procedura reabilitarii Flashcards

1
Q

Reabilitarea

A

Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din Codul penal, fie la cerere,
acordată de instanţa de judecată, în condiţiile prevăzute în prezentul capitol.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
2
Q

Reabilitarea de drept

A

(1)La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu
a mai săvârşit o altă infracţiune, autoritatea care ţine evidenţa cazierului judiciar va şterge din oficiu
menţiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.
(2)La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 150 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu
a mai săvârşit o altă infracţiune, organul care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organul care a
înregistrat persoana juridică vor şterge din oficiu menţiunile privind pedeapsa aplicată persoanei
juridice.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
3
Q

Reabilitarea judecătorească

A

Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă
cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a
cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii
cererii domiciliază în străinătate.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
4
Q

Cererea de reabilitare

A

(1)Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de
soţ sau de rudele apropiate. Soţul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită
anterior decesului.
(2)Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile şi condiţiile prevăzute la art. 166 şi 168 din Codul
penal
4)La cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condiţiile reabilitării.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
5
Q

În cerere trebuie să se menţioneze:

A

a)adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;
b)condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi fapta pentru care a fost pronunţată acea condamnare;
c)localităţile unde condamnatul a locuit şi locurile de muncă din tot intervalul de timp de la executarea
pedepsei şi până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la
data rămânerii definitive a hotărârii şi până la introducerea cererii;
d)temeiurile cererii;
e)indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
6
Q

Măsurile premergătoare

A

După fixarea termenului de soluţionare a cererii de reabilitare se dispune citarea persoanei care a solicitat
reabilitarea şi a persoanelor a căror ascultare instanţa o consideră necesară, se iau măsuri pentru aducerea
dosarului în care s-a pronunţat condamnarea şi se solicită copia fişei cazierului judiciar al condamnatului.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
7
Q

Respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi fond

A

Cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă şi fond în
următoarele cazuri:
)a fost introdusă înainte de termenul legal;
b)lipseşte menţiunea prevăzută la art. 530 alin. (3) lit. a) şi petiţionarul nu s-a prezentat la termenul de
înfăţişare;
c)lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute la art. 530 alin. (3) lit. b)-e) şi petiţionarul nu a completat
cererea la termenul de înfăţişare şi nici la termenul ce i s-a acordat în vederea completării.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), cererea poate fi repetată după împlinirea termenului legal, iar în
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), oricând.
(3)În cazul prescripţiei executării pedepsei, nu poate depune cerere de reabilitare persoana prevăzută la
art. 530 alin. (1), dacă lipsa executării este imputabilă persoanei condamnate.
(4)Cererea de reabilitare în privinţa căreia rezultă că nu priveşte o persoană condamnată determinată,
precum şi cererea formulată în numele unei persoane condamnate, fără mandat din partea acesteia, dat
în condiţiile legii, sunt inadmisibile.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
8
Q

Soluţionarea cererii

A

(1)La termenul fixat, în şedinţă nepublică, instanţa ascultă persoanele citate prezente, concluziile
procurorului şi ale petiţionarului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru
admiterea reabilitării.
(2)Dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea
penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a acelei
cauze.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
9
Q

Situaţiile privind despăgubirile civile

A

(1)Când condamnatul sau persoana care a făcut cererea de reabilitare dovedeşte că nu i-a fost cu putinţă
să achite despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare, instanţa, apreciind împrejurările, poate dispune
reabilitarea sau poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) nu poate depăşi 6 luni.
(3)În caz de obligaţie solidară, instanţa fixează suma ce trebuie achitată, în vederea reabilitării, de
condamnat sau de urmaşii săi.
(4)Drepturile acordate părţii civile prin hotărârea de condamnare nu se modifică prin hotărârea dată
asupra reabilitării.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
10
Q

Contestaţia

A

Sentinţa prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă contestaţiei în termen de 10 zile de la
comunicare, care se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Judecarea contestaţiei la hotărârea primei
instanţe se face în şedinţă nepublică, cu citarea petentului. Participarea procurorului este obligatorie.
Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
11
Q

Anularea reabilitării

A

(1)În cazul prevăzut la art. 171 din Codul penal, instanţa prevăzută la art. 529 dispune anularea
reabilitării, din oficiu sau la cererea procurorului.
(2)Dispoziţiile art. 533 se aplică în mod corespunzător

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
12
Q

Menţiunile despre reabilitare

A

După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare sau de anulare a acesteia, instanţa dispune să se facă
menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly