Teoria producției Flashcards
Ce reprezintă producția și funcția de producție?
producția este studiată ca ativitate umană de prodcucere a buncurilor și serviciilor pentru satisfacerea nevoilor populației. Scopul fimelor comerciale, producătoare de bunuri și servicii, este maximizarea profitului, care se poate obține, în principal, prin minimizarea costurilor și majorarea încasărilor în urma vînzării bunurilor produse.
Funcţia de producţie reflectă relaţia dintre cantitatea de bunuri produsă şi combinarea, în diferite proporţii a factorilor necesari pentru obţinerea acestei producţii.
Tipurile de funcții de producție în funcție de factorii de producere
Funcţie de producţie cu un factor variabil. Corespunde situaţiei, cînd agentul economic trebuie să-şi crească rapid producţia neavînd timpul necesar ca să îşi mărească dimensiunile întreprinderii. Aceasta este proprie perioadei scurte de timp, intervalul de timp în care cel puţin un factor de producţie nu se modifică, deci în această perioadă volumul producţiei este o funcţie dependentă doar de modificarea factorului variabil (munca, natura), a cărui creştere sau descreştere influenţează volumul activităţii întreprinderii.
- Funcţia de producţie cu mai mulţi factori variabili. Corespunde unui perioade lungi de activitate, care este intervalul de timp în care toţi factorii de producţie sunt consideraţi variabili. Pe termen lung modificarea tuturor factorilor de producţie nu numai posibilă, ci şi necesară, deoarece presupune apariţia de noi construcţii, restructurări, schimbarea tehnologiilor şi creşterea dimensiunilor întreprinderii.
Ce indicatori se utilizează pentru evaluarea eficienței utilizării factorilor de producție valabili pe termen scurt
1.Producţia totală – volumul de producţie obţinut în urma utilizării unei anumite cantităţi de factor de producţie.
2.Productivitatea medie – se obţine ca raport dintre producţia totală şi factorul de producţie variabil utilizat, ne arată cîte unităţi de produs corespund unei unităţi de factor de producţie utilizat.
- Productivitatea marginală (Wmg), reprezintă producţia suplimentar obţinută ca urmare a folosirii unei unităţi suplimentare din factorul de producţie variabil utilizat.
Ce presupune legea randamentelor neproporționale?
legea randamentelor neproporţionale – dacă vom mări regulat utilizarea unui factor (muncă, natură, capital), în timp ce alţii vor rămîne constanţi, productivitatea marginală a factorului de producţie variabil creşte pînă la un punct de la care productivitatea marginală descreşte, dacă vom creşte în continuare cantitatea factorului variabil producţia totală continuă să crească, dar cu cote din ce în ce mai mici.
Ce reprezintă rata marginală de substituție?
Rata marginală de substituţia - cantitatea suplimentară dintr-un factor necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor, astfel încît producţia să se menţină constantă. Se determină ca raport dintre variaţia factorilor ce urmează a fi substituiţi.
Ce reprezintă izocutanta? și caracteristicile ei
Izocuanta este reprezentarea grafică a diferitor combinații (A,B,C) între factorii de producție (K și L), care permite realizarea aceluiași volum al producției (Q). Sensul economic al izocuantei în teoria comportamentului producătorului este analogic curbelor de indiferență (în teoria comportametului consumatorului).
Izocuantele, ca și curbele de indiferență, au 3 caracteristici importante:
1. sunt descrescătoare (au pantă negativă);
2. nu se pot intersecta;
3. sunt convexe față de origine.
Ce reprezintă costul de producție?
Costul de producţie reprezintă totalitatea cheltuielilor pe care producătorul le efectuează pentru producerea şi comercializarea bunurilor economice.
Consumul de factori de producţie exprimat în preţul de procurare al acestora se regăseşte în funcţia de cost, care exprimă legătura dintre consumul de factori (natură, muncă, capital) şi preţul lor de procurare sub forma:
C = K * P(K) + L * P(L) + N * P(N) – funcţia costului de producţie.
Care este componența costului de producție?
- Cost explicit – cheltuielile făcute pentru procurarea factorilor de producţie din afara întreprinderii;
- Cost implicit – cheltuielile de resurse proprii ale proprietarului întreprinderii;
- Cost contabil – cuprinde costurile explicite, precum şi amortizarea, şi ele sînt reflectate în evidenţa contabilă a întreprinderii;
- Cost economic – un concept mai larg decît costul contabil, deoarece pe lîngă costul explicit, el mai cuprinde şi costul implicit, şi care nu sunt reflectate în evidenţa contabilă.
Din ce este structurat costul de producție?
- Cheltuieli materiale – determinate de consumul următoarelor elemente ca: materia primă, combustibilul, energie, semifabricate;
- Cheltuieli de muncă – cuprind salariile angajaţilor, cotizaţiile sociale şi contribuţiile la fondul de şomaj;
- Cheltuieli generale şi administrative – cuprind elemente ca: chiria, dobînzi, impozite pe clădiri, cheltuieli cu aparatul administrativ.
