Ion - caracterizare Flashcards
Ion – an
1920
Încercându-şi penelul în creionarea
„de oameni şi viaţă” (Cred – 1924),
Liviu Rebreanu va reuşi prin romanul „Ion” (1920) să surprindă
„pulsaţia vieţii” printr-o particularizare a voinţelor înfrânte, a resemnărilor, a eşecurilor
romanul devenind o
„imago mundi”.
Intro – caracterizare ion
Încercându-şi penelul în creionarea „de oameni şi viaţă” (Cred – 1924), Liviu Rebreanu va reuşi prin romanul „Ion” (1920) să surprindă „pulsaţia vieţii” printr-o particularizare a voinţelor înfrânte, a resemnărilor, a eşecurilor, romanul devenind o „imago mundi”.
Personajul eponim al romanului este
Ion al Glanetaşului
Ion din punct de vedere social este
fiu de ţăran sărac, urmărit din perspectiva mai multor instanţe narative,
auctorial
(prezentarea impersonală a naratorului)
Auctorial - el beneficiind de
o construcţie complexă.
Încă din incipitul romanului, printr-un
conotativ validat ca „motiv anticipativ”
printr-un conotativ validat ca „motiv anticipativ” este anunţată
perpetua pendulare a personajului între „glasul pământului” şi „glasul iubirii”:
perpetua pendulare a personajului între „glasul pământului” şi „glasul iubirii”:
„şoseaua… întovărăşind Someşul, când în dreapta, când în stânga”.
Drumul devine însuși
Protagonistul
Drumul devine însuși protagonistul, naratorul omniscient
concentrând întreaga acțiune într-o singură frază
„Drumul urcă întâi anevoie”
redă dorinţa lui Ion de a urca pe treapta socială şi dobândirea pământului
„până ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate” –
supunerea Anei pentru obligarea lui Vasile Baciu de a-şi da fata şi pământul;
„înaintează vesel, neted” redă
fericirea lui Ion pentru că a dobândit pământ;
„fagii tineri ai Pădurii Domneşti”,
naşterea copilului,
„Cişmeaua Mortului” anticipează
moartea Anei
pentru ca structura „unde picură veşnic apă de izvor răcoritoare” să redea
un nou început prin moartea Anei, pentru că ea e purtătoarea vinei tragice.
Drumul continuă „sub râpele Dracului”
marcând moartea copilului, „ca să dea buzna” peste Florica, în casa ei şi a lui George.
Astfel, Ion este caracterizat direct, din perspectiva
naratorului și a altor personaje, dar mai ales indirect, prin fapte, vorbe, gesturi, atitudini și mediul de viață.
Personajul eponim al romanului este Ion al Glanetaşului, care, din punct de vedere social este
fiu de ţăran sărac, urmărit din perspectiva mai multor instanţe narative, dar auctorial (prezentarea impersonală a naratorului) el beneficiind de o construcţie complexă.
Încă din incipitul romanului,
printr-un conotativ validat ca „motiv anticipativ” este anunţată perpetua pendulare a personajului între „glasul pământului” şi „glasul iubirii”: „şoseaua… întovărăşind Someşul, când în dreapta, când în stânga”.
„Drumul urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate;
înaintează vesel, neted;
înaintează vesel, neted;
fagii tineri ai Pădurii Domneşti;
fagii tineri ai Pădurii Domneşti;
Cişmeaua Mortului;
Cişmeaua Mortului;
unde picură veşnic apă de izvor răcoritoare
Drumul devine însuși protagonistul, naratorul omniscient concentrând întreaga acțiune într-o singură frază:
„Drumul urcă întâi anevoie până ce-şi face loc printre dealurile strâmtorate; înaintează vesel, neted; fagii tineri ai Pădurii Domneşti; Cişmeaua Mortului; unde picură veşnic apă de izvor răcoritoare
Drumul continuă
„sub râpele Dracului” marcând moartea copilului, „ca să dea buzna” peste Florica, în casa ei şi a lui George.
Astfel, Ion este caracterizat
direct, din perspectiva naratorului și a altor personaje, dar mai ales indirect, prin fapte, vorbe, gesturi, atitudini și mediul de viață.
Din punct de vedere moral, protagonistul este prezentat ca
perseverent în atingerea scopului,
perseverent în atingerea scopului, căci
Ion interpretează în mod eronat un sfat bine intenționat primit de la Titu,
Titu?
fiul învățătorului,
un sfat bine intenționat primit de la Titu, fiul învățătorului, potrivit căruia,
dacă Vasile nu vrea să i-o dea pe Ana, Ion trebuie să îl forțeze să o facă.
Acționând în consecință, (dupa sfatul dat de titu)
acesta o lasă însărcinată pe Ana, obligându-l pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă, răzbunându-se în acest fel pentru incidentul de la horă.
