EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR CJUE

Question 1

a) Precizări introductive

Answer 1

După cum știm, jurisprudența CJUE este un izvor de drept al Uniunii Europene nescris și obligatoriu
atât pentru instituțiile Uniunii Europene, cât și pentru statele membre și cetățeni. În funcție de tipurile de hotărâri
pe care le pronunță, CJUE acționează fie ca un tribunal constituțional, fie ca un tribunal administrativ, fie ca
o curte de apel. Hotărârile, ordonanțele și avizele CJUE sunt obligatorii, au autoritate de lucru judecat, iar anumite
hotărâri, în funcție de acțiunile în care sunt pronunțate, au efect erga omnes. Hotărârile CJUE au forță executorie,
conform TFUE.

Question 2

a) Precizări introductive

Această prevedere trebuie analizată în corelare cu art. 299 TFUE, conform căruia:

Answer 2

(1) Actele Consiliului, ale Comisiei sau ale Băncii Centrale Europene care impun o obligație pecuniară
în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titluri executorii.
(2) Decizia este învestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea niciunei alte formalități decât cea a
verificării autenticității acestui titlu de către autoritatea națională pe care guvernul fiecărui stat
membru o desemnează în acest scop și a cărei desemnare este adusă la cunoștința Comisiei și a Curții.
(3) Executarea silită poate fi suspendată numai pe temeiul unei decizii a Curții.

Question 3

b) Executarea hotărârilor pronunțate ca urmare a unei acțiuni în anulare/carență

Answer 3

Art. 266 TFUE face trimitere, de asemenea, la obligativitatea executării hotărârii CJUE ca urmare a
unei acțiuni în anulare. Executarea intră în sarcina instituției, organului, oficiului sau agenției emitente a actului
anulat sau a cărei abținere a fost declarată contrară tratatelor.

Question 4

c) Executarea sancțiunilor

Answer 4

n ceea ce privește sancțiunile în cadrul sistemului jurisdicțional al CJUE, acestea sunt aplicate în două
cazuri, anume:
1. în cadrul procedurii de infringement = a acțiunii în constatarea neîndeplinirii de către statele membre
a obligațiilor asumate prin tratate (art. 360 alin. (2) TFUE) – în acest caz, sancțiunea este plata unei
sume forfetare sau a unor penalități cu titlu cominatoriu, în cazul în care statul membru nu a pus în
executare hotărârea CJUE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor; sancțiunea se aplică în temeiul
unei a doua cereri introduse de către Comisie (după ce a fost pronunțată deja o hotărâre de constatare
de către CJUE), în situația în care statul membru refuză în continuare să pună în executarea
hotărârea CJUE; dacă statul membru nu comunică măsurile de transpunere a directivei, Comisia poate
cere direct Curții să sancționeze statul membru, fără să se mai treacă prin procedura de constatare;
în momentul în care Comisia propune anumite sancțiuni Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta
trebuie să țină cont de 3 mari elemente: (1) gravitatea infracțiunii; (2) durata; (3) necesitatea de a
asigura efectual disuasiv al sancțiunii pentru a evita recidiva; metoda de calcul urmată se bazează,
la rândul ei, pe respectarea a două mari principii: (1) principiul proporționalității; (2) principiul
egalității de tratament între statele membre;
 calculul penalităților cu titlu cominatoriu se realizează pe zile de întârziere, de la momentul
Pagină | 2
pronunțării hotărârii cu titlu de condamnare și până la executarea hotărârii = sumă fixă
(valoare forfetară = 3116 euro – 2020) * coeficient de durată * coeficient de gravitate *
factorul n de țară;
 coeficientul de gravitate = pierderi aduse resurselor proprii ale Uniunii Europene, atingeri
aduse funcționării și organizării instituțiilor Uniunii Europene, prejudiciu grav sau ireparabil
pentru sănătatea umană sau mediu (scară 1-20);
 coeficientul de durată = de la data pronunțării primei hotărâri de condamnare (de constatare
a neîndeplinirii obligațiilor) până la sesizarea CJUE de către Comisie pentru condamnare
pecuniară (scară 1-3);
 factorul n = medie geometrică raportată la numărul de voturi în Parlamentul European și
produsul intern brut;
 sumă forfetară = Comisia a menționat că, prin impunerea unei sume forfetare, se urmărește
sancționarea încălcării principiului legalității = sumă fixă (=coeficient de gravitate * factor
n = 1039 euro - 2020) * nr. de zile de încălcări.
2. în cazul acțiunii în răspundere extracontractuală a Uniunii Europene (art. 340 alin (2) TFUE).

Question 5

d) Jurisprudența CJUE

Answer 5

Jurisprudența CJUE a avut rolul de a interpreta dispozițiile din tratat privind obligația la plata unei sume
forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu ca fiind cumulative aceste două obligații, pentru a se asigura
respectarea dreptului Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona nu a operat în art. 260 alin. (2) TFUE nicio
modificare față de tratatul anterior, în sensul introducerii obligației cumulative. Prin hotărârea C-304/02, CJUE
a stabilit că Franța poate fi condamnată atât la penalități cu titlu cominatoriu, cât și la sume forfetare. Hotărârea
C-549/18 este un exemplu în care Curtea a condamnat România numai la plata unei sume forfetare de 3 mil
euro, menționând că neîndeplinirea obligației de transpunere a durat „puțin mai mult de 2 ani” și că trebuie să
se ia în calcul capacitatea de plată a statului membru în cauză la data hotărârii Curții. În concluzie, CJUE poate
impune sancțiuni pecuniare împotriva statelor membre care nu respectă dreptul Uniunii Europene, dar poate,
de asemenea, să oblige Uniunea Europeană să plătească despăgubiri pentru faptele săvârșite de instituții și/sau
de agenții acestora în exercitarea funcțiilor lor, dacă s-a cauzat un prejudiciu și există o legătură de cauzalitate
în acest sens. Efectele hotărârilor CJUE urmăresc ca statele membre și instituțiile în cauză să respecte dreptul
Uniunii, ceea ce conduce în mod direct la îndeplinirea obligațiilor și a directivelor care rezultă din tratate.

Question 6

TRIMITERILE PRELIMINARE

a) Noțiune

Answer 6

Trimiterile preliminare reprezintă un mecanism nejurisdicțional prin care se instituie o colaborare
strânsă între judecătorul național și judecătorul de la Luxemburg, în scopul aplicării uniforme a dreptului Uniunii
Europene, conform art. 19 TUE. În prezent, reglementarea acestora se găsește în art. 267 TFUE, Protocolul
nr. 3 privind Statutul CJUE, Regulamentul de procedură al CJUE și în Recomandările CJUE în atenția instanțelor
naționale referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (fără forță juridică obligatorie, însă este de dorit ca
instanțele naționale să respecte aceste recomandări). Trimiterile preliminare au fost denumite și acțiuni în
interpretare sau acțiuni în validare, însă s-a renunțat la această sintagmă întrucât nu este vorba despre o acțiune
directă în fața CJUE.

Question 7

TRIMITERILE PRELIMINARE

b) Obiectul trimiterilor preliminare

Answer 7

Obiectul trimiterilor preliminare îl constituie interpretarea și aplicarea unitară a dreptului Uniunii de
către instanțele naționale ale statelor membre și, implicit, de către statele membre, iar nu la interpretarea
dreptului național sau la aspecte de fapt invocate în cadrul litigiului principal. Trimiterile preliminare sunt un
mecanism necontencios, prin care se instituie un dialog permanent între judecătorul european și judecătorul
național, pornind de la premisa existenței unui litigiu pendinte la nivel național, având ca obiect o chestiune ce
vizează interpretarea și aplicarea unei norme de drept al Uniunii Europene. Cu privire la momentul în care se
formulează o trimitere preliminară, se arată că decizia de a efectua o trimitere preliminară trebuie luată într-o
etapă a procedurii în care instanța de trimitere este în măsură să definească cu suficientă precizie cadrul juridic
și factual al cauzei principale, precum și problemele juridice pe care aceasta le ridică; este indicat ca această
trimitere să fie formulată în urma unei dezbateri în contradictoriu.

Question 8

TRIMITERILE PRELIMINARE

În concret, trimiterile preliminare pot avea ca obiect, potrivit art. 267 TFUE:

Answer 8

 interpretarea tratatelor Uniunii și a actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile
Uniunii Europene;
 validarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii Europene.

Question 9

TRIMITERILE PRELIMINARE

OBS! Ca regulă, este vorba numai despre

Answer 9

OBS! Ca regulă, este vorba numai despre actele obligatorii adoptate la nivelul Uniunii Europene, însă
CJUE s-a pronunțat inclusiv asupra unor recomandări (Hotărârea în Cauza 113/75). Curtea s-a pronunţat şi
asupra interpretării principiilor generale de drept, în special atunci când este vorba despre interpretarea
drepturilor fundamentale sau asupra interpretării unor acorduri internaționale (Hotărârea în Cauza 181/73)
Este o aplicare a principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Conform art. 275 TFUE, CJUE nu este competentă în ceea ce privește dispozițiile privind PESC și nici
în ceea ce privește actele adoptate în temeiul acestora.

Question 10

TRIMITERILE PRELIMINARE

c) Autorul trimiterilor preliminare

Answer 10

Autorul trimiterii preliminare este instanţa naţională.
Caracteristicile instanţelor:
 Originea legală (constituit prin lege)
 Caracter permanent
 Caracter obligatoriu al competenţei, recunoscut la nivel internaţional
 Să aplice principiul contradictorialităţii
 Să aplice normele de drept (Cauza 61-65)
 Să aibă caracter independent.
Art. 19 alin. (3) lit. b TUE precizează în mod clar că Instanța de la Luxemburg se pronunță cu titlu preliminar
numai la solicitarea instanțelor judecătorești naționale; așadar, subiectul acestei acțiuni nu poate fi decât
instanța națională, care are o definiție specifică în DUE.
Dacă deciziile unui tribunal arbitral sunt obligatorii şi dacă acesta este constituit prin lege, atunci el poate
constitui instanţă în sensul DUE. Dacă este constituit în urma cererii părţilor acesta nu poate fi considerat
instanţă, deoarece îi lipseşte caracterul permanent.
Un organism profesional (de exemplu: Comisiile, Camerele din cadrul Colegilor Medicilor) poate fi considerat
instanţă în înţelesul Dreptului Uniunii Europene? În principiu nu, dar depinde cum este prevăzut la nivel
naţional şi obligativitatea acestuia. Colegiul este instituit prin lege, a primit putere de la Ministerul de Resort
inclusiv posibilitatea de sancţionare a membrilor săi, dar nu pronunţă decizii care să nu poată fi atacate la o
instanţă de drept comun şi nu este respectat nici principiul contradictorialităţii.
Curtea Constituţională poate trimite trimiteri preliminare.

Question 11

TRIMITERILE PRELIMINARE

d) Obligativitatea formulării trimiterilor preliminare

Answer 11

Art. 267 alin 2 din TFUE prevede posibilitatea pe care o instanţă a unui stat membru o are de a formula o
trimitere preliminară dacă răspunsul la aceasta este necesar pentru soluţionarea litigiului la nivel naţional.
Atunci când necesitatea formulării unei trimiteri preliminare se invocă într-o cauză pendinte în fața unei
instanțe ale cărei hotărâri mai pot face obiectul unei căi de atac, revine numai judecătorului național aprecierea
necesității formulării unei asemenea trimiteri preliminare (cu alte cuvinte, e facultativ şi rămâne la latitudinea
judecătorului). Însă dacă formularea unei trimiteri preliminare este solicitată unei instanţe ale cărei decizii nu
sunt supuse nici unei căi de atac, atunci această instanţă este obligată să sesizeze CJUE.

Question 12

TRIMITERILE PRELIMINARE
d) Obligativitatea formulării trimiterilor preliminare
Condiţiile generale:

Answer 12

 Existenţa unui litigiu la nivel naţional;
 Să existe o nouă chestiune de interpretare care prezintă un interes general pentru aplicarea uniformă a
Dreptului Uniunii Europene;
 Jurisprudenţa existentă nu furnizează clarificarea necesară într-un cadru juridic sau factual inedit.
Condiţiile specifice:
 Litigiul se derulează in faţa unei instanţe ale căror hotărâri nu pot fi atacate.

Question 13

TRIMITERILE PRELIMINARE

Excepția trimiterii preliminare pleacă de la faptul ca

Answer 13

Excepția trimiterii preliminare pleacă de la faptul ca interpretarea normei de drept în cauza este clara și nu
lasă loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la interpretarea sa (teoria actului clar – 283/81). De asemenea,
o instanța naționala nu e obligata sa formuleze o trimitere preliminara în cazul în care norma respectiva de
DUE a făcut deja obiectul unei interpretări a CJUE.

Question 14

TRIMITERILE PRELIMINARE
Din analiza jurisprudenței CJUE, s-au identificat 3 situații principale care constituție excepții de la obligația
instanțelor naționale de a formula trimiteri preliminare:

Answer 14

a) întrebarea nu este relevantă – presupune faptul că instanțele naționale sunt singurele în măsură
a aprecia necesitatea pronunțării unei hotărâri în interpretare de către CJUE; așadar, atunci când întrebarea nu
este relevantă, adică în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la întrebare, el nu ar putea avea nicio
influență asupra soluționării litigiului, instanța națională nu mai are obligația formulării unei trimiteri
preliminare;
b) există o hotărâre anterioară a CJUE – este de subliniat faptul că această situație exceptează
formularea unei trimiteri preliminare atunci când se ridică o problemă identică de drept material sau atunci
când răspunsul poate fi dedus dintr-o hotărâre anterioară; în acest sens, este evident că hotărârile CJUE
dobândesc efect erga omnes;
c) interpretarea normei de DUE este clară, evidentă (teoria actului clar) – în Hotărârea CILFIT
283/81, CJUE a făcut aplicarea teoriei actului clar, arătând că, ori de câte ori aplicarea corectă a dreptului
comunitar se impune în mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile privind modul de
soluționare a întrebării adresate, iar instanța națională este convinsă că acest aspect se impune în mod la fel de
evident și instanțelor naționale din alte state, și Curții, aceasta se poate abține să mai trimită întrebarea Curții
și poate să o soluționeze pe propria răspundere; caracterul evident trebuie evaluat în funcție de caracteristicile
dreptului comunitar și de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea sa.

Question 15

TRIMITERILE PRELIMINARE

refuzul instantei nationale

Answer 15

În cazul în care instanţele naţionale refuză în mod nejustificat formularea unei trimiteri preliminare solicitată
de către una dintre părţi, CEDO a arătat că într-o asemenea situaţie se aduce atingere dreptului la un proces
echitabil. Aşadar, trebuie să existe un refuz nejustificat a trimiterii preliminare a unei instanţe naţionale.

Question 16

TRIMITERILE PRELIMINARE

e) Ce trebuie să cuprindă o cerere preliminară:

Answer 16

 Expunere generală a obiectului litigiului şi a faptelor;
 Normele naţionale aplicabile;
 Jurisprudenţa naţională pertinentă;
 Motivaţia care stă la baza trimiterii preliminare, motivele care au determinat instanţa;
 Legătura dintre normele de drept a Uniunii Europene care se cer interpretate şi legislaţia naţională
aplicabilă litigiului
În cazul în care nu sunt furnizate aceste elemente, Curtea îşi poate declina competenţa (se poate declara
necompetentă) sau poate declara cererea ca inadmisibilă.
În privinţa termenelor este evident că momentul formulării unei trimiteri preliminare rămâne la latitudinea
instanţei naţionale şi trebuie să ia în considerare faptul că judecătorul naţional ar trebui ca la momentul
respectiv să aibă o imagine completă asupra situaţiei de fapt asupra normelor de drept naţional şi european
aplicabile şi asupra argumentelor tuturor părţilor în litigiu. Art. 267 ultimul paragraf prevede că în situaţia
unui litigiu naţional privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, CJUE hotărăşte în cel mai
scurt termen.

Question 17

TRIMITERILE PRELIMINARE

f) Efectele hotărârii

Answer 17

Hotărârile Curţii au caracter obligatoriu. În doctrina apare că nu ar avea caracter erga omnes, cu toate acestea

Curtea nu se mai pronunţă dacă s-a pronunţat deja în trecut pe o cauza asemănătoare, deci s-ar putea susţine
că au caracter erga omens. Hotărârile au efect ex tunc, norma respectiva a DUE se va aplica prin prisma
interpretării, norma trebuie astfel interpretată de la data intrării sale în vigoare. Limitarea efectelor temporare
(de exemplu să se aplice doar pentru viitor) poate fi pronunţată doar e CJUE, nu e o instanţă naţională şi nici
de autorităţi. Totuşi instanţa de la Luxemburg a arătat că eventualele consecinţe financiare pentru statele
membre nu constituie justificări ale limitării efectelor temporare ale unei hotărâri preliminare.
O instanţă naţională nu poate să stabilească nevaliditatea unui act al Uniunii, iar instituţiile care au emis actul
trebuie să ia măsuri.
! Curtea nu se pronunţă cu privire la interpretarea normelor de drept intern, Curtea nu dă soluţii pentru litigiile
în cauză, ea doar interpretează norma DUE.
! Din momentul formulării unei trimiteri preliminare, la nivel național, litigiul este suspendat, conform
normelor interne de drept comun. Litigiul este reluat din momentul pronunțării hotărârii Curții.

Question 18

Acțiunea în carență

b) Obiectul acţiunii.

Answer 18

Obiectul acţiunii vizează constatarea de către CJUE a lipsei de acțiune a instituţiilor, agenţiilor,
organelor și oficiilor Uniunii, care aveau, potrivit tratatelor, obligaţia de a acționa. Lipsa de acțiune
determina încălcarea prevederilor din Tratate, instanța de la Luxemburg având competenta doar de a
constata aceasta încălcare.
Prin intermediul acestei acțiuni se asigură faptul ca instituţiile Uniunii își îndeplinesc atribuțiile
prevăzute în Tratate și în alte acte legislative în vederea atingerii obiectivelor Uniunii Europene.
Aceasta acțiune contribuie la rândul ei la consolidarea caracterului democratic al Uniunii, la
respectarea principiului transparentei și bunei guvernări, consolidând, totodată, regula adoptării
deciziilor cât mai aproape de cetăţeni.

Question 19

Acțiunea în carență

c) Subiectele cu legitimitate procesuală activă.

Answer 19

Referitor la subiectele cu legitimitate procesuală activă, statele membre și instituțiile UE pot introduce
acțiunea, fără a fi obligate să demonstreze un interes în acest sens.
Particularii pot introduce această acțiune numai în legătură cu omisiunea unei instituții/ organ/ oficiu/
agenție de a adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz. Așadar, particularii pot introduce
această acțiune numai dacă s-a omis emiterea unui act cu caracter obligatoriu (individual).

Question 20

Acțiunea în carență

d) Subiectele cu legitimitate procesuală pasivă.

Answer 20

Referitor la subiectele cu legitimitate procesuală pasivă, conform art. 265 TFUE, această acțiune se
poate introduce împotriva Parlamentului European, Consiliului European, Consiliului, Comisiei sau
BCE și a organelor, agențiilor, oficiilor care nu acționează.
!Nu se poate introduce împotriva: Curții de Conturi, CJUE.

Question 21

Acțiunea în carență

i. Etapa administrativă:

Answer 21

 Așadar, anterior introducerii acțiunii în fața CJUE, subiectele cu legitimitate
procesuală activă trebuie să notifice, să pună în întârziere instituția/ organul/
oficiul/ agenția care avea obligația de a acționa.
 Tratatul nu prevede un termen în care aceste subiecte sunt obligate să formuleze
punerea în întârziere. Totuși, jurisprudența CJUE, a arătat că această notificare nu
poate fi întârziată pentru o perioadă nedeterminată de timp, iar justițiabilii sunt
obligați să respecte un termen rezonabil în acest sens.
 În cazul în care se menționează în Tratat, la expirarea unui termen de 2 luni de la
data notificării punerii în întârziere, dacă instituția/ organul/ oficiul/ agenția nu șia precizat poziția, se poate introduce acțiunea în fața CJUE, într-un nou termen de
2 luni.
 Așadar, Tratatul prevede că subiectele cu legitimitate procesuală pasivă au la
dispoziție 2 luni pentru a-și preciza poziția, de unde rezultă că nu există
obligativitatea adoptării în cele 2 luni a măsurii sau a actului prevăzute de Tratate
și care nu au fost adoptate până în acest moment.
 Astfel, se arată că, dacă instituția/ organul/ oficiul/ agenția în cauză face dovada
unui început de conduită, conform Tratatului, acțiunea rămâne fără obiect. De
asemenea, jurisprudența CJUE a arătat că trebuie făcută distincția între falsele și
adevăratele luări de poziție. Au fost considerate ca fiind false adoptări de poziție
răspunsurile necorespunzătoare, evazive, provizorii sau expunerea generală a unor
măsuri adoptate deja în domeniul respectiv, fără a se preciza acțiunile care ar trebui
întreprinse și calendarul aferent în acest sens, acolo unde este cazul.

Question 22

Acțiunea în carență

ii. Etapa contencioasă:

Answer 22

 După cum se precizează în art. 265 par. 2 TFUE, la expirarea unui termen de 2
luni de la împlinirea termenului de 2 luni înăuntrul căruia instituția/ organul/
oficiul/ agenția avea obligația de a acționa, se poate introduce acțiunea în fața
CJUE. Este vorba de etapa contencioasă a acțiunii în carență.
 Termenul de 2 luni trebuie respectat întocmai, pentru ca acțiunea să fie
declarată admisibilă.

Question 23

Acțiunea în carență

f) Efectele hotărârii

Answer 23

Hotărârea curții are caracter obligatoriu, declarativ, constatatoriu. Astfel, se constată abținerea
instituției/ organului/ oficiului/ agenției, ceea ce determină încălcarea Tratatelor. Este evident că prin
această acțiune nu se poate ajunge la sancționarea instituției/ organului/ oficiului/ agenției în cauză,
ci doar la constatarea încălcării Tratatelor.
Hotărârea nu ia locul actului neadoptat sau a măsurii. Hotărârea Curții are și caracter executoriu, art.
266 TFUE făcând trimitere la acțiunea în răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene, acţiune
care poate fi invocata în cazul în care instituţia/organul/ oficiul/ agenția persista în a nu și îndeplini
obligaţiile.
Jurisprudenţa : hot 377/87 – adoptarea masurilor de punere în executare a hot CJUE.

Question 24

Acţiunea în răspundere extracontractuală a statelor membre

Answer 24

Tratatul nu conţine dispoziţii specifice cu privire la răspunderea statelor pentru prejudiciile rezultate
din încălcarea dreptului Uniunii. Aceasta reprezintă o creație jurisprudențială, conform căreia CJUE
a stabilit răspunderea statului membru pentru prejudiciile cauzate ca urmare a încălcării DUE. Aceasta
se bazează pe aplicarea principiului priorității și a efectului direct al normelor de DUE.
Instanța competentă pentru soluţionarea unei astfel de acțiuni este instanța naționala care se
pronunța cu respectarea principiilor echivalentei și eficacităţii în baza regulii privind autonomia
procedurala. Acţiunea vizează statul ca entitate unică.
Răspunderea extracontractuală poate fi invocată în condițiile în care încălcarea provine de la puterea
executivă, de la puterea legislativă sau chiar de la puterea judecătorească.
Principalele hotărâri care au stabilit răspunderea extracontractuală sunt: C6/90, C9/90, C46/93,
C48/93, C224/01.

Question 25

Acţiunea în răspundere extracontractuală a statelor membre

Condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale vizează:

Answer 25

 Norma de drept a Uniunii să acorde particularilor drepturi subiective;
 stabilirea existența unei încălcări a normelor DUE;
 existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și încălcarea săvârșită de
statul membru în cauză.
Acestor condiții principale, jurisprudența le-a adăugat următoarele condiții secundare:
 obligativitatea ca norma în speță să fie clară, precisă și necondiționată;
 încălcarea să fie suficient de gravă, serioasă.

Question 26

Acţiunea în răspundere extracontractuală a statelor membre

Instanţa naţională trebuie să ia în considerare următorii factori:

Answer 26

• intenţia cu care s-a realizat sau nu încălcarea;
• gradul de claritate şi precizie a normei încălcate;
• dacă eroarea este sau nu scuzabilă;
• poziţia, dacă este cazul, adoptată de CJUE.

Question 27

Acțiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii Europene

Answer 27

Potrivit art. 340 TFUE, Uniunea este ținută responsabilă pentru faptele săvârșite în exercitarea
funcțiilor lor de către instituțiile sale și agenții acestora. Această acțiune se soluționează luând în
considerare principiile comune aplicate de statele membre într-o asemenea situație.
Art. 266 TFUE prevede faptul că, în cazul în care instituțiile Uniunii nu pun în executare hotărârea
Curții pronunțată în urma unei acțiuni în anulare sau în urma unei acțiuni în carență (o instituție nu a
acționat, deși era obligată să acționeze prin Tratat), se poate atrage răspunderea acesteia, în baza art.
340 TFUE.
Acțiunea în răspundere extracontractuală poate fi introdusă în termen de 5 ani de la data actului/
acțiunii/ evenimentului care a stat la baza declanșării acțiunii (art. 46 Protocolul nr. 3 privind Statutul
Curții de Justiție).
Acţiunea poate fi introdusă de particulari, state membre împotriva instituţiilor și agenţiilor, dar și
împotriva tribunalului.
În general, în cadrul acestei acțiuni, Uniunea este reprezentată de către Comisie, însă în cazul în care
prejudiciul a fost cauzat de BCE, acțiunea se introduce, în mod obligatoriu, împotriva acesteia și nu
împotriva Uniunii.