Care sunt funcțiile costului de producție?
a. determină limita inferioară a preţului;
b. ne arată volumul raţional al producţiei;
c. ne arată nivelul eficienţei economice, adică în cazul cînd preţul pe piaţă este stabil, mărimea profitului obţinut depinde de mărimea costului de producţie, din acest motiv întreprinderile sunt încurajate să introducă tehnologii noi pentru reducerea costului de producţie şi creşterea profitului.
Ce tipuri de producție există?
Cost total (CT), ce se determină ca sumă dintre costul total fix şi costul total variabil, şi ne arată totalitatea cheltuielilor efectuate pentru producerea unui anumit volum al producţiei.
CT = CTF + CTV
2. Cost total fix (CTF) – cheltuielile înregistrate de agentul economic, indiferent de volumul producţiei obţinute (cheltuieli cu aparatul administrativ, arendă, dobinzi, plata paznicului, cheltuieli de papetărie, ş.a.).
3. Cost total variabil (CTV) – cheltuielile efectuate de agentul economic, care depind de volumul producţiei. Odată cu creşterea volumului producţiei, cresc şi cheltuielile respective (salariul personalului productiv, cheltuielile cu materii prime, lumina în secţiile de producţie, ş.a.).
4. Costul mediu/unitar (CM) – se determină ca raport dintre costul total şi cantitatea producţiei obţinută, şi ne arată ce parte din costurile totale revin unei unităţi de produs:
CM = CT/Q.
Costurile medii totale pot fi fixe şi variabile.
- Costul mediu fix (CMF) – se determină ca raport dintre costurile totale fixe şi cantitatea producţiei obţinute, şi ne arată ce parte din costurile totale fixe revine unei unităţi de produs fabricat:
CMF = CTF/Q - Costul mediu variabil (CMV) – se determină ca raport dintre costul total mediu şi cantitatea de produse fabricate, şi ne arată ce parte din costurile medii variabile revin unei unităţi de produs fabricate:
CMV = CTV/Q. - Costul marginal (Cmg) – se determină ca raport dintre variaţia costului total la variaţia cantităţii producţiei fabricate, şi ne arată cheltuielile suplimentare obţinute la producerea unei unităţi de bun suplimentare.
Informații despre tipurile de costurile de producție
Astfel, curbele costurilor totale generează curbele costurilor medii şi marginale.
Costul mediu fix se reduce odată cu creşterea producţiei, pe cînd costurile variabil mediu şi costurile totale medii se reduc, după care cresc odată cu creşterea producţiei.
Costurile marginale similar intersectînd curbele costului variabil mediu şi total mediu în punctele de minim ale acestora.
Deoarece costurile fixe reprezintă diferenţa dintre costul total şi costul mediu, atunci evoluţia costului total este dată de cea a costului variabil va fi decalată.
Punctul de minim al costului variabil mediu se va atinge pentru nivelurile de producţie mai mici decît cele pentru care costul total mediu este minim.
Costul marginal îşi atinge primul punct de minim, după care este în permanentă creştere.
Atunci cînd curba costurilor marginale se află sub curba costurilor medii, acestea din urmă scad. Dacă curba costurilor marginale se află de asupra curbelor costurilor totale medii şi a costurilor variabile medii, atunci acestea din urmă cresc.
Atunci, cînd curba costurilor marginale intersectează curbele costurilor medii, acestea din urmă înregistrează o valoare de minim.
Cum poate gentul economic asigura reducerea costului de producție?
a. reducerea consumului de materie primă, care se poate realiza prin: - perfecţionarea tehnologiilor de producţie; - reducerea şi eliminarea rebuturilor; - economisirea materiei prime.
b. utilizarea tehnicilor mai performante;
c. folosirea de înlocuitori pentru materii prime scumpe sau deficitare;
d. folosirea completă a capacităţilor de producţie;
e. procurarea materiei prime de pe pieţe alternative şi la preţuri mai avantajoase;
f. utilizarea eficientă a forţei de muncă; g. realizarea unui dimensiuni optime ale întreprinderii.
Ce presupune echilibrul producătorului?
Echilibrul întreprinzătorului se obţine în acel caz în care cel puţin o izocuantă este tangentă la linia bugetului a agentului economic, şi ea se reprezint grafic astfel: Din punct de vedere analitic echilibrul întreprinzătorului este atunci, cînd raportul dintre productivităţile marginale a factorilor de producţie ce se combină este egal cu raportul dintre preţurile lor de procurare.
Ce reprezintă profitul?
Profitul , în sens larg, reprezintă diferența dintre încasarea totală obținută de producător ca rezultat al activității sale și costul de producție.
