ion Flashcards
Liviu Rebreanu, prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care
se impune în conştiinţa literară prin specificul artei sale, ce dezvăluie resorturile interioare ale creaţiei.
romanele Ion,
Pădurea spânzuraţilor,
Răscoala
primul se individualizează prin prezentarea unei întregi umanităţi rurale,
cel de-al doilea este primul roman de analiză psihologică din literatura română,
iar ultimul reprezintă fresca ţărănimii ca personaj colectiv în miezul unor evenimente istorice.
Debutând ca nuvelist, deşi prozele scurte
nu îi anunţă vocaţia de romancier, Rebreanu rămâne un creator esenţial de viaţă reflectată într-o varietate de teme abordate.
Fiind un roman, acţiunea este
amplă şi se desfăşoară pe mai multe planuri narative: viaţa ţăranilor din satul Pripas este prezentată alternativ, prin contrapunct, cu viaţa intelectualilor.
Dacă primul plan narativ are în centru
conflictul dintre Ion şi Vasile Baciu,
viaţa intelectualilor este marcată de
conflictul dintre preot şi învăţător, dar şi de
modul în care românii sunt persecutați de autorităţi;
de asemenea, căutarea unui drum în viaţă de către Titu Herdelea
(escapadele sale la Roza Lang, activitatea de angajat la biroul la care nu pune sechestru decât pe averile ungurilor, elanurile naţionaliste din perioada alegerilor la care candidează Grofşoru, plecarea sa în Regat cu ajutorul fratelui lui Pintea)
reprezintă un important fir narativ al romanului intelectualilor.
Prin Ion, roman modern realist, a cărui temă o constituie
condiţia ţăranului însetat de pământ, pe fundalul vieţii unui sat ardelenesc la începutul secolului al XX-lea, Rebreanu a contribuit la modernizarea prozei româneşti, eliberând-o de excesele idilice ale prozei semănătoriste sau de nota moralizatoare din romanele lui Slavici.
Acestei teme i se adaugă cea a
iubirii, =>destinul personajului principal este definit de aceste două mari coordonate. De fapt, nu pământul se află în centrul romanului, ci dorinţa lui Ion de a-l avea.
=> putem considera că şi tema destinului este definitorie pentru roman.
Un alt element realist al operei îl reprezintă geneza:
la baza operei stau fapte reale, expuse de prozator în volumul „Mărturisiri”.
Rebreanu este martorul următoarelor scene petrecute în satul natal:
vede un ţăran în straie de sărbătoare sărutând pământul,
discută cu un ţăran pe nume Ion Pop Glanetaşul, harnic şi iubitor de pământ, dar sărac,
apoi aude păţania Rodovicăi, bătută de tatăl ei pentru că păcătuise cu cel mai neisprăvit ţăran din sat.
Totuşi, faptele relatate sunt
fictive, dar prezentate credibil, ca şi cum ar fi reale, conform principiului realist al verosimilităţii.
În planul conţinutului, romanul respectă
principiul realist care solicită prezentarea vieţii în multitudinea ipostazelor sale.
În ceea ce priveşte planurile narative, Rebreanu foloseşte
tehnica planurilor paralele, prin care prezintă simultan viaţa ţărănimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) şi viaţa intelectualităţii (preotul Belciug şi familia Herdelea).
Titlul este sugestiv din această perspectivă, reprezentând
numele personajului principal, care devine astfel, personaj eponim.
Relaţii spaţio-temporale: acţiunea romanului se desfăşoară în
satul Pripas, în Ardeal, la începutul secolului al XX-lea. Spaţiul este fictiv, iar incipitul romanului prezintă drumul către universul rural prin tehnica detaliului şi a restrângerii perspectivei, prin selectarea unor toponime reale şi fictive (Râpele-Dracului şi Cişmeaua-Morţilor), prin surprinderea unor detalii cu funcţie simbolică (crucea deplorabilă ce anticipă înstrăinarea sătenilor de sacralitate).
De asemenea, pe parcursul romanului personajele evoluează şi în împrejurimile
Pripasului (Jidoviţa, Armadia), iar plecarea lui Titu în Regat este precedată de trecerea graniţei la Sibiu.
Structura şi relaţia incipit-final: Ion este structurat în două mari părţi, având titluri metaforice:
„Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, iar dintre cele 13 capitole amintim: Zvârcolirea, Nunta, Botezul, Ştreangul.
