Garantarea obligatiilor Flashcards
Garantiile sunt acele mijloace juridice
Garantiile sunt acele mijloace juridice care, in plus fata de dreptul de gaj general, confera creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, constand, in caz de neexecutare din partea debitorului, fie intr-o prioritate fata de ceilalti creditori in urmarirea unui anumit bun, fie in posibilitatea de a urmari o alta persoana, care s-a angajat sa execute ea obligatia ce revenea debitorului.
Clasificarea garantiilor:
Garantii personale ce constau in angajamentul asumat de o alta persoana decat debitorul principal fata de creditor, in sensul de a executa obligatia daca debitorul principal nu o va face => fideiusiunea, garantiile autonome etc
Garantii reale ce constau in afectarea speciala a unui bun pentru garantarea obligatiei, prin instituirea unui drept real accesoriu => gajul, ipoteca, privilegiile speciale imobiliare, dreptul de retentie
Fideiusiunea
Este un contract prin care fideiusorul se obliga fata de creditorul debitorului principal sa execute obligatia celui pentru care garanteaza, daca acesta nu o va executa.
Creditorul este garantat in executarea obligatiei principale prin 2 gajuri generale => patrimoniul debitorului principal si patrimoniul fideiusorului.
Felurile fideiusiunii:
fideiusiunea conventionala, fideiusiunea legala si fideiusiunea judecatoreasca; intre parti se va incheia un contract – fideiusor si creditor – si obiectul fideiusiunii consta in garantarea oricarei obligatii, inclusiv intuitu personae
fideiusiunea integrala si fideiusiunea partiala
fideiusiunea expresa si fideiusiunea asimilata
Art. 2290 fideiusiunii
“In lipsa unei stipulatii contrare, fideiusiunea unei obligatii principale se intinde la toate accesoriile acesteia, chiar si la cheltuielile ulterioare notificarii facute fideiusorului si la cheltuielile aferente cererii de chemare in judecata a acestuia. Fideiusorul datoreaza cheltuielile de judecata si de executare silita avansate de creditor in cadrul procedurilor indreptate impotriva debitorului principal numai in cazul in care creditorul l-a instiintat din timp.”
Fideiusiunea asimilata
in cazul in care o parte se angajeaza fata de o alta parte sa acorde un imprumut unui tert, creditorul acestui angajament este considerat fideiusor al obligatiei de restituire a imprumutului (o aplicatie particulara a stipulatiei pentru altul).
Caractere juridice:
Este un contract accesoriu fata de obligatia principala a debitorului principal in raport cu creditorul sau
Este un contract solemn
Este un contract unilateral, avand obligatie numai in sarcina fideiusorului
Este un contract cu titlu gratuit sau oneros, dupa caz
Fideiusiunea nu se prezuma!, trebuie asumata in mod expres printr-un inscris autentic sau sub semnatura privata => nulitate absoluta
Conditiile de valabilitate ale contractului de fideiusiune:
Conditiile generale ale oricarui contract
Nu este necesar consimtamantul debitorului => “Fideiusiunea poate fi contractata fara stiinta si chiar impotriva vointei debitorului principal”
Este necesara existenta unei obligatii valabile => “Se pot insa garanta prin fideiusiune obligatii naturale, precum si cele de care debitorul principal se poate libera invocand incapacitatea sa, daca fideiusorul cunostea aceste imprejurari”
Solemnitatea contractului de fideiusiune
Fideiusiunea nu poate fi contractata in conditii mai oneroase decat obligatia principala
Debitorul care este obligat sa constituie o fideiusiune trebuie sa prezinte o persoana capabila de a se obliga, care are si mentine in Romania bunuri suficiente pentru a satisface creanta si care domiciliaza in Romania => fideiusiune judiciara si legala si nu se aplica atunci cand creditorul a cerut ca fideiusor o anumita persoana
Efectele fideiusiunii:
Fideiusorul poate invoca creditorului exceptiile inerente datoriei principale (prescriptia extinctiva, nulitatea absoluta) si doua exceptii speciale
Beneficiul de discutiune => fideiusorul conventional sau legal are facultatea de a cere creditorului sa urmareasca mai intai bunurile debitorului principal, daca nu a renuntat la acest beneficiu in mod expre; fideiusorul judiciar nu poate cere urmarirea bunurilor debitorului principal sau ale vreunui alt fideiusor; beneficiul de discutiune trebuie invocat inainte de judecarea fondului procesului si sa indice bunurile urmaribile ale debitorului principal plus sa avanseze creditorului sumele necesare urmaririi bunurilor
Fideiusorii sunt toti obligati la intreaga datorie => indivizibil
Beneficiul de divizune => fiecare fideiusor poate cere creditorului sa isi divida mai intai actiunea si sa o reduca la partea fiecaruia; daca vreunul dintre fideiusori era insolvabil atunci cand unul dintre ei a obtinut diviziunea, acesta din urma ramane obligat proportional pentru aceasta insolvabilitate, dar el nu raspunde pentru insolvabilitatea survenita dupa diviziune
Fideiusorul platitor se poate intoarce impotriva debitorului printr-o actiune in regres => subrogatie legala, mandat, gestiune de afaceri; fideiusorul care a platit este de drept subrogate in drepturile pe care creditorul le avea impotriva debitorului principal; el poate cere capitalul, dobanzile, cheltuielile si daunele-interese pentru repararea oricarui prejudiciu pe care l-a suferit din cauza fideiusiunii; poate cere si dobanzi pentru orice suma pe care i-a platit-o creditorului, chiar daca datoria principala nu producea dobanzi
Fideiusorul care s-a obligat fara consimtamantul debitorului nu ii poate cere decat ceea ce debitorul ar fi fost tinut sa plateasca; cheltuielile subsecvente notificarii platii sunt in sarcina debitorului
Fideiusorul care a platit datoria are regres impotriva celorlalti fideiusori pentru partea fiecaruia
Stingerea fideiusiunii:
Fideiusiunea se stinge indirect prin stingerea obligatiei principale, prin plata efectuata de debitor sau prin oricare din modurile prevazute de lege pentru stingerea unei obligatii
Fideiusiunea se stinge direct prin remiterea de fideiusiune, prin renuntarea creditorului la fideiusiune, confuziune intre patrimoniul fideiusorului si cel al creditorului, compensatia opusa de fideiusor creditorului sau din culpa creditorului care nu conserva garantiile creantei
Dreptul de retentie
Dreptul de retentie este un drept real de garantie, imperfect, in virtutea caruia cel care detine un bun mobil sau imobil al altei persoane si pe care trebuie sa-l restituie are dreptul sa refuze restituirea si sa retina bunul respectiv pana ce proprietarul lucrului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu intretinerea, conservarea ori imbunatatirea acelui bun.
Dreptul de retentie
Art. 249
“Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat. Prin lege se pot stabili si alte situatii in care o persoana poate exercita un drept de retentie.”
Dreptul de retentie
Art. 2496:
Dreptul de retentie nu poate fi exercitat daca detinerea bunului provine dintr-o fapta ilicita, este abuziva ori nelegala sau daca bunul nu este susceptibil de urmarire silita.”
Conditiile recunoasterii dreptului de retentie pe cale judecatoreasca:
Acordarea dreptului de retentie in afara cazurilor legale are la baza premisa unei conexiuni intre bunul obiect al retentiei si datorie; legatura dintre bun si datoria pentru plata careia se retine bunul poate rezulta dintr-un contract sau dintr-un fapt extracontractual
Creanta retentorului trebuie sa fie certa, lichida si exigibila
Bunul mobil sau imobil obiect al dreptului de retentie sa fie in proprietatea exclusiva a debitorului detinatorului
Natura juridica a dreptului de retentie:
Este un drept real, opozabil creditorilor chirografari ai titularului lucrului, creditorilor privilegiati si ipotecari, ale caror garantii s-au nascut ulterior intrarii bunului in detentia retentorului
Este un drept real imperfect, o garantie imperfecta, pur pasiva, deoarece nu confera prerogativa urmaririi bunului; dreptul de retentie exista atat timp cat bunul se afla in detentia retentorului
Dreptul de retentie este indivizibil, se extinde asupra intregului bun pana la achitarea in totalitate a datoriei
Dreptul de retentie confera o simpla detentie precara retentorului, nu o posesie, pe cale de consecinta retentorul nu poate invoca uzucapiunea si nici nu are dreptul de pastrare a fructelor produse de bun