Afectiuni benigne colonice Flashcards
Câți pacienți cu diverticuloză rămân asimptomatici întreaga viață?
Majoritatea pacienților (80%) rămân asimptomatici întreaga viață.
Care sunt factorii asociați cu apariția diverticulozei?
= Varsta
= Dieta săracă în fibre
Unde este cel mai frecvent localizată boala diverticulară?
La nivelul colonului sigmoid.
Unde mai pot fi prezenți diverticulii, în afară de colonul sigmoid?
La nivelul colonului drept
și, în unele cazuri, pe toată lungimea colonului (pandiverticuloză).
Cele doua tipuri de diverticuli?
- congenitali/adevarati
- dobanditi/falsi
Ce sunt diverticulii congenitali/adevărați?
Diverticulii congenitali sau adevărați sunt formați prin hernierea tuturor straturilor peretelui colic.
Unde sunt mai frecventi diverticulii congenitali și la ce populație?
Diverticulii congenitali sunt mai frecventi pe partea dreaptă a colonului și la populația asiatică.
Cum sunt formați diverticulii dobândiți sau falși?
Diverticulii dobândiți sau falși sunt reprezentați de hernierea mucoasei și a submucoasei prin defecte ale stratului muscular de la nivelul unor zone de minimă rezistență.
Unde se află zonele de minimă rezistență în cazul diverticulilor dobândiți?
Zonele de minimă rezistență se află unde vasele de sânge penetrează peretele colonului.
Care este diferența principală între diverticulii congenitali și cei dobândiți?
Diverticulii congenitali includ toate straturile peretelui colic, pe când diverticulii dobândiți includ doar mucoasa și submucoasa herniate prin defecte ale stratului muscular.
Ce este boala diverticulară?
Boala diverticulară reprezintă apariția unei complicații evolutive a diverticulilor, definită ca diverticuloză simptomatică și semnificativă clinic.
Ce este boala diverticulară simptomatică necomplicată (BDSN)?
BDSN este o situație în care pacienții prezintă simptome abdominale fără prezența inflamației.
Ce modificări se observă la endoscopie în cazurile de BDSN?
La endoscopie nu se identifică modificări la nivelul mucoasei, cu excepția prezenței diverticulilor.
Care este tratamentul pentru boala diverticulară simptomatică necomplicată (BDSN)?
Modificări dietetice cu creșterea aportului de fibre alimentare
Administrarea de suplimente cu fibre
Ce este diverticulita?
Diverticulita este inflamația unuia sau a mai multor diverticuli, care se poate extinde la țesuturile vecine.
Cum este inițiată inflamația în diverticulită?
Inflamația este inițiată de obstrucția coletului diverticular de către un coprolit.
Ce poate determina obstrucția coletului diverticular în diverticulită?
= Microperforație, care induce inflamația peretelui colic
= Macroperforație, care se extinde în țesutul pericolic
Cum se clasifică diverticulita acută în funcție de severitate?
Diverticulită complicată
Diverticulită necomplicată
Care sunt manifestările clinice ale diverticulitei necomplicate?
= Durere în cadranul inferior stâng cu instalare subacută
= Febră
= Tulburări de tranzit (constipație sau diaree)
= Palparea unei formațiuni abdominale (uneori)
Manifestarile clinice sunt determinate de conseciintele perforatiei. si includ?
= formarea de abcese
= fistule
= perforația liberă în peritoneu
= obstrucția parțială sau totală a lumenului colic.
Ce simptome prezintă pacienții cu diverticulită complicată de abces?
=exacerbare a simptomelor diverticulitei necomplicate
= durere în cadranul inferior stâng
= febră
= apărare musculară
= leucocitoză
Care este cea mai frecventă complicație fistulară a diverticulitei?
Fistula colo-vezicală
Cum se manifestă o fistulă colo-vaginală?
O fistulă colo-vaginală se manifestă prin diaree și eliminare de materii fecale prin vagin.
Cum se manifestă o fistulă colo-vezicală?
