enigmao Flashcards
Important ..
G. Călinescu
critic şi istoric interbelic, poet, dramaturg, estetician, publicist,
este şi autorul a patru romane: , care ilustrează
Cartea nunţii, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide şi Scrinul negru
concepţia sa critică şi teoretică despre roman, conform căreia Balzac rămâne modelul esenţial.
În eseul Teoria romanului, el consideră că romanul trebuie să fie o
scriere tipic realistă, care să demonstreze idei printr-o experienţă de viaţă. În acest sens, criticul respinge proustianismul din romanele vremii sale, optând pentru formula realistă, balzaciană.
Totuşi, Nicolae Manolescu, în articolul său din volumul Arca lui Noe, consideră că
obiectivitatea romanului Enigma Otiliei e paradoxală, pentru că nu mai ilustrează, conform definiţiei, absenţa din text a unui narator, ci, dimpotrivă, intervenţia permanentă a unui comentator savant şi expert.
De aceea, s-a spus că, la Călinescu, mijloacele literaturii interferează cu
cele ale criticii şi că toate aspectele sunt privite cu ochiul unui estet.
Romancierul însuşi mărturiseşte că vrea să creeze
documente de viaţă, asemenea lui Balzac, dar, de fapt, el face mai mult decât atât, comentează viaţa
Apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca reacţie la romantism,
realismul este un
curent literar al cărui principiu fundamental este prezentarea unor fapte fictive în manieră veridică, verosimilă, impunând supremaţia dramei şi a romanului,
respectiv modelul scriitorului laborios precum
(în literatura universală) sau
în literatura română.
Balzac, Flaubert, Stendhal, Tolstoi, Dostoievski, Dickens
Nicolae Filimon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu
Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda
Ca romancier, numele lui G. Călinescu se leagă cel mai adesea în conştiinţa cititorilor de
romanul Enigma Otiliei, apărut în 1938,
roman ce se înscrie în estetica realismului de tip balzacian prin
tematică, procedee, viziune asupra lumii şi prin crearea unei tipologii vaste.
Astfel, autorul îşi exemplifică prin romane
pledoariile din articole celebre în presa vremii, în care susţinea
necesitatea unei evoluţii fireşti a literaturii române, care nu poate evita vârsta realismului.
Enigma Otiliei ilustrează trăsăturile romanului ca specie, fiind o
scriere epică în proză, de dimensiuni mari (20 de capitole), cu o acţiune amplă
[actiune] desfăsurată pe mai multe planuri narative
(pe de o parte evoluţia romanului de dragoste ce implică triunghiul Felix-Otilia-Pascalopol,
pe de altă parte încercările clanului Tulea de a pune mâna pe averea lui Costache Giurgiuveanu),
[actiune],în care sunt implicate numeroase personaje aflate în
relaţii conflictuale (Aglae-Costache, Aglae-Otilia, Pascalopol-Felix)
Iniţial, titlul romanului a fost
,,Părinţii Otiliei’’ – aluzie la tema balzaciană a paternităţii;
la sugestia editorului, Călinescu a optat pentru titlul Enigma Otiliei, care a fost explicat de autor ca prezentând
„criza tinereţii lui Felix, pus pentru întâia oară faţă în faţă cu absurditatea sufletului unei fete […]. Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că le are”.
Titlul sugerează, deci,
imposibilitatea
lui Felix de a desluşi/raţionaliza comportamentul şi reacţiile Otiliei.
Pe de altă parte, Felix nu este singurul personaj care afirmă despre Otilia că este „o enigmă”,
Pascalopol însuşi făcând aceeaşi afirmaţie la finalul romanului.
Cu alte cuvinte, misterul feminităţii rămâne inefabil pentru barbatul aflat laindiferent ce vârstă.
romanul depăşeşte modelul realismului clasic, prin Astfel, moş Costache nu este un avar dezumanizat, ci are o iubire paternă sinceră pentru Otilia.
spiritul critic şi polemic, prin elemente ce țin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor.
[ambiguitatea pers] Pascalopol o iubeşte pe Otilia,
patern şi viril în acelaşi timp.
Portretul Otiliei este realizat prin tehnici moderne:
comportamentismul şi reflectarea poliedrică (pluriperspectivismul).
Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales prin
comportamentism (fapte, gesturi, replici), fără a-i cunoaşte gândurile din perspectiva unică a naratorului.
Această tehnică este dublată, pe același spațiu narativ, de reflectarea personalității Otiliei în conştiinţa celorlalte personaje, ceea ce îi alcătuieşte un portret complex şi contradictoriu:
este ,,fe-fetita” cuminte şi iubitoare pentru mos Costache,
fata exuberantă, ,,admirabilă, superioară” pentru Felix,
femeia capricioasă,,,cu un temperament de artistă”
pentru Pascalopol, o dezmățată, o stricată”
pentru Aglae, ,,o fată deşteaptă”,
cu spirit practic, pentru Stănică,
o rivală în căsătorie pentru Aurica.
un alt aspect modern-interesul pentru
procesele psihice deviante, alienarea sis enilitarea, motivate prin ereditate si mediu
titu,
Aurica,
-fiul retardat care se îndreaptă spre demență, este o copie a tatălui său, Simion Tulea.
-fata bătrână, invidioasă şi rea, este o copie degradată a mamei.
-
Amândouă au preocupări obsesive:
Aglae -
Aurica -
moştenirea,
dorinţa de a se căsători.
Universul familiei Tulea se află sub semnul
bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic.
Prin temă, romanul este
balzacian şi citadin.
Caracterul citadin ține de
modernismul lovinescian.
Frescă a burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, prezentată sub aspect .
social şi economic (istoria moştenirii lui moş Costache Giurgiuveanu),
imaginea societății constituie fundalul pe care se proiectează formarea/maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experiența iubirii şi a relaţiilor de familie
Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator
omniscient şi omniprezent. Naratorul se ascunde în spatele diverselor măşti (de exemplu, personajul-reflector Felix Sima, prin intermediul căruia sunt prezentate alte personaje), fapt dovedit şi de limbajul uniformizat.