XI. LEOAICA TANARA, IUBIREA Flashcards
Date despre autor
Nichita Stanescu este poetul neomodernist pentru care poezia e definita ca “aventura a cuvantului”.
Pentru el, cuvintele devin “necuvinte”, spatiul poetic are “noduri si semne”, poezia devine un fluid dincolo de lucruri si patrunde intr-o lume fascinanta
Date despre opera
Poezia “Leoaica tanara, iubirea” face parte din volumul “O viziune a sentimentelor”, din anul 1964, volum care ramane confesiunea cea mai sincera a unui eu poetic aflat in expansiune, in care erosul devine prilej de comunicare a tulburarii fiintei.
Defineste curentul, cat si ce trasaturi are
Poezia apartine neomodernismului prin ineditul abordarii temei, fiind caracterizata de ambiguitatea limbajului poetic, insolitul imaginilor artistice, noutatea metaforelor si innoirile prozodice (vers liber ingambament)
Viziunea despre lume
Pentru Nichita Stanescu, poezia e un sentiment prin care lumea se reconfigureaza din temelii, o descindere a realitatii in cuvant si o constructie a unei lumi de noi sensuri si de noi realitati.
Descrie tema
Tema poeziei este intalnirea neasteptata cu iubirea, ca “intamplare a fiintei”.
Iubirea e o stare de vibratie continua, o cale spre revelatie si o modalitate de interogare in aromeniile universale.
Ce semnifica titlu?
Un prim element de structura il constituie titlul, relat in incipit, defineste iubirea prin intermediul unei metafore surprinzatoare.
Metafora explicita a iubirii imaginate ca o “leoaica tanara” propune o perspectiva atipica pentru cititorul de poezie clasica, prin ideea de ferocitate.
Analogia dintre iubire si o “leoaica tanara”, evidentiata in opozitie, evoca sensuri latente ale sentimentului: cruzime, forta, senzualitate, dar si stare hipnotica, neputinta prazii de a i se sustrage.
Lirism
Lirismul subiectiv are ca repere transmiterea, în mod direct, a sentimentelor şi prezenţa mărcilor eului liric, pronumele şi verbele la persoana I singular: ,,mi (-a sărit)’’, ,,mă (pândise)’’. ,,mi-(am dus).
Compozitie
Compoziţional, poezia are trei secvenţe lirice, corespunzătoare celor trei strofe:
*în prima este prezentată întâlnirea neaşteptată cu iubirea,
*cea de-a doua descrie, într-un tablou cosmogonic, transformarea lumii ca efect al iubirii,
*iar în ultima secvenţă este redată constatarea metamorfozei finite ca urmare a întâlnirii cu iubirea şi proiecţia în eternitate a sentimentului.
Prima secventa reprezentativa
Prima secvenţa prezintă în manieră metaforică momentul îndrăgostirii propriu-zise, ca o întâlnire neaşteptată a fiinţei umane cu iubirea, cu toate că sentimentul exista deja în starea latentă în sufletul omului: ,,Leoaică tânără, iubirea / mi-a sărit în faţă. / Mă pândise-n încordare/ mai demult.’’
Scena vânătorii atribuie iubirii însuşiri, precum: sălbatică, necruţătoare, puternică.
Violenta revelaţiei este sugerată de imaginea colţilor albi şi de sugestia rănirii: ,,Colţii albi mi i-a înfipt în fată’’
A doua secventa reprezentativa
Cea de-a doua secvenţa poetică este un tablou cosmogonic ce sugerează trecerea într-o altă stare a existenţei.
Totul în jur se transformă sub influenţa dinamizatoare a iubirii: ,,Şi de-odată-n jurul meu, natura/ se făcu un cerc , de-a dura,/ când mai larg, când mai aproape,/ ca o strângere de ape’’.
Prozodie
Poezia neomodernistă ,,Leoaică tânără, iubirea’’ este alcătuită din trei strofe, cu versuri inegale, cu rimă, ritm şi măsură variabile.
Înnoirile prozodice sunt: versul liber şi ingambamentul (scrierea cu literă mică la început de vers marchează continuitatea ideilor poetice).
Ultima secventa a poeziei
Ultima secvență arată că iubirea schimbă ireversibil ființa umană.
Transformările sufletești se reflectă fizic: „Mi-am dus mâna la sprânceană / la tâmplă și la bărbie, / dar mâna nu le mai știe.” Sprânceana, tâmpla, bărbia simbolizează contemplația, reflecția, rostirea, iar mâna - creația sau cunoașterea concretă.
Finalul poeziei
Finalul poeziei evidenţiază ideea potrivit căreia iubirea proiectează omul în eternitate, accentuată de epitetul cu valoare metaforică ,,leoaică arămie’’ şi de repetiţia ,,încă-o vreme/ şi-ncă-o vreme…’
Concluzie
In concluzie, “Leoaica tanara, iubirea”, de Nichita Stanescu, este o poezie neomodernista ce ilustreaza inedit momentul in care omul traieste sentimentul iubirii implinite, ce poate sta la temelia actului creator si care il poate proiecta pe acesta in eternitate.