O fistulă colo-vezicală se manifestă prin pneumaturie
și infecții urinare repetate.
Ce investigații sunt indicate pentru diagnosticarea unei fistule colo-vezicale?
computer-tomografia și colonoscopia pentru a exclude alte leziuni ale mucoasei colice.
Prezența aerului în vezica urinară susține diagnosticul de fistulă colo-vezicală.
Cum se prezintă pacienții cu perforație liberă din diverticulită?
Pacienții cu perforație liberă prezintă semne de peritonită generalizată:
= volum mare de aer liber sau lichid intraperitoneal
= șoc septic
= și instabilitate hemodinamică.
Care sunt simptomele unei stricturi diverticulare ce cauzează obstrucția colonului?
Simptomele includ distensie abdominală și zgomote intestinale de tonalitate înaltă,
manifestând semne de ocluzie a intestinului gros.
Cum evoluează obstrucția colonului cauzată de o strictură diverticulară?
Obstrucția colonului evoluează insidios, fiind puțin simptomatică până când stenoza devine avansată.
Indicatiile tratamentului chirurgical in boala diverticulara?
= perforatia libera
= obstructie
= boala refractara
= hemoragie
= fistule
Care este tratamentul inițial în 85% dintre cazurile de diverticulită acută?
Tratamentul inițial este medical, care include:
hidratare parenterală,
oprirea alimentației orale
și administrarea de antibiotice intravenoase cu spectru larg timp de 5-7 zile.
Ce categorii de bacterii trebuie acoperite de antibioticele administrate în diverticulita acută?
bacteriile Gram-negative coliforme
și bacteriile anaerobe, în special Bacteroides fragilis.
Ce investigație este necesară după tratamentul diverticulitei acute pentru a exclude alte patologii colice?
colonoscopică
= pentru a exclude alte modificări ale mucoasei colice, precum cele neoplazice sau colita.
Cum sunt tratate abcesele de mici dimensiuni adiacente colonului sau dezvoltate la nivelul mezocolonului?
Prin repaus intestinal și administrare de antibiotice intravenoase (IV).
Ce dimensiune trebuie să aibă abcesul pentru a fi considerat de mari dimensiuni?
Mai mare de 5 cm.
Cum sunt tratate abcesele de mari dimensiuni?
Prin drenaj percutan, realizat prin radiologie intervențională,
asociat cu repausul intestinal și antibioterapia IV.
Ce procent dintre pacienții cu abces tratat non-chirurgical vor dezvolta un abces recurent?
40% dintre pacienți.
Ce procedură chirurgicală este recomandată pacienților după remisiunea unui abces pentru a preveni recurența?
sigmoidectomia cu anastomoză per primam
Care este tratamentul de primă intenție pentru pacienții cu fistule în contextul bolii diverticulare?
Tratamentul chirurgical.
Ce tratament se utilizează pentru fistulele colovezicale?
Sutura primară a vezicii urinare și rezecția colonului sigmoid cu anastomoză
Ce procedură este recomandată pentru tratamentul fistulelor colovaginale?
Desființarea fistulei cu rezecția sigmoidiană cu anastomoză.
Cum se închide orificiul vaginal în cazul fistulelor colovaginale?
Prin vindecare per secundam.
Care este procedura chirurgicală recomandată pentru pacienții cu perforație liberă intraperitoneală sau obstrucție a colonului?
operația Hartmann
Ce implică operația Hartmann în tratamentul pacienților cu perforație liberă intraperitoneală sau obstrucție a colonului?
Operația Hartmann implică rezecția colonului sigmoid afectat și realizarea unei colostomii terminale.
Ce se întâmplă cu bontul rectal în operația Hartmann?
bontul rectal este abandonat, iar continuitatea digestivă urmează să fie restabilită într-o intervenție chirurgicală ulterioară, odată cu desființarea colostomiei.
Ce reprezintă hemoragia digestivă inferioară?
Hemoragia cu sursă localizată distal de ligamentul lui Treitz.
Care este procentul aproximativ al hemoragiilor tubului digestiv inferior cauzate de diverticuloză?
Aproximativ 70%.
Care este procentul pacienților cu boală diverticulară la care sângerarea este simptomul inițial?
5-10%.
Cum este definită hemoragia masivă în contextul hemoragiei diverticulare?
Hemoragia care necesită transfuzia a mai mult de 4 unități de sânge în 24 de ore pentru menținerea echilibrului hemodinamic.
Cum se prezintă pacienții cu hemoragie digestivă inferioară de cauză diverticulară?
Cu sângerare rectală nedureroasă, cu sânge roșu aprins sau roșu închis, în cantitate variabilă.
Care sunt semnele și simptomele instabilității hemodinamice și șocului în contextul hemoragiei diverticulare?
Hipotensiune arterială și tahicardie.
Ce alte patologii ale colonului pot produce simptome asemănătoare sângerării diverticulare?
= Angiodisplazia
= Neoplaziile
= Colita ischemică
= Boala inflamatorie a intestinului (BII)
Care sunt pașii inițiali după anamneză și examen clinic la pacientul cu hemoragie digestivă inferioară?
Resuscitarea volemică cu administrare de soluții perfuzabile și transfuzii de sânge.
Cum se exclude o hemoragie digestivă superioară în contextul hemoragiei digestive inferioare?
Montarea unei sonde nazogastrice și aspirarea ei până la evidențierea bilei
Care este rolul rectoscopiei în evaluarea hemoragiei digestive inferioare?
Excluderea unei hemoragii severe de etiologie hemoroidală sau datorată altei patologii anorectale.
Ce măsuri se iau dacă pacientul este sub tratament anticoagulant sau antiplachetar?
Tratamentul anticoagulant sau antiplachetar ar trebui întrerupt sau, uneori, ar trebui administrat un antidot.
Care este strategia de diagnostic cel mai frecvent utilizată pentru hemoragia digestivă inferioară?
Colonoscopia, deoarece poate fi atât diagnostică, cât și terapeutică.
Ce mijloc de diagnostic este folosit dacă hemoragia nu poate fi controlată prin colonoscopie?
Angiografia.
Ce rol are arteriografia mezenterică în contextul hemoragiei digestive inferioare?
Este utilă în detectarea sursei unei hemoragii moderate sau severe (cel puțin 0,5 mL/minut).
Care este o alternativă de diagnostic în hemoragia digestivă inferioară, sensibilă și utilizabilă ca prim instrument de evaluare?
Imagistica nucleară.
Este mai sensibilă decât colonoscopia și angiografia.
Ce include tratamentul conservator pentru hemoragiile diverticulare?
Repleție volemică și administrare de antidot la cei cu medicație anticoagulantă.
Când sunt indicate investigațiile invazive în hemoragia diverticulară?
Atunci când hemoragia persistă și este necesară transfuzia de produse sangvine
sau există instabilitate hemodinamică în ciuda resuscitării adecvate.
Cum poate fi controlată sângerarea activă observată la colonoscopie?
Cu ajutorul clipurilor,
prin electrocoagulare
sau prin injectare de adrenalină.
Ce procedură terapeutică este folosită dacă locul hemoragiei nu poate fi identificat sau oprit prin colonoscopie?
Arteriografia mezenterică.
Ce se injectează prin cateterul de arteriografie pentru a opri hemoragia în 80% din cazuri?
Vasopresină.
Ce se permite prin injectarea temporară de vasopresină?
Resuscitarea adecvată a pacienților și efectuarea rezecției colice la un interval de 8-12 ore.
Ce procedură poate fi folosită pentru a opri hemoragia acută, dar cu un risc de 6-22% de ischemie și infarctizare a colonului?
Embolizarea transarterială cu ajutorul spiralelor.
În ce scop se folosește embolizarea cu spirale?
Temporizarea intervenției chirurgicale, urmată de rezecția colică după resuscitarea și stabilizarea pacientului.
Ce este indicat dacă hemoragia nu se oprește prin metodele menționate?
Rezecția segmentului de colon afectat.