Efectele obligatiilor – plata, mijloacele juridice ale creditorilor in caz de neexecutare Flashcards
Efectele obligatiilor constau
Efectele obligatiilor constau in dreptul creditorului de a cere executarea intocmai a obligatiilor si in indatorirea debitorului de a executa obligatia, in principiu, de bunavoie, prin plata.
Executarea in natura a obligatiei
Executarea in natura a obligatiei presupune executarea prestatiei asumate de debitor, debitorul neputand inlocui obiectul avut in vedere de catre parti fara consimtamantul creditorului. Executarea in natura poate fi directa, insemnand executarea voluntara prin plata a obligatiei si poate si silita, realizandu-se prestatia asumata in mod indirect prin constrangerea debitorului.
Atunci cand executarea in natura nu este posibila
Atunci cand executarea in natura nu este posibila, se va ajunge la executarea prin echivalent a obligatiei, iar daca obligatia are natura contractuala, se va antrena raspunderea contractuala a debitorului.
Principiul executarii in natura a obligatiilor este reglementat
Principiul executarii in natura a obligatiilor este reglementat in mai multe texte legale, art. 1469, alin. (1) care prevede ca obligatia se stinge prin plata atunci cand prestatia este executata de bunavoie. Acest principiu este reglementat si in art. 1516, alin. (1), conform caruia creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiilor.
Acest principiu al executarii in natura este aplicabil indiferent de izvorul obligatiei (legala, contractuala, extracontractuala). Concret, respectarea principiului executarii in natura a obligatiei se apreciaza prin recurgerea la mai multi factori: se tine cont de standardul diligentei bunului proprietar in executarea obligatiilor, de specificul obligatiei de a fi de mijloace sau de rezultat, de calitatea partilor de a fi profesionisti sau nu, de clauzele contractuale care prevad modul de executare a obligatiilor.
Plata inseamna
Plata inseamna executarea oricarei obligatii, indiferent de obiectul acestei obligatii, in sens larg.
Potrivit Noului Cod Civil, plata are o natura
Potrivit Noului Cod Civil, plata are o natura juridica mixta, solutie care reiese din coroborarea mai multor art: 1473, 1476 care stabilesc conditiile de capacitate ale subiectelor platii, precum si din art. 1499 C.civ. reglementand dovada platii, in conformitate cu care se statueaza ca dovada platii se poate face prin orice mijloc de proba (aspect specific unui fapt juridic).
Subiectele platii
Subiectele platii au denumiri specifice
Subiectele platii au denumiri specifice, solvens si accipiens.
Solvensul, art. 1472 “Plata poate fi facuta de orice persoana, chiar daca este un tert in raport cu respectiva obligatie”.
Subiectele platii
Exceptiile de la principiul conform caruia oricine poate face plata sunt:
Exceptiile de la principiul conform caruia oricine poate face plata sunt: obligatiile asumate intuitu personae, clauzele contractuale prevazand efectuarea platii exclusiv de catre debitor si in cazul obligatiei de a da plata trebuie sa fie facuta de proprietarul bunului.
Tertul care efectueaza plata in locul debitorului o face fie pentru ca este interesat (deoarece ar avea o datorie fata de debitor), fie ca este neinteresat (vrea sa faca o liberalitate sau actioneaza ca gerant).
Subiectele platii
De subliniat ca plata facuta de un tert are efect
De subliniat ca plata facuta de un tert are efect de stingere a obligatiei doar daca este facuta in numele debitorului, subrogarea tertului in drepturile creditorului actioneaza in 2 cazuri: in situatiile prevazute de lege (art. 1594) si in prezenta unei conventii de subrogare a tertului.
Subiectele platii
Solvensul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
Conditia generala a capacitatii de exercitiu
Conditii speciale impuse de obiectul platii (ex: sa fie proprietar in cazul obligatiei de a da un bun)
Subiectele platii
Conditia generala a capacitatii de exercitiu
Conditia generala a capacitatii de exercitiu a solvensului este reglementata indirect in C.civ. in art. 1473 “plata facuta de un incapabil”. Din art. 1473 reiese ca este suficienta capacitatea restransa de exercitiu atunci cand solvensul plateste o datorie care este a sa, intrucat plata este doar un act de administrare. Este necesara capacitatea deplina de exercitiu pentru cazul in care solvensul plateste pentru altul.
Subiectele platii
Accipiensul, art. 1475 “
Accipiensul, art. 1475 “Plata trebuie facuta creditorului, reprezentantului sau legal sau conventional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanta sa o primeasca”.
Subiectele platii
Problema capacitatii de exercitiu a accipiensului
Problema capacitatii de exercitiu a accipiensului este tratata indirect in art. 1476 “Plata facuta catre un creditor incapabil nu il libereaza pe debitor decat in masura in care profita creditorului”.
Subiectele platii
Art. 1478 trateaza un caz particular, si anume, plata facuta unui creditor aparent.
facuta unui creditor aparent trebuie sa indeplineasca 2 conditii:
Solvensul sa fie de buna-credinta
Accipiensul sa fie creditor aparent
Buna-credinta a solvensului presupune increderea eronata a acestuia de efectuare a platii catre un adevarat creditor si este suficient ca buna-credinta sa existe in momentul efectuarii platii.
Buna sau reaua-credinta are relevanta doar pentru a determina catimea restituirii platii primite catre adevaratul creditor.
Pot fi considerati creditori aparenti: mostenitorul aparent (fie ca este cu titlu universal sau universal ori legatar cu titlu particular), cesionarul unei creante inainte de anularea contractului de cesiune.
Creditorul aparent este tinut sa restituie plata primita catre adevaratul creditor, potrivit regulilor stabilite in materia restituirii prestatiilor.
Valabilitatea platii in functie de obiectul obligatiei
Diligenta ceruta in executarea obligatiilor, art. 1480 “Debitorul este tinut sa-si execute obligatiile cu diligenta pe care un bun proprietar o depune in administrarea bunurilor sale, afara de cazul in care prin contract sau prin lege s-ar dispune altfel. In cazul unor obligatii inerente unei activitati profesionale, diligenta se apreciaza tinand seama de natura activitatii exercitate” (adica se aplica standardele din domeniul de activitate in legatura cu care debitorul isi desfasoara activitatea).
Cu titlu particular, C.civ., in diverse materii, reglementeaza grade diferite de masurare a diligentei debitorului in executarea obligatiilor. Astfel, se reitereaza regula generala a diligentei si prudentei bunului proprietar in materia unor contracte speciale, cum ar fi art. 2148 cu referire la contractul de comodat.
Specific acestui criteriu al diligentei si prudentei bunului proprietar
Specific acestui criteriu al diligentei si prudentei bunului proprietar este faptul ca aprecierea culpei debitorului are loc in abstracto. In C.civ. se reglementeaza prin norme speciale criteriul diligentei necesare pentru pastrarea sau conservarea bunurilor proprii. Este un criteriu in conformitate cu care aprecierea culpei debitorului are loc in concreto si, prin comparatie cu primul criteriu mentionat, aprecierea culpei se face cu mai putina rigoare. Aplicatii ale acestui criteriu sunt, de ex: diligenta depozitarului, art. 2107 C.civ.
Principiile platii, indiferent de obiectul obligatiei:
Principiul executarii conforme sau in natura
Principiul indivizibilitatii platii
Principiul imputatiei platii
Principiul indivizibilitatii platii
Acest principiu este reglementat de C.civ. in mod indirect, in art. 1490 “Plata partiala”.
In conformitate cu art. 1490, creditorul are dreptul sa refuze o executare partiala, chiar daca prestatia ar fi divizibila. Textul legal reglementeaza o norma generala supletiva de la care partile pot deroga. In afara de conventia contrara a partilor, mai exista 2 exceptii de la principiul indivizibilitatii platii: compensatia legala si decesul debitorului cand sunt mai multi mostenitori ai acestuia si datoria se va divide.
Principiul imputatiei platii
Principiul imputatiei platii porneste de la premisa existentei, intre aceleasi subiecte de drept, a mai multor obligatii avand ca obiect bunuri de aceeasi natura. La un moment dat, debitorul efecuteaza o plata care este insuficienta pentru stingerea tuturor obligatiilor, astfel se pune problema identificarii datoriilor care se vor stinge prin respectiva plata
C.civ. stabileste ca imputatia platii, de regula, are loc in conformitate
C.civ. stabileste ca imputatia platii, de regula, are loc in conformitate cu acordul partilor. In lipsa unui acord in acest sens, C.civ. stabileste ca imputatia sa fie facuta cu precadere de catre debitor, in conformitate cu regulile stabilite de art. 1507. Daca debitorul nu isi manifesta consimtamantul pentru imputatia platii, conform art. 1508, imputatia urmeaza a fi facuta de creditor.
In lipsa unui acord bilateral sau a unei manifestari unilaterale de voint la imputatie
in lipsa unui acord bilateral sau a unei manifestari unilaterale de vointa, fie a debitorului, fie a creditorului, se va aplica mecanismul imputatiei legale, reglementat in art. 1509.
Obligatia de a da un bun individual determinat:
n aceasta materie, a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui bun, majoritatea doctrinei si a practicii, face diferenta intre obligatia de a da si obligatia de a face.
C.civ. a confirmat aceasta teza majoritara si, desi nu opereaza cu notiunea de obligatie de a da, ci cu aceea de a stramuta proprietatea, precizeaza in art. 1483, alin. (1) ca obligatia de a stramuta proprietatea implica doua obligatii de a face: obligatia de a preda lucrul si obligatia de a-l conserva pana la predare.
In plus, in materia imobilelor inscrise in CF mai exista si obligatia de a preda inscrisurile necesare pentru efectuarea inscrierii tranzactiei in CF.
Asadar, obligatia de a da se naste si se executa diferit in functie de principiul consensualismului in materia bunurilor mobile, de efectuarea obligatiei de prestatie tabulara pentru imobilele inscrise in CF si in conformitate cu prevederile contractuale ale partilor (ex: o prevedere care amana transferul proprietatii la o anumita data ulterioara incheierii contractului).
Pentru a fi valabila, obligatia de predare a unui bun individual determina, trebuie indeplinite urmatoare conditii de valabilitate (art. 1482, 1491)
Prima conditie este o conditie de ordin material si presupune ca bunul sa fie predat in starea in care se afla la data nasterii obligatiei de predare (aici intervine obligatia de conservare a bunului)
A doua conditie este de ordin juridic si presupune ca debitorul sa fie titularul dreptului ce urmeaza a fi transmis; in caz contrar, obligatia de predare nu se stinge si debitorul poate raspunde pentru prejudiciile cauzate creditorilor
Art. 1491 reglementeaza situatia platii facute cu bunul altuia.
Art. 1491 reglementeaza situatia platii facute cu bunul altuia. Sintagma “plata facuta cu bunul altuia” presupune fie ca bunul apartine unui tert, fie ca bunul, desi apartine debitorului, acesta nu poate dispune de el (de ex: bunul face obiectul unui uzufruct). In concret, art. 1491 ofera solutii diferite in functie de buna sau reaua-credinta a creditorului.