Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă Flashcards
Basmul. Aspecte teoretice
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
“Oglindire a vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu), basmul este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni relativ ample, în care elementele miraculoase se îmbină cu cele reale, pentru a figura lupta dintre Bine și Rău, încheiată cu triumful Binelui.
În cadrul basmului, acțiunea propriu-zisă este jalonată de formule narative specifice: inițială, mediană și finală. Textul are o structură secvențială, care înglobează patru secvențe narative: situația inițială de echilibru, apariția unui element care perturbă echilibrul inițial, acțiunea de remediere echivalentă unei aventuri eroice, restabilirea echilibrului inițial și răsplătirea eroului.
În ceea ce privește stilul, acesta are ca trăsături definitorii simplitatea, conferită de exprimarea colocvială, naturalețea, dată de relația dintre narator și cititor, și oralitatea, manifestată prin exprimarea onomatopeică, substantivele în cazul vocativ, secvențele de proză rimată și termenii populari și regionali.
Încadrarea textului în opera scriitorului
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
Alături de Ioan Slavici, I. L. Caragiale și Mihai Eminescu, Ion Creangă face parte din pleiada marilor clasici, fiind prin excelență povestitorul. În acest sens, Nicolae Iorga afirmă că “Poveștile și snoabele, partea cea mai mare din opera lui Creangă, nu fac nimic alta decât să ne dea adevăratul spirit al poporului”. Apărut în revista “Convorbiri literare” în 1877, basmul crengist “Povestea lui Harap-Alb” își are rădăcini adânci în spiritualitatea arhaică, însă devine o creație profund originală prin complexitatea tiparului narativ și a personajelor individualizate, precum și prin valorificarea unor mituri și simboluri autohtone și de circulație universală.
Semnificația titlului
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
“Cheie interpretativă a textului” (Umberto Eco), element paratextual ce identifică o creație, titlul este “motiv anticipativ” (Boris Tomașevski) cu valoare simbolică, ce avertizează lectorul, prin lexemul “Povestea”, asupra caracterului fabulos al întâmplărilor. Totodată, construcția oximoronică “Harap-Alb” sugerează dubla identitate a protagonistului: cea aparentă de slugă și cea reală de fiu de crai.
Problematica operei
•
Ion Creangă, “Harap-Alb”
Tema este clasică, lupta dintre bine și rău, încheiată cu triumful binelui, adică impunerea unor valori morale înalte: onoarea, dreptatea, adevărul, iubirea liber consimțită. Bildungsroman cu subiect fabulos, “Povestea lui Harap-Alb” ilustrează nu un traseu fizic, geografic, ci unul spiritual, de perfecționare, de desăvârșire, căci fiul craiului trebuie să recunoască și existența umilă a supușilor săi pentru a deveni un împărat autentic, facilitându-se astfel trecerea de la inocență la maturitate.
Acțiunea
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
Opera urmează un tipar narativ bine definit, alcătuit din patru secvențe majore. Situația inițială de echilibru constă în existența a doi frați, la capete opuse ale lumii, craiul și Împăratul Verde, care au 3 feciori, respectiv 3 fete. Elementul declanșator al diegezei este scrisoarea pe care craiul o primește de la fratele său, prin care i se cere cel mai vrednic dintre feciori spre a-i urma la tron. Acțiunea de remediere constă în călătoria mezinului, articulată de numeroasele probe la care este supus: proba milosteniei, proba curajului, proba naivității, urmate de încercările de la curtea lui Verde-Împărat: aducerea sălăților din grădina ursului, a pielii bătute cu nestemate a cerbului și pețirea fetei Împăratului Roș. Periplul inițiatic se încheie cu o nouă serie de probe: casa de aramă, ospățul bahic, alegerea macului de nisip, alegerea corectă a fetei și aducerea obiectelor magice (apa vie, apa moartă și cele trei smicele de măr dulce). Restabilirea echilibrului inițial are loc prin demascarea și pedepsirea Spânului, urmată de răsplătirea eroului, atât în plan afectiv, prin căsătoria cu fata Împăratului Roș, precum și în plan social, prin dobândirea statutului de principiu universal, odată cu titlul de împărat.
Formule narative specifice
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
Diegeza propriu-zisă este jalonată în plan frontal de formule narative stereotipe. Formula inițială “Amu cică era odată” are rolul de a introduce lectorul în lumea fantastică, iar formulele mediane (“Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste înainte mult mai este”) se raportează exclusiv la relația narator-cititor și conferă fluență și cursivitate discursului narativ. Formula finală (“Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”) are rolul de a readuce lectorul din universul fabulos, al eternității și al opulenței, înapoi în lumea reală, marcată decisiv de inechitatea socială și materială.
Scenă semnificativă I
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
Proba podului este o primă scenă semnificativă pentru rolul și evoluția protagonistului, marcând și premisele aventurii de cunoaștere a acestuia. Deghizat în urs mitologic, craiul pune la încercare potențialitatea de calități ale mezinului, absolut necesare pentru a duce la bun sfârșit misiunea de regenerare a tradiției eroice a familiei. Ideea este sugerată și prin preluarea, la sfatul Sfintei Duminici, a armelor ruginite din tinerețea tatălui și a hainelor ponosite, cărora urmează să le redea strălucirea, așa cum a făcut și cu animalul credincios (“o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele”), devenit, după ce manâncă jăratic, „tânar ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia”. Fiul cel mic nu se sperie de ursul ce-i iese în cale “mormăind înfricoșat” și primește apoi sfatul părintesc: “Mergi de acum tot înainte, că tu ești vrednic de împărat, (…) dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât îi putea”.
Scenă semnificativă II
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
O altă secvență esențială pentru conturarea profilului eroului și a relației cu antagonistul o reprezintă coborârea în fântână. În drumul său, Spânul i se arată crăișorului de trei ori, sub diverse înfățișări, fapt care-l conduce pe acesta la naiva concluzie că “asta-i țara spânilor”. Riscând a se rătăci în pădurea-labirint, neofitul acceptă ajutor de la străinul devenit magister inițiatic, care îl conduce numaidecât la o fântână “cu apa dulce și rece ca gheața”. În mitologie, fântâna este asociată cu ideea de renaștere, prin apa cu puteri purificatoare, regeneratoare pe care o conține. Botezul simbolic oferit de Spân și inversarea pozițiilor sociale (“de azi înainte, eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului, iară tu - sluga mea”) marchează începutul adevăratului traseu inițiatic, pe parcursul căruia fiul de crai, în noua ipostază, învață ce sunt suferința, ascultarea și umilința.
Elemente de limbaj
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
Totodată, Creangă folosește cuvinte și ziceri consacrate prin uz de tradiția populară. Limbajul emană umor și oralitate, fiind impregnat cu expresii populare (“vorba ceea”, “toate ca toate”), moldovenisme (“iacă”, “oleacă”), interjecții (“alelei”, “trosc-plosc”), diminutive cu valoare augmentativă (“băuturica”, “buzișoarele”) și fraze rimate (“La plăcinte, înainte/ La război, înapoi”).
Concluzie
•
Ion Creangă, “Povestea lui Harap-Alb”
Prin urmare, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult autentic, inimitabil și deosebit de complex, antrenând personaje variate într-un conglomerat de fapte fabuloase ce fac din această operă “un scurt roman fantastic, în care toate elementele au reversul lor real, traductibil” (Alexandru Puiu).