Romanul are o structură specifică operelor realiste prin
simetria incipit-final, prin relatarea cronologică a faptelor şi prin evoluţia gradată, coerentă, fără lovituri de teatru, a acţiunii.
Incipitul constă în fixarea
indicilor spaţiali prin descrierea drumului spre satul Pripas, loc fictiv, şi prin enumerarea toponimelor reale (Armadia, Cârlibaba, Someş, Pasul Bârgăului) şi a celor fictive (Râpa Dracului, Cişmeaua-Mortului).
Tehnica detaliului conferă
verosimilitate descrierii, înregistrându-se şi detalii cu funcţie simbolică: crucea în stare deplorabilă ->îndepărtarea de sacralitate a oamenilor din sat.
. Pretextul narativ prin care sunt adunate toate personajele în aceeași scenă (aşa cum se întâmplă şi în
Enigma Otiliei prin jocul de table din casa lui Giurgiuveanu sau în Moromeţii prin scena cinei) îl constituie hora,
hora are triplu rol:
prezentarea personajelor, pe categorii sociale, în aceeaşi scenă (dansatori, fete neinvitate, mame, copii, bărbaţi discutând treburi obşteşti, intelectuali),
prefigurarea conflictelor dintre Ion si Vasile Baciu, dintre Ion si George,
realizarea unei pagini etnografice (care prezintă obiceiuri populare) prin descrierea unei realităţi esenţiale din viaţa satului.
Finalul prezintă
adunarea personajelor la sfinţirea noii biserici clădite de Belciug, care simbolizează purificarea spaţiului, apoi drumul parcurs de Herdeleni spre ieşirea din Pripas.
Finalul are un caracter dublu:
este închis pentru că deznodământul este cert, conflictul soluţionându-se prin moartea protagonistului, pe de altă parte,
finalul este deschis: imaginea roţilor căruţei Herdelenilor prin pietriş paralel cu imaginea timpului ce se scurge indiferent la evenimentele din sat.
caracterul circular al romanului permite o analogie cu
alte romane rebreniene: Padurea spanzuratilor – începe și se termina cu o scena de spânzuratoare, Răscoala – cu o discuție în tren.
Conflictele de esenţă socială au la bază
dorinţa protagonistului de a parveni social (element realist), lupta pentru o poziţie socială sau de confuziile generate de iubire. Miza lor o reprezintă pământul văzut ca o entitate ce conferă statut personajelor în ochii celorlalţi.
Conflictul central al romanului este generat de
lupta pentru pământ care determină în lumea satului poziţia socială a indivizilor şi autoritatea lor morală
Ion este implicat într-un dublu conflict exterior:
cu Vasile Baciu, pentru obţinerea pământului, şi cu
George Bulbuc, pentru Ana şi apoi pentru Florica. În confruntarea cu Vasile Baciu, el foloseşte şantajul moral, ameninţând că, dacă nu i se vor satisface condiţiile, Ana va fi expusă lumii ca una care a păcătuit înainte de nuntă, rămânând însărcinată. Cu George, conflictul are ca miză iubirea. Momentul în care se intensifică conflictele este nunta lui Ion cu Ana, când fata realizează că ea nu reprezintă pentru soţul ei decât sursa averii.
În confruntarea cu Vasile Baciu, el foloseşte
şantajul moral, ameninţând că, dacă nu i se vor satisface condiţiile, Ana va fi expusă lumii ca una care a păcătuit înainte de nuntă, rămânând însărcinată. Cu George, conflictul are ca miză iubirea.
Momentul în care se intensifică conflictele este
nunta lui Ion cu Ana, când fata realizează că ea nu reprezintă pentru soţul ei decât sursa averii.
Pe planul intelectualităţii se manifestă atât conflictul dintre
preot şi învăţător, iniţial latent şi apoi manifest, cât şi conflictul naţional între mica intelectualitate, care doreşte autonomia românească, şi stăpânirea austro-ungară
Totuşi, definitoriu pentru personajul principal este conflictul
interior, între glasul pământului şi glasul iubirii, care îl conduce pe acesta într-o situaţie limită.
De fapt, destinul lui Ion nu este marcat de
confruntările cu semenii săi, pe care îi şi domină, de altfel, ci de relaţia cu pământul care devine pentru el o obsesie.