de aplicare
Dispoziţiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplicabile şi persoanei majore a cărei filiaţie este
cercetată.
Art. 414: Prezumţia de paternitate-cand opereaza-cand nu poate opera
(1)Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.
(2)Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Art. 415: Felurile recunoaşterii-filiatia fata de mama-filiatia fata de tata-cand poate fi recunoscut copilul mort
(1)Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de
stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil.
(2)Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.
(3)După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti
Art. 416: Formele recunoaşterii-prin ce se poate face recunoasterea-recunoastera care se trimite-o recunoastere ca capata un caracter special
(1)Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin
testament.
(2)Dacă recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu
serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare
civilă.
(3)Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Art. 417: Recunoaşterea de către minorul necăsătorit
Minorul necăsătorit îl poate recunoaşte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul
recunoaşterii.
Art. 418: Nulitatea absolută a recunoaşterii
Recunoaşterea este lovită de nulitate absolută dacă:
a)a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă
filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă;
b)a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
c)a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Art. 419: Nulitatea relativă a recunoaşterii
(1)Recunoaşterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.
(2)Prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data încetării violenţei ori, după caz, a
descoperirii erorii sau dolului.