Glosar - Amintiri de la Junimea Flashcards
Acrostih
Într-o zi a sosit la redacţiunea Convorbirilor
literare o poesie anonimă intitulată La noi e putred mărul, cu
o scrisoare foarte măgulitoare pentru Societatea Junimea.
Poesia a displăcut celor mai mulţi membri, dar Pogor s-a
entuziasmat aşa, încât, ameţind de cap pe directorul Convorbirilor,
acesta a avut slăbiciunea să nu se împotrivească la
publicarea ei. Abia se tipărise versurile primite şi iată se lăţeşte
vestea că toată poesia este o tragere pe sfoară a lui Hasdeu:
era un acrostih care închipuia cuvintele: Convorbiri literare.
Din nenorocire versul care începea cu litera V fiind modificat
în Junimea, aşa că la publicare începea cu litera F, acrostihul
publicat se cetea: Conforbiri literare. Junimea făcându-se cam
de râs cu treaba aceasta, o frică grozavă de acrostihuri a cuprins
pe toţi membrii ei. De atunci orice poesie vine prin poştă se
examinează mai întâi dacă nu este un acrostih. Ba unii mem -
bri foarte inteligenţi, mai ales din Caracudă (v.a.)1, au propus
să se examineze de aproape scrierile de proză ce se trimit redacţiunei, căci – ferească Dumnezeu! – şi aceste ar putea
cuprinde acrostihuri perfide şi primejdioase !
Agamemnon. Cavalerul Agamemnon:
poreclă dată de
Pogor lui Caragiani în urma unei prelegeri populare ţinute
de acesta asupra Iliadei lui Homer. În naraţiunea războiului
troian, Caragiani dăduse titlul de cavaleri tuturor eroilor
greci şi troiani: cavalerul Agamemnon, cavalerul Hector,
cavalerul Menelas etc. Astăzi porecla este învechită.
Agură Gheorghe
Născut la Bolgrad, 1850, membru în
Junimea pe la 1874, când Maiorescu era ministru de In -
strucţie publică. El făcea parte din Caracudă şi tăcea prin
colţuri la adunările Societăţii. Agură şoptea în dreapta şi
stânga că în Basarabia, unde era profesor sau revi zor şcolar,
şcolile române se bulgarizează, părând foarte supărat de
această împrejurare. Dar când s-a înfiinţat Principatul bulgar,
el şi-a adus deodată aminte că naţio nalitatea sa nu este
română, ci bulgară, şi a trecut Dunărea spre a-şi căuta
norocul în mijlocul compatrioţilor săi. Unii zic că el ar fi
ajuns ministru, sau cel puţin că ar fi aspirând la minis terie,
alţii că din profesor s-ar fi făcut ofiţer şi aghiotant dom -
nesc. Însă aceasta e tot atât de puţin sigur ca şi naţio nali -
tatea sa adevărată: oricum ar fi, în Junimea i s-a pierdut
urmele, căci de la căderea ministeriului lui Maiorescu nu
s-a mai arătat, nici a mai dat semne de viaţă. Ϯ la Iaşi, în
28 sep. 1911, a doua zi după ce a vorbit.
Alecsandri Vasile.
Născut la Bacău, în 12 iulie 1821,
intră în Junimea în 1865 – poet. Ϯ 22 aug 1890 la Mirceşti.
Anaforale
Aforismele lui Maiorescu au fost numite
ana forale, după invenţia lui Iacob Negruzzi. Încercarea de a le porecli afurisite nu a prins în Junimea. Este de observat
că onoarea de a fi numite anaforale o au în special numai
aforismele lui Maiorescu; oricari alte aforisme cetite în Juni -
mea, de exemplu ale lui Schopenhauer, îşi păstrează numele
de aforisme.
Anècdota.
Acest cuvânt păstrează în Junimea înțelesul
său obişnuit, însă accentul îl are pe silaba antepenultimă.
Obiceiul consacrat la adunările Societăţii este că o anècdotă
are totdeauna precădere. Un membru ce anunţă o anècdotă
are dreptul prin aceasta să întrerupă orice discuţie, chiar şi
cea mai serioasă. În povestiri de anècdote se deosebesc:
I. Creangă, I. Caragiani, N. Gane şi Iacob Negruzzi. Acesta
din urmă este pe nedrept acuzat că repetează prea des ace -
leaşi anècdote de 17 ani încoace.