Question 28

Acțiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii Europene

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii Uniunii sunt:

Answer 28

 acțiunea, comportamentul instituției, organului, oficiului, agenției UE să fie ilegal, adică să
nu fie conform Tratatelor;
 încălcarea prezentă, gravă serioasă, manifestă a unei reguli de drept prin care se conferă
dreptul respectiv particularilor;
 să existe un prejudiciu pe care CJUE l-a tratat ca fiind sigur. Real, actual şi demonstrabil;
 să existe o legătură de cauzalitate între acțiune/ comportament și prejudiciu.

Question 29

Acțiunea în răspundere extracontractuală a Uniunii Europene

Answer 29

Hotărârea are caracter obligatoriu, sancţionator şi conduce la repararea prejudiciului conform ordinii
juridice comune statelor membre care pot presupune inclusiv repararea în natură.
Un aspect interesant îl vizează asumarea răspunderii comune a Uniunii și a unuia sau mai multor
state, în cazul în care Uniunea nu a adoptat măsurile adecvate pentru prevenirea încălcării DUE de
către autoritățile naționale (Hotărârile C31, C33/62).
De asemenea, în stabilirea răspunderii extracontractuale a UE, trebuie avută în vedere și marja de
apreciere sau de discreție de care se bucură instituțiile Uniunii Europene în exercitarea atribuțiilor lor,
conform Tratatelor.
Jurisprudență relevantă: T546/13, C282/05.

Question 30

Acțiunea în răspundere contractuală a Uniunii Europene

Answer 30

UE, având personalitate juridică, este ținută responsabilă pentru respectarea contractelor pe care lea încheiat în nume propriu. Ca regulă generală, și în această situație, Comisia este cea care reprezintă
Uniunea Europeană în fața CJUE.
Este reglementată în art. 340 TFUE și 272 TFUE. Competenta CJUE în materie de răspund
contractuala a Uniunii rezultă dintr-o clauza compromisorie care trebuie sa existe în contractul de
drept public sau privat încheiat de uniune sau în numele acesteia și care face obiectul litigiului.
Dreptul pe care îl are Uniunea de a încheia astfel de contracte tine de capacitatea sa juridica (art.
335 TFUE).
Art. 340 TFUE menţionează faptul ca răspunderea contractuală a Uniunii e guvernata de legea
aplicabila contractului respectiv.

Question 31

Acțiunea funcţionarilor publici/ Contenciosul funcţiei publice

Answer 31

Potrivit art. 270 TFUE, CJUE este competentă să se pronunţe asupra oricărui litigiu dintre Uniune și
agenții acesteia. Aceste aspecte sunt reglementate în art. 336 și 339 TFUE.
Soluționarea acestor litigii se realizează în baza prevederilor din Tratate, a Statutului funcționarilor
publici europeni și a regulamentelor de organizare și funcționare/ ordine internă adoptate de
instituțiile europene potrivit propriei lor competențe.
În prezent, competenta de a se pronunța în prima instanța cu privire la aceste litigii aparține
Tribunalului după desfiinţarea Tribunalului Funcţiei Publice. Iniţial, odată cu înfiinţarea
Tribunalului de prima instanța prin Actul Unic European, competenţa de soluţionare a revenit
acestuia pana la înfiinţarea Tribunalului Funcţiei Publice, prin Tratatul de la Nisa. Acest tribunal
specializat a funcţionat intre 2005-2016.

Question 32

Acțiunea în anulare

b) Obiectul.

Answer 32

Actele care pot face obiectul unei acțiuni în anulare sunt menționate la art. 263 par. 1:
 actele legislative, așa cum sunt acestea menționate la art. 289 TFUE (regulament, directivă,
decizie), adoptate conform procedurii legislative ordinare sau speciale;
 actele Consiliului, Comisiei și ale BCE, altele decât recomandările și avizele;
 actele Parlamentului și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice față de terți
(art. 15 TUE precizează că nu se pot adopta acte legislative de către Consiliul European);
 actele organelor, oficiilor și agențiilor UE care produc efecte juridice față de terți;
 art. 271 TFUE prevede că se poate introduce o acțiune în anulare și împotriva hotărârilor
Consiliului guvernatorilor BEI, de către statele membre, Comisie și Consiliul de administrație
al BEI;
 același articol menționează că se poate solicita anularea hotărârilor Consiliului de
administrație al BCE, numai de către statele membre și de către Comisie și numai pentru
nerespectarea procedurilor prevăzute de dispozițiile specifice din Statutul Băncii.

Question 33

Acțiunea în anulare

c) Competenţă.

Answer 33

Totodată, art. 275 TFUE prevede că Instanța de la Luxemburg nu este competentă în ceea ce privește
dispozițiile privind PESC și nici în ceea ce privește actele adoptate în temeiul acestora. Cu toate
acestea, CJUE este competentă să se pronunțe cu privire la controlul legalității deciziilor care prevăd
măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice, adoptate de Consiliu în temeiul Titlului
V, Capitolul al II-lea TUE.
Conform jurisprudenței CJUE, aceasta nu este competentă să se pronunțe cu privire la următoarele
categorii de acte:
 actele adoptate de Curtea de Conturi;
 deciziile Ombudsmanului;
 actele adoptate de statele membre;
 actele încheiate între o instituție și o persoană de drept privat;
 acordurile încheiate de UE, sub aspectul legalității acestora (se poate pronunța însă asupra
compatibilității proiectului de tratat, emițând un aviz).
Deși din art. 263 rezultă că CJUE nu se pronunță cu privire la legalitatea tratatelor, recomandărilor și
avizelor, totuși în jurisprudență s-a arătat că o serie de acte, precum codul de conduită sau
comunicarea Comisiei, pot face obiectul unei acțiuni în anulare.

Question 34

Acțiunea în anulare

d) Motive.

Answer 34

Motivele pentru care se poate solicita anularea unui act sunt prevăzute în art. 263 par. 2:
 motive de necompetență;
 motive de încălcare a unor norme fundamentale de procedură;
 motive de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora;
 abuz de putere.

Question 35

Acțiunea în anulare
d) Motive.
motivele in detaliu

Answer 35

a) Necompetența – acest motiv de anulare poate să apară în situația în care actul a fost adoptat
de o instituție a UE fără ca aceasta să aibă competență în acel domeniu.
În speță, se are în vedere aplicarea principiului atribuirii de competență în cazul în care o
instituție acționează dincolo de limitele sale. Totodată, se poate lua în calcul și situația în care o
instituție acționează într-un domeniu în care UE nu era competentă să legifereze.
b) Încălcarea unor norme fundamentale de procedură – acest motiv de anulare are în vedere
următoarele situații:
 nerespectarea normelor cu privire la procesul de elaborare și adoptare a actelor juridice la
nivelul UE (modalitatea de vot, consultarea prin aviz a celorlalte instituții sau organe
auxiliare);
 neluarea în considerare a normelor privind respectarea dreptului la apărare, care privește, în
această situație, garantarea consultării celor interesați anterior adoptării unei decizii de natură
să le afecteze grav interesele;
 neîndeplinirea obligației de motivare a adoptării actelor juridice potrivit Tratatului.
În ceea ce privește neîndeplinirea cerințelor privind publicarea și notificarea actelor juridice
ale UE, aceasta nu reprezintă o încălcare a unei norme fundamentale de procedură (art. 297 TFUE).
c) Încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora – conform
doctrinei, se arată că încălcarea poate consta într-o:
 eroare de drept (privind norma de drept aplicabilă, interpretarea greșită a normei, absența
oricărui temei legal);
 eroare de fapt (privind materialitatea faptelor care afectează aplicarea normei);
 eroare referitoare la calificarea faptelor cărora li se aplică norma de drept.
d) Abuzul de putere – potrivit jurisprudenței CJUE, acesta reprezintă situația în care instituția
UE a urmărit, prin lipsa de precauție, care echivalează cu nerespectarea legii, alte scopuri decât cele
pentru care i-au fost prevăzute prin Tratate puterile sale.

Question 36

Acțiunea în anulare

Subiecţii acţiunii.

Answer 36

Totodată, art. 263 par. 3 prevede că pot introduce o acțiune în anulare și Curtea de Conturi, BCE și
Comitetul Regiunilor, dacă urmăresc salvgardarea propriilor interese (prerogative).
Protocolul nr. 2 art. 8 dă dreptul Comitetului Regiunilor să formuleze acțiuni în anulare împotriva
actelor legislative, cu respectarea celorlalte prevederi generale; cu alte cuvinte, Comitetul Regiunilor
verifică, prin intermediul CJUE, respectarea principiului subsidiarității.

Question 37

Acțiunea în anulare
Subiecţii acţiunii.
Conform doctrinei, subiectele care pot formula o acțiune în anulare se împar

Answer 37

Conform doctrinei, subiectele care pot formula o acțiune în anulare se împart în titulari
superprivilegiați, privilegiați și neprivilegiați, în funcție de interesul pe care trebuie să îl demonstreze
în momentul introducerii acțiunii:
a) titularii superprivilegiați – sunt subiectele de drept care pot introduce acțiunea fără să
dovedească niciun interes în acest sens, respectiv statele membre, Comisia, PE, Consiliul.
b) titularii privilegiați – categorie prevăzută de art. 263 par. 3, sunt BCE, Curtea de Conturi și
Comitetul Regiunilor, care pot acționa numai pentru salvgardarea propriilor interese.
c) titularii neprivilegiați – sunt particularii, respectiv persoanele fizice sau juridice vizate de par.
4. Astfel, particularii pot introduce o acțiune numai împotriva:
 actelor care îi au ca destinatari;
 actelor care îi privesc direct și individual;
 actelor normative care îi privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.

Question 38

Acțiunea în anulare
Subiecţii acţiunii.
particularii

Answer 38

Conform doctrinei, subiectele care pot formula o acțiune în anulare se împart în titulari
superprivilegiați, privilegiați și neprivilegiați, în funcție de interesul pe care trebuie să îl demonstreze
în momentul introducerii acțiunii:
a) titularii superprivilegiați – sunt subiectele de drept care pot introduce acțiunea fără să
dovedească niciun interes în acest sens, respectiv statele membre, Comisia, PE, Consiliul.
b) titularii privilegiați – categorie prevăzută de art. 263 par. 3, sunt BCE, Curtea de Conturi și
Comitetul Regiunilor, care pot acționa numai pentru salvgardarea propriilor interese.
c) titularii neprivilegiați – sunt particularii, respectiv persoanele fizice sau juridice vizate de par.
4. Astfel, particularii pot introduce o acțiune numai împotriva:
 actelor care îi au ca destinatari;
 actelor care îi privesc direct și individual;
 actelor normative care îi privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.

Question 39

Acțiunea în anulare

g) Procedura acțiunii în anulare.

Answer 39

Acțiunea nu presupune o fază prealabilă, însă ultimul par. al art. 263 prevede că acțiunea trebuie
formulată în termen de 2 luni de la publicarea actului, de la notificarea acestuia către reclamant sau
de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. Art. 50 din Regulamentul de
procedură al Curții prevede că acest termen se calculează de la sfârșitul celei de-a 14-a zile de la data
publicării în Jurnalul Oficial al UE.

Question 40

Acțiunea în anulare

h) Efectele hotărârii.

Answer 40

Art. 264 prevede că, în cazul în care acțiunea este întemeiată, CJUE declară actul nul și neavenit.
De asemenea, Curtea indică, în cazul în care consideră necesar, care sunt efectele actului anulat care
trebuie considerate ca fiind irevocabile.
În jurisprudența sa, Curtea a arătat că o hotărâre de anulare conduce la dispariția retroactivă a actului
cu privire la toți justițiabilii; o astfel de hotărâre de anulare are efecte erga omnes, ceea ce îi conferă
autoritate de lucru judecat (Hotărârea C442/03).
Din formularea art. 264 rezultă că o hotărâre de anulare poate conduce la anularea totală sau parțială
a unui act adoptat la nivelul UE. Totodată, din jurisprudență rezultă că Instanța de la Luxemburg poate
anula actul contestat, dar, de asemenea, poate decide să-i mențină efectele până la adoptarea unui nou
act, din motive de siguranță juridică (Hotărârea C295/90).
Conform Tratatului, hotărârile Curții au efect executoriu și, totodată, Curtea poate ordona
suspendarea executării actului atacat (art. 278). De asemenea, art. 266 prevede că instituția, organul
sau agenția care a emis actul anulat este obligată să ia toate măsurile necesare impuse de executarea
hotărârii Curții; în cazul în care hotărârea Curții nu este pusă în executare, se poate declanșa acțiunea
în răspundere extracontractuală a UE, în baza art. 340 alin. (2)-(4) TFUE.

Question 41

Acţiunile directe
Baza legală
. Excepția de ilegalitate

Answer 41

Art. 277 TFUE reglementează excepția de ilegalitate:
„Sub rezerva expirării termenului prevăzut la art. 263 parag. 6, în cazul unui litigiu privind un act cu
caracter general adoptat de o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii, orice parte se poate prevala
de motivele de drept prevăzute la art. 263 parag. 2 pentru a invoca în fața CJUE inaplicabilitatea acelui act”.

Question 42

Acţiunile directe
Obiectul acțiunii
. Excepția de ilegalitate

Answer 42

Obiectul acțiunii constă în declararea sau constatarea inaplicabilității unui act cu caracter general. Cu
alte cuvinte, excepția de ilegalitate urmărește remedierea imposibilității particularilor de a ataca un act cu
caracter general de drept al Uniunii Europene (art. 263 parag. 4 TFUE acordă particularilor posibilitatea de a
ataca un act obligatoriu adoptat la nivelul Uniunii numai în anumite condiții). Excepția de ilegalitate poate fi
invocată în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituție, un organ, un oficiu sau
o agenție a Uniunii, sub rezerva expirării termenului de 2 luni pentru introducerea unei acțiuni în anulare. Pot
face obiectul excepției de ilegalitate actele cu caracter general (regulamente, decizii), comunicările, decizii ale
Consiliului European adoptate conform art. 46 parag. 6 TUE, sub condiția existenței unei legături juridice
între actul cu caracter general care face obiectul litigiului pendinte și măsura individuală prin care sunt aduse
vătămări părții în litigiu.

Question 43

Acţiunile directe
Subiectele cu legitimitate procesuală
. Excepția de ilegalitate

Answer 43

Subiectele cu legitimitate procesuală activă sunt particularii, statele membre și instituțiile Uniunii (cf.
C-11/00). Art. 277 TFUE nu definește titularii acțiunii, menționând că „orice parte” într-un litigiu pendinte se
poate prevala de această acțiune. Subiectele cu legitimitate procesuală pasivă sunt instituțiile Uniunii, precum
și agențiile, organele și oficiile acesteia.

Question 44

Acţiunile directe
Invocarea excepției
. Excepția de ilegalitate

Answer 44

Excepția de ilegalitate poate fi invocată în cadrul unei acțiuni în anulare, a unei acțiuni în răspundere
extracontractuală a Uniunii și a unei trimiteri preliminare în validitate

Question 45

Acţiunile directe
Efectele excepției de ilegalitate
. Excepția de ilegalitate

Answer 45

Hotărârea prin care este soluționată o excepție de ilegalitate are caracter obligatoriu și declaratori și
conduce la anularea deciziei sau a măsurii individuale adoptate în baza actului general, precum și la obligarea,
atunci când este cazul, a instituției să adopte un act sau să abroge actul adoptat. Chiar dacă nu poate fi invocată
de sine stătător, constituie un remediu jurisdicțional pus în principal la dispoziția particularilor, pentru a declara
un act inaplicabil, act obligatoriu cu caracter general, și pentru a se lua măsurile specifice cu privire la actele
sau măsurile adoptate până la acel moment în baza actului respectiv. Tratatul de la Lisabona a dezvoltat cadrul
excepției de ilegalitate, extinzând categoria actelor împotriva cărora poate fi invocată, aceasta sporind astfel

accesul la justiție al cetățenilor Uniunii Europene.

Question 46

Acţiunile directe
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor decurgând din
tratate
Baza legală

Answer 46

Art. 4 alin. (3) TUE definește principiul cooperării loiale și îi stabilește conținutul, iar art. 258-260
TFUE reglementează acțiunea în sine.

Question 47

Acţiunile directe
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor decurgând din
tratate
b) Obiectul acțiunii

Answer 47

Prin această acțiune, se urmărește obligarea statelor membre la îndeplinirea obligațiilor decurgând din
statutul de state membre ale Uniunii Europene, din întregul sistem normativ al Uniunii și din jurisprudența
CJUE. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, instanța de la Luxemburg este chemată nu
doar să constate încălcarea, ci să și dispună sancțiuni împotriva statelor membre care nu respectă dreptul Uniunii
Europene.

Question 48

Acţiunile directe
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor decurgând din
tratate
Titularii acțiunii

Answer 48

Subiectele cu legitimitate procesuală activă sunt Comisia Europeană (ca regulă) și statele membre (ca
excepție), iar subiectele cu legitimitate procesuală pasivă sunt statele membre.

Question 49

Acţiunile directe
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor decurgând din
tratate
etapa necontencioasă

Answer 49

etapa necontencioasă – multă vreme a fost denumită procedură de infringement, termen care, în
prezent, acoperă ambele etape ale acțiunii; este reglementată de art. 258-259 TFUE și urmărește
ca statul membru să își îndeplinească obligațiile din tratate, să asigure astfel conformitate cu dreptul
Uniunii Europene, astfel încât să se evite sancționarea statului respectiv de către CJUE; această
etapă a fost concepută sub forma unui dialog între Comisie și statele membre, care dă posibilitatea
acestuia din urmă să se apere față de acuzațiile de încălcare a dreptului Uniunii Europene;
o declanșarea etapei necontencioase are ca punct de plecare pretinsa încălcare a dreptului
Uniunii Europene, care poate fi stabilită nu numai în raport cu tratatele Uniunii, ci în raport
cu orice normă de drept al Uniunii Europene sau cu jurisprudența CJUE;
o urmează sesizarea/autosesizarea Comisiei Europene cu privire la pretinsa încălcare a
dreptului Uniunii Europene (în virtutea faptului că această din urmă instituție îndeplinește
rolul de gardian al tratelor, supraveghind modul în care statele membre pun în aplicare
dreptul Uniunii Europene), sesizarea Comisiei putând fi făcută de orice persoană
fizică/juridică, de un alt stat membru sau de Parlamentul European, care poate solicita
clarificări Comisiei ca urmare a petițiilor pe care le primește de la cetățenii Uniunii Europene;
autosesizarea Comisiei se poate realiza prin reprezentanțele permanente ale acestora în
statele membre, prin intermediul SOLVIT (pus la dispoziția cetățenilor Uniunii pentru
soluționarea în mod necontencios a aspectelor legate de funcționarea pieței interne), prin
verificarea bazei de date MNE în care statele membre notifică măsurile naționale de executare

sau de transpunere;
o transmiterea unei scrisori informale de punere în întârziere din partea Comisiei și adresată
statelor membre (doar dacă există intenția Comisiei în acest sens);
o transmiterea observațiilor de către statul membru cu privire la scrisoarea informală; în
această etapă, se încearcă evitarea declanșării unei proceduri de infringement nejustificate,
întrucât pretinsele încălcări sunt demontate de statele membre, care demonstrează că este
vorba fie de o neînțelegere a termenilor folosiți în actul de transpunere, care sunt specifici
sistemului de drept național, fie de o traducere în limba engleză care nu a fost exactă;
o în cazul în care, ca urmare a observațiilor statului membru, Comisia își menține suspiciunile
cu privire la încălcarea dreptului Uniunii Europene, aceasta adresează statului membru o
scrisoare formală de punere în întârziere, în care îi indică în mod clar obiectul încălcării și
norma de drept al Uniunii Europene încălcată și în care se precizează un termen pentru
conformare (în practică, termenul este de 2 luni);
o în baza scrisorii formale de punere în întârziere, statul membru își prezintă observațiile,
argumentează propria poziție, prezintă un calendar de conformare și poate solicita Comisiei
Europene prelungirea termenului de răspuns; Comisia Europeană analizează poziția statului
membru și poate decide fie acordarea termenului de prelungire, fie respingerea acestuia;
o dialogul dintre Comisie și statul membru poate continua o anumită perioadă de timp, în
funcție de atitudinea statului membru de conformare, în sensul adoptării de măsuri concrete
privind respectarea dreptului Uniunii Europene;
o Comisia poate pune capăt dialogului cu statul membru în cauză prin transmiterea unui aviz
motivat, în care se arată care sunt normele de drept al Uniunii Europene care nu au fost
respectate și în care se acordă statului membru un termen de conformare;
o statul membru trebuie să răspundă la cele semnalate de Comisie în avizul motivat, în
termenul acordat, menționând modul în care consideră că a respectat dreptul UE;
o în baza răspunsului statului membru, Comisia, în baza aprecierii sale discreționare, poate
sesiza CJUE printr-o cerere introductivă, care trebuie să aibă același obiect ca și scrisoarea
de punere în întârziere și avizul motivat

Question 50

Acţiunile directe
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor decurgând din
tratate
etapa contencioasă –

Answer 50

o Subiectele cu legitimitate procesuală pasivă sunt numai statele membre.
o Subiectele cu legitimitate procesuală activă sunt Comisia Europeană și statele membre. În
temeiul art. 271 TFUE, se arată că poate avea această competență și Consiliul de
administrație al BEI, în condițiile în care statele membre nu-și îndeplinesc obligațiile care
rezultă din Statutul BEI.
o Tratatul nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie introdusă cererea introductivă în fața
CJUE, după finalizarea procedurii de infringement. Din practică rezultă un termen de o
lună de la data la care Comisia a decis să înainteze cazul CJUE.
o În mod firesc, cererea introductivă trebuie să conțină aceleași capete de cerere precum cele
menționate de Comisie în avizul motivat și în scrisoarea formală.
o În timpul desfășurării procesului de judecată, statul membru își poate îndeplini obligațiile,
însă acest fapt nu împiedică constatarea ulterioară de către CJUE a unei încălcări a DUE.

o În jurisprudența sa, Curtea a arătat că un stat membru nu poate invoca, în apărarea sa,
motive precum:
- specificul procedurii legislative la nivel național (vacanțele parlamentare);
- faptul că unul sau alte state nu și-au îndeplinit, la rândul lor, acea obligație;
- orice alte motive care țin de specificitatea organizării naționale și care nu justifică
nerespectarea DUE.
o Hotărârea Curții este executorie, are un efect declaratoriv, de constatare a neîndeplinirii
obligațiilor asumate.
o În practică, în cazul în care, în termen de o lună de la data pronunțării hotărârii, statul
membru nu o pune în aplicare, Comisia îi adresează o scrisoare prin care îi reamintește
(solicită) să execute hotărârea Curții. Prin această scrisoare, Comisia acordă statului
membru un termen de 3 luni pentru a se conforma hotărârii Curții.
o În cazul în care statul membru nu se conformează în acest termen, Comisia introduce o
nouă acțiune la CJUE, indicând cuantumul sumei forfetare sau al penalităților cu titlu
cominatoriu pe care statul membru trebuie sa le plătească (aceste sume sunt stabilite de
Comisia Europeană prin comunicări). În jurisprudența sa, CJUE a indicat modul în care se
aplică această sancțiune, inclusiv argumentul pentru care a dispus și dispune atât sume
forfetare, cât și penalități cu titlu cominatoriu.
o În cazul în care statele membre nu comunică măsurile naționale de transpunere a unei
directive, CJUE va pronunța o primă hotărâre de sancționare, în mod direct, a statului
membru în cauză, fără a mai pronunța o hotărâre de constatare [art. 260 alin. (3) TFUE].
Obligația de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa. În hotărârea
din C-543/17, CJUE a avut ocazia să se pronunțe, pentru prima dată, în temeiul art. 260
alin. (3) TFUE, statuând, printre altele, că o măsură de transpunere a unei directive trebuie
însoțită de notificarea tabelului de concordanță.

Question 51

Acţiunile directe
Acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor decurgând din
tratate
e) Efectele hotărârii

Answer 51

După cum am precizat, în baza art. 260 alin. (1) TFUE, hotărârea Curții este pur declaratorie și stabilește
numai existența încălcării. Curtea nu are competența de a suspenda sau anula acțiunile statului care aduc
atingere DUE și nici de a stabili măsurile concrete pe care statul membru trebuie să le îndeplinească. De
asemenea, pronunțarea unei asemenea hotărâri poate constituie temei pentru invocarea, în fața unei instanțe
naționale, a răspunderii extracontractuale a statului membru în cauză.
Hotărârea pronunțată de Curte în baza art. 260 alin. (2) și (3) TFUE are caracter sancționatoriu și obligă statele
membre la plata unor sume forfetare sau penalități cu titlu cominatoriu, stabilite de Comisia Europeană.