Baltagul, de Mihail Sadoveanu Flashcards
Tradiționalismul. Aspecte teoretice • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (interbelică, program, concepția, sursele, nealterate, elementul, esență)
Tradiționalismul este un curent literar, care apare în perioada interbelică, drept reacție împotriva modernismului. Teoreticianul tradiționalismului este Nichifor Crainic, care, în articolul-program “Sensul tradiției”, sintetizează concepția tradiționaliștilor: “Occidentalizarea înseamnă anularea orientalismului nostru. Nihilismul europenizat înseamnă negarea posibilităților noastre creatoare și acceptarea unui destin de popor născut mort.”
Printre sursele de inspirație ale scriitorilor tradiționaliști se află natura, splendidă prin diversitatea formelor de manifestare, istoria, convertită în mit și legendă, și folclorul, depozitar al înțelepciunii ancestrale, care păstrează nealterate valorile autentice ale românismului. Totodată, elementul central al spiritualității românești este, din perspectivă tradiționalistă, credința ortodoxă. Sacrul, ca esență a dimensiunii spirituale a ființei, se reverberează în toate formele universului mic și mare.
Încadrarea textului în opera scriitorului • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (complexă, rapsod, suflu, deplină)
Personalitate complexă a literaturii române, asociată tradiționalismului interbelic, Mihail Sadoveanu se relevă ca un rapsod al vremurilor de odinioară, reconstituind o epocă îndepărtată, îmbinând liricul cu epicul într-o tonalitate de legendă și baladă. Gândit și scris în doar zece zile, dintr-un singur suflu epic, și publicat în 1930, romanul “Baltagul” se înscrie în perioada de deplină maturitate a scriitorului, întrucât surprinde elemente centrale ale universului sadovenian: viața pastorală, natura, miturile, înțelepciunea ancestrală, iubirea.
Semnificația titlului • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (simbolic, tăișuri, rol, coincidentia oppositorum, prefigurează, sceptru)
“Cheie interpretativă a textului” (Umberto Eco), element paratextual ce identifică o creație, titlul este “motiv anticipativ” (Boris Tomașevski) cu valoare simbolică, întrucât avertizează lectorul asupra obiectului simbolic pentru viața păstorilor. Lexemul “Baltagul” desemnează o secure cu două tăișuri, având, în același timp, rol de armă și unealtă și ilustrând principiul coincidentia oppositorum, întrucât cele două tăișuri reprezintă viața și moartea, trupul și sufletul, pământul și cerul. În acest caz, titlul prefigurează un roman al miturilor, al tradițiilor ancestrale, dar și “al unei acțiuni justițiare” (Alexandru Paleologu). Gheorghiță îl va ucide de Calistrat Bogza, nu întâmplător, cu un baltag, moment ce simbolizează preluarea, de către tânăr, a rolului de conducător al familiei, baltagul având valoare de sceptru.
Problematica operei • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (polifonică, social/mitic/bildungsroman/de dragoste)
Având structură polifonică, romanul “Baltagul” primește numeroase interpretări aflate în relație de interdependență și complementaritate. Acesta are caracter de roman social, întrucât ilustrează o monografie a societății rurale tradiționale, de roman mitic, prin valorificarea unor mituri autohtone (pastoral, al eternei reîntoarceri) și din literatura universală (totemic, al labirintului), precum și de bildungsroman, căci evidențiază treptele maturizării lui Gheorghiță, în vederea preluării rolului de conducător al familiei. Nu în ultimul rând, romanul poate fi considerat unul de dragoste, căci “Mobilul ascuns al acțiunii romanului este iubirea, o iubire ce, în lumina tragicului, se manifestă ca durere” (Paul Georgescu).
Structura • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (16-3, tulburarea/călătoria/pedepsirea)
Materia epică se structurează în 16 capitole care însumează trei mari părți, care urmăresc, pe rând, tulburarea sufletească a Vitoriei Lipan, din ce în ce mai îngrijorată pentru soțul ei (capitolele 1-7), călătoria Vitoriei și a lui Gheorghiță, ce are ca scop găsirea lui Nechifor (capitolele 8-13) și pedepsirea celor doi oieri vinovați de moartea lui Nechifor (capitolele 14-16).
Planuri narative • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (două, general - patriarhal, al doilea, destinul, scop)
Diegeza dezvoltă două planuri narative, dintre care cel general urmărește construirea unei viziuni monografice asupra existenței rurale de tip patriarhal, în vreme ce al doilea plan vizează destinul lui Gheorghiță și al mamei sale, figurat prin călătoria ce are ca scop găsirea rămășițelor trupești ale lui Nechifor Lipan.
