Ion-relația Flashcards
Relația dintre două personaje- Ion-Ana
Care este rolul personajelor din romane?
Personajele, ca element esential al structurii unui roman realist-obiectiv, participă la acțiune și se încadrează unei anumite tipologii, stabilind între ele anumite relații. Aceasta nu înseamnă însă că personajele sunt construite schematic, deoarece ele sunt prezentate, în mod realist, cu defectele și cu calitățile lor, devenind individualități complexe și verosimile.
Ce puteți spune despre personajele și relațiile dintre ele din romanul Ion?
. În privința relațiilor dintre personajele romanului, acestea sunt numeroase, dar una dintre cele mai interesante este cea dintre Ion, personajul principal al romanului și Ana, deoarece este o relație aparte, complexă prin numeroasele asemănări și deosebiri dintre personaje. Evoluția relației dintre aceste două personaje este evidențiată de scriitor printr-o serie de elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictelor și evidențierea relațiilor lor cu celelalte personaje ale romanului sau printr-o diversitate de procedee de caracterizare sau de tehnică narativă.
Statutul social, psihologic și moral al lui Ion și al Anei
Ion, protagonistul romanului, întruchipează tipologia tăranului sărac nemulţumit de propria condiţie socială, pe care vrea să şi-o îmbunătăţească. În societatea rurală a satului Pripas, unde condiţia socială a individului este dată de numărul de pogoane de pământ deţinute, Ion se simte marginalizat social. Şi asta datorită faptului că destinul i-a hărăzit să trăiască într-o familie în care tatăl a risipit zestrea soţiei. Destinul prestabilit al protagonistului este surpins încă de la scena horei, printr-o secvență de perspectivă finalistă, când naratorul îl surpinde pe Alexandru Glanetașul „abandonat ca un câine la uşa bucătăriei, sfiindu-se să se amestece în vorbă printre bocotanii satului”. La polul opus al statutului social se situează Ana, fiica „bocotanului” Vasile Baciu. Femeia devine o ţintă pentru Ion care profită de nevoia ei de tandreţe şi de afecţiune pentru a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Cele două personaje par să reitereze destinul părinţilor lor a căror căsătoriei are la bază acelaşi motiv al flăcăului sărac şi al fetei bogate. Tatăl lui Ion s-a căsătorit cu Zenobia, o fată cu zestre, pe care ulterior a risipit-o. Tatăl Anei, Vasile Baciu, şi-a luat o soţie bogată, a păstrat averea, dar şi-a pierdut nevasta. Aşadar, în acest roman care propune o viziune tradiţională, datele biografice ale celor două personaje au rolul de a avertiza asupra destinului lor prestabilit. Atât Ion, cât şi Ana vor încerca să forţeze limitele destinului, astfel, sfârşind tragic. Din punct de vedere psihologic, atât Ion, cât şi Ana reprezintă caractere slabe, suspuse obsesiilor. Ion acţionează obsesiv în dorinta lui de a avea cât mai mult pământ, în vreme ce Ana îşi doreşte obsesiv afecţiunea lui Ion. Relaţia dintre cele două personaje este una specifică între manipulator şi manipulat. Ion conştientizează nevoia fetei de afecţiune şi recurge la manipulare pentru a-şi atinge scopul, acela de a intra în posesia pământurilor lui Vasile Baciu. Orbită de dorinţa de afecţiune şi de protecţie, Ana se lasă antrenată în jocul malefic a lui Ion. Din punct de vedere moral, existenţa celor două personaje este lipsa sferei eticii. Ion este total imoral, pentru că recurge la gesturi necinstite pentru a-și atinge scopul: o lasă însărcinată pe Ana, făcând-o de rușinea satului, împingând-o în cele din urmă la spânzurătoare. Ana, la rândul ei, poate fi imorală având în vedere faptul că a acceptat să fie părtașă la actul erotic înainte de căsătorie. Cu toate acestea, cele două personaje pot fi absolvite parţial de vină, dar avem în vedere că au acţionat influenţaţi din exterior. Ion, la început, pune în aplicare planul de seducere pentru fata „bocotanului” la vorbele aruncate de Titu Herdelea „Vasile Baciu nu vrea s-o dea de voie, trebuie să-l obligi să o facă”.
Ce puteți soune despre prima scena importantă pentru relația celor doi?
Relaţia dintre cele două personaje se evidenţiază încă de la scena horei, prezentată încă din expoziţiunea romanului. Deşi o iubeşte pe Florica, Ion alege să o invite la joc pe Ana. Apoi cei doi se retrag din joc pentru a sta de vorbă singuri, feriţi de ochii lumii. Prin stilul indirect liber, naratorul omniscient pătrunde în gândurile protagonistului. Cititorul observă că Ion nu-şi îndreaptă privirea spre ochii Anei, ci îi surprinde doar buzele care se mişcă lent, dezvelindu-i gingiile trandafirii, cu nişte dinţi albi ca laptele şi cu strunguliţa la mijloc. Faptul că privirea Anei nu este înregistrată de protagonist sugerează faptul că acesta nu are niciun interes să cunoască sufletul femeii. În schimb îi apare în minte imaginea Floricăi „cu ochii albăstrii ca cerul de primăvară”. Această secvenţă narativă reliefează relaţia dintre cele două personaje, faptul că Ion nu o iubeşte pe Ana, ci pe Florica, fata frumoasă, dar săracă.
Care este a doua schenă cheie pentru cei doi?
Imediat după ce Vasile Baciu află că Ana este însărcinată cu Ion, o bate şi o alungă de acasă. Ajunsă la locuinţa Glanetasului, femeia este întâmpinată de indiferența lui Ion care continuă să mănânce, tăindu-şi tacticos bucăţile de mâncare. Îşi şterge apoi briceagul de pantaloni, ridicându-şi privirea spre pântecele Anei, moment în care afişează un zâmbet de satisfacţie. Este conştient că-n pântecele Anei se află garantul pentru pământurile lui Vasile Baciu. O trimite apoi pe Ana după tatăl său pentru a discuta condiţiile de nuntă.
Ce puteți spune despre descursul narativ?
Discursul narativ al romanului dezvoltă o tematică rurală, aducând în prim plan problematica pământului în satul transilvănean, Pripas, de la începutul sec al XX-lea. În societatea rurală, surprinsă de Rebreanu în roman poziţia socială este dată de numărul de loturi de pământ deţinute. De asemenea, întemeierea familiilor se realizează pe criterii economice. Astfel, Ion renuntă la iubirea pentru Florica cu scopul de a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Într-un război al orgoliilor masculine, Ana nu este decât o victimă a desinului.
Care este conflictul prezent in această operă?
Conflictul principal al romanului este unul exterior şi constă în lupta pentru pământ în satul Pripas. Protagonistul este răspunzător pentru toate conflictele majore prezente în text: între Ion şi Simion Lungu, între Ion şi Vasile Baciu, între Ion şi George Bulbuc etc. Modernitatea romanului constă însă în surpinderea unui conflict interior, sufletul protagonistului fiind scindat între cele două porniri contradictorii: „Glasul pămantului” şi „Glasul iubirii”.
Descrieți perspectiva narativă
Perspectiva narativă obiectivă, cu o vizune „dindărăt” îi aparţine unui narator omniscient, omniprezent şi extradiegetic. Acest narator nu idealizează personajele, nu intervine în existenţa lor, lăsându-le să evolueze spre deznodământ, după năzuinţe şi slăbiciuni. Omniscienta naratorială se evidenţiază în scenele de perspectivă finalistă. De exemplu, imaginea drumului din incipit prefigurează traseul existenţial al protagonsitului, la fel cum imaginea mâinilor sale „pline cu lutul cleios ca nişte mănuşi de doliu” avertizează asupra sfârşitului său tragic. De asemenea, imaginea cârciumarului spânzurat averizează sfârşitul tragic al Anei.
Care sunt metodele de caracterizare?
Modalităţile de caracterizare a celor două personaje sunt cele consacrate de proza realistă: directe şi indirecte. În capitolul al doilea naratorul oferă informaţii biografice semnificative pentru evoluţia ulterioară a celor doi. Despre Ion aflăm că era cel mai bun elev al învăţătorului Herdelea, dar că băiatul a refuzat să-şi continue şcoala pe motiv că „pământul îi era mai drag ca ochii din cap”. Despre Ana ni se spune că a rămas orfană de mamă, nevoită fiind să trăiască lângă un tată sever şi alcoolic. Aceste elemente biografice sunt semnificative pentru a înţelege comportamentul obsesiv al celor două personaje: Ion îşi doreşte pământ, iar Ana, afecţiune. Gesturile, faptele, gândurile sau relaţia dintre personaje se constitue în adevărate mijloace indirecte de carcaterizare. Pe lângă mijloacele consacrate de caracterizare autorul foloseşte şi modalităţi moderne: monologul interior şi stilul indirect liber.
