O scrisoare pirdută -relația Flashcards
Relația dintre două personaje
Ce știți despre personajele din această operă?
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în diferite tipuri. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Cuplul Ştefan Tipătescu- Zoe Trahanache reflectă viaţa de familie şi moravurile „aristocraţiei” provinciale – marcate de adulter
Ce știți despre Ștefan Tipătescu?
Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu Persoanele de la începutul piesei în funcţia de prefect al judeţului. Superior celorlalţi prin pregătire, avere, statut social, Tipătescu are aere senioriale şi îşi foloseşte funcţia învestită ca privilegiu personal, în avantaj propriu, dovedind moravurile specifice clasei politice, pe fondul alegerilor pentru Camera Deputaţilor . În cadrul partidului, Trahanache este şef politic al puterii locale- “prezidentul”, iar Tipătescu- reprezentant al puterii centrale. El întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului amorez, redus în manieră clasică la câteva trăsături dominante. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache, Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, chiar de la o jumătate de an după ce ea se căsătoreşte cu neica Zaharia, după cum observă acesta cu naivitate : „pentru mine să vie să bănuiască cineva pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e… E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca fraţii, şi niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”
Ce știți despre Zoe ?
Zoe este soţia lui Zaharia Trahanache, unul dintre “stalpii “puterii locale şi amanta lui Tipatescu. Reprezintă tipul cochetei adulterine, dar este şi femeia voluntară, impunându-şi deciziile atât asupra soţului, cât şi asupra prefectului, speculând sentimentele de dragoste ale ambilor şi jucând comedia sensibilităţii . Rolul important al acesteia este subliniat de Farfuridi, în replica:”Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi şi ai noştri…”. Când Zoe îi dă lui Ghiţă ordin contrar celui dat de Tipătescu, şi anume să-l elibereze şi să-l aducă pe Caţavencu, cuvintele ei oglindesc poziţia sa: “Dacă ţii la tine, dacă ţii la familia ta, Ghiţă”. Lipsită de vulgaritate sau ridicol, scăpând de tuşa caricaturală, asemenea lui Tipătescu, este între personajele caragialiene distinse prin limbaj şi prin anume calităţi intelectuale sau de comportament. Dincolo de aparenţe, în cuplul pe care îl formează cu Tipătescu, ea reprezintă raţiunea, puterea şi deţine, de fapt, controlul asupra relaţiei.
Care este prima scenă importantă?
Un prim episod relevant pentru relaţia dintre cei doi este cel din actul II, când Zoe, speriată de şantajul lui Caţavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile acestuia. Zoe trece de la lacrimi şi invocarea vulnerabilităţii poziţiei sale de femeie expusă blamării la energice ameninţări, jucând cu abilitate cartea şantajului sentimental. Tipătescu este dominat psihologic de la început până la sfârşit. Soluţiile sale- fuga în lume, ameninţările adresate lui Caţavencu-sunt lipsite de consistenţa realismului şi ignorate de Zoe. Cu o mai lucidă viziune asupra “blestematei de politică”, ea ajunge uşor la concluzia- “Ei!ş-apoi!mai la urmă, Caţavencu poate fi tot aşa de bun deputat ca oricare altul!…”. Uzând de sentimentele cele mai sensibile ale prefectului, dar fără a-şi clinti hotărârea, Zoe îi învinge orgoliul şi îl determină să accepte compromisul:” Poţi fi tu duşmanul liniştii mele? Fănică…”
Care este a doua secvență importantă?
O altă secvenţă ce surprinde dinamica acestui cuplu este cea din actul IV, în care Tipătescu şi Zoe întâmpină pe Agamiţă Dandanache, sosit pentru a-şi vizita colegiul. Cu orgoliul încă alterat de încercarea de a se fi supus lui Caţavencu, Tipătescu apără pe Dandanache, care se dovedeşte decrepit, în faţa Zoei: “E simplu, dar e onest”. Femeia nu l-a iertat pentru îndărătnicia lui, şi îl face să se simtă vinovat, simţind încă ameninţarea scrisorii. Când Dandanache mărturiseşte fără reţineri periplul propriei scrisori de amor devenită armă de şantaj, cei doi sunt bulversaţi. Dandanache e, în limitarea lui, mai canalie decât Caţavencu, pentru că nu şi-a pus nicio clipă problema înapoierii scrisorii. După ce o linişteşte pe Zoe de dragul aparenţelor, Tipătescu are un monolog în care conştientizează deşertăciunea luptei sale cu Caţavencu: “Iaca pentru cine sacrific atâta vreme liniştea mea şi a femeii pe care o iubesc…” El recunoaşte astfel superioritatea intuiţiei feminine chiar în chestiunile de “politică”.
Descrieți acțiunea prezentă în operă?
Acţiunea, caracterizată de tensiune dramatică exemplar condusă pe parcursul celor patru acte, particularizează concepţia autorului despre cutumele politice ale marii burghezii provinciale, în care cuplul Ştefan Tipătescu- Zoe Trahanache joacă un rol hotărâtor. Scrisoarea este un suprapersonaj, în ciuda aparenţei de lipsă de însemnătate-folosirea articolului nehotărât “o”-, ce capătă în viaţa lui Zoe, a lui Tipătescu şi a deciderii exprimării opiniei unui colegiu importanţa majoră (ca în literatura americană- “Scrisoarea furată”- E. A. Poe). Dacă iniţial atmosfera este de calm şi rutină, acţiunea se complică treptat o dată cu semnalarea periplului scrisorii de la Cetăţeanul turmentat la Caţavencu şi invers, culminând cu intrarea în scenă a altei scrisori, al cărei traseu va continua şi “ aldată”, cât va fi nevoie, ciclic. Strădaniile personajelor-ameninţările lui Tipătescu, strategiile diplomatice ale Zoei, descoperirea poliţelor de către Trahanache, intervenţiile poliţiei prin Pristanda, sforţările lui Farfuridi şi Brânzovenescu de a înţelege ce se întâmplă, vor fi anulate de modul cum hazardul serveşte interesele unora sau altora. Cu privire la Dandanache autorul declara: “Am găsit un personaj mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”. Deşi subliniază ideea realităţii politice a tuturor timpurilor, personajele nu ies din caricatură, aspect evident în finalul împăcării festiviste în care satisfacţia personală a fiecăruia îmbracă masca binelui ţării. Binele lui Tipătescu este de a-şi fi păstrat superioritatea poziţiei, iar al lui Zoe de a păstra în continuare aparenţele. Cei doi nu participă la spectacolul îmbrăţişărilor între Caţavencu şi Dandanache, dar îl acceptă şi îl contemplă cu o oarecare meditaţie de la distanţă.
Care este conflictul prezent în această operă?
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea a două facţiuni: reprezentanţii partidului puterii ( Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu), şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului “Răcnetul Carpaţilor”. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu care se teme de trădarea prefectului. Amplificarea conflictului se realizează prin intrările repetate în scenă ale Cetăţeanului turmentat, care, neaducând scrisoarea, creează o stare de tensiune niciodată rezolvată, în final gestul său devenind aproape superfluu. Cuplul Tipătescu-Zoe ajunge să deţină o poziţie centrală în ambele conflicte.