Cronotop • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (spirituală, cuprinzând, referirii)
Cronotopul este bine delimitat, pentru a susține verosimilitatea faptelor și veridicitatea personajelor, impresia de viață trăită. Astfel, zona geografică și spirituală utilizată drept cadru este spațiul munților Moldovei, cuprinzând toponime ale geografiei reale (“Piatra Neamț”, “Fărcașa”, “Suha”, “Sabasa”). Totodată, se poate aproxima timpul diegetic datorită referirii la introducerea calendarului nou din 1919, la călătoria cu trenul și utilizarea telegrafului.
Perspectiva narativă
•
Mihail Sadoveanu, “Baltagul”
Perspectiva narativă este obiectivă, heterodiegetică, având ca marcă lexico-gramaticală persoana a III-a a formelor verbale (“au bucurat”, “au zâmbit”, “au turnat”) și pronominale (“le”, “i”, “l-”). Naratorul extradiegetic este omniscient, detașat, impersonal, o voce lipsită de inflexiuni care să trădeze o atitudine explicită față de întâmplări sau personaje. Viziunea narativă este auctorială, iar focalizarea neutră este înlocuită în unele secvențe narative cu cea internă, atunci când naratorul se poziționează în umbra Vitoriei, lasând-o pe aceasta să contruiască realitatea romanescă.
Scena descoperirii lui Nechifor • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (minuțios, vibrațiile, starea, se încrede, răbufnire, se armonizează)
Scena descoperirii lui Nechifor este minuțios pregătită de autor. Printr-o secvență descriptivă sunt conturate, mai întâi, vibrațiile naturii mioritice în timpul primăverii (“În poienile sorite, pământul se ochise bine și înverzeau pajiști. În frunzele moarte din marginile unei râpi, Vitoria găsi clopoței albi.”), puse în relație cu starea femeii (“Trupul ei ar fi vrut să cânte și să înmugurească; dar în același timp se ofilea în ea totul, grabnic, ca clopoțeii pe care-i ținea între degete și care pieriseră”), ilustrându-se viziunea panteistică asupra lumii și comuniunea om-natură. Femeia se încrede în semnele naturii, căci îl roagă pe Gheorghiță să dea drumul câinelui Lupu, care îi conduce la trupul neînsuflețit al lui Nechifor. Într-un moment de răbufnire a sentimentelor variate acumulate pe parcursul călătoriei, de la neliniște, speranță, până la disperare, vocea naturii, a fiului Gheorghiță (“zvâcnea de plâns cu ochii acoperiți”) și a femeii îndurerate (care “răcni aprig” numele de taină al soțului) se armonizează pentru a da glas suferinței de dincolo de cuvinte.
Înmormântarea • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (tradiția, pregătire, ritualul, înverșunare, mortul, vin, groapă, praznic, reintegrarea)
Tradiția este un model de viață arhaică, morală, legică, de specific național format prin mituri, credințe, obiceiuri, prin concepte de armonie și echilibru. O ultimă etapă semnificativă din viața muntenilor este înmormântarea, o pregătire a întâlnirii cu divinitatea, moartea fiind percepută, în tradiția ortodoxă, drept începutul unei noi etape. Astfel, Vitoria organizează cu mare grijă ritualul sfânt al îngropăciunii, păstrând cu înverșunare rânduielile strămoșești de înmormântare. Mortul este pus într-un “car cu doi boi frumoși cu cetină”, însoțit de “trei preoți și trei oameni cu buciume; și patru femei bocitoare”. Rămășițele mortului sunt stropite cu vin, simbolizând sângele Mântuitorului, acțiune ce corespunde curățirii trupului de întinăciunea păcatelor din viață. Cu același rol, peste groapă este aruncată o găină neagră, conform tradiției. După înmormântare se face praznic (“Cine-a binevoi să vină aici să vadă sau să privechieze pe mort, să-l cinstesc c-un pahar, ca să fie de pomenire”) și apoi parastas la trei, nouă și patruzeci de zile, pentru a întregi ritualul ancestral și a-i permite lui Nechifor să își găsească liniștea prin reintegrarea în sferele universale ale existenței duale și ciclice.
Concluzie • Mihail Sadoveanu, "Baltagul" - (confluența, existenței, fidelitate, strășnicie)
Prin urmare, aflat la confluența dintre mit și realitate, romanul tradiționalist “Baltagul” înfățișează o monografie a existenței pastorale din prima jumătate a secolului al XX-lea, țăranii păstrând cu fidelitate o conduită existențială ancestrală, păzită cu strășnicie.
