Competenţele Uniunii Europene Flashcards
Consacrarea competenţelor în Dreptul Comunitar, Unional
Tratate institutive:
Competenţe proprii ale statelor membre;
Competenţe proprii ale CEE;
Competenţe „concurente”.
Tratate modificatoare:
Competenţe „paralele”;
Competenţe „limitate”.
Tratatele modificatoare au introdus noi domenii în sfera de competenţă a Uniunii Europene pentru
realizarea obiectivelor Uniunii Europene, fără însă a stabili o delimitare clară între tipul de
competenţă şi domeniile în care aceasta poate acţiona. Cea mai importantă modificare a adus-o
Tratatul de la Lisabona, deoarece a introdus o listă, o tipologie care descrie şi defineşte
competenţele Uniunii Europene, alocând fiecărei categorii de competenţe o serie de domenii.
Consacrare:
Art. 1 TUE; Art. 5 TUE; Art. 2-7 TFUE; Protocolul nr. 25; Declaraţia nr. 1 Declaraţia nr. 18 Declaraţia nr. 24 Declaraţia nr. 31 Declaraţia nr. 41-42
Tipuri de competenţă (după temeiul legal):
Exprese
Exprese (după cum sunt repartizate între statele membre) (art.2-6 TFUE):
- Exclusive;
- Partajate;
- De coordonare;
- De sprijinire, coordonare sau completarea acţiunilor statelor membre;
- În materie de PESC şi politică de apărare comună.
Tipuri de competenţă (după temeiul legal):
Implicite (jurisprudenţa CJUE):
- sunt o creație jurisprudențială, rezultate din utilizarea metodei de interpretare
finalistă sau teleologică. În acest caz, sunt avute în vedere competențele externe ale
Uniunii Europene, care rezultă din aplicarea principiului paralelismului, în
condițiile în care există o competență internă în acel domeniu. Acestea sunt
competențele prevăzute de art. 3 alin. (2), care a codificat jurisprudența CJUE, în
special doctrina ERTA, statuată în Cauza 22/70 (8/55, 20/59, 22/70); - domeniu: competenţă externă;
- Condiţie: existenţa competenţei interne, chiar neexercitată;
- Consacrare: art. 3 alin 2 TFUE.
Tipuri de competenţă (după temeiul legal):
Subsidiare (art. 352 TFUE):
- rezultă din aplicarea art. 352 TFUE, care conține așa-numita clauză de flexibilitate
(clauza pasarelă/ rezervorul de competențe). În baza acestui articol, Uniunea
Europeană poate acționa, în cazul în care se dovedește necesar, în cadrul politicilor
definite în Tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele comune, fără ca atribuțiile
sale să fie prevăzute de Tratate; - Instituția care acționează într-o astfel de situație este Consiliul, care hotărăște în
unanimitate, la propunerea Comisiei, după aprobarea Parlamentului European şi
adoptă măsurile corespunzătoare. În cazul în care dispoziţiile respective sunt
adoptate de Consiliu în confromitate cu o procedură legislativă specială, acesta
hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului.
Și în acest caz, respectarea principiului subsidiarității se impune cu prioritate, iar
măsurile adoptate nu pot viza armonizarea legislației statelor membre în domeniile
în care Tratatele nu prevăd această posibilitate; - Astfel, se consideră că invocarea acestor prevederi poate apărea atunci când puterile
conferite de Tratate sub forma atribuțiilor specifice (competență funcțională) ar
putea fi insuficiente pentru atingerea obiectivelor atribuite expres de Tratate
(competența materială); - Potrivit jurisprudenței CJUE, art. 352 TFUE nu poate servi ca bază pentru
extinderea competențelor Uniunii și nu poate fi folosit ca temei pentru alegerea unei
baze legale care conține o procedură legislativă mai simplă sau care nu implică
Parlamentul; - Marja de acţiune a Uniunii Europene e limitată de obligaţia respectării principiului
atribuirii de competenţă (art. 7 TFUE) şi de necesitatea atingerii obiectivelor
Uniunii Europene (art. 3 alin. 6 TUE); - Art. 2 alin. 6 TFUE prevede că întinderea şi condiţiile exercitării competenţei sunt
stabilite prin dispoziţiile referitoare la fiecare domeniu; - Nu se aplică în domeniul PESC;
Tipuri de competenţă (după temeiul legal):
Declarațiile 41 și 42, anexate Tratatelor, dau o interpretare articolului 352 TFUE,
astfel:
o Se exclude posibilitatea ca acest articol să fie folosit exclusiv pentru
atingerea obiectivelor stabilite la art. 3 alin. (1) TFUE;
o Această dispoziție nu poate fi folosită pentru atingerea obiectivelor din
domeniul PESC și orice act adoptat în baza acestui articol trebuie să
respecte limitele prevăzute în art. 40 par. 2 TUE; în plus, Declarația 41
menționează că, în conformitate cu art. 31 alin. (1) TUE, nu pot fi adoptate
acte legislative în domeniul PESC;
o Această dispoziție nu poate constitui temeiul legal pentru extinderea
competențelor UE dincolo de cadrul general pe care îl constituie totalitatea
dispozițiilor Tratatelor și, în special, acele dispoziții care definesc misiunile
și acțiunile UE;
o Această prevedere legală nu poate să constituie temeiul pentru adoptarea
unor dispoziții care, în esență, ar avea ca efect modificarea Tratatelor cu
eludarea procedurii prevăzute în acest scop.
Competenţă exclusivă
Tratatul de la Lisabona a introdus pentru prima dată o listă cu tipurile de competențe de care
dispune UE și domeniile în care se aplică. TFUE definește competența exclusivă a UE într-un
domeniu determinat ca fiind acea competență în baza căreia numai UE poate legifera și adopta
acte cu forță juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care
sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.
Competenţă exclusivă
În această situație, statele membre pot adopta acte cu forță obligatorie:
numai dacă sunt abilitate de UE;
numai pentru punerea în aplicare a actelor UE.
Competenţă exclusivă
Art. 2 prevede în:
Alin. 2: În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele membre
într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte
obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre își exercită
competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat competența. Statele membre își
exercită din nou competența în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să și-o mai
exercite.
Alin. 3: Statele membre își coordonează politicile economice și de ocupare a forței de
muncă în conformitate cu condițiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora
Uniunea dispune de competență.
Alin. 4: Uniunea este competentă, în conformitate cu dispozițiile Tratatului privind
Uniunea Europeană, să definească și să pună în aplicare o politică externă și de securitate
comună, inclusiv să definească treptat o politică de apărare comună.
Alin. 5: În anumite domenii și în condițiile prevăzute în tratate, Uniunea este competenta
să întreprindă acțiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acțiunii statelor membre,
fără a înlocui însă prin aceasta competența lor în aceste domenii. Actele Uniunii obligatorii
din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispozițiilor tratatelor referitoare la aceste
domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative
ale statelor membre.
Alin. 6: Întinderea și condițiile exercitării competențelor Uniunii sunt stabilite prin
dispozițiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu.
Competenţă exclusivă
Art. 3 TFUE prevede o listă exhaustivă a domeniilor de competență exclusivă, respectiv:
uniunea vamală;
stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;
conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;
politica comercială comună.
Competenţă exclusivă
Art. 3 alin. (2) prevede o nouă competență a UE în ceea ce privește încheierea unui acord
internațional; astfel, UE deține competența exclusivă de a încheia un acord internațional în
următoarele 3 situații:
încheierea este prevăzută de un act legislativ al UE – în această situație, UE va acționa în
plan extern atâta vreme cât deține o competență la nivel intern (a se vedea Avizul 1/94);
încheierea este necesară pentru a permite Uniunii să-și exercite o competență internă (a se
vedea Avizul 1/76) – în doctrină se consideră că această prevedere nu codifică întocmai
jurisprudența CJUE, care statuează că UE (CEE) poate acționa la nivel extern numai dacă
atingerea unui obiectiv la nivel intern printr-un act adoptat la nivel intern este imposibilă/
numai dacă există o legătură intrinsecă între obiectivul intern și sfera externă;
încheierea ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de
aplicare a acestora (a se vedea hotărârea pronunțată în Cauza 22/70, Doctrina ERTA) – în
acest caz se consideră că exercitarea de către Comunitatea Europeană a unei competențe
exclusive paralele este posibilă și în situația în care un acord încheiat de un stat membru
ar fi afectat legislația UE sau aplicabilitatea acesteia.
În domeniul de competenţă exclusivă
În domeniul de competenţă exclusivă, statele membre şi-au pierdut atât competenţa sau puterea de legiferare,cât şi pe acea de a încheia acorduri internaţionale; aceste acorduri sunt obligatorii pentru statele membre (nu se ratifică), acestea putând participa la încheierea de acorduri internaţionale alături de Uniune în cazul de competenţă partajată (acorduri mixte).
Competenţa partajată
Potrivit art. 2 alin. (2) TFUE, în cazul în care Tratatele atribuie UE o competență partajată cu
statele membre într-un domeniu determinat, UE și statele membre pot legifera și adopta acte
obligatorii în acest domeniu.
Statele membre își pot exercita competența numai dacă UE nu și-a exercitat competența și, de
asemenea, statele membre își exercită din nou competența în măsura în care UE a hotărât să
înceteze să și-o mai exercite.
Competenţa partajată
Art. 4 TFUE stabilește o listă a competențelor Uniunii Europene:
competențe prin excludere: atunci când statele membre îi atribuie Uniunii prin Tratate o
competență care nu se referă la art. 3 și 6.
de competență partajată prin eliminare:
piața internă;
politica socială pentru aspectele definite în TFUE;
coeziunea economică, socială și teritorială;
agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
mediul;
protecția consumatorului;
transporturile;
rețelele transeuropene;
energia;
spațiul de libertate, securitate și justiție;
obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică pentru aspectele definite în
TFUE.
Competenţa partajată
Totodată, art. 4 alin. (3) și (4) prevăd 2 domenii de competență partajată:
domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului (exercitarea competenței UE nu
poate avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-și exercita propria competență);
domeniul cooperării pentru dezvoltare și ajutor umanitar (UE poate întreprinde acțiuni și
poate pune în aplicare o politică comună fără lipsirea statelor membre de posibilitatea de
a-și exercita propria competență).
Competenţa partajată
Se consideră că în aceste 2 domenii, Uniunea Europeană exercită o competență partajată paralelă.
Se consideră că în aceste 2 domenii, Uniunea Europeană exercită o competență partajată paralelă.
În doctrină, se consideră că este problematică definirea acestui tip de competență, având în vedere
că DUE trebuie respectat și aplicat cu prioritate de către statele membre.
Competenţa partajată
Competenţele partajate sunt reglementate în art. 2 alin. 2 şi art. 4 TFUE. Trebuie avut în vedere
modul în care Uniunea poate sî ia decizii. Potrivit art. 4 alin. 2 Uniunea Europeană acţionează în
cadrul competenţelor partajate, acţionează prin adoptarea de acte cu caracter obligatoriu, statele
membre putând acţiona în două situaţii:
dacă Uniunea Europeană nu şi-a exercitat competenţa (că în cazul în care din domeniul
foarte mare al competenţei Uniunii, aceasta nu-şi exercită competenţa, pot interveni
statele);
dacă Uniunea Europeană a hotărât (expres) să înceteze să si-o mai exercite (a legiferat, dar
apoi a încetat să mai legifereze, de ex.: Uniunea abrogă un act, nu mai legiferează în acel
domeniu).
Competenţa partajată
Exercitarea competenţelor se regăseşte prin Protocolul nr. 25: domeniul de aplicare al
exercitării competenţelor sale include doar
Delimitare
art. 4.alin.1 TFUE:
o prin excludere: Competenţa Uniunii Europene este partajată cu statele membre în
cazul în care tratatele îi atribuie o competenţă care nu se referă la domeniile
menţionate la art. 3 şi art. 6;
art. 4. alin. 1 TFUE:
o prin enumerare:
- Domeniile de competenţă partajată identificate din art. 4 alin. 2 TFUE au fost
grupate în doctrină în două mari tipuri:
a. Competenţe concurente
Piaţa internă;
Politică socială, pentru aspectele definite în tratat;
Coeziunea economică, socială şi teritorială;
Agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice
ale mării;
Mediul;
Protecţia consumatorului;
Transporturile;
Reţelele transeuropene;
Energia;
Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;
Obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică,
pentru aspectele definite în tratat.
b. Competenţe paralele:
Domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului (C181/91, C-248/91);
Domeniul cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului
umanitar (acţiune externă a statelor membre) (C-316/91).
Competenţa partajată
Astfel, în Declarația nr. 18 se precizează că în situația
Astfel, în Declarația nr. 18 se precizează că în situația în care Tratatele atribuie UE competențe
partajate cu statele membre într-un anumit domeniu, statele membre își exercită competența în
măsura în care UE nu și-a exercitat-o sau a hotărât să nu și-o mai exercite. În această situație,
instituțiile UE hotărăsc să abroge un act legislativ în special pentru a garanta mai buna respectare
a principiilor subsidiarității și proporționalității.
De asemenea, Declarația nr. 24 este avută în vedere în modul în care UE își exercită competențele.
Competenţa partajată
Protocolul nr. 25
În doctrină, se consideră că Tratatele definesc competențele partajate dintr-o perspectivă care le
apropie de competențe concurente (noțiune preluată din federalism).
Protocolul nr. 25 privind exercitarea competențelor partajate prevede că în cazul în care UE
desfășoară o acțiune într-un anumit domeniu, domeniul de aplicare al exercitării competențelor
sale include doar acele elemente care sunt reglementate de respectivul act al UE și, prin urmare,
nu include întregul domeniu.
Competenţa partajată
Astfel, urmând teoria transformării competențelor partajate în competențe concurente, se arată că
aceasta se produce ca urmare
Astfel, urmând teoria transformării competențelor partajate în competențe concurente, se arată că
aceasta se produce ca urmare a aplicării principiul priorității DUE în raport cu dreptul statelor
membre; astfel, în măsura în care UE exercită competențele sale partajate, statele membre ar pierde
propria competență de legiferare. Însă, urmând federalismul german, se arată că o asemenea
posibilitate nu se poate realiza.
Așadar, competențele partajate trebuie exercitate cu respectarea strictă a prevederilor din Tratat,
raportat la principiul atribuirii de competențe și la principiul priorității DUE în raport cu dreptul
statelor membre.
Competenţele de coordonare
Sunt reglementate în art. 2 alin. 3 şi art. 5din TFUE. Acestea se regăsesc în domeniile:
Politică economică;
Politică de ocupare a forţei de muncă;
Politică socială.
Competenţele de coordonare
n ceea ce priveşte politica economică
În ceea ce priveşte politica economică a statelor membre, Tratatul prevede că orientările generale
ale acestor politici sunt stabilite de Consiliu, potrivit art. 16 TUE.
Competenţele de coordonare
Tratatul prevede faptul că în cadrul competenţelor de coordonare sunt incluse două domenii
Tratatul prevede faptul că în cadrul competenţelor de coordonare sunt incluse două domenii care
vizează lato sensu politica socială, astfel:
Politica de ocupare a forţei de muncă, pentru care, de asemenea, Uniunea Europeană
stabileşte orientările;
Politica socială a statelor membre pentru care UE poate adopta iniţiative.