Povestea lui Harap-Alb Flashcards
Curent/specie
Basm
O trăsătură care demonstrează apartenența la acel curent/specie
Personaje cu puteri supranaturale;
Calul
Ochilă
Gerilă
Setilă
Flămânzilă
Păsări-Lați-Lungilă
O altă trăsătură care demonstrează apartenența la acel curent/specie
Existența cifrelor magice: 3 fii de crai, 3 smicele de măr, 12 căruțe cu pâine, 12 ialovițe fripte, 12 butoane cu vin
Statut social, moral sau psihologic al protagonistului
Fiu de crai, pe parcurs devine sclavul Spânului și apoi devine împăratul succesor al unchiului său. Personaj rotund, acesta este generos la început (îi dă o monedă babei) dar doar pentru că acesta îi spune că o poate ajuta. Apoi ajută fără să știe că o să fie răsplătit pentru asta (face un stup pentru albine) Empatic, se sacrifică pentru a nu călca furnicile de pe pod. Perseverent, nu se dă bătut în ciuda numărului și a nivelului de dificultate al probelor. Fizic: în comparație cu Spânul, verișoarele sale îl vedeau mai atrăgător
Statut social, moral sau psihologic al personajului cu care se află în relație
Statut social: acesta își schimbă statutul, prefăcându-se că este nepotul împăratului. Fizic: Nu are barbă motiv pentru care la început Harap-Alb nu îl bagă în seamă, ascultând de avertizarea tatălui. Dă dovadă de cruzime pentru că îl supune pe Harap-Alb la niște probe cu speranța că acesta va muri. Înșelăciune: acesta se preface însetat pentru a lua plosca lui Harap-Alb, după care o aruncă pe motiv că e stricată. Are manifestări de superioritate, insultând mereu pe Harap-Alb de față cu împăratul.
Evoluția relației dintre personaje
La început Spânul se preface a fi muncitor și neajutorat pentru a-l ademeni pe Harap-Alb să-l accepte ca și sclavul său. Apoi, odată cu intrarea în fântână rolurile se inversează și Harap-Alb acceptă să-i fie sclav pentru a-și păstra viața. Totul revine la normalitate după ce toți află despre adevărata identitate a lui Harap-Alb, pentru care acesta plătește cu moartea. Revenind la viață el devine împărat.
Tema operei
Lupta dintre bine și rău
Trăsătura dominantă a personajului
Naivitatea (se încrede prea repede în ceea ce i se spune)
O scenă care demonstrează evoluția relației dintre personaje/trăsătura dominantă a protagonistului sau tema operei
Scena întâlnirii cu Spânul/Scena întâlnirii cu baba
Altă scenă care demonstrează evoluția relației dintre personaje, trăsătura dominantă a protagonistului sau tema operei
Scena omorârii Spânului/Scena întâlnirii cu baba/cu Spânul
Un element de compoziție
Titlul: Harap-Alb (calități și defecte/ statut de slugă și de împărat)
Un al doilea element de compoziție
Motivele narative: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, demascarea răului, pedeapsa și căsătoria
Anul publicării
1877
Autorul operei
Ion Creangă