Teoria generală a infracțiunii. Tipicitatea. Flashcards
Ce este tipicitatea?
Tipicitatea reprezintă corespondența dintre fapta concret săvârșită de o persoană și modelul abstract construit de legiuitor în norma de incriminare.
Elemente.
- Obiectul infracțiunii;
- Subiectul;
- Latura obiectivă.
Obiectul infracțiunii. Obiectul juridic.
Obiectul juridic îl reprezintă valoarea socială protejată de norma de drept penal căreia i se aduce atingere prin comiterea infracțiunii.
a. Infracțiuni monoofensive - prin care se lezează o singură valoare socială;
b. infracțiuni pluriofensive - prin care se lezează mai multe valori sociale.
Obiectul infracțiunii. Obiectul material.
Obiectul material este lucrul sau ființa împotriva căreia se îndreaptă nemijlocit acțiunea sau inacțiunea ce aduce atingere obiectului juridic și care este vătămat în integritatea sa ori periclitat ca urmare a acestei acțiuni. (ex: un lucru, corpul unei persoane în viață sau un cadavru)
Obiectul material al infracțiunii. Clasificarea infracțiunilor.
a. infracțiune formale: nu presupun existența unui obiect material;
b. infracțiuni materiale: fapte caracterizate de existența unui obiect material, asupra căruia se îndreaptă acțiunea sau inacțiunea.
Subiectul activ. Definiție.
Subiectul activ este persoana care comite o faptă conformă faptei-tip descrise în norma de incriminare.
Poate fi PF, PJ.
Nu poate fi Statul, autoritățile publice centrale și locale + CCR și instituțiile publice în anumite situații.
Subiect activ. Clasificarea infracțiunilor.
A. infracțiuni cu subiect activ general: pot fi comise de orice persoană fără ca acesteia să i se ceară o calitate specială;
B. infracțiuni cu subiect activ special: nu pot fi comise decât de o persoană ce deține calitatea prevăzută în norma de incriminare.
a. infracțiuni cu subiect activ special proprii: absența calității prevăzute de lege face ca fapta să fie irelevantă dpdv penal (ex. incestul);
b. -„- improprii: calitatea specială determină o atenuare sau o agravare a răspunderii penale, fapta constituind însă infracțiune și în absența acestei calități.
Subiect pasiv. Definiție.
Subiectul pasiv este persoana titulară a valorii sociale care constituie obiectul juridic al infracțiunii.
Subiect pasiv. Clasificări ale infracțiunilor.
A.a. infracțiuni cu subiect pasiv general: valoarea socială ocrotită poate aparține oricărei persoane, astfel că oricine poate fi subiect pasiv;
b. infracțiuni cu subiect pasiv special: lege prevede o anumită calitate specială subiectului pasiv (ex. act sexual cu un minor).
B. a. infracțiuni cu subiect pasiv unic;
b. infracțiuni cu o pluralitate de subiecți pasivi.
Latura obiectivă a infracțiunii. Elemente.
- Acțiunea/inacțiunea;
- Urmarea;
- Raportul de cauzalitate.
Latura obiectivă a infracțiunii. Acțiunea/inacțiunea.
a. Acțiunea = mișcare a corpului aptă să lezeze interesul protejat de norma penală.
b. Inacțiunea = nerealizarea unei acțiuni posibile pe care subiectul avea obligația juridică de a o realiza.
Acțiunea/inacțiunea. Clasificarea infracțiunilor.
a. infracțiuni comisive: săvârșite printr-o acțiune.
b. infracțiuni omisive: comise printr-o inacțiune.
Infracțiuni omisive. Clasificare.
A. Infracțiuni omisive proprii: neîndeplinirea unei obligații impuse de lege (ex. nedenunțarea); de cele mai multe ori nu e necesară producerea unui rezultat.
B. infracțiunile omisive improprii (comisive prin omisiune): au la bază o incriminare comisivă, dar rezultatul prevăzut de norma de incriminare poate fi, în concret, produs și printr-o inacțiune.
Infracțiunile comisive prin omisiune. Teoria poziției de grant.
Funcția de protecție poate decurge din:
a. o legătură naturală (ex. membrii de familie);
b. asumarea voluntară a obligației de protecție;
Răspunderea pentru anumite surse de pericol:
a. o acțiune precedentă periculoasă a autorului;
b. obligația de control asupra unei surse de pericol (bun);
c. răspunderea pentru acțiunile unor terți.
Latura obiectivă a infracțiunii. Urmarea.
Urmarea imediată constă în vătămarea adusă valorii sociale ocrotite.
Urmarea. Clasificarea infracțiunilor.
A. Infracțiuni de rezultat: produc un rezultat material, o modificare fizică, perceptibilă în realitatea înconjurătoare.
B. Infracțiunile de pericol: nu presupun o urmarea materială, urmarea lor concretizându-se într-o stare de pericol pentru valoarea protejată prin norma de incriminare.
Infracțiunea de pericol. Clasificare.
A. infracțiuni de pericol abstract: nu necesită dovedirea existenței uni pericol, acesta fiind prezumat de legiuitor prin incriminarea faptei; (ex. conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană fără permis)
B. infracțiuni de pericol concret: prevederea în norma de incriminarea a cerinței ca fapta să creeze o stare de pericol pentru valoarea ocrotită. starea de pericol trebuie probată ( ex. amenințarea)
C. infracțiuni obstacol: se incriminează acțiuni sau inacțiuni care sunt susceptibile de a fi urmate de alte acțiuni ce pot leza sau pune în pericol valoarea socială ocrotită (ex: constituirea unui grup infracțional organizat)
Latura obiectivă a infracțiunii. Raportul de cauzalitate.
Existența unui raport de cauzalitate între acțiune și urmare.
Teoria imputării obiective a rezultatului.
Presupune un examen în două etape:
A. Verificarea existenței unui risc nepermis pentru valoarea socială protejată. Imputarea va fi exclusă în următoarele ipoteze:
a1. Riscul permis: riscul creat nu trebuie să fie unul permis dpdv legal;
a2. Riscul inexistent: prin fapta sa, autorul nu a sporit riscul pentru valoarea socială protejată;
a3. Riscul diminuat: subiectul diminuează prin acțiunea sa un pericol deja creat pentru valoarea socială ocrotită.
B. Materializarea stării de pericol în rezultat. Imputarea este exclusă în următoarele ipoteze:
b1. Riscul deviat: deși autorul a creat un pericol pentru valoarea ocrotită, rezultatul nu apare ca urmare a materializării acestui pericol, ci din cauza unui factor extern, survenit întâmplător
b2. Riscul culpabil: deși autorul a creat o stare de pericol pentru valoarea socială protejată, culpa ulterioară a victimei a contribuit decisiv la producerea rezultatului;
b3. Riscul egal: rezultatul s-ar fi produs și în urma unei conduite licite.
b4. Riscul neprotejat: rezultatul produs nu coincide cu rezultatul pe care norma încălcată își propunea să îl prevină.