Aniversare.
Aniversare. De la începutul Junimii, ba chiar din tim -
pul când Societatea nu exista încă în forma actuală şi cu
nu mele de azi, Maiorescu a introdus obiceiul banchetelor.
Astfel, în 1864, când Maiorescu şedea la Trei Ierarhi, el a
dat o masă – dragă Doamne, în onoarea noilor profesori de
uni versitate Culianu şi Negruzzi – la care au luat parte,
afară de fondatorii Junimii, chiar Constantin Negruzzi, pe
lângă alţi profesori ai Universităţii de la Iaşi, care apoi nu
s-au arătat tocmai prietenii cei mai înfocaţi ai Societăţii, şi
anume: Mâr zescu, V.A. Urechia, Miclea etc. Niculae Ionescu
şi Petre Suciu, precum şi ceilalţi transilvăneni: Bărnuţ, Popp,
Emilian de pe atunci s-au arătat adversari ai Socie tăţii ce
era în formaţiune.
La 1865, banchetul s-a ţinut tot la Maiorescu, asemenea
şi la 1866, când s-a introdus obiceiul scrierilor satirice. La
1867, iarăşi Maiorescu a găzduit Junimea, în noua sa lo cuinţă din faţa primăriei (casele Catargiu, apoi Mandl,
astăziWeisengrün). La acest banchet, luând parte şi Alecsandri,
s-a întâmplat ca el să fie unul dintre puţinii rămaşi cu totul
trezi până la sfârşit. La 1868, aniversarea a cărei dată nu se
ştie exact, dar care se presupune a fi între 15 octomvrie şi 15
noiemvrie, s-a serbat la Café de Paris, ţinut de răposatul
Ernest Girardin. La 1869, aniversarea Societăţii nu s-a
serbat deloc, nu știm din care împrejurări. Se crede că mai
mulţi fondatori erau absenţi din Iaşi. La 1870, banchetul
a avut loc la răpo satul Hillaire – Hôtel Europa –, unde s-a
întâmplat incidentul cu popa Climenti (cel care a făcut o
tentativă de omor asupra Mitropolitului Calinic Miclescu
și puţin timp mai târziu a murit la Atena). Climenti, fiind
beat şi văzând din uliţă o masă întinsă într-un hotel, se in -
vită singur la dânsa. Abia a putut fi depărtat prin ghibăcia
lui Caraiani.
În 1871–1872, Junimea a benchetuit la Café de Paris şi
la răposatul Hôtel d’Angleterre, astăzi Jockey-Club. La
1873, masa a fost întinsă la răposatul Hôtel du Nord. De
la această aniversare se trage pierderea dosarului (v.a.).
Care din junimiştii ce pe o lună plină splendidă făcură o
lungă plimbare pe jos până la Copou, ieşind de la banchet,
presu punea că se întâmplase o astfel de nenorocire! La
1874 şi 1875, banchetul s-a ţinut la Pastia – Hôtel Romania,
unde Maio rescu era în gazdă, ca ministru venind din
Bucureşti –, politeţă făcută adversarilor politici. La 1876,
serbarea a fost la Launay sub Jokey-Club, una din ani -
versările cele mai vesele, poate tocmai din cauză că Junimea,
căzută de la putere, hui duită, dată judecăţii etc., vrea să se
mângâie de nenoro cirile sale. La 1877, Junimea s-a adunat iarăşi la Ernest; la 1878, la Binder, unde deodată au făcut
intrare 6 amici din Bucureşti, iar la 1879, la Grand Hôtel d’Europe (Glanz), unde o teorie nouă s-a dezvoltat de Maio -
rescu şi s-a botezat de Pogor.
Tradiţia cerea ca cu serbarea aniversării, membrii Socie -
tăţii să aducă o lucrare ad-hoc, în general satirică sau cel
puţin comică. Şedinţa începea cu o Junime ordinară; după
care se trecea la cetirea scrierilor ad-hoc; câteodată se mai
cetea şi din scrierile anilor trecuţi. Iar între 11 şi 12 noap -
tea, Junimea trecea în sala banchetului. Aici Pogor începea
şirul corosivităţilor (v.a.), întâi puţin gustate, apoi tot mai
mult, cu cât se deşertau paharele. Când vine şampania,
secretarul Junimii (v.a.) trebuie într-un discurs elocvent să
povestească istoria Junimii de la înfiinţarea ei până în ora
prezentă, să-i laude meritele şi să glorifice pe membrii ei.
Îndată însă ce secretarul sfârşeşte, cu toţii beau în sănătatea
Junimii, Pogor trebuie să ia cuvântul după obicei, ca să
combată istoricul făcut, arătând că Junimea exista chiar
înaintea în fiin ţării sale – controversă care rămâne nelămurită
şi încurcată. Toastele în onoarea Convorbirilor, a deosebitelor
categorii de membri, precum militari, jurisconsulţi, pro -
fesori, artişti, ecleziastici etc., urmează până să pierd în
anecdote.
Oara despărţirei Junimii nu este fixată. Ea variază între
2½ şi 5 dimineaţa. Atunci, membrii se întorc în genere pe
la casele lor, parte cu pas sigur, parte cu pas şovăitor.
Antologie
Înfiinţându-şi Tipografia, Junimea, pentru a
avea ce tipări cu ea, plănui să scoată o antologie care ar
cuprinde cele mai bune poesii române vechi şi noi. Fiecare
membru studia pe câte un poet, alegea cele mai bune
poesii din el şi venea să le propuie pentru antologie. Apoi
începea cetirea şi critica. Aşa de puține poesii se strecurară
prin critica Junimii, mai cu seamă după stăruinţa lui Pogor, şi spre marea indignare a lui N. Scheletti, încât abia rămă -
sese ma terie destulă pentru o broşurică foarte subţire, dar
despre o anto logie nici nu mai putea fi vorba. În loc de
această carte ieşi însă din dezbaterile Societăţii Critica lui
Maiorescu Despre poezia română, care Critică făcu o în treagă
revoluţie în lite ratura noastră. Această Critică atrase Junimii
câţiva prieteni entuziaşti ascunşi şi răzleţi în deosebite
provincii române, dar tot ea a fost întâiul motiv al duşmă -
niei înverşunate ce mai toţi scriitorii moderni simţiră contra
Societăţii. Aceşti scriitori jurară pieire Junimii şi în special
lui Maiorescu. Însă în zadar.
Apel la posteritate.
Când P.P. Carp nu este înţeles,
sau – ceea ce se întâmpla mai des – nu este aprobat de
Junimea, el obişnuit face apel la posteritate, unde e sigur
că i se va da dreptate. Acest apel, având a se judeca cam
târziu, mai mulţi junimişti nemulţumiţi cu părerile Socie -
tăţii în privirea scrierilor lor, au găsit îndemână să-l adopteze
spre mângâierea lor. O mulţime de apeluri de soiul acesta
sunt astăzi pendinte.
Aşa-i! Aşa-i!
Pogor are obiceiul, când susţine vreo teo -
rie, de a ocărî şi înjura, ba câteodată chiar de a bate pe toţi
cei care au o părere contrară. Chiar când toţi se unesc cu
dânsul, totuşi Pogor de dragostea ocărilor presupune gra -
tuit exis tenţa unor păreri contrare, şi apoi începe a înjura
pe aceşti presupuşi adversari. În contra acestei procedări
perfide, multă vreme nu se descoperise nici un leac, până
ce Iacob Negruzzi a găsit chipul să-l înfunde. Cum vine
Pogor cu o părere pe care toţi o împărtăşesc sau care e aşa
de absurdă încât nici nu merită discuţie, Junimea întreagă
începe a striga în cor: „Aşa-i! Aşa-i! Aşa-i!“, până ce Pogor, lipsit de contradictori, stă resemnat şi este silit să tacă, spre
marea sa părere de rău.
Asachi Dimitrie
(vezi Burlăcărit, fireşte).
Bădescu Scipione
Născut la Restolţi (Transilvania) în
15 mai 1817, frecventa Junimea între anii 1867 şi 1874.
În urma unei neplăcute întâmplări ce avu cu politica lui
Gh. Lăţescu, părăsi oraşul Iaşi. Până la 1880 a fost colabo -
rator la jurnalul Presa din Bucureşti, la urmă la Timpul. Îi
plăcea mult vinul. Nu se temea de proverbul in vino veritas.
Om ciudat în felul lui. A murit la Botoşani.
Balassan Teodor
(vezi Farra Alexandru).
Banca modernă
nume dat de Bodnărescu unui scaun
în vestitul său roman Suferinţele unui june. Deşi pe această
bancă petreceau Junel şi Luinela, cauza pentru care autorul
a numit-o „bancă modernă“ a rămas tot atât de obscură cât
şi întregul său roman.
Banca Moldavei
În casele acestei bănci se găseau în
anii cei buni ai Junimii şi Tipografia, şi Librăria Junimii.
Asemenea, în salonul cel mare al băncei, s-au ţinut întâiele
prelecţiuni populare inaugurate de Maiorescu în anul
1862. Acum casele sunt ale unui evreu neîmpământenit
încă până acuma.
Basarabia.
Nu atât cunoscută în Junimea ca parte inte -
grantă a României, decât ca tablou a lui P. Verussi. Acest
pictor zugrăvise odată un peisagiu ce reprezenta un cioban
lângă oi; nemaiplăcându-i întâia inspiraţie, Verussi puse
culori deasupra şi transformă tabloul într-o mănăstire, care însă ieşi cam strâmbă. Hotărându-se iarăşi să-şi schimbe
tabloul, penelul său născoci un turc cu o narghilea; mai pe
urmă, dintr-un turc ieşi o Medee furioasă. În urmă, adăogind
colori peste colori, tabloul înfăţişa o fată de la ţară. La
serbarea ani versărei a o suta a uciderii lui Grigore Alex.
Ghica V.V., Verussi scrise dedesubt cuvântul „Bucovina“!
Şi îl expuse, dar nimeni nu-l cumpără. Norocul lui Verussi
aduse ca ruşii să ne ia Basarabia. Atunci ingeniosul pictor
schimbă iute titlul scris la picioarele fetei în cuvântul: „Basa -
rabia“! Şi de data asta, mai bine inspirat, îşi puse tabloul în
geamandan şi plecă la Bucu reşti, oprindu-se drept la adunarea
deputaţilor. Deputaţii liberali se înduioşară la vede rea acestui
splendid tablou şi hotărâră să-l cumpere (din budgetul adu -
nărei) drept com pen sare pentru Basarabia, a cărei cedare
către ruşi tocmai o votaseră. Tabloul se află în sala Consiliului
de miniştri, la adunare. El este măreţ, nu atât din cauza
chipului ce repre zintă, cât mai ales din cauza multelor culori
îndesate unele peste altele. Limbile rele zic că, dacă Verussi
n-ar fi izbutit să-şi vadă tabloul vândut sub acest titlu, el
umbla cu gândul să-l numească „Dobrogea“.
Verussi a murit în 28 ianuarie 1886, la Bucureşti.
Bejan Gheorghe
Născut la Ţoleşti (judeţul Suceava), în
2 iulie 1847, în Junimea de la 1875; advocat şi moderat,
are musteţele răsucite şi văcsuite. Este căpitan în garda
na ţio nală şi în această calitate reprezintă în Junimea baio -
neta inteligentă. N-a scris niciodată nimic. Ϯ august 1895,
Bucureşti.
Beldiceanu Nicolae
Născut la Preuţeşti (judeţul Suceava),
în 26 oct. 1844, poet liric sentimental şi descriptiv. Publică
de mulţi ani poesiile sale în Convorbiri, dar frecventează Junimea abia din 1879, când s-a stabilit ca profesor în Iaşi.
Ϯ 2 fevruarie 1896.
Beldiman A. Alexandru
Născut în Iaşi în 16/28 mai
1855. În Junimea din 1877. June blond şi tăcut. A scris
numai pentru „Dosarul Aniversărei“. După ce a fost secre -
tar la agenţia din Berlin, a trecut secretar la agenţia noastră
din Sofia. În urmă, ministru plenipotenţiar şi reprezentant
al României la Berlin.
