agresiuni asupra fatului Flashcards
Art cod
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
201
(1) Întreruperea cursului sarcinii săvârşită în una dintre următoarele împrejurări:
a) în afara instituţiilor medicale sau autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;
c) dacă vârsta sarcinii a depăşit 14 săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi
(2) Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate o vătămare corporală, pedeapsa este de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Când faptele au fost săvârşite de un medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interzicerea exercitării profesiei de medic.
(5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin 1 şi 2 se pedepseşte.
(6) Nu constituie infracţiune interzicerea cursului sarcinii în scop terapeutic efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginegologie, până la vârsta de 24 de săptămâni sau întreruperea ulterioară a cursului sarcinii, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
(7) Nu se pedepseşte femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Obiectul juridic
Obiect juridic complex: viaţa, integritatea corporală şi sănătatea femeii însărcinate, libertatea acesteia de a duce la bun sfârşit o sarcină şi de a naşte + produsul de concepţie ca viaţă în curs de devenire precum şi la integritatea fizică şi sănătatea nou-născutului
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Obiectul material
corpul femeii însărcinate+ produsul de concepţie
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Subiecţii
Subiectul activ al infracţiunii poate fi, în principiu, orice persoană, inclusiv medicul specialist în obstetrică-ginegologie dacă acţionează, fie fără consimţământul femeii însărcinate, fie în afara instituţiilor sau cabinelor autorizate, fie când vârsta sarcinii a depăşit 14 ani. Nu poate fi subiect activ al infracţiunii femeia însărcinată, cu privire la care legiuitorul a instituit o cauză de nepedepsire. În consecinţă, fapta comisă de femeia însărcinată va constitui infracţiune şi se va antrena răspunderea penală a eventualilor participanţi, însă femeia însărcinată nu va putea fi sancţionată.
Subiectul pasiv al infracţiunii este femeia însărcinată, în cazul în care fapta s-a comis fără consimţământul acesteia sau în cazul variantelor agravate.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Situaţia premisă
existenţa unei sarcini. Dacă femeia asupra căreia se exercită manoperele abortive nu este însărcinată, vom fi în prezenţa unei fapte putative sau, eventual, în prezenţa altei infracţiuni, cum ar fi vătămarea corporală sau uciderea din culpă.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Elementul material
constă într-o acţiune de întrerupere a cursului sarcinii. Acţiunea poate să se realizeze fie prin manopere şi mijloace medicale adecvate, cum ar fi avortul medicamentos (prin administrarea unor medicamente care induc travaliul) sau avortul chirurgical fie prin mijloace empirice. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea de întrerupere a cursului sarcinii să se realizeze fie într-una din împrejurările prevăzute la alin. (1), fie fără consimţământul victimei
- împrejurările prevăzute la alin 1 reprezintă, în fapt, condiţii ataşate elementului material, care întregesc latura obiectivă a infracţiunii. Sunt condiţii alternative, astfel încât, pentru existenţa infracţiunii este suficient ca una dintre acestea să se realizeze. Îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii nu afectează caracterul unitar al infracţiunii.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Elementul material
În ipoteza literei a
În ipoteza literei a fapta se comite în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop. Condiţia este îndeplinită chiar şi în ipoteza în care întreruperea cursului sarcinii se realizează într-o instituţie medicală sau într-un cabinet medical, public sau privat, în condiţiile în care acestea au alte specializări şile lipseşte autorizaţia de efectuare a întreruperilor de sarcină.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Elementul material
În ipoteza literei b
În ipoteza literei b fapta este comisă de către o persoană care nu are calitatea de medic specialist obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică în această specialitate.
Fapta poate fi comisă de către
1. o persoană care nu are pregătire medicală
2. un medic de altă specialitate
3. un medic specialist în obstetrică-ginegologie care şi-a pierdut, dintr-un motiv sau altul, dreptul de liberă practică în specialitatea respectivă.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Elementul material
În ipoteza literei c
n ipoteza literei c fapta va constitui infracţiune dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni.Vârsta sarcinii = vârsta gestaţională (se calculează începând cu prima zi a ultimului ciclu menstrual) şi este diferită de vârsta fetală, calculată din momentul concepţiei.Vârsta fetală este mai scurtă cu 2 săptămâni. Distincţia este importantă, pt că, uneori în literatura medicală apare ca vârsta legală de întrerupere până la 12 săptămâni (se referă la vârsta fetală, ceea ce corespunde cu 14 săpt. )
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Elementul material
În varianta de la alin.2
În varianta de la alin.2 condiţia ataşată elementului material este ca fapta să se comită fără consimţământul femeii însărcinate. Lipsa consimţământului poate fi manifestă, caz în care fapta va fi însoţită de constrângere (fizică, morală) sau poate să apară şi în situaţia în care, din diferite cauze, femeia însărcinată este în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, iar făptuitorul se foloseşte de această situaţie.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Urmarea imediată
oprirea evoluţiei sarcinii urmată sau nu de o expulzare a produsului de concepţie. De obicei, când se folosesc mijloace empirice, deşi evoluţia sarcinii este oprită, produsul de concepţie nu este evacuat, fiind nevoie de intervenţia medicală. În asemenea situaţii, urmarea imediată a infracţiunii se realizează în momentul opririi evoluţiei sarcinii, fapta fiind consumată. Oprirea din evoluţie a sarcinii, fără expulzare, poate avea şi cauze patologice, şi, de aceea este importantă stabilirea legăturii de cauzalitate.
În variantele agravate de la alin. 3 există şi o urmare imediată secundară. Aceasta constă fie într-o vătămare corporală, fie în decesul femeii însărcinate (teza a II a).
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Legătura de cauzalitate
-trebuie stabilită cu rigurozitate, mai ales în cazul în care nu are loc expulzia fătului pentru a face distincţia faţă de avortul reţinut spontan, precum şi în cazul variantelor agravate, care prevăd vătămarea corporală sau moartea victimei.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201\
Latura subiectivă
Vinovăţia este sub forma intenţiei, în ambele modalităţi, directă şi indirectă şi intenţia depăşită (pentru varianta de la alin 3. În acest caz, există intenţie în privinţa manevrelor abortive, iar rezultatul mai grav se produce din culpă (vătămarea corporală sau decesul femeii însărcinate)
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Formele infracţiunii
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se realizează oprirea efectivă a cursului sarcinii. Infracţiunea poate avea loc în forma continuată, în cazul efectuării în mod repetat a unor manopere abortive.
Tentativa de la infracţiunile prevăzute la alin 1 si 2 se pedepseşte (atunci când manoperele nu au putut realiza oprirea cursului sarcinii) iar la var. 3 tentativa nu este posibilă din cauza formei de vinovăţie.
Întreruperea cursului sarcinii- art 201
Variante agravate
Sunt 2 variante agravate la alin3: vătămarea corporală gravă sau moartea victimei
forma de vinovăţie: intenţia depăşită
În privinţa variantei de la alin. 2, se remarcă natura ambivalentă a textului. Varianta poate fi considerată agravată în raport cu primul alineat: dacă fapta este comisă în oricare din împrejurările prevăzute la alin1 şi, în plus, fără consimţământul femeii însărcinate, se vor aplica dispoziţiile alin. 2. Fapta se poate realiza în varianta de la alin 2 chiar dacă nu este îndeplinită nicio condiţie de la alin. 1