1. Introducere Flashcards
Ce e psihosomatica?
Psihosomatica = este o disciplină interdisciplinară care vizează înțelegerea modului în care interacționează simptomele fizice cu cele emoționale și comportamentale respectiv urmărește dezvoltarea și
implementarea unor strategii de intervenție menite să amelioreze afecțiunile psihosomatice.
- Interacțiunea între ‘psyche’ = suflet, minte și ‘soma’ = corp, entitate
- Integrează interacțiunea între minte și corp, într-un sistem complex, bio-psiho- social
- Abordare holistică
Care e diferenta intre modelul biomedical si modelul bio-psiho-social?
Modelul biomedical - Accentuează aplicarea unei metodei analitice, a științelor exacte clasice
Modelul bio-psiho-social - Include interrelațiile dintre aspectele biologice, psihologice și sociale ale bolii
Cum au fost tratate tulburarile/ simptomele somatice neexplicate prin date obiective organice sau de laborator?
Au fost de regulă descrise utilizând o serie de termeni care încercau să surprindă complexitatea tabloului clinic, respectiv interacţiunea între fizic şi psihic.
Până la apariţia sistemelor moderne de clasificare, acestor afecţiuni le-au fost atribuite diverse etichete, care au indus conduite terapeutice diferite, deseori confuze.
psihogenic, psihosomatic, conversie, hipocondrie, somatizare, isterie
Care sunt reperele istorice ale psihosomaticii?
Briquet (secolul XIX) publică descrierea detaliată a 430 de cazuri de isterie
Reynold şi Charcot continuă să investigheze aceste cazuri şi concluzionează că isteria este o boală a sistemului nervos central.
În 1892, Freud şi Breuer definesc isteria ca o transformare a distresului emoţional în simptome organice, numită ulterior tulburare de conversie.
Freud atribuie apariţia tulburărilor de conversie unor mecanisme psihice inconştiente care redirecţionează energia mentală spre corp în încercarea de a evita distresul mental.
Diagnosticul de isterie este înlocuit de Stekel, unul din urmaşii lui Freud, cu termenul de somatizare.
Odată cu cercetările lui Lipowski (1988) înţelegerea, explicarea şi abordarea terapeutică a pacienţilor cu simptome psihosomatice intră într-o nouă eră, bazată pe evidenţe ştiinţifice.
Lipowski este fondatorul specialităţii numite „consultaţia de legătură“, care are la bază interacţiunea circulară dintre somatic şi psihic
Practica clinică, cercetarea şi publicaţiile s-au modificat semnificativ când au apărut primele sisteme moderne de clasificare a tulburărilor de natură psihosomatică – ex. DSM & ICD
Tulburarile psihosomatice in DSM I
In 1952 apare prima versiune a Manualului de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale – DSM I.
Majoritatea tulburărilor mentale sunt văzute ca fiind consecinţa serviciului militar, respectiv a implicării în război.
Mulţi dintre autorii manualului DSM I erau influenţaţi de teoria psihanalitică.
Categoria tulburărilor psiho-fiziologice autonome şi viscerale include cu precădere tulburările psihosomatice, subcategorizate în „reacţii“ ale unor sisteme de organe (ex.: cardiovasculare, gastrointestinale, genito-urinare, endocrine etc.) şi asociate cu o varietate de simptome cum ar fi dureri de cap, de spate, probleme respiratorii etc.
Tulburarile psihosomatice in DSM II
A doua ediţie a DSM a fost publicată în 1968, perioadă în care sa conturat interesul comunităţii ştiinţifice pentru datele empirice şi pentru o cercetare riguroasă, controlată.
Cele mai multe afecţiuni incluse în DSM II sunt în continuare abordate prin prisma modelului biomedical (în defavoarea celui biopsihosocial).
În această ediţie a manualului se renunţă la termenul „reacţii“ şi la cel de „visceral“; terminologia include acum termeni precum „nevroze“, „psihoze“ sau „tulburări“.
Afecţiunile psihosomatice devin tulburări psihofiziologice și criteriile de diagnostic rămânând în mare parte aceleaşi
Tulburarile psihosomatice in DSM III
În 1980, apare DSM III
Principalele modificări includ:
(1) denumirea afecţiunilor ca „tulburări“;
(2) prezentarea unor criterii specifice pentru a fi utilizate în stabilirea diagnosticului;
(3) organizarea categoriilor de diagnostic în manieră ierarhică;
(4) organizarea înformat multiaxial în care sunt incluse tulburările de personalitate, stresorii şi funcţionarea globală
Categoria tulburărilor psihofiziologice nu mai este inclusă în această ediţie, în locul ei fiind adăugată categoria factori psihologici care afectează condiţiile fizice.
DSM III include o descriere a tulburărilor de somatizare, caracterizate prin simptome fizice ce nu pot fi explicate de factori organici. Aici sunt incluse isteria, hipocondria şi somatizarea.
Tulburarile psihosomatice in DSM IV
DSM IV apare în 1994 (iar ediţia revizuită în anul 2000).
Studiile derulate între cele două ediţii ale DSM au contribuit la rafinarea criteriilor de diagnostic şi la reorganizarea unor categorii nosologice.
În ceea ce priveşte tulburările psihosomatice, apar câteva modificări; astfel, tulburarea de somatizare, tulburarea de conversie, tulburarea algică, hipocondria, tulburarea dismorfică corporală şi tulburarea somatoformă sunt
incluse în această categorie.
Tulburarile psihosomatice in DSM V
Cea mai recentă variantă a DSM a fost publicată în 2013.
DSM V include schimbări ce vizează reducerea numărului de categorii şi subcategorii nosologice, înlăturarea simptomelor medicale neexplicate şi focalizarea pe simptome pozitive.
Tulburările de somatizare se regăsesc acum în cadrul categoriei simptome somatice şi tulburări relaţionate.
Categoriile tulburare de somatizare, hipocondrie şi tulburare somatoformă au fost eliminate.
Conform noii categorizări, pacienţii care, spre exemplu, au dureri cronice pot fi acum diagnosticaţi cu simptome somatice sau cu factori psihologici care afectează o condiţie medicală.
Diagnosticul de simptome somatice (SSD) nu mai necesită acum un număr specific de simptome; această categorie se caracterizează prin simptome somatice care sunt fie foarte stresante pentru pacient, fie interferează
semnificativ cu funcţionarea obişnuită
