Ajutorul de stat Flashcards

1
Q

Ajutorul de stat

A

= orice modalitate de favorizare a unei întreprinderi prin utilizarea fondurilor publice (acțiune sau omisiune)

  • concept de drept al UE, trebuie aplicat ca atare în dreptul național al statelor membre
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
2
Q

Condițiile calificării unei măsuri ca ajutor de stat

A

Condiții cumulative – dezvoltate jurisprudențial (CJUE):
- măsura implică o intervenție a statului
- măsura are ca efect un avantaj economic acordat operator economic la care nu ar fi avut acces în condiții normale
- avantajul economic rezultat din măsura luată de stat este selectiv, nefiind accesibil altor operatori economici aflați în situații similare
- măsura are efect potențial asupra schimburilor comerciale derulate între statele membre ale Uniunii Europene, afectând concurența

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
3
Q

Intervenția statului

A

Condiția intervenției statului este îndeplinită când:
- măsura este luată de o PJ de dr public/entitate privată căreia o astfel de PJ i-a încredințat conform legii luarea măsurii respective
- o PJ de dr public a determinat luarea unei astfel de măsuri de către o întreprindere publică (indicatori ai imputabilității măsurii)

Nu este obligatoriu să fie fonduri publice, e suficient ca statul să exercite o influență dominantă asupra luării deciziei privind utilizarea lor

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
4
Q

Avantajul economic

A

= orice beneficiu economic pe care o întreprindere nu l-ar fi obținut în condițiile normale ale pieței, în absența intervenției statului

În evaluarea sa e relevant doar efectul măsurii asupra întreprinderii, nu și cauza/obiectivul intervenției (se compară situația financiară a întreprinderii în urma aplicării măsurii cu situația financiară în cazul în care măsura nu ar fi fost adoptată)

Testul operatorului economic privat în economia de piață (urmărește maximizarea profitului previzibil): se evaluează dacă un investitor privat de dimensiune comparabilă, care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață, ar fi putut fi determinat să
ia măsura în cauză în împrejurări similare

Testul creditorului privat (urmărește minimizarea pierderii)

Testul vânzătorului privat (urmărește maximizarea prețului obținut)

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
5
Q

Caracterul selectiv

A

= măsura acordă un avantaj în mod selectiv anumitor întreprinderi/categorii de întreprinderi/sectoare economice

Selectivitate materială:
– de jure (grup de întreprinderi selectat pe baza unor criterii)
- de facto (restricții care împiedică de facto, prin proceduri administrative, accesul la avantajul respectiv)

Selectivitate regională: măsura este aplicabilă doar pe un anumit teritoriu

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
6
Q

Afectarea schimburilor comerciale între statele membre

A
  • o măsură acordată de stat denaturează sau amenință să denatureze concurența în cazul în care aceasta este susceptibilă să amelioreze poziția concurențială a beneficiarului în comparație cu celelalte întreprinderi cu care acesta concurează
  • nu este necesar ca măsura să afecteze concurența, ci să fie susceptibilă să o afecteze
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
7
Q

Categorii de ajutoare de stat compatibile

A

art 107 alin (1) TFUE: AS este în principiu incompatibil cu piața internă a Uniunii Europene

AS compatibile cu piața internă:
- compatibile de drept
- de minimis
- compatibile sub rezerva îndeplinirii unor condiții (exceptate de la notificare către Comisia Europeană) - pe categorii sau individuale
- declarate compatibile de Comisia Europeană

Consiliul Concurenței = autoritate națională de contact în relația cu Comisia Europeană:
- acordă asistență în materia AS
- avizează orice măsuri propuse la nivel central care ar putea constitui AS
- supraveghează relațiile financiare dintre AP/IP și întreprinderile publice

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
8
Q

Art. 107 alin. (2)
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene

A

(2) Sunt compatibile cu piața internă:
(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor;
(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare;
(c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare aprezentei litere.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
9
Q

Art. 107 alin. (3)
Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene

A

(3) Pot fi considerate compatibile cu piața internă:
(a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială;
(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;
(c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine
interesului comun;
(d) ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;
(e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște la propunerea Comisiei.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
10
Q

Recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv

A

AS ilegal = acordat fără notificarea CE sau cu încălcarea condițiilor de exceptare de la notificare

AS utilizat abuziv = nerespectarea obligațiilor de raportare sau nerespectarea destinației și condițiilor de utilizare

Ajutorul trebuie recuperat de persoana care a acordat AS = titlu executoriu

Orice persoană interesată poate introduce acțiune în anularea actului juridic prin care a fost acordat ajutorul/poate sesiza CE

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly