Neoclasicismul economic Flashcards
Declanșarea revoluției marginaliste este dată de apariția aproape concomitentă a trei lucrări
a) “Scurt tratat despre cauzele care pot duce la abundenţe de aur şi argint” - Antonio Serra, “Tratat de economie politică” - Antoine de Montchrestien, “Bogăţiile
Angliei din comerţul exterior” - Thomas Mun;
b) “Acţiunea umană. Tratat de economie” - L. von Misses, “Drumul către servitute” - Fr. von Hayek, “Capitalism şi libertate”- Milton Friedman;
c) “Teoria economiei politice” - Stanley Jevons, “Fundamentele economiei politice”- Carl Menger, “Elemente de economie politică pură”- Leon Walras.
c) “Teoria economiei politice” - Stanley Jevons, “Fundamentele economiei politice” - Carl Menger, “Elemente de economie politică pură” - Leon Walras.
Persursorii analizei neoclasice sunt
a) Alfred Marshall, Arthur Cecil Pigou, Vilfredo Pareto;
b) Heinrich Gossen, Arsene Dupuit, Augustin Cournot;
c) Friedrich von Wieser, Eugen von BohmBawerk, Philip-Henry Wicksteed.
b) Heinrich Gossen, Arsene Dupuit, Augustin Cournot.
Teoria neoclasică a valorii operează cu două noțiuni fundamentale
a) munca productivă şi timpul de muncă;
b) timpul de muncă socialmente necesar şi raritatea;
c) utilitatea şi raritatea.
c) utilitatea și raritatea.
În contextul general al gândirii economice a secolului XIX, Școala neoclasică se înscrie prin
a) propuneri de reforme sociale;
b) tendinţa de detaşare a economicului de implicaţiile socialpolitice;
c) critici vehemente adresate statului “paznic de noapte” al economiştilor liberali.
b) tendința de detașare a economicului de implicațiile social-politice.
Numele celor trei economiști care declanșează revoluția marginalistă este
a) Alfred Marshall, Vilfredo Pareto, Francisc Edgeworth;
b) Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras;
c) Friedrich von Wieser, Eugen von Bohm-Bawerk, Philip Henry Wicksteed.
b) Stanley Jevons, Carl Menger, Leon Walras.
Economiștii neoclasici privesc societatea ca
a) unitatea dialectică a forţelor de producţie (alcătuite din mijloacele de producţie şi forţa de muncă) şi a relaţiilor de producţie;
b) unitatea care se sprijină pe două fundamente: decalogul şi autoritatea paternă şi două cimente: religia şi suveranitatea;
c) un agregat alcătuit din indivizi autonomi, liberi şi egali, al căror punct convergent este piaţa care apare ca un mijloc de coordonare a activităţii lor.
c) un agregat alcătuit din indivizi autonomi, liberi și egali, al căror punct convergent este piața care apare ca un mijloc de coordonare a activității lor.
În teoria neoclasică starea de “optim al lui Pareto” există atunci când
a) cererea globală este egală cu oferta globală;
b) sunt conciliate “cea mai mare libertate de acţiune a individului cu dreptul tuturor asupra proprietăţii materiilor prime oferite de glob şi cu o participare a tuturor la profiturile muncii în comun”;
c) bunăstarea este sporită dacă o modificare a repartiţiei resurselor ameliorează utilitatea unui agent, cel puţin, fără a o diminua pe aceea a oricărui alt agent.
c) bunătarea este sporită dacă o modificare a repartiției resurselor ameliorează utilitatea unui agent, cel puțin, fără a o diminua pe aceea a oricărui alt agent.
