Medulosuprarenala - Feocromocitomul Flashcards
Definitie
■ Medulosuprarenala a fost pentru prima dată diferenţiată de
corticosuprarenală la începutul secolului al XIX-lea.
■ Reprezintă o parte a sistemului nervos vegetativ simpatic, ce
funcţionează în condiţii de sress sau în condiţii de deviere de la
homeostazia normală (în contrast cu restul sistemului nervos
vegetativ simpatic ce este implicat în reglarea fină, minut de
minut, a celor mai multe procese fiziologice).
■ Principalii hormoni medulosuprarenalieni sunt epinefrina şi
norepinefrina
Biosinteza hormonilor medulosuprarenalieni
■ Biosinteza hormonilor medulosuprarenalieni:
Tyrosine
↓(1)
Dopa
↓ (2)
Dopamine
↓ (3)
Norepinephrine
↓ (4)
Epinephrine
Definitie Feocromocitomul
■ Definiţie: formaţiunea tumorală ce se dezvoltă din celulele
cromafine ale sistemului nervos simpatic.
■ Majoritatea feocromocitoamelor secretă atât epinefrină cât şi
norepinefrină, norepinefrina fiind predominantă; există totuşi
şi unele tumori ce secretă doar norepinefrină sau, foarte rar,
doar epinefrină.
■ Au fost identificate feocromocitoame ce secretă predominant
dopamină; unele feocromocitoame secretă şi alte amine (VIP,
ACTH, serotonină, somatostatină, calcitonină, alpha-MSH,
PTH-like, neuropeptid Y).
■ În MEN II se asociază cu alte neoplazii endocrine (adenom
hipofizar, secretant de GH, adenom paratiroidian, secretant de
PTH şi adenom tiroidian secretant de CT; neurinoame
mucoase).
■ 90% din feocromocitoame sunt unilaterale (65% în suprarenala
dreaptă şi 35% în suprarenala stângă) şi 10% sunt bilaterale;
■ La copii 35% sunt bilaterale.
■ Publicaţiile recente sugerează că peste 50 - 52% dintre aceste
formaţiuni tumorale au implicaţie genetică.
Ca şi gene bine cunoscute sunt:
⮚ Gena VHL (Von Hippel-Lindau tumor suppressor gene),
⮚ Protooncogena RET (rearranged during transfection),
⮚ Gena NF1 (the neurofibromatosis type 1 tumor suppressor
gene,
⮚ Gena complexului SDH (succinate dehydrogenase complex),
genes ce codifică cele patru subunităţi (A, B, C, D) ale
complexului SDH,
⮚ Gena SDHAF2 (gene encoding the enzyme responsible for
flavination of the SHDA subunit;
■ Alte două gene KIF1Bβ şi PHD2 au fost asociate cu
feocromocitomul şi paragangliomul;
■ Recent au fost descrise alte trei gene: TMEM127, MAX
(MYC associated factor X) şi HIF2A (hypoxia-inducible
factor 2α).
■ Descoperirea de noi gene şi profile transcripţionale specifice
pentru feocromocitoame şi paraganglioame va asigura noi
strategii terapeutice pentru aceste tumori.
Clinic
■ Clinic:
- cefalee,
- transpiraţii,
- anxietate,
- tahicardie,
- tremor,
- dureri toracice sau abdominale,
- greaţă, vărsături,
- tulburări vizuale.
Atacurile
■ Atacurile:
- frecvenţa şi durata este
* de obicei de câteva ori pe săptămână; pot fi mai rare, la
intervale de luni de zile, sau foarte frecvente, de 25 de ori întro zi.
* frecvenţa creşte în timp dar nu se modifică în aspect;
* durata poate fi de 15 minute sau mai puţin.
Deşi majoritatea pacienţilor au simptome permanent, de
intensităţi variabile, pe fondul cărora apar atacuri, sunt şi
pacienţi asimptomatici cu paroxisme tensionale sau pacienţi
identificaţi accidental la evaluări CT sau RMN pentru ale
suspiciuni.
Investigatii
■ Investigaţii:
1. Dozarea metanefrinelor plasmatice libere (se va recomanda ca
înainte de recoltarea sângelui, cel puţin 4 ore, pacientul să nu
fumeze)().
2. Dozarea normetanefrinelor plasmatice
3. Dozarea metanefrinelor urinare/24h
4. Dozarea catecolaminelor plasmatice sau urinare/24h (container
acid)
5. Dozarea acidului vanil mandelic (VMA).
■ Explorarea morfologică
1. Ecografia abdominală este folosită cel mai frecvent datorită
accesibilităţii, este prima explorare morfologică a
suprarenalelor la care apelează clinicianul, deşi suprarenalele
normale nu se evidenţiază ecografic.
Ecografia abdominală poate evidenţia tumori, cu diametru
peste 1 cm în suprarenala dreaptă şi de peste 2 cm în
suprarenala stângă (suprarenala dreaptă fiind mai accesibilă
decât suprarenala stângă); în cazul tumorilor suprarenale
maligne poate fi evidenţiată invazia vasculară şi metastazele
hepatice().
2. Tomografia computerizată (CT-ul) constituie examinarea de
elecţie; cu sau fără substanţă de contrast furnizează informaţii
asupra volumului, formei, conturului şi raporturilor glandelor
suprarenale().
3. RMN-ul deşi este o investigaţie mai scumpă oferă imagini cu o
rezoluţie mai mică decât cele CT; este recomandată la
pacientele însărcinate sau la pacienţii la care examinarea CT
sugerează suspiciunea de malignitate.
4. Radiografia abdominală fără substanţă de contrast („pe gol”)
permite vizualizarea calcificărilor în aria suprarenalelor,
deplasării în jos a unui rinichi (consecinţa dezvoltării unei
tumori suprarenale voluminoase) sau a raportului lojelor
suprarenale cu coastele (pentru stabilirea spaţiului intercostal
optim pentru abordul chirurgical)().
5. Scintigrafia suprarenalelor
Cu meta-iodo-benzil-guanidină (MIBG)(marcat cu I
131 sau
I
123) permite localizarea feocromocitoamelor
extrasuprarenaliene sau a metastazelor feocromocitoamelor
maligne().
6. PET-CT-ul este mai sensibil pentru detectarea metastazelor().
7. Puncţia suprarenală ghidată ecografic, recomandată în mod
excepţional, este foarte riscantă, mai ales datorită faptului că în
cazul puncţionării unui feocromocitom poate declanşa o criză
hipertensivă fatală().
Tratament
■ Tratament:
a) Chirurgical
b) Medicamentos cu:
1. antagonişti adrenergici
α- blocante – prazosin, phenoxibenzamină,
β- blocante.
2. inhibitori ai tirozin-hidroxilazei – methyrozin.
Prognostic
■ Prognostic:
- Supravieţuirea la 5 ani, la pacienţii cu tumori benigne este de
95%,
- Supravieţuirea la 5 ani, la pacienţii cu tumori maligne este de
44%
- 75% dintre pacienţi devin normotensivi după îndepărtarea
formaţiunii tumorale.
