Ion Flashcards
Tema și viziunea
Ce fel roman este Ion? Care este nucleul operei?
,,Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice. Lovinescu consideră ,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române’’, care înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza sămănătoristă. Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare ,,Zestrea’’ şi ,,Rusinea’’, iar sursele de inspiraţie sunt trei experienţe de viaţă ale autorului receptate artistic. Punctul de plecare este biografic. Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul Prislop-satul părinţilor autorului , se lasă sedusă de cel mai nevrednic fecior al satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură reală, un ţăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care autorul l-a întâlnit.
În ce an a aparut romanul Ion?
Opera literară ,,Ion’’, aparținând lui Liviu Rebreanu, apărută în anul 1920, a fost scrisă pe durata a șapte ani, se încadrează în categoria romanului realist-obiectiv, deoarece autorul mizează pe obiectivitate, acțiunea este ancorată în actualitatea vieții, înfățișând diverse aspecte sociale, personajele sunt tipice, iar forma adoptată este una echilibrată, punându-se accent pe exactitatea exprimării
De ce este ion considerat un roman?
Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri, cu un conflict complex, persoanaje numeroase şi realizarea unei imagini ample asupra vieţii. Este un roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaşat, impersonal), al naraţiunii (la persoana a III-a) şi al relaţiei narator-personaj (naratorul omniscient, omniprezent, deoarece dirijează destinul lui Ion). Fiind un roman realist, Rebreanu creează tipologii de personaje: Ion este tipul ţăranului sărac, arivistului fără scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie, tipul intelectualului: preotul şi învăţătorul, dar şi Titu, iar cele două femei din viaţa lui Ion sunt conturate antitetic: pământul (Ana) şi iubirea (Florica).
Care este relația dintre incipit si final?
simetria romanului, dată de relaţia incipit-final, începe cu descrierea drumului, care duce spre Pripas şi se termină cu sfinţirea noii biserici şi cu ieşirea din sat, dar şi prin verosimilitatea întâmplărilor.Relaţia incipit-final susţine specificul realist-obiectiv al operei şi întăreşte ideea de viaţă ce se desfăşoară ciclic. Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpină (…) o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede agățată de picioare“. Prezenţa acestei cruci este premonitorie, conform regulii autorului omniscient care poate anticipa sfârşitul dramatic al personajelor. Imaginea drumului este reluată simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc. La sfârşitul romanului, drumul iese ,,bătătorit” din sat- ,,câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul”, şi se pierde în ,,şoseaua cea mare şi fără început”. Roman sferic, cu structură echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi metaforă a drumului vieţii.
Care sunt temele prezente in acest roman?
În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului român, agreată de tradiţionalişti, dar într-o manieră modernă, propunând o abordare realist-obiectivă salutată de critica vremii ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă din literatura română ” ( Eugen Lovinescu). Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor luptei sale pentru pământ, determinat social şi economic de posesiunea acestuia şi suportând consecinţele actelor sale reprobabile, în condiţiile satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Tema centrală-problematica pământului- este dublată de tema iubirii şi a familiei. Tema principală susţine în subsidiar şi convingerea autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar cei care încearcă să o facă devin personaje tragice, Ion fiind considerat, de asemenea, un roman al destinului.
Care este prima scenă importantă din această operă? De ce?
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a autorului este scena horei din debutul romanului. Scriere cu caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii rurale transilvane, cu evenimentele sale – repere ale unui calendar sempitern: naşterea, moartea, nunta, hora, botezul, obiceiurile, dar şi cu relaţiile de familie, economice, culturale, relaţiile cu autoritatea austro-ungară, etc. Departe de concepţia unificatoare idilică semănătoristă, în proza lui Rebreanu apare de la început stratificarea socială cu ierarhiile sale clare . Ţăranii prezenţi la hora de duminică sunt organizaţi în grupuri distincte, conform normelor mentalităţii colective: în centru, perechile tinere care joacă cu pasiune Someşana, viitoarele familii; pe margine, fetele care au rămas nepoftite, care râd silit, cu câte-o nevastă mai tânără care aşteaptă să-i vină chef bărbatului să joace; mai la o parte, nevestele şi babele, admirându-şi odraslele; printre ei, copiii care aleargă. Bărbaţii sunt mai departe, neinteresaţi de pasiunea jucătorilor, în grupuri distincte: primarul, chiaburii şi bătrânii fruntaşi, separat; ţăranii mijlocaşi în jurul dascălului Simion Butunoiu, pe prispă. Pe de lături, ,,ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea şi Alexandru Glanetaşu, ţăran bogat prin zestrea soţiei, dar sărăcit prin nechibzuinţă, dornic să se amestece în vorbă, dar sfiindu-se de bogătaşi. Abia după încheierea jocului apar intelectualii satului-popa Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura, cinstind adunarea cu prezenţa lor. Amestecul e privit cu reticenţă, Laura e indignată de invitaţia la joc a lui George, iar Maria Herdelea, deşi fiică de ţărani, pentru că a umblat mereu în straie nemţeşti şi s-a căsătorit cu un învăţător, se simte mult deasupra norodului, privindu-l ,,cu o milă cam dispreţuitoare”. Prietenia lui Titu cu Ion arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă, el sugerându-i, de fapt, planul de a-l sili pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana prin înşelăciune. De asemenea, ajutorul dat mai târziu de învăţător lui Ion în scrierea plângerii împotriva judecătorului se întoarce asupra celui dintâi cu repercusiuni dureroase.
Care este a doua secvență cheie?
O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului apare în capitolul Sărutarea. Ea ilustrează patima ţăranului văduvit prin naştere de obiectul existenţei sale pentru pământul redobândit cu greu. Ion primeşte pământurile lui Vasile Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru că ,,dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj stihial, are în sine o uriaşă ,,animă”. În mijlocul delniţei, Ion îl sărută ,,cu voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor”. Împlinit, personajul îşi vede puterile hiperbolizate: ,,Se vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar personajul htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui, învins.
Ce puteți spune despre titlul operei ca element de structură?
Un prim element de structură îl constituie titlul, care este dat de numele personajului principal, care devine exponent al ţărănimii prin dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă prin modul în care îl obţine. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria ,,sărăntocului’’ cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop al Glanetașului dobândiseră averea în acelaşi fel, ci comportamentul său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită nevasta lui George. Titlurile celor două părţi ale romanului evidenţiază simetria compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale personajului principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’. Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic nefast) sunt semnificative, discursul narativ având un ,,Începutul’’ şi un ,,Sfârsitul’’. În prima parte apar capitolele: ,, Începutul’’, ,,Zvârcolirea’’, ,,Iubirea’’, ,,Noaptea’’, ,,Rusinea’’, ,,Nunta’’, iar în cea de-a doua ,,Vasile’’, ,,Copilul’’, ,,Sărutarea’’, ,,Streangul’’, ,,Blestemul’’, ,,George’’, ,,Sfârsitul’’
De cate tipuri sunt conflictele din acest roman, care sunt acestea?
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior dintre Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un ,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc, conform unei înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale momentele acţiunii. În plan secundar, există mai multe conflicte – între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, între Ion şi George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care îşi dispută autoritatea în sat, şi între români şi autoritatea austro-ungară. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul pământului la nivelul personajului principal, dar şi un conflict simbolic, dintre voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului- stihie. Acest ultim conflict aminteşte de tragediile greceşti, unde mândria nemăsurată a individului, supraaprecierea în confruntarea cu destinul-hybris– determină căderea personajului în final.
Care este perspectiva narativă?
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat, omniscient şi omniprezent, relatând întâmplările la persoana a III-a.
Ce știți despre tehnicile utilizate din acest roman?
Tehnicile narative folosite slujesc zugrăvirii complexe, pe mai multe planuri. Prin tehnica planurilor paralele este prezentată simultan viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Vieţile se desfăşoară în paralel, amestecul este dezaprobat. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanţă, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire. Apar, de asemenea, tehnica contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei, conflictul dintre Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul dintre Herdelea şi preotul Belciug. Stilul indirect liber este folosit pentru revelarea psihologiei personajelor, atunci când e vorba de Ion sau de Ana, dar şi pentru a ironiza cu duioşie comportamentul acestora, atunci când e vorba de familia Herdelea. Însă tehnica ce le surclasează pe toate celelalte, care plasează naraţiunea în subconştientul personajului, unde totul capătă o mecanică proprie, vitală, poate fi ,,viziunea în abis”.
