Dirijismul economic Flashcards
Dirijismul economic se bazează pe ideea:
a) dirijării planificat - centralizate a economiei;
b) necesităţii unei politici sociale îndreptate spre distribuirea şi redistribuirea echitabilă a veniturilor în societate;
c) implicării active a statului în economie.
c) implicării active a statului în economie.
Originalitatea analizei keynesiste constă în:
a) abordarea subutilizării forţei de muncă în condiţiile unui echilibru general între cererea şi oferta globală;
b) abordarea echilibrului general în termenii egalizării, prin mişcarea preţurilor, a ofertei şi cererii pe trei tipuri de pieţe: piaţa produselor, piaţa serviciilor producătoare, piaţa capitalurilor;
c) abordarea libertăţii individuale în cadrul societăţii civile, a economiei de piaţă şi a statului de drept.
a) abordarea subutilizării forţei de muncă în condiţiile unui echilibru general între cererea şi oferta globală;
Termenul “Sinteza neoclasică” sugerează îmbinarea dintre:
a) fundamentele liberale clasice şi teoria valorii - utilitate;
b) liberalismul economic clasic şi socialismul utopic;
c) analiza microeconomică liberală şi cea macroeconomică dirijistă.
c) analiza microeconomică liberală şi cea
macroeconomică dirijistă.
Momentul hotărâtor al schimbării viziunii tradiţionale asupra statului, tratat până în acel moment ca factor exogen proceselor economice, este marcat de:
a) revoluţia marginalistă;
b) revoluţia keynesistă;
c) “Noua economie”.
b) revoluţia keynesistă;
Cele mai importante contribuţii ale dirijismului economic la dezvoltarea gândirii economice sunt:
a) ştiinţa economică devine ştiinţă autonomă cu un obiect de studiu propriu - îmbogăţirea naţiunii şi un scop utilitarist, pragmatic;
b) economia politică trece de la micro la macro-analiză şi de la o funcţie apologică la una utilitaristă;
c) teoretizarea necesităţii şi modului de intervenţie a statului în economie pentru restabilirea echilibrului economic.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
b) economia politică trece de la micro la macro-analiză şi de la o funcţie apologică la una utilitaristă;
c) teoretizarea necesităţii şi modului de intervenţie a statului în economie pentru restabilirea echilibrului economic.
Dirijismul economic a reprezentat o ruptură faţă de liberalismul economic clasic, calea propusă fiind:
a) planificarea centralizată;
b) intervenţionismul statului în slujba iniţiativei private;
c) economia socială de piaţă.
b) intervenţionismul statului în slujba iniţiativei private;
Pentru J. M. Keynes, ecuaţia echilibrului economic este:
a) S = I;
b) S = C;
c) I = C,
unde
C - cererea de bunuri de consum,
I - cererea de bunuri investiţionale,
S - economiile.
a) S = I;
Multiplicatorul investiţiilor (M) este dat de relaţia:
a) M = ∆I/∆Y;
b) M = 1/c;
c) M = ∆Y/∆I,
unde
∆Y - variaţia venitului global,
∆I - variaţia investiţiilor,
c - coeficientul mediu al capitalului.
c) M = ∆Y/∆I,
Înclinaţia spre lichiditate este influenţată de următoarele mobiluri:
a) mobilul veniturilor, mobilul afacerilor, mobilul preacauţiei, mobilul speculaţiei;
b) mobilul venitului, mobilul consumului, mobilul precauţiei, mobilul speculaţiei;
c) mobilul consumului, mobilul economiilor, mobilul investiţiilor, mobilul speculaţiilor.
a) mobilul veniturilor, mobilul afacerilor, mobilul preacauţiei, mobilul speculaţiei;
Esenţa politicii economice dirijate, în formularea lui Keynes, este:
a) a face din economia mixtă “un sistem uriaş de asigurare reciprocă împotriva inegalităţilor sociale”;
b) “concilierea intereselor muncii cu cele ale capitalului” pe baza legii înclinaţiei marginale spre consum;
c) “realizarea unor măsuri de control pentru a determina o concordanţă între înclinaţia spre consum şi imboldul spre investiţii”.
c) “realizarea unor măsuri de control pentru a determina o concordanţă între înclinaţia spre consum şi imboldul spre investiţii”.
Cele mai contestate aspecte ale doctrinei keynesiste sunt:
a) supralicitarea rolului consumului neproductiv ca factor de echilibru;
b) neglijarea defectelor pieţei în materie de investiţii;
c) ignorarea repartiţiei inegale a venitului naţional în societate.
Varianta corectă este: A=a+b, B=b+c, C=a+c, D=a+b+c.
a) supralicitarea rolului consumului neproductiv ca factor de echilibru;
c) ignorarea repartiţiei inegale a venitului naţional în societate.
“Dinamizarea doctrinei keynesiste”- ca orientare a neokeynesismului, consideră că principala limită a doctrinei keynesiste o reprezintă:
a) supraestimarea rolului factorilor psihologici în explicarea fenomenelor economice;
b) caracterul static al modelului matematic keynesist;
c) modelul de creştere economică pe termen lung.
b) caracterul static al modelului matematic keynesist;
Rolul economic al “Welfare State”, în viziunea lui P. A. Samuelson, este:
a) să asigure echilibrul economic general;
b) să asigure echilibrul între creşterea economică, stabilitatea şi justiţia socială;
c) să autorizeze acţiuni publice în conformitate cu voinţa poporului odată ce sunt propuse de reprezentanţii aleşi ai acestora.
b) să asigure echilibrul între creşterea economică, stabilitatea şi justiţia socială;
În concepţia lui J. M. Keynes, esenţa politicii economice constă în aplicarea unor măsuri de control pentru determinarea:
a) unui volum volum de investiţii curente suficient de mare pentru a absorbi surplusul producţiei totale peste cantitatea pe care colectivitatea doreşte să o consume la nivelul dat al ocupării;
b) unui anumit raport între cererea şi oferta de muncă;
c) unei concordanţe între înclinaţia spre consum şi imboldul spre investiţii.
c) unei concordanţe între înclinaţia spre consum şi imboldul spre investiţii.
În concepţia lui Keynes, cauzele dezechilibrului economic se găsesc în:
a) mecanismul adaptării ofertei la cerere;
b) psihologia, comportamentul oamenilor;
c) intervenţionismul statului.
b) psihologia, comportamentul oamenilor;