înainte el i-a cerut-o pe Ana și Vasile
nu a fost de acord,
iar acum Vasile i-o oferă,
dar Ion este cel care nu o mai vrea.
Întâlnindu-se cu Ion pe uliță, tânărul îi reproșează că
înainte el i-a cerut-o pe Ana și Vasile nu a fost de acord, iar acum Vasile i-o oferă, dar Ion este cel care nu o mai vrea.
Refuzul său sporește
rușinea la care este supus Vasile
rușinea la care este supus Vasile
întrucât tot satul va afla că Ana a rămas însărcinată,
Ion acționând astfel din simpla dorința de a prelungi suferința și mânia lui Vasile, fapt ce reflectă
adevăratul caracter sadic și malițios al personajului.
Acestea sunt dublate de (1)
lăcomie, așa cum va pune în lumină secvența sărutării pământului,
Acestea sunt dublate de (2)
dar și de o perfidie și lipsă totată de respect, așa cum se va reflecta în relația cu George Bulbuc, după ce acesta se căsătorește cu Florica, fata pe care o iubea Ion.
Din punct de vedere moral,
protagonistul este prezentat ca perseverent în atingerea scopului, căci Ion interpretează în mod eronat un sfat bine intenționat primit de la Titu, fiul învățătorului, potrivit căruia, dacă Vasile nu vrea să i-o dea pe Ana, Ion trebuie să îl forțeze să o facă.
Acționând în consecință,
acesta o lasă însărcinată pe Ana, obligându-l pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă, răzbunându-se în acest fel pentru incidentul de la horă.
Întâlnindu-se cu Ion pe uliță,
tânărul îi reproșează că înainte el i-a cerut-o pe Ana și Vasile nu a fost de acord, iar acum Vasile i-o oferă, dar Ion este cel care nu o mai vrea.
Refuzul său
sporește rușinea la care este supus Vasile, întrucât tot satul va afla că Ana a rămas însărcinată, Ion acționând astfel din simpla dorința de a prelungi suferința și mânia lui Vasile, fapt ce reflectă adevăratul caracter sadic și malițios al personajului.
Acestea sunt dublate de
lăcomie, așa cum va pune în lumină secvența sărutării pământului, dar și de o perfidie și lipsă totată de respect, așa cum se va reflecta în relația cu George Bulbuc, după ce acesta se căsătorește cu Florica, fata pe care o iubea Ion.
Din punct de vedere psihologic,
el nu are un conflict intern, fiind convins că totul i se cuvine, acționând în consecință.
Naratorul realizează numeroase
„imersiuni psihologice” (Norman Friedman)
Naratorul realizează numeroase „imersiuni psihologice” (Norman Friedman) alcătuind
o adevărată fişă cazuistică personajului.
Este, de fapt, un obicei al lui Rebreanu de a justifica
actele personajelor printr-un complex psihologic cu rădăcini sociale,
complex psihologic cu rădăcini sociale - edificatoare fiind
motivaţia luptei lui Ion:
„tocmai aceasta îl întărâta şi pe el” (faptul că Vasile Baciu îi era potrivnic) „Florica era săracă… Ana avea locuri şi case şi vite multe”.
Incidentul dintre Ion şi Vasile Baciu atestă
statutul ingrat pe care-l aveau oamenii săraci: „Ce ţi-am spus eu ţie, sărăntocule, ai?…”.
Portretul personajului se conturează nu numai din perspectiva auctorială, ci şi din
părerile altor personaje:
George –
„Ion e arţăgos ca un lup nemâncat”,
Vasile Baciu va folosi referitor la Ion sintagma
„calici ţanţoşi”;
bătaia dintre Ion şi George Bulbuc relevă alte trăsături ale personajului:
violenţă, caracter impulsiv.
Ion îşi varsă furia asupra lui George neputând să-şi spele altfel ocara adusă de Vasile Baciu, considerându-se mereu o victimă:
„George a asmuţit pe Baciu. Şi, fiindcă nu s-a putut răfui cu Baciu, i se înfipse în creier gândul că trebuie să se răfuiască cu George.”
Eugen Lovinescu îl aprecia pe Ion ca fiind un
„erou frust şi voluntar”,
impresionând cititorul modern prin faptul că
devine un antimodel,
demonstrându-i că destinul
nu poate fi forțat fără urmări, că toți trăim într-un univers compensatoriu.
Outro caracterizare
Eugen Lovinescu îl aprecia pe Ion ca fiind un „erou frust şi voluntar”, impresionând cititorul modern prin faptul că devine un antimodel, demonstrându-i că destinul nu poate fi forțat fără urmări, că toți trăim într-un univers compensatoriu.
Romanul prezintă
lupta unui țăran sărac pentru a obține pământ și consecințele acesteia.
Astfel tema centrală a operei o constituie
tema pământului,
teme secundare
tema iubirii și cea a destinului,
cât și tema satului transilvănean de la începutul secolului XX.
Ion este
personajul principal al romanului cu același nume.
Pierzându-și uneori aura mitică de „ ființe de hârtie”,
personajele trec pragul ficțiunii și poposesc în realitatea noastră profană, ilustrând tipuri umane.
În acest sens, personajul lui Rebreanu este
tipic pentru categoria țăranilor care aparțin unei familii sărace.
Familia sa
nu doar că făcea parte dintr-o categorie socială inferioară, ci chiar din categoria celor stigmatizați din această clasă
Familia sa - tipul țăranilor care
fuseseră cândva bogați si au săracit.
Ion reprezintă
mentalitatea unei generații, dar mai ales este un personaj complex.
iubește munca
„ munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră”
Iubeste pământul
„ pământul îi era drag ca ochii din cap”
Naratorul menționează că deși sărac, este
„ iute și harnic”, iubește munca „ munca îi era dragă oricât ar fi fost de aspră” și pământul „ pământul îi era drag ca ochii din cap”
Invățătorul îl considera capabil
să-și schimbe condiția: era ,,inteligent, cuminte”.
Băiatul renunță la
școală ( pune pământul mai presus de orice) ,
renunta la scoala - de aici reieșind că
este un personaj „veșnic înfrățit cu pământul”.
Preotul îl caracterizează și el:
„ un ticălos răzvrătit” , „ești un stricat, ș-un bătăuș,
Relația dintre Ion și Ana – o tratează
cu dispreț „ îi cântări burta cu o privire triumfătoare”
sinuciderea Anei și moartea copilului
nu-i afectează conștiința - de aici reieșind brutalitatea, insensibilitatea.
Viața lor (Ion+Ana) reprezenta
doar o garanție a proprietății asupra pământurilor.
Social –
țăranul sărac, obsedat de pământ,
Social - convins că
averea i-ar asigura demnitatea și respectul comunității.
Moral –
ambițiosul lipsit de scrupule ce folosește femeia pentru a se îmbogăți.
Psihologic –
dezumanizat de lăcomie, violent
Ion - personaj eponim, numele său este chiar titlul romanului, de aici reieșind
importanța lui în desfășurarea acțiunii.
Numele său seamănă cu personajul –
tipic, reprezentativ pentru lumea țărănească.
- Conflict interior reiese din
cele două părți ale romanului ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”, conflictul dintre cele două pasiuni ale personajului principal, singura sa iubire adevărată rămânând pământul.
- Conflict exterior - Intre Ion și Vasile Baciu –
pentru fiica sa și pământ
Conflict exterior - Între Ion și Simion –
pentru o bucată de pământ, ce va duce la înjurături, lovituri, 2 săptămâni de închisoare pentru Ion.
scenă semnificativă este cea
a sărutării pământului
in scena sarutatii pamuntului
pământul nu mai reprezintă doar un simplu obiect, ci o ibovnică.
După sărutare, personajul
se uită rușinat în jur pentru a se asigura că nu l-a văzut nimeni în momentul de slăbiciune.
De asemenea, îmbrăcămintea sa este redată prin
tehnica detaliului semnificativ, el fiind îmbrăcat în haine de sărbătoare, deși nu era duminică sau vreo sărbătoare,
el fiind îmbrăcat în haine de sărbătoare, deși nu era duminică sau vreo sărbătoare, de aici reieșind faptul că
pentru Ion momentul sarutarii pamantului era o ocazie specială.
La început el se simțea
„ mic și slab ca un vierme” ,
urmând ca la final după obținerea pământului, să simtă
„ o mândrie de stăpân”.
De asemenea, mâinile
„ îi rămăseseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu”,
„ îi rămăseseră unse cu lutul cleios ca niște mănuși de doliu”,
prevestire dramatică a sfârșitului ce se adeverește în scena morții
secvență semnificativă este
cea a morții
cum moare??
George îl ucide pe Ion cu sapa
George îl ucide pe Ion cu sapa, deoarece
a aflat de adulterul dintre el și soția sa.
Ion devine victimă a
lăcomiei și orgoliului său.
Moare – cum?
nefiresc, deși moartea pare firească, fiind un act de justiție divină.
Rămâne orgolios până în ultimul moment, vrea să își controleze sfârșitul: la băltoaca din care voia să scape cu orice preț”
S-a târât până la un nuc, copac asociat simbolisticii morții, moartea lentă putând simboliza puternica lui legătură cu viața, cu pământul pe care l-a iubit atât de mult și care acum îl va îmbrățișa la rândul său și îl va odihni.
În lumina celor arătate, Ion este un personaj
realist și memorabil, supus unui destin tragic.
Astfel, el este strivit de două forțe mai puternice decât voința sa:
pământul și legile nescrise ale satului tradițional.
