Tema V_Libera circulație a persoanelor în UE Flashcards

1
Q

Care sunt componentele liberei circulații a cetățenilor?

Drepturi LCP (5)

A
  • aplicarea principiului nediscriminării;
  • dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre (independent de exercitarea sau nu a unei activități economice);
  • dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale în statul membru unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;
  • dreptul de protecție diplomatică (dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat);
  • dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European;
  • dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă.
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
2
Q

Care sunt țările participante la spațiul Schengen?

A
  • 26 de membri cu drepturi depline ai spațiului Schengen, din care 23 de state membre ale UE, Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein (care au statut de asociat).

Bulgaria, România și Ciprul urmează să adere, chiar dacă există întârzieri din diferite motive.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
3
Q

Ce realizări a adus spațiul Schengen?

A
  • eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele;
  • politică comună privind vizele pentru șederi de scurtă durată;
  • cooperarea polițienească și judiciară;
  • instituirea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen (SIS).
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
4
Q

În ce condiții pot fi reintroduse verificările interne?

A

Verificările introduse în circumstanțe excepționale necesită aprobarea Consiliului și vizează o perioadă de până la șase luni cu posibilitate de prelungire doar de trei ori, până la maximum doi ani.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
5
Q

Care sunt particularitățile prevederilor privind cetățenia europeană?

A

Dispozițiile privind cetățenia europeană au un efect direct si pot fi invocate inclusiv față de statul membru de origine.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
6
Q

În accepțiunea Directive 2004/38/CE, art. 2(2), membrii familiei includ?

A
  1. soțul/soția;
  2. partenerul înregistrat dacă legislația statului membru gazdă consideră parteneriatele înregistrate ca echivalente cu căsătoria;
  3. descendenții direcți în vârstă de până la 21 de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului/soției sau ai partenerului înregistrat (descendent direct=copil, nepot, strănepot);
  4. ascendenții direcți care se află în întreținerea sa și cei ai soțului/soției sau ai partenerului înregistrat (părinţi, bunici, străbunici, etc.).
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
7
Q

Căror persoane facilitează statul membru gazdă intrarea și șederea pe teritoriul UE?

A
  1. orice alți membri de familie, indiferent de cetățenia lor, care nu se încadrează în definiția de la articolul 2 punctul 2 și care, în țara din care au venit, se află în întreținerea sau sunt membri ai gospodăriei cetățeanului Uniunii care beneficiază de dreptul de ședere cu titlu principal sau dacă din motive grave de sănătate este necesară în mod imperativ îngrijirea personală a membrului familiei de către cetățeanul Uniunii; sau
  2. partenerul cu care cetățeanul Uniunii are o relație durabilă, atestată corespunzător
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
8
Q

Cum pot circula membrii de familie a cetățenilor UE?

A

Cu pașaport valabil, nefiind posibilă impunerea cetățenilor Uniunii a vizelor de intrare sau a formalităților echivalente.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
9
Q

În ce condiții divorțul nu atrage pierderea dreptului de ședere al membrilor familiei unui cetățean al Uniunii care nu este resortisant al unui stat membru?

4

A
  1. înainte de începerea divorțului, căsătoria a durat cel puțin trei ani, inclusiv un an în statul membru gazdă; sau
  2. prin acordul dintre soți, soțul sau partenerul care nu este resortisant al unui stat membru are custodia copiilor cetățeanului Uniunii; sau
  3. acest lucru este justificat de circumstanțe deosebit de dificile, cum ar fi faptul că au fost victime ale violenței domestice, în timp ce căsătoria sau parteneriatul înregistrat au existat; sau
  4. prin acordul dintre soți, soțul care nu este resortisant al unui stat membru are dreptul de a avea acces la un copil minor, cu condiția ca instanța să decidă că acest acces trebuie să se facă în statul membru gazdă.
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
10
Q

Decesul cetățeanului Uniunii atrage, după sine, pierderea dreptului de ședere al membrilor săi de familie care nu au cetățenia unui stat membru?

A

Nu, cu condiția că aceștia au avut reședința în statul membru gazdă în calitate de membri de familie timp de cel puțin un an înainte de decesul cetățeanului Uniunii.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
11
Q

Care sunt drepturile și obligațiile cetățenilor europeni pentru șederi mai scurte de trei luni?

A
  • existența unui act de identitate sau un pașaport valabil, statul membru gazdă putând solicita persoanelor în cauză înregistrarea prezenței lor în țară.
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
12
Q

Libera circulație a persoanelor în UE

Cine poate beneficia de o ședere mai lungă de trei luni?

A
  1. cetățenii UE sunt lucrători sau persoane care desfășoară activități independente în statul membru gazdă; sau
  2. cetățenii UE care au resurse suficiente și asigurări de boală (dacă nu lucrează), pentru a se asigura că nu vor deveni o povară pentru serviciile sociale ale statului membru gazdă în timpul șederii lor;
  3. cetățenii UE sunt studenți (înscriși într-o unitate privată sau publică, acreditate sau finanțată de statul membru gazdă, cu scopul principal de a urma un curs de studii, inclusiv formarea profesională) cu condiția să aibă resurse suficiente și asigurări de boală;
  4. membri de familie care însoțesc un cetățean al Uniunii care îndeplinește condițiile menționate mai sus cu condiția solicitării unui permis de ședere valabil pe durata șederii lor sau pe o perioadă de cinci ani.
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
13
Q

Libera circulație a persoanelor în UE

Când și cine poate dobândi dreptul de ședere permanentă?

A

Cetățeanul UE dobândește dreptul de ședere permanentă după o perioadă de cinci ani de ședere legală neîntreruptă, în cazul în care nu s-a aplicat nicio hotărâre de expulzare împotriva lor;
idem membrilor de familie care nu sunt resortisanți ai unui stat membru și care au coabitat cu un cetățean al Uniunii timp de cinci ani.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
14
Q

În ce condiții se poate pierde dreptul de ședere permanentă?

A
  • se pierde doar în cazul unei absențe de mai mult de doi ani consecutiv din statul membru gazdă; sau
  • dacă este dobândit în situații frauduloase (ex. căsătorii de conveniență).
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
15
Q

Din ce motive pot să restrângă statele libertatea de circulație și ședere a cetățenilor Uniunii?

A

Din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, cu condițiile respectării principiului proporționalității.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
16
Q

În ce condiții pot fi/ nu pot fi invocate motive de ordine
publică
și siguranță publică pentru restrângerea dreptului de circulație și ședere a unui cetățean al Uniunii?

A
  • nu pot fi invocate în scopuri economice;
  • se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, interpretată ca o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii;
  • nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală sau condamnările penale anterioare.
17
Q

Cum poate un stat membru să constate că o persoană reprezintă o amenințare la ordinea și siguranța publică ca să poată restrânge libera circulație a acestuia?

A

Poate să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informaţii privind antecedentele persoanei respective. Consultarea nu poate avea un caracter sistematic, statul membru consultat putând să răspundă în termen de două luni.

18
Q

În ce condiții pot fi/ nu pot fi invocate motive de sănătate publică pentru restrângerea dreptului de circulație și ședere a unui cetățean al Uniunii?

A
  • bolile care justifică măsuri de restricţionare a liberei circulaţii sunt bolile cu potenţial epidemic definite de documentele ale OMS; sau
    sau
  • alte boli infecţioase sau parazitare contagioase, dacă acestea fac obiectul unor dispoziţii de protecţie, ce se aplică resortisanţilor din statul membru gazdă;
  • bolile ce se declanşează după o perioadă de trei luni de la data sosirii, nu pot motiva expulzarea de pe teritoriul respectiv; sau
    sau
  • dacă există indicii serioase că acest lucru este necesar, într-un termen de trei luni de la data sosirii, statele membre pot supune beneficiarii dreptului de şedere unui examen medical gratuit care să ateste că nu suferă de niciuna dintre bolile menţionate mai sus.

Examenele medicale nu pot fi impuse în mod sistematic

19
Q

Care sunt particularitățile deciziei de restricționare a dreptului de intrare și ședere a unei persoane pe teritoriul altui stat membru?

A
  • Decizia este notificată în scris persoanelor interesate (acestea sunt informate în mod precis şi complet cu privire la motivele de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică pe care se bazează decizia luată în cazul lor, cu excepţia situaţiilor în care acest lucru este contrar intereselor siguranţei statului);
  • Notificarea precizează instanţa judecătorească sau autoritatea administrativă la care persoana interesată poate contesta decizia, termenul pentru contestare şi, dacă este cazul termenul acordat persoanei respective pentru a părăsi teritoriul statului membru.
  • Cu excepţia unor cazuri de urgenţă, motivate corespunzător, termenul acordat pentru părăsirea teritoriului nu poate fi mai mic de o lună de la data notificării.