Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga Flashcards
Modernismul liric. Aspecte teoretice
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Modernismul este o mișcare culturală amplă, care apare la sfârșitul secolului al XIX-lea și se cristalizează la începutul secolului al XX-lea, ca reacție împotriva tradiționalismului, constituind, de fapt, o ruptură de tradiție. Teoreticianul modernismului românesc este Eugen Lovinescu, ale cărui principii estetice sunt enunțate în două opere fundamentale: “Istoria literaturii române contemporane” și “Istoria civilizației române moderne”.
Dorința poeților moderniști este de a aboli poezia melancolică, suavă și idilică, “de goarnă și trâmbiță” și de a crea o poezie a cunoașterii, percepută ca modalitate de revelare a misterelor universului, de aceea, apare ca principiu fundamental disonanța, căci eul poetic trăiește plenar, se simte prins între stări antagonice, între care nu există conciliere.
Alături de obscuritate, Hugo Friedrich identifică drept trăsătură fundamentală a liricii moderniste ambiguitatea, Charles Baudelaire afirmând, în acest sens, că “există o anumită glorie în a nu fi înțeles”. Ca o consecință, apare metaforismul, “cea mai mare putere a omului” (Ortega Y Gasset), căci figura de stil preferată a moderniștilor este metafora, care dintotdeauna a încifrat în manieră estetică realitatea.
Încadrarea textului în opera scriitorului
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Alături de Tudor Arghezi și Ion Barbu, Lucian Blaga face parte din pleiada modernistă interbelică, activitatea sa desfășurându-se pe diferite domenii: filosofie, eseistică, proză, dramaturgie și poezie. Prin Lucian Blaga, poezia interbelică își regăsește adevărata esență: lirismul metafizic.
Publicată în volumul “Poemele luminii”, în 1919, creația “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este emblematică pentru concepția blagiană asupra rolului pe care poezia și poetul îl au în lume, Blaga evidențiind deosebirile dintre cunoașterea paradisiacă și cea luciferică, al cărei adept este.
Semnificația titlului
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
„Cheie interpretativa a textului” (Umberto Eco), element paratextual ce identifica o creatie, titlul este „motiv anticipativ” (Boris Tomasevski), cu valoare simbolica, intrucat fixeaza orizontul de asteptare estetica a lectorului. Astfel, pronumele personal de persoana I, singular, susține dimensiunea reflexivă a discursului. Verbul în forma negativă la prezent etern ilustrează rolul pe care și-l asumă poetul, acela de a păstra și, mai mult, de a potența misterul existențial. Totodată, metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” desemnează, în plan estetic, perfecțiunea, prin ideea de cerc, iar în plan filosofic, concepția conform căreia lucrurile care alcătuiesc această lume sunt minuni instaurate de Marele Anonim, manifestări perceptibile ale unui fond absolut, a cărui prezență în ele le învestește cu taină.
Problematica operei
•
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Fiind o ars poetica, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie cu un pronunțat caracter programatic în care se ilustrează concepția artistică blagiană asupra rolului pe care arta și artistul îl au în lume și din care transpar teme și motive literare recurente. Ideea potențării misterului prin artă este exprimată nemijlocit de autorul însuși: “Eu mă bucur că nu știu și nu pot să știu ce sunt lucrurile din jurul meu, căci numai așa pot să proiectez în misterul lumii un înțeles, un rost și valori care izvorăsc din cele mai intime necesități ale vieții și duhului meu”.
Elemente de compoziție
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Discursul poetic este organizat în trei secvențe poetice inegale, primele două fiind marcate prin scrierea cu inițială majusculă la începutul versului, prin relația de simetrie conferită de versul “flori și ochi și buze și morminte” și prin opozițiile “lumina mea” - ”lumina altora”, “lumină” - “întuneric”, “micșorează” - “mărește”.
Nivelul ideatic I
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
În prima secvența poetică, alcătuită din cinci versuri, verbele în formă negativă la timpul prezent “nu strivesc”, “nu ucid” reprezintă atitudinea eului liric erijat în artist față de tainele lumii, refuzul cunoașterii raționale. Înțelegând universul, natura și omul drept creații ale Marelui Anonim, artistul își asumă rolul de protector al tainei sacre instaurate de Creator. Înșiruirea de metafore revelatorii reprezintă un procedeu de amplificare a viziunii panteistice, o modalitate de a construi din părți disparate realitatea complexă a lumii. Astfel, florile se asociază grației, gingășiei, dar și efemerității, iar ochii sunt embleme ale dimensiunii reflexive, ale darului omenesc de esență divină. Buzele se asociază Erosului și Logosului, ca modalități de revelare a sinelui, în vreme ce mormintele reprezintă marea trecere într-un plan transcendent. Toate aceste elemente sunt, de fapt, arhetipuri ale lumii înconjurătoare, care împreună formează “tainele” întâlnite de artist, concentrate în “calea” spre crearea operei de artă.
Nivelul ideatic II
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
A doua secvență poetică, alcătuită din următoarele opt versuri, este constituită pe baza unei relații de opoziție între “lumina mea” și “lumina altora”. Metafora revelatorie “vraja nepătrunsului ascuns” definește universul în stare pură, reiterând imaginea haosului primordial din “Scrisoarea I”, de Mihai Eminescu (“Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns”). Totodată, metaforele revelatorii “întunecata zare”, “largi fiori de sfânt mister” evidențiază necunoscutul pătruns de fiorul transcendenței, poetul sporind misterul prin creația sa, comparată cu o forță cosmică, primară, și anume lumina lunară: “și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează, ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare”. Astrul selenar devine, astfel, un factor potențator de cunoaștere, îndreptat de această dată nu spre orizontul cosmic, ci spre penumbra tainelor din infinitul uman.
Nivelul ideatic III
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Ultima secvență poetică, corespunzătore ultimelor versuri, are rol conclusiv prin raportul de cauzalitate exprimat prin conjuncția “căci”. Blaga are orgoliul de a fi descoperit și de a oferi lectorilor adevărata cunoaștere: iubirea ca trăire intensă, generatoare de frumos (“căci eu iubesc/ și flori, și ochi, și buze și morminte”).
Elemente de modernitate
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
Apartenența la modernism a creației “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este probată de prezența metaforismului, prin care se ilustrează sondarea insondabilului, acceptarea prin potențare a misterului existențial (“corola de minuni a lumii”, “flori”, “ochi”, “buze”, “morminte”, “vraja nepătrunsului ascuns”, “adâncimi de întuneric”) și de intelectualizarea expresiei, survenită din uzitarea unor imagini poetice insolite și a unui limbaj cu nuanțe intelective și afective.
Nivelul prozodic
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
În ceea ce privește nivelul prozodic, se observă eliberarea de canoanele metricii tradiționale prin cultivarea versului liber, lipsit de rimă și măsură, având doar ritm interior, care urmărește fluxul ideilor și frenezia trăirilor. Eminamente modernă este tehnica ingambamentului, procedeu de versificație, prin care ideile poetice se continuă dintr-un vers în altul, fără a se marca trecerea prin vreun semn.
Concluzie
•
Lucian Blaga, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
În concluzie, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o meditație cu un profund caracter confesiv, pe tema cunoașterii, prin care lirica blagiană dobândește un profil inconfundabil, reflexiv și subiectiv deopotrivă, autorul însuși afirmând că “Poetul nu este atât un mânuitor al cuvintelor, ci mântuitor al lor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le aduce în starea de grație”.