Fiecare versiune personală a fondatorilor neoclasicismului reprezintă piatra de temelie a trei școli, după cum urmează
a) versiunea utilitaristă - fondator Stanley Jevons; versiunea matematică - fondator Leon Walras; versiunea psihologică -
fondator Carl Menger;
b) versiunea utilitaristă - fondator Leon Walras; versiunea matematică- fondator Stanley Jevons; versiunea psihologică -
fondator Carl Menger;
c) versiunea utilitaristă - fondator Carl Menger; versiunea matematică- fondator Stanley Jevons; versiunea psihologică -
fondator Leon Walras.
a) versiunea utilitaristă - fondator Stanley Jevons, versiunea matematică - fondator Leon Walras, versiunea psihologică - fondator Carl Menger.
Teoria neoclasică își are rădăcina în două noțiuni ale teoriei valorii
a) utilitate şi raritate;
b) munca concretă şi munca abstractă;
c) cantitatea de muncă şi raritate.
a) utilitate și raritate
Cele două legi fundamentate de Heinrich Gossen sunt
a) orice trebuinţă îşi diminuează intensitatea pe măsură ce este satisfăcută;
b) individul trebuie să-şi repartizeze un venit limitat între bunuri de natură diferită;
c) raţionalitatea economică implică o alegere, iar alegerea este ezitarea la margine.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D= a+b+c.
a) orice trebuință îți diminuează intensitatea pe măsură ce este satisfăcută
b) individul trebuie să-și repartizeze un venit limitat între bunuri de natură diferită.
Arsene- Jules Dupuit reformulează legea lui Gossen astfel
a) “orice nevoie îşi reduce intensitatea pe măsură ce este satisfăcută”;
b) „orice individ, înainte de a-și asigura satisfacerea mai multor nevoi de natură diferită, printr-o cantitate dată de resurse, trebuie să le repartizeze pe acestea astfel încât să obțină satisfacții egale pentru fiecare cheltuială egal făcută”;
c) “utilitatea oricărei mărfi descreşte pe măsură ce cantitatea ei crește”.
c) “utilitatea oricărei mărfi descrește pe măsură ce cantitatea ei crește”.
Augustin Cournot, în lucrarea “Cercetări asupra principiilor matematice ale teoriei bogăției” (1838), enunță ideea deosebit de valoroasă că
a) orice nevoie îşi reduce intensitatea pe măsură ce este satisfăcută;
b) utilitatea oricărei mărfi descreşte pe măsură ce cantitatea ei crește;
c) preţul, oferta, cererea sunt în relaţii de interdependenţă, fiecare având o acţiune reciprocă asupra celorlalte.
c) prețul, oferta, cererea sunt relații de interdependență, fiecare având o acțiune reciprocă asupra celorlalte.
După Stanley Jevons, valoarea depinde de
a) muncă și costul de producţie;
b) utilitate, mai exact de gradul de utilitate finală şi de raritate;
c) muncă și costul de producţie, pe de o parte, utilitate şi raritate, pe de altă parte.
b) utilitate, mai exact de gradul de utilitate finală și raritate.
Care din afirmațiile de mai jos sunt corecte referitor la utilitate în accepțiunea neocalsicilor
a) utilitatea reprezintă calitatea prin care un bun răspunde unei nevoi şi este considerată de susceptibilă de a procura o plăcere sau de a evita un efort;
b) pe măsură ce sporeşte numărul de unităţi consumate, intensitatea nevoii se diminuează;
c) gradul utilităţii finale, adică utilitatea ultimei unităţi consumate dintr-un stoc, este cel mai scăzut.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D= a+b+c.
a) utilitatea reprezintă calitatea prin care un bun răspunde unei nevoi și este considerată susceptibilă de a procura o plăcere sau dea evita un efort
b) pe măsură ce sporește numărul de unități consumate, intensitatea nevoii se diminuează
c) gradul utilității final, adică utilitatea ultimei unități consumate dintr-un stoc, este cel mai scăzut.
În lucrarea “Teoria economiei politice” (1871), Stanley Jevons elaborează un sistem de gândire care are la bază
a) teoria bunurilor;
b) teoria valorii bazată pe utilitate;
c) teoria echilibrului general.
b) teoria valorii bazată pe utilitate.