Idei, Credințe și Deliruri Flashcards
Delir
o idee sau credință falsă, de neclintit, care nu este în concordanță cu mediul educațional, cultural și social al pacientului; este
menținută cu o convingere extraordinară și o certitudine subiectivă. Subiectiv sau fenomenologic, nu se deosebeste de o credință adevărată.
* Pentru pacient, un delir este mult mai aproape de o credință adevărată decât imaginația,
iar motivele invocate pentru a-i susține veridicitatea sunt produse în același mod în care o persoană ar dovedi orice altă noțiune asupra căreia este contestată. În mod normal, fantezia se distinge ușor de realitate, deși subiectul poate manifesta o mare reticență în
a-și accepta aspirațiile ca „simplă fantezie”.
Caracteristici deliruri
- sunt judecăți false,
- sunt menținute cu o convingere extraordinară și o certitudine subiectivă incomparabilă,
- sunt impermeabile la alte experiențe și la contraargumente convingătoare și
- conținutul lor este imposibil.
Severitatea ideației delirante în funcție de:
- Convingere: gradul în care pacientul este convins de realitatea credințelor delirante.
- Extindere: gradul în care credința delirantă implică domenii ale vieții pacientului.
- Bizarerie: gradul în care credințele delirante se îndepărtează de realitatea consensuală determinată cultural.
- Dezorganizare: gradul în care credințele delirante sunt consistente intern, logice și
sistematizate. - Presiune: gradul în care pacientul este preocupat și îngrijorat de credințele delirante exprimate.
- Alte două dimensiuni care ar putea fi luate în considerare sunt:
- Răspuns afectiv: gradul în care emoțiile pacientului sunt implicate în astfel de credințe.
- Comportament deviant rezultat din deliruri: pacienții uneori, dar nu întotdeauna, acționează pe baza delirurilor lor.
Intuiția deliranță
deliruri care par să apară brusc, “din senin”; sunt fenomenologic dificil de diferențiat de apariția bruscă a unei idei normale.
* Pacientul caută explicații pentru apariția delirului său atunci când
răspunde la întrebarea intervievatorului, în același mod în care unei persoane sănătoase i-ar fi greu să explice apariția oricărei idei dacă i s-ar cere să o explice.
* Diferența constă în capacitatea observatorului de a empatiza cu/de a înțelege o idee non-delirantă, chiar dacă poate fi bizară și distructivă, dar nu poate înțelege cum o persoană poate ajunge să creadă în delirul său
Percepția delirantă
Aceasta este prezentă atunci când pacientul are o percepție normală care este apoi interpretată cu o semnificație delirantă și are o imensă semnificație personală.
* Este un simptom de prim rang al schizofreniei.
Există două etape distincte în percepția delirantă:
* Obiectul devine semnificativ într-un câmp de senzații și este perceput; aceasta este de obicei percepția vizuală
* Acel obiect devine investit cu semnificație delirantă.
* Aceste două etape nu trebuie să fie simultane pentru ca experiența să fie o percepție delirantă.
Atmosfera delirantă
Pentru pacientul care experim o atmosferă delirantă, lumea sa a fost subtil alterată: “Se întâmplă ceva ciudat”, “Mi s-a oferit o lume întreagă de noi semnificații”.
* experimentează tot ce este în jurul lor ca fiind sinistru, prevestitor, misterios și ciudat într-un mod indefinisabil. Știu că sunt implicați personal, dar nu pot spune cum
Amintirile delirante
amintirile delirante sunt interpretarea delirantă a unei amintiri normale
Are cele două componente care au fost descrise ca fiind necesare pentru percepția delirantă:
imaginea percepției amintite și atașamentul la această percepție a unei semnificații delirante.
Deliruri de persecuție
Acesta este cel mai frecvent conținut al unui delir. Persoanele care cred că viața lor este controlată/manipulată din exterior, resimt acest lucru mai degrabă ca fiind dăunător decât benefic.
* O variantă a delirurilor de persecuție sau de intenție răuvoitoare o reprezintă delirurile
de prejudiciu: pacientul sau victima crede că este defavorizat, ignorat sau ocolit în favoarea altcuiva.
* Agentul perturbator în delirurile de persecuție poate fi animat sau inanimat, alte persoane sau mașini; poate fi vorba despre sisteme, organizații sau instituții, mai degrabă decât despre indivizi. Uneori, pacientul experimentează persecuția ca pe o influență
vagă, fără a ști cine este responsabil.
Delirurile de persecuție apar în numeroase afecțiuni: schizofrenie, psihoze afective de tip maniacal și depresiv, precum și în stări organice, atât acute, cât și cronice
Gelozia morbidă și delirul de infidelitate
Cei geloși morbid cred că sunt victimele unei infidelități care i-a privat de fidelitatea care li se cuvine și sunt determinați să expună această infidelitate, să-și reafirme controlul și să pedepsească transgresiunea.
* Celelalte două categorii sunt cei certăreți, care sunt indignați de încălcarea drepturilor, și cei erotomani, care sunt
determinați să-și afirme dreptul la iubire.
* Delirul de infidelitate, adică atunci când subiectul crede în mod nerezonabil că este victima infidelității partenerului său, poate apărea fără alte simptome psihotice
Deliruri de iubire
- Delirurile asociate cu a iubi și a fi iubit sunt destul de diferite de anomaliile comportamentale și afective ale
- nimfomaniei situația unei femei caracterizată prin dorință sexuală morbidă sau necontrolată, și
- satiriazisului, echivalentul masculin al activității sexuale excesive
Ellis și Mellsop (1985) au propus criterii operaționale pentru erotomanie derivate din Clérambault, - (1) convingerea delirantă a comunicării amoroase,
- (2) un obiect al iubirii de rang superior,
- (3) obiectul iubirii este primul care se îndrăgostește,
- (4) obiectul iubirii este primul care face avansuri,
- (5) obiectul iubirii rămâne neschimbat și, dacă apar alte obiecte ale iubirii, acestea au doar o semnificație tranzitorie,
- (6) pacientul raționalizează comportamentul paradoxal al obiectului iubirii,
- (7) există un curs cronic și
- (8) există o absență a halucinațiilor
Identificarea delirantă greșită
includ o serie de sindroame
distincte, dar conexe, care au în comun conceptul de dublu.
* sindromul Capgras= pacientul crede că o persoană, de obicei apropiată, a fost înlocuită de o dublură exactă
* Este o identificare greșită delirantă specifică a unei persoane cu care
subiectul are de obicei legături emoționale strânse și față de care există un sentiment de ambivalență în momentul debutului.
Sindromul Frégoli este identificarea greșită delirantă a unei persoane
necunoscute ca fiind una familiară, chiar dacă nu există nicio asemănare fizică.
Sindromul intermetamorfozei este credința delirantă că ceilalți suferă
schimbări radicale ale identității fizice și psihologice, culminând cu o persoană cu totul diferită. Sindromul dublurilor subiective este credința delirantă în
existența unor duplicate fizice ale sinelui, iar aceste duplicate sunt de obicei considerate a avea identități psihologice diferite.
Deliruri de grandoare
Delirurile grandioase primare apar în schizofrenie. Pacientul poate crede că este o celebritate faimoasă sau că are puteri supranaturale.
Credințele delirante expansive sau grandioase se pot extinde la obiecte.
Uneori, un pacient psihotic demonstrează deliruri de invenție în care, de exemplu, construiește o mașină despre care crede că are capacități speciale, considerându-se un geniu creativ.
deliruri de vinovăție și nevrednicie
- Astfel de deliruri sunt frecvente în depresie.
- Adesea duc la suicid și, rareori, la omucidere, când uciderea unei rude
apropiate poate fi urmată de sinuciderea pacientului.
Credințele despre vinovăție pot domina complet gândirea pacientului. O femeie în vârstă și-a petrecut ziua alergând prin casă, frângându-și mâinile și spunându-le familiei sale îngrijorate că este nenorocită, fără valoare și merită doar să moară. Le-a spus fiicelor sale căsătorite că sunt nelegitime
și că casa în care locuia nu era a ei, ci furată, iar soțului ei de 30 de ani i-a spus că nu erau căsătoriți legal. Când i s-a sugerat să meargă la spital, a presupus că va fi arestată și dusă la închisoare.
Deliruri de sărăcie și deliruri nihiliste
Delirurile de sărăcie sunt frecvente în depresie; o pacientă în vârstă credea că „asistentele” i-au scotocit sistematic poșeta și că este săracă lipită pământului.
* Sindromul Cotard conține caracteristici tipice depresiei psihotice la vârstnici: deliruri nihiliste și ipohondrice care sunt adesea bizare, dramatice și cu o tentă de grandoare; dispoziție depresivă cu agitație sau retardare și o atitudine complet negativă
Deliruri nihiliste
- Delirurile nihiliste sunt reversul delirurilor grandioase în care sinele,
obiectele sau situațiile sunt expansive și îmbogățite; există, de asemenea, o grandoare perversă în ceea ce privește delirurile nihiliste în sine - Sentimentele de vinovăție și ideile ipohondrice sunt dezvoltate până la
forma lor extremă, depresivă, în delirurile nihiliste.
Deliruri hipocondriace
Un bărbat profund deprimat credea că întregul său corp este umplut
cu apă, simțindu-se gol pe dinăuntru și convins că nu poate urina, deoarece acest lucru i-ar aduce sfârșitul. Evita să bea lichide,
temându-se că apa ar putea inunda întreaga cameră.
În depresie apar și alte convingeri și deliruri hipocondriace mai puțin
dramatic
Tulburarea delirantă
Munro (1988) a descris tulburarea delirantă ca o tulburare monodelirantă izolată, caracterizată printr-o singură convingere delirantă, cu multiple subtipuri. Acest concept a evoluat din termenul mai vechi de paranoia.
Subtipuri de Tulburare Delirantă
● Erotoman – Convingerea că o altă persoană este într-o relație
romantică cu pacientul
● Grandios – Credința exagerată în propria importanță, talent sau putere
● Gelos – Convingerea că partenerul este infidel fără dovezi clare
● Persecutor – Credința că persoana este victima unei conspirații sau a
unei persecuții
● Somatic – Se manifestă prin diferite tipuri de deliruri corporale
● Nespecificat – Nu se încadrează clar într-unul dintre celelalte tipuri
Tipuri de delir somatic
● Psihoză hipocondriacă cu un singur simptom:
● Deliruri de miros corporal – Pacientul crede că emană un miros
neplăcut
● Delir de infestare – Senzația de insecte, viermi sau corpuri străine
sub piele
● Deliruri de urâțenie sau diformitate – Se manifestă prin deliruri dismorfice, unde pacientul crede că are un defect fizic grav
Delir somatic vs hipocondria
Definiție
● Delirul somatic este o afecțiune în care persoana crede că există o problemă gravă cu corpul său,
fie intern, fie extern.
● Ipohondria este o afecțiune caracterizată printr-o frică persistentă de a avea o boală gravă, chiar și în lipsa simptomelor sau cu simptome minore.
Cauze
● Delirul somatic poate fi cauzat de niveluri ridicate de dopamină, hiperperfuzie cerebrală, factori
genetici și tulburări de personalitate paranoidă.
● Ipohondria poate fi cauzată de boli din copilărie, traume, stres extrem, anxietate sau abuz fizic și
emoțional.
Semne și Simptome
● delir somatic: Frici legate de dismorfia corporală, senzația de miros neplăcut constant al gurii,
anxietate, nervozitate, senzația de fire sau cabluri în gură, petrecerea unui timp excesiv examinând
corpul, percepția că testele medicale nu sunt suficiente.
● ipohondrie: Evitarea oamenilor sau locurilor de teama îmbolnăvirii, cercetarea constantă a bolilor,
exagerarea simptomelor, anxietate ridicată, obsesie pentru funcțiile corpului, partajarea excesivă a
simptomelor și preocuparea excesivă pentru starea sănătății.
Delir de infestare
tulburări psihice caracterizate prin convingerea persistentă și
nejustificată că organismul este infestat cu agenți patogeni sau alte
entități străine. Acestea pot include paraziți, insecte, bacterii, virusuri
sau materiale neînsuflețite, cum ar fi fibre sau pigmenți.
Sindromul Ekbom
● Descris de Ekbom (1938), implică convingerea că pacientul este
infestat cu organisme mici, dar macroscopice.
● Natura infestării este adesea dedusă dintr-o senzație de mâncărime sau alte senzații cutanate.
