liberalitatile fundamentale Flashcards

1
Q

Libera circulație a mărfurilor

Precizări introductive

A

Libera circulația a mărfurilor a fost consacrată prin Tratatul de la Roma de instituire a CEE, având o
aplicare generală la nivelul statelor fondatoare, în condițiile în care Tratatul de la Paris din 1951 garanta libera
circulație a mărfurilor numai pentru sectorul industriei de cărbune și oțel. În prezent, art. 28-37 TFUE consacră
libera circulație a mărfurilor, plecând de la dispozițiile generale privind piața internă. Este evident că, din
punctul de vedere al regimului juridic, libera circulație a mărfurilor reprezintă unul din elementele constitutive
ale uniunii vamale, care contribuie în mod direct la integrarea economică a statelor membre.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
2
Q

Libera circulație a mărfurilor

Noțiunea de marfă

A

Legislația primară sau secundară de drept al Uniunii Europene nu prevede o definiție a acestei noțiuni,
însă, în jurisprudența sa, instanța de la Luxemburg a identificat o serie de elemente care compun această definiție.
Astfel, prin mărfuri, trebuie înțelese produsele apreciabile în bani, susceptibile ca atare să facă obiectul unor
tranzacții comerciale. Ulterior, s-a precizat că aceste produse trebuie să facă obiectul trecerii frontierei, pentru
a se încadra în regimul juridic al liberei circulații. Au fost identificate mai multe exemple de marfă: monedele
ieșite din circulație (care nu mai au un curs legal), deșeurile care fac obiectul unei tranzacții comerciale, chiar
și în cazul în care nu sunt reciclabile, operele de artă.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
3
Q

Libera circulație a mărfurilor

Categorii de mărfuri

A

Categoriile de mărfuri care pot fi întâlnite pe teritoriul vamal al Uniunii Europene sunt:
 mărfuri originare de pe teritoriul vamal al Uniunii Europene;
 mărfuri provenite din afara teritoriului vamal al Uniunii Europene și care se află în liberă circulație
sau liberă practică pe teritoriul Uniunii;
 mărfuri produse pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, din produse sau mărfuri aflate în liberă
circulație;
 mărfuri aflate pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, care sunt produse prin utilizarea unor mărfuri
originare de pe teritoriul vamal al Uniunii Europene și al unor mărfuri aflate în liberă circulație.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
4
Q

Libera circulație a mărfurilor

Interzicerea taxelor cu efect echivalent taxelor vamale

A

Libera circulație a mărfurilor presupune, așadar, că statele membre nu percep taxe vamale sau taxe cu
efect echivalent acestora. În ceea ce ne privește definirea noțiunii de taxă cu efect echivalent taxei vamale,
instanța de la Luxemburg a identificat, din nou, elemente caracteristice acestei noțiuni. Astfel, aceste taxe sunt
aplicate în mod unilateral de către un stat membru asupra mărfurilor care au trecut frontiera, indiferent de
denumire, de cuantum sau de momentul și modul perceperii, prin care se creează o discriminare în raport cu
produsele naționale similare. În jurisprudență, au fost identificate, de asemenea, acele taxe care, deși au aparența
unor taxe cu efect echivalent taxelor vamale, totuși nu se încadrează în această categorie. De exemplu, taxele
percepute de agenții economici ca urmare a prestării unui serviciu care nu constituie o formalitate administrativă
sau vamală sau taxele percepute în baza unor reglementări specifice de drept al Uniunii Europene (acele taxe
percepute ca urmare a controalelor fito-sanitare).
De asemenea, libera circulație presupune interzicerea oricăror restricții cantitative sau a măsurilor cu
efect echivalent (și a restricțiilor calitative).

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
5
Q

Libera circulație a mărfurilor

1. Excepții legale

A

Excepțiile de la libera circulație a mărfurilor nu trebuie să fie discriminatorii și nu trebuie să aibă ca
scop protecția economică. Art. 36 TFUE permite statelor membre să impună interdicții sau restricții la import,
la export sau de tranzit, justificate pe motiv de:
 morală publică;
 ordine publică;
 siguranță publică;
 protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor;
 protejarea unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică ori de
protecție a proprietății industriale și comerciale.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
6
Q

Libera circulație a mărfurilor

2. Excepții jurisprudențiale

A

Acestor motive legale li se adaugă și cele jurisprudențiale, precum protecția consumatorilor (cu
respectarea proporționalității), eficacitatea controalelor fiscale sau drepturile omului. În acest excepții, TFUE
prevede și o serie de clauze de salvgardare, în art. 114 li art. 346-347, care sunt adoptate de statele membre și
aprobate de Comisia Europeană, în vederea neaplicării de către statele respective a regulilor de piață internă,
inclusiv a celor privind libera circulație a mărfurilor. A se vedea: C 8/74 (Dassonville), C 120.78 (Cassis de
Dijon), C 267 și 268/91 (Keck et Mithouard), C 112/00 (Schmidberger), C 402/09 (Tatu).

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
7
Q

b) Libera circulație a persoanelor

Evoluție

A

Libera circulație a persoanelor, ca și libera circulație a mărfurilor, a fost instituită prin Tratatul de la
Roma, care garanta, în fapt, libera circulație a lucrătorilor. Ulterior, noțiunea de lucrător a fost apreciată de
instanța de la Luxemburg în mod extins, devenind aplicabilă și în cazul altor categorii de persoane, precum
studenții. Tratatul de la Maastricht instituie, în mod clar, cetățenia europeană, însoțită de o serie de drepturi,

precum dreptul la liberă circulație a cetățenilor statelor membre. În prezent, alături de dispozițiile din TFUE
(art. 20 alin. (2) lit. a), art. 21, capitolele 1 și 2 din Titlul IV al Părții a III-a), au fost adoptate norme de drept
derivat, în vederea facilitării aplicării în practică a acestei noțiuni, respectiv: Directiva 2004/38/CE privind
dreptul la liberă circulația și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor
acestora; Regulamentul nr. 492/2011 privind libera circulație a lucrătorilor, abrogând regulamentul anterior
din 1978.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
8
Q

b) Libera circulație a persoanelor

Beneficiarii liberei circulații a persoanelor

A

Libera circulație a persoanelor este garantată atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Astfel:
 în categoria persoanelor fizice, includem:
1. lucrătorii salariați vizați de art. 45 TFUE; lucrătorul este cetățeanul unui stat membru care
desfășoară o activitate economică, reală și efectivă, în schimbul unei remunerații și care se
află într-un raport de subordonare;
2. lucrătorii care desfășoară activități independente, potrivit art. 49 TFUE;
3. membrii de familie ai unui lucrător salariat sau independent; aceștia sunt definiți de
Directiva nr. 2004/38/CE și au făcut obiectul unei jurisprudențe bogate, anume: soțul,
partenerul cu care cetățeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul
legislației unui stat membru, descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se
află în întreținerea sa, ascendenții direct.
 în categoria persoanelor juridice, potrivit art. 54 TFUE, societățile constituite în mod legal pe
teritoriul unui stat membru sunt asimilate, în ceea ce privește libera circulație, peroanelor fizice
resortisante ale statelor membre și beneficiază, așadar, de dreptul la liberă circulație.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
9
Q

b) Libera circulație a persoanelor

Conținutul liberei circulații a persoanelor

A

Conținutul liberei circulații a persoanelor
Dreptul la liberă circulație nu poate fi conceput în afara sferei de drepturi subsecvente pe care le
condiționează, precum dreptul la muncă, dreptul la educație și la continuarea studiilor, dreptul de a se căsători
și de reîntregire familial, dreptul la sănătate și dreptul de a beneficia de servicii de îngrijire medicală

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
10
Q

b) Libera circulație a persoanelor

Excepții de la libera circulația a persoanelor

A

Libera circulație a persoanelor poate fi limitată în cazuri temeinic justificate, menționate atât în TFUE,
cât și în Directiva 2004/38/CE și în jurisprudența CJUE. Astfel, în ceea ce privește libera circulație a lucrătorilor,
tratatul prevede în mod clar, în art. 45, că aceasta este limitată în legătură cu încadrarea în administrația publică.
De asemenea, art. 52 TFUE constituie temeiul pentru restrângerea dreptului la liberă circulație pentru motive
de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
11
Q

Libera circulație a serviciilor

A

Libera circulație a serviciilor, instituită prin Tratatul de la Roma, a cunoscut o dezvoltare comună cu
cea a liberei circulații a persoanelor, ambele conducând la realizarea pieței comune, însă se poate observa că
actul legislativ adoptat în baza tratatului în această materia este Directiva 2006/183/CE, adoptată după o perioadă
foarte mare de timp de la intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a CEE. În prezent, art. 52-56 TFUE
reglementează această materie, fiind considerate servicii prestațiile furnizate în mod obișnuit, în schimbul unei
Pagină | 4
remunerații, în măsura în care nu sunt reglementate de dispozițiile privind libera circulație a mărfurilor, a
capitalurilor și a persoanelor. Astfel, potrivit tratatului, serviciile cuprind, în special, activitățile cu caracter
industrial, activitățile cu caracter comercial, activitățile artizanale, activitățile prestate în cadrul profesiunilor
liberale. Potrivit directivei serviciilor, nu sunt considerate servicii cele neeconomice de interes general (anume
serviciile financiare, serviciile de îngrijire a sănătății, serviciile prestate de notari și de executori judecătorești)

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
12
Q

Libera circulație a serviciilor

Conținutul liberei circulații a serviciilor

A

Aceasta presupune eliminarea oricăror cerințe (autorizații) impuse de un stat-gazdă pentru accesul la
o activitate de servicii sau exercitarea acesteia

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
13
Q

Libera circulație a serviciilor

Excepții de la libera circulație a serviciilor

A

Libera circulație a serviciilor este supusă unor excepții, în aceleași condiții ca și libera circulație a
persoanelor, fiind avute în vedere încadrarea în administrația publică, protecția ordinii publice, a sănătății
publice sau a siguranței publice

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
14
Q

Libera circulație a plăților și a capitalurilor

A

Această libertate fundamentală a fost menționată, la rândul ei, în Tratatul de la Roma, fiind aplicabilă,
din acel moment, nu numai cetățenilor comunitari, ci și cetățenilor statelor terțe. În prezent, capitolul 4 din
Titlul al IV-lea al Părții al III-a din TFUE reglementează în prezent această libertate, la care se adaugă dreptul
derivat specific. Astfel, plățile curente reprezintă transferuri de valută, care constituie o contraprestație în
cadrul unei tranzacții aferente, în timp ce fluxurile de capital sunt operațiuni financiare, care vizează, în
principal, plasarea sau investirea sumei în cauză, iar nu remunerarea unei prestații.

How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
15
Q

Libera circulație a plăților și a capitalurilor

Excepții de la libera circulație a plăților și a capitalurilor

A
  1. Excepții care vizează statele membre
    Art. 165 TFUE garantează statelor membre:
     dreptul de a aplica dispoziții incidente ale legislațiilor fiscale, care stabilesc o distincție între
    contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în ceea ce privește reședința sau locul în care
    capitalurile au fost investite;
     dreptul de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea normelor interne din
    domeniul fiscal sau al supravegherii prudențiale a instituțiilor financiare, precum și dreptul de a
    stabili proceduri de declarare a circulației capitalurilor, în scopul informării administrative sau
    statistice;
     dreptul de a adopta măsuri justificate pe motive de ordine publică, sănătate publică sau siguranță
    publică.
How well did you know this?
1
Not at all
2
3
4
5
Perfectly
16
Q

Libera circulație a plăților și a capitalurilor

2. Excepții care vizează statele terțe

A

În relațiile cu statele terțe, pot fi impuse restricții liberei circulații a capitalurilor, în cazul în care, în
împrejurări excepționale, circulația capitalurilor din statele terțe sau destinate acestora provoacă sau amenință
să provoace dificultăți grave în funcționarea UEM (Uniunii Economice și Monetare). În această situație, aceste
restrângeri iau forma unor măsuri de salvgardare, pentru o perioadă de până la 6 luni.
Pagină | 5
În concluzie, armonizarea legislației statelor membre, prin intermediul normelor de drept derivat ce au
fost adoptate în materia celor patru libertăți fundamentale, contribuie, în mod evident, la integrarea economică
în cadrul Uniunii Europene, ceea ce consolidează, printre altele, caracteristicile federale întâlnite în cadrul
acestei organizații internaționale integurvanmentale.