enigma otiliei Flashcards
Enigma Otiliei este un roman
realist, modern, obiectiv, interbelic, citadin. (1938)
Dimensiunea realista a operci este certificatã de
- cronotopul ecal, bine definit (Bucuresti, 1909),
- de apelul la tehnica feliei de viaļă,
- de personajcle care ilustrează tipologii umane
- si de prezenta unor elemente naturaliste (boala lui Moș Costache si grotescul prezentării sale).
cronotopul ecal, bine definit
(Bucuresti, 1909),
si de prezenta unor elemente naturaliste
(boala lui Moș Costache si grotescul prezentării sale).
Totodată, se remarcă prezenļa unor elemente de factură balzaciană, precum
- tema paternităţi și a moștenirii și
- cultul pentru detaliul semnificativ
dar si unor elemente modeme. Printre acestea din urmă se numără
- stilul indirect liber
- si apelul la tehnica personajului-reflector, rol asumat pe rând de Felix, Stănică și Pascalopol,
- utilizarea unor tehnici de caracterizare inovative (tehnica oglinzilor paralele, a caracterizării poliedrice),
- inserarca unor texte nonliterare, precum scrisori, fragmente de jurmal, îin discursul narativ,
- stilul caragialesc, ironic, cu vădite intenții de ridiculizare
- și intruziuni dramatice, numele personajului apărând la un moment dat în faja replicii sale.
si apelul la tehnica personajului-reflector, rol asumat pe rând de
Felix, Stănică și Pascalopol,
inserarca unor texte nonliterare, precum
scrisori, fragmente de jurmal, îin discursul narativ,
și intruziuni dramatice,
numele personajului apărând la un moment dat în faja replicii sale.
Se remarcă existenţa a două tipuri distincte de famili în funcție de atributele membrilor acestora;
- familie diurnă, formată din Otilia, Felix, Costache Giurgiuveanu și Leonida Pascalopol, personaje ce prezintă atribute pozitive, precum compasiunea, admirația, prietenia,
- și o familie nocturnă, alcătuită din Aglae, Simion, Titi, Aurica, Olimpia i Stănică Raţiu, personaje ce posedă trăsături negative nepăsarea, lipsa de afecţiune, lăcomia.
nominală in care substantivul propriu ,Otiliei” dezvăluie cititorului
identitatea protagonistei, personaj eponim,
iar substantivul , enigma” evidenţiază
caracterul sibilinic și misterios al acesteia.
Titlul operei este simbolic-anticipativ, constituit analitic dintr-o sintagmă
- nominală in care substantivul propriu ,Otiliei” dezvăluie cititorului identitatea protagonistei, personaj eponim,
- iar substantivul , enigma” evidenţiază caracterul sibilinic și misterios al acesteia.
Deși nu există un demers propriu-zis în cadrul discursului narativ, personajul Otilia întruchipează, în esenţă,
enigma feminității însăşi.
Titlul romanului a fost ales de editor, titul inițial fiind , Parinţii Otiliei”, ce reflecta îndeaproape
tema paternităţii, ecou al balzacianismului,
fiecare personaj influenţează, într-o anumită măsură,
soarta orfanei Otilia, jucând astfel un rol în evoluția ei personală.
Din punct de vedere tematic, romanul este eclectic, temele fundamentale find
moștenirea și paterńitatea, de factură balzaciană,
dublate de alte teme secundare, precum
- iubirea paternă, între Costache și , fe-fetija” lui,
- iubirea erotică, nutrită de Felix pentru Otilia,
- familia și prietenia.
Totodată, romanul oferă o radiografie a
societăji burgheze de la începutul secolului douăzeci,
romanul problematizeaza dimensiunea socială si morală, întrucât
personajele năzuiesc să pătrundă într-o sferă socială superioară prin diverse mijloace: îmbogăţire, căsătorie sau afirmare profesională.
in ceea ce il privește pe Felix, opera poate fi considerată un
bildungsroman, prezentând parcursul său existenţial din copilărie și până la maturitate, dar și al educației sentimentale, prin relația sa fajă de Otilia.
Structural, romanul este organizat pe
douăzeci de capitole ce compartimentează multiple planuri narative, urmărind destinul fiecărui personaj în parte.
in cadral discursului narativ se remarcă
trei conficte principale:
primul conflict,
exterior , de ordin economic, urareşte destinul celor douà clanuri famillale şi moştenirca averii lui moș Costache,
al doilea conflict,
interior, de ordin psilhologic, vizcază idila dintre Felix şi Otilia i atitudinca incerta a tânarului fata de fata,
iar al treilea conflict,
de ordin moral, se concretizcazà in jurul temei patemitații.
Stilul scriturii caltinesciene este unul
uniform, intelcctualizat, obiectiv, evidentiindu-se preferin|a pentru fraze ample, descricre, epitete neologice şi hiperbolizare.
Incipitul operei este de tip
captatio benerolentiae,
caci romanul debutează cu
prezentarea lentă și detaliată a strāzii Antim, pe care pătrunde tânărul Felix Sima, într-o scară de iulie din anul 1909.
Autoral descrie minuios amănuntele arhitecturale ale casei lui Costache Giurgiuveanu, iar întålnirea lui Felix cu acesta dezvăluie
un comportament ciudat al bătrånului, care simulează uitarea, singurul mijloc de apărare faă de lumea din afară, şi il întâmpină pe bãiat cu vorbele aici nu sta nimeni!”.
Excipitul textual este marcat tot de
imaginea străzii, pe care se îintoarce același personaj masculin, in incercarea de a recupera puritatea și naivitatea adolescentului de odinioară. El işi amintește cu nostalgie de cuvintele lui moș Costache, care conferă astfel circularitate romanului.
Cu vocația unui mare romancier, George Calinescu adună aproape toate personajele operei în salonul lui mos Costache, prilej pentru Felix de a le observa în detaliu, în calitate de
personaj-reflector, dar si pentru cititor de a se familiariza cu ele.
Felix și Otilia sunt
orfanii,
Costache Giurgiuveanu este
avarul umanizat,
Leonida Pascalopol este
moșierul,
Simion și Titi,
taraţii intelectuali, (potrivit lui Weissman)
Aurica,
fata bătrânā,
Olimpia,
soția nepăsătoare șji mama denaturată,
iar Stănică Raţiu,
arivistul.
Se conturează astfel îincă de la început principalul conflict al romanului, care prezintă două coordonate.
Pe de o parte, intriga vizează dorința obsesivă a clanului Tulea, condus de Aglae, sora lui Giurgiuveanu, de a intra în posesia averii acestuia,
iar pe de altă parte conflictul se axează pe
formarea tânărului Felix Sima, care pătrunde într-un nou mediu social, find marcat de intâlnirea cu Otilia Marculescu, flica vitregă a lui Costache.
Simularea uitării și bâlbâiala sunt niște
arme naive, care se constituie însă ca modalități de amânare a inevitabilului, câștigându-i timp în fața adversarilor.
in raport cu bătrânul avar se conturează Aglae Tulea și Stănică Raţiu, ambii construindu-si un scop al vieții din
însuşirea averii bătrânului și înfățișând latura negativă a naturii umane.
Aglae este
sora lui Costache şi capul clanului Tulea, iar răutatea ei este evidentă chiar și fin cadrul propriei famili.
Deşi se consideră o mamă devotată, ea își tratează copii in mod diferit, preferându-1 pe
Titi si nedreptățindu-le pe Olimpia și Aurica, atitudinea sa conducându-i pe toți trei la nefericiri majore.
în ciuda acestui fapt, Stănică Raţiu, un avocat fără procese, rezervat şi linguşitor, al cărui ţel suprem este ascensiunea în ierarhia socială, devine o amenințare mai mare pentru
moș Costache, făcându-se vinovat din punct de vedere moral de moartea bătrânului.
Când Costache se află pe patul de moarte, Stănică este cel care i
fură banii din locul unde erau ascunsi, fapt care i produce acestuia an atac de cord, momentul constituind unctul culminant al operei.
Cel de-al doilea plan al romanului urmåregle procesul de formare al tanărului Felix Sima, rămas
orfan si dat în grija tutorelui său, Costache Giurgiuyeanu.
Evoluţia sa de la adolescenţă la maturitate, de la postura de licean naiv la cea de medic faimos, este marcată de
iubirca profundà pentru Otilia Mărculescu.
Astfel se conturează un al doilca conflict a romanului, cel erotic, în care Felix încearciă să îşi înteleagă proprile sentimente pentru fată,
este gelos pe Leonida Pascalopol pentru o perioadă îndelungată de timp, fiind convins cã acesta este îndrăgostit de ea.
Otilia este personajul care il surprinde cel mai mult pe cititor, fire inconstantă, greu de descifrat, gratie apelului la
tehnica oglinzilor paralele si a caracterizării poliedrice, fiecare personaj având o opinie diferită față de Otilia.
Pentr Costache Giurgiuveanu, ea este încă
,fe-fetița” lui, unica lui slăbiciune, cea căruia doreste st i lase moștenire banii, dar pe care o percepe în continuare drept o copilă,
Pentru Pascalopol Otilia reprezintă
obiectul ascuns al afecțiunii patemne, o modalitate de revitalizare afectivă,
însa moșierul înţelege totodată că ea este
o femeie în devenire
În schimb, în ochii lui Felix, Otilia devine dintr-o soră vitregă şi amici platonici
o veritabilă întruchipare a idealului feminin, ajungând să și-o imagineze drep parteneră de viaţă.
Deși Otilia constituie un punct de echilibru pentru Felix, oferindu- mângâierea și afecţiunea de care are nevoie, ea refuză căsătoria, însă dintr-o
dragoste adevărată, mai mare, pentru Felix, căruia nu dorește să îi zădărmicească cariera strălucită in medicină.
La polul opus, Otilia apare ca o ,zăpăcită”, ,dezmăţată”, ,străină”, aşa cum o numește
Aglae Tulea, considerånd-o un posibil obstacol în calea obținerii averi lui moş Costache.
în viziunea Auricăi, Otilia este cea vinovată de
eșecul ei în dragoste, deoarece atrage atenţia oricărui posibil partener, motiv pentru care o invidiază și o dispreţuieşte.
In schimb, din perspectiva lui Titi, în Otilia se concretizează
obiectul atracţiei erotice nerafinate. Titi find insă depășit de maturitatea intelectuală și emotională a fetei.
Finalul brusc, de tip
deux ex machina,
Finalul este reprezentat de întâlnirea ulterioară a lui Felix cu Pascalopol, petrecutè ntâmplător în tren, care
bulversează imaginea Otiliei, așa cum a fost ea păstrată în amintir de Felix, ea fiind acum de nerecunoscut pentru acesta.
Astfel, Otilia rămâne, în continuare, întruchiparea
nepieritoare a enigmei feminităţii absolute.
Romanul ,Enigma Otiliei” are un impact estetic deosebit asupra cititorului, datorită accentului pus asupra mediului
citadin, realizării unor tipologi umane, ambiguități personajelor, interesului pentru procesele psihice deviante și prezentării critice a societăţii bucureștene.
utilizarea unor tehnici de caracterizare inovative
(tehnica oglinzilor paralele, a caracterizării poliedrice),
